Până acum se credea că educarea nevăzătorilor din Transilvania ar fi început în anul 1900, odată cu înființarea Școlii de Orbi din Cluj. Iată, însă, că o astfel de inițiativă a existat în timpul școlilor grănicerești, încă din 1846. Descoperirea surprinzătoare a fost făcută printre documentele Regimentului de Graniță din Caransebeș.
Preocupările Curții de la Viena privind protecția și educarea nevăzătorilor
Într-un număr anterior al revistei https://baabel.ro/2022/08/invatamantul-graniceresc-austriac-si-educarea-copiilor-surzi/ am urmărit modul în care, în cadrul învățământului grăniceresc, s-au înființat școli pentru copiii surzi, dotate cu metodici speciale și cu o perfecționare corespunzătoare a cadrelor didactice. Iată, însă, că o preocupare similară a Curții de la Viena a fost și pentru persoanele lipsite de vedere.
Cea mai veche referire la protecția orbilor apare într-un document pe care Curtea din Viena l-a emis la 6 martie 1844.
În document este menționat orfanul Josef Monpay, care era complet orb. El locuia în zona Caransebeșului și dacă nu exista o școală specializată pentru deficiența lui la care să fie trimis, era necesară mărirea ajutorului financiar. Spre sfârșitul anului 1844, Curtea de la Viena a hotărât să sporească acest ajutor, de la 25 la 40 de florini.
Doi ani mai târziu, la 30 iunie 1846, de la Viena a fost expediat un alt document din care aflăm: „noua decizie a Majestății Sale, a cărui intenție este de a răspândi educația elementară a orbilor și de a o urmări cu atenție în continuare”.
Documentul a ajuns la comanda Regimentului de Graniță nr. 13 din Caransebeș în 13 august 1846, iar în 19 august conducerea regimentului a hotărât ca educarea copiilor orbi va fi încredințată Școlii Triviale din Bozovici, aceeași în care se înființase, cu zece ani înainte, o școală pentru copiii surzi. În baza acestei hotărâri, toate cele douăsprezece companii ale regimentului au primit sarcina de a-i înregistra pe toți copiii orbi de pe raza lor de jurisdicție pentru a fi școlarizați.
Pentru realizarea unui învățământ performant destinat copiilor nevăzători, în 31 august 1846 Curtea de la Viena a expediat Regimentului din Caransebeș un exemplar al celei mai actuale metodici de educare a nevăzătorilor. Era lucrarea scrisă de Johann Wilhelm Klein Anleitung, blinden Kindern, ohne sie in einem Blinden-Institute unterzubringen, die nötige Bildung in den Schulen ihres Wohnortes und in dem Kreiße ihrer Familien zu verschaffen (Îndrumări pentru realizarea educației necesare copiilor nevăzători în școlile din localitatea unde trăiesc și în cadrul propriilor lor familii, fără a-i trimite la un institut pentru nevăzători). Cartea a fost scrisă la Viena în anul 1844. Ea a ajuns la Caransebeș în 12 octombrie 1846 și trei zile mai târziu a fost expediată la Școala Trivială din Bozovici.
În 13 februarie 1847 au mai sosit încă două exemplare ale acestei metodici, iar în 22 decembrie 1848, încă trei. În 5 ianuarie 1849 conducerea regimentului hotărăște să împartă ultimele metodici destinate copiilor orbi între școlile triviale din Bozovici și din Orșova Veche, de unde deducem că între timp, pe lângă centrul din Bozovici, educarea orbilor s-a extins și la Orșova.
Divagând puțin, nu putem să nu remarcăm disciplina din cancelariile imperiale de atunci. În decembrie 1848, în plină Revoluție Maghiară, când soarta imperiului era periclitată, riscând fragmentarea sa în mai multe țări, acești funcționari conștiincioși își făceau datoria cu calm și nu omiteau nici măcar trimiterea unor cărți pentru un învățământ pe care unii, chiar și azi, l-ar considera derizoriu.
Dar să revenim la învățământul orbilor.
Se cunosc puține documente referitoare la acest tip de învățământ. Nu știm cât a durat, câți copii orbi au fost educați și ce profesori au îmbrățișat acest domeniu educativ. Totuși, se cuvine să ne mulțumim cu jumătatea plină a paharului. Am aflat că pe teritoriul de azi al României educarea copiilor nvăzători a început în 1846 la Bozovici, în jud. Caraș-Severin și apoi s-a extins și la Orșova. De asemenea, am aflat că pentru prima dată în teritoriile noastre, educarea orbilor a fost însoțită de o metodică specială, actuală pentru acea vreme.
Se cuvine să spunem câteva cuvinte despre autorul acestei metodici, Johann Wilhelm Klein. S-a născut în Germania, la Alerheim, în 11 aprilie 1765 și în anul 1799 s-a stabilit la Viena. În anul 1804, întâmplarea a făcut să încerce să ajute un orb, Jakob Braun și rezultatele obținute au fost atât de spectaculoase, încât au fost apreciate în anul următor de către o Comisie de Caritate. Din acel moment, Statul a hotărât să-l ajute și, astfel, în 1805 J.W. Klein a înființat primul Institut de Educare a Orbilor din cadrul Imperiului Habsburgic. A condus acest institut până în anul 1842, când s-a pensionat. Pe baza acestui model, în anii următori au mai fost înființate institute asemănătoare la Praga, Brno, Linz, Bratislava, Freising și Schwäbisch Gmünd. În anul 1807 a omologat dispozitivul Stachelschrift care realiza o imprimare a literelor în relief. Ulterior acesta a fost înlocuit de sistemul inventat de Louis Braille. În anul 1826 a înființat o agenție care oferea locuri de muncă pentru orbi. De-a lungul vieții a scris și a publicat douăsprezece manuale destinate educării copiilor orbi. S-a stins din viață la 12 mai 1848, la vârsta de 83 de ani.
Bibliografie:
1. Gheorghe Moldovan: Învățământul deficienților din prima jumătate a secolului XIX, în Ardeal și Banat, Editura Politehnica Timișoara, 2019.
2. Gheorghe Moldovan: Învățământul special. Documente de arhivă. 1828-1849, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021.
3. Direcția Județului Caraș-Severin a Arhivelor Naționale din Caransebeș. Fondul „Regimentul de Graniță nr. 13 româno-bănățean Caransebeș.
3 Comments
Articolul ne reaminteste sa nu uitatam de cei handicapati.
Dezvaluiti publicului pagini nebanuite de istorie a invatamantului pe meleaguri romanesti si va felicit pentru asta!
Articol care ne aduce aminte o parte necunoscuta al imperiului Habsburgic in Transilvania.