Am citit cu mare interes articolul „Păcatele trebuie recunoscute” publicat de Tiberiu Ezri în numărul trecut al revistei Baabel.  Sunt de acord cu multe dintre afirmațiile lui.  Și eu am avut o copilărie fericită în România.  Toți știau că sunt evreică și totuși nu am avut de suferit de pe urma antisemitismului, prietenii mei de atunci erau aproape toți creștini, dar ei m-au acceptat.  De aceea am și păstrat legătura cu ei, cu limba și cultura română.

Este adevărat că în perioada comunistă Holocaustul evreilor din România era un subiect tabu.  Totuși se știa despre legionari, despre măsurile antievreiești ale lui Antonescu.  Uneori se auzea chiar despre Auschwitz, poate pentru că aici vinovați erau nemții, ungurii, în orice caz „alții”, nu românii.  Doar despre Transnistria, unde au fost deportați o mare parte din evreii din România, inclusiv familia mea, nu auzisem absolut nimic, decât ce mi-a povestit bunica.  În zilele noastre situația s-a schimbat, Holocaustul evreilor din România este un subiect cunoscut și discutat, dar dacă antisemitismul a dispărut?  Nu cred.  În arhiva revistei Baabel se găsesc destule articole pe această temă.

Dacă istoria evreilor din România în perioada fascistă este destul de bine cunoscută, același lucru nu se poate spune despre perioada anterioară.  Titlul articolului se referă la pogromul din 16 mai 1899.  Nu sunt istoric și nu am făcut o cercetare serioasă în domeniu, dar aș vrea să prezint câteva repere mai puțin cunoscute cititorilor.

Revoluția de la 1848 a adus cu sine idealuri liberale vest-europene, printre care și dorința de emancipare a evreilor.  Proclamația de la Islaz cerea „emancipația israeliților și drepturi politice pentru orice compatrioți de altă credință” (Articolul 21).  Evreii au sprijinit cu entuziasm revoluția.  Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a plătit chiar cu viața participarea la revoluție. 

După Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a făcut primii pași spre emancipare.  Dar bunele intenții s-au evaporat repede.  Constituția din 1866, cu toate că prevedea egalitatea în fața legii, libertatea credinței, libertatea de exprimare și multe alte libertăți fundamentale, le refuza evreilor cetățenia română: „Numai streinii de rituri crestine pot dobindi impamentenirea” (Articolul 7).  Mai mult, temându-se de un influx de imigranți, liberalii au instituit o serie de acțiuni anti-evreiești, precum interdicții de a locui în mediul rural, expulzări, restricții de ordin economic etc.  După Războiul de Independență, Tratatul de la Berlin (1878) prevedea ca împământenirea să-i includă și pe evrei și pe musulmani.  Articolul 7 a fost reformulat, dând posibilitatea acordării individuale a cetățeniei după anumite criterii.  883 de evrei care au luptat în Războiul de Independență au fost împământeniți în bloc, dar apoi acordarea cetățeniei a fost doar sporadică: până la Primul Război Mondial au fost împământeniți doar vreo 50.000 de evrei, în timp ce în 1899 ei reprezentau 19% din populația urbană a României și 38% din populația urbană a Moldovei. 

La sfârșitul secolului al XIX-lea Iașiul devenise centrul mișcării antisemite din România.  Antisemitismul exprimat de prima generație de intelectuali de la societatea culturală Junimea (Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu, Vasile Conta și alții) a fost preluat de studențimea naționalistă.  Apăreau diverse publicații de această orientare: Antisemitul, Ecoul Moldovei, Dorul Românului și Desrobirea.  Exista și o societate antisemită a studenților.  Prima societate antisemită (Liga Română „Viaţa“) a fost înființată de Vasile Conta, cunoscut ca teoretician al antisemitismului și activist împotriva evreilor.

Cu opt zile înainte de evenimentul din 16 mai 1899, mișcarea antisemită a convocat o „mare întrunire contra jidanilor“ în sala circului Sidoli.  Populația Iașiului era chemată la „apărare“ împotriva „pusderiei de jidani care au năvălit ca lăcustele peste mănoasele plaiuri ale patriei noastre“.  Cei cca 20.000 de participanți, printre care se numărau profesori, magistrați, doctori, studenți, negustori etc., au fost ațâțați prin discursuri incendiare.  Au luat cuvântul Emanuil Manoliu, directorul ziarului Ecoul Moldovei, V. Constantinescu, directorul ziarului Antisemitul, Victor Artene, student din București și mulți alții.  Toți vorbeau despre combaterea „pericolului jidovesc“.

După discursuri, manifestanții au ieșit în stradă cântând și strigând „Jos jidanii!“  O trupă de muzicanți cânta Deșteaptă-te, române!  Unii erau înarmați cu bâte, mulți erau beți.  Pogromiștii au spart geamurile magazinelor evreiești, le-au vandalizat și le-au jefuit.  Jandarmii care încercau să intervină au fost puși pe fugă.  Prefectul poliției a mobilizat patrule de jandarmi ca să restabilească ordinea, dar fără efect.  Forțele de ordine au fost maltratate.  Jandarmii fiind insuficienți, s-a cerut ajutorul armatei.  Pe strada Ștefan cel Mare s-au ținut iarăși discursuri și au urmat noi încăierări.  Au fost răniți de ambele părți.

Apoi liderii protestului au promis că va fi liniște și jandarmii s-au retras.  Însă manifestanții s-au răspândit prin oraș și incidentele au continuat.  Ei au pătruns în casele evreilor, lovind bătrâni, femei și copii, distrugând și jefuind.  Au fost devastate sinagogi. 

La căderea nopții, armata patrula străzile devastate pentru a restabili ordinea.  Studenții Orighen Carp, R. Dioghenide, Artene Victor și V. Constantinescu de la Antisemitul, precum și alți lideri ai protestului, au fost arestați și interogați, dar apoi eliberați.  Presa antisemită era plină de elogii la adresa lor: „Martirii cauzei naționale au fost puși în libertate” anunța ziarul Dorul Românului.

Au fost arestate 90 de persoane, dintre care 42 erau infractori, foști deținuți; 20 dintre ei au declarat că au fost plătiți.  Au fost arestați și cinci evrei, printre care și Haim Wasserman, pentru că au participat la o încăierare în care a fost ucis un creștin.  Wasserman a fost mai târziu grațiat de regele Carol I.

În timpul violențelor din 16 mai mulți evrei au fost răniți.  A doua zi, prăvăliile evreiești au rămas închise.  Abia după ce prefectul de Poliție a interzis manifestațiile și chiar circulația în grupuri pe străzi, ele au fost redeschise.  Unii evrei au cerut despăgubiri pentru pagubele produse.  Mai mulți funcționari publici implicați în „tulburări” au fost destituiți din funcții.  Studențimea ieșeană s-a desolidarizat cu studenții participanți la devastările antisemite.  Dar mișcarea antisemită nu a dispărut, ba din contră.  Ecoul Moldovei din 31.12.1899 scria: „Această mișcare, cum – după mărturisirile celor mai bătrâni – nu s-a mai văzut vreodată în Iași, n-a putut fi pornită decât din unirea în cuget și în simțiri a tot ce e român; ea nu a fost efectul unei agitații vremelnice, ci a fost produsă de o întreagă cauzalitate; altfel nu s-ar putea explica cum, la un simplu apel din partea a doi-trei studenți, să răspundă în masă toată populația românească din Iași și prin împrejurimile lui.”  (Citatul este din articolul „Bilanțul anului 1899”, paragraful al doilea.)  Iată pagina scanată a ziarului: http://dspace.bcu-iasi.ro/bitstream/handle/123456789/20953/Ecoul%20Moldovei%2c%201899%2c%20An.%209%2c%20nr.%2034.jpg?sequence=1&isAllowed=y  

Pogromul a fost un precedent pentru tulburările antisemite viitoare.  Manifestările violente împotriva evreilor au declanșat un mare val de emigrare spre SUA.

Acesta este pe scurt conținutul articolului „Pogromul de la Iași din 16 mai 1899” scris de istoricul Maria Mădălina Irimia și bazat pe documente de arhivă și pe presa contemporană. 

Cunoscând această filă de istorie, este foarte greu de acceptat că în România antisemitismul s-a manifestat numai (sau mai ales) în perioada Holocaustului, fiind „importat” din Germania.  Precum se vede, un antisemitism virulent exista cu mult înainte.  Au fost chiar unele manifestări antisemite în perioada comunistă, pe care, copil fiind, nu le-am prea băgat în seamă.  Îmi amintesc că prin anii 1960, într-o primăvară, înainte de Paști, a circulat prin Arad zvonul că ar fi fost găsit trupul unui copil asasinat.  Părinții mei s-au speriat și mi-au interzis să ies din casă.  Eu nu am înțeles semnificația acestui zvon și nu i-am dat atenție, dar acum îl văd cu alți ochi: poate că se pregătea ceva?  Dar Securitatea a înăbușit astfel de manifestări și ele nu au ieșit la lumină.  În zilele noastre însă, într-o societate liberă, antisemitismul își ridică uneori capul.  De la distanță îmi este greu să apreciez cât este de răspândit acest fenomen; vreau să cred, să sper, că nu este decât o problemă marginală, că „nu există pădure fără uscături”.  Și dacă unii poate mai au convingeri antisemite, sper să priceapă și ei că buna înțelegere este preferabilă prejudecăților și urii neîntemeiate.

***

Poate vă veți mira de unde știu despre Pogromul din Iași din 1899, pentru că în afară de lucrarea Mădălinei Irimia, pe Internet nu apare despre el aproape nimic.  Nu de mult am avut plăcerea să-l cunosc pe unul din urmașii lui Haim Wasserman, evreul care a fost întemnițat pentru uciderea unui creștin și apoi grațiat.  El locuiește la Ierusalim, își scrie istoria familiei și m-a rugat să-i traduc câteva articole din presa vremii despre Pogromul din Iași – și mi s-a făcut părul măciucă!  Din amintirile lăsate de Haim Wasserman am aflat că lucra la un depozit de vinuri împreună cu mai mulți tineri.  Huliganii se apropiau strigând „Moarte jidanilor!”  Băieții s-au înarmat cu unelte, cu drugi de fier și cu pietre și când răufăcătorii au năvălit peste ei, băieții s-au apărat.  În încăierare, un om a fost lovit în cap și a murit.  Haim Wasserman a fost acuzat de omor, dar el a tăgăduit vehement.  Niciodată nu s-a putut stabili cu certitudine cine a fost făptașul.  După aproape doi ani de închisoare, el a fost grațiat și a emigrat în SUA și apoi în Canada.

P.S. În urma discuțiilor purtate în comentarii s-a dovedit că datele publicate în Wikipedia erau într-adevăr greșite și au fost între timp corectate. Deci după Războiul de Independență și până la Primul Război Mondial au fost împământeniți numai 529 evrei (și nu 52.929, cum apărea în Wikipedia.)

Hava Oren

Bibliografie:

Wikipedia – Istoria evreilor din România  https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_evreilor_din_Rom%C3%A2nia#Situa%C8%9Bia_evreilor_din_Principatele_Rom%C3%A2ne_%C8%99i_apoi_%C3%AEn_Regat_%C3%AEn_sec._XIX

Constituția din 1866  http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/constitutie/constitutiunea-din-1866.php

Două articole ale Mariei Mădălina Irimia despre Pogromul de la Iași din 16 mai 1899, primul științific și al doilea adresat publicului larg: https://www.academia.edu/49208870/Violenta_antisemita_in_a_doua_jumatate_a_secolului_al_XIX_lea_Pogromul_de_la_Iasi_din_1899 

https://revista22.ro/dosar/pogromul-de-la-iai-din-16-mai-1899