În ultimele săptămâni am pierdut, una după alta, două personalități care au influențat determinant mersul istoriei – Mihail Gorbaciov și regina Elisabeta a II-a. La prima vedere pare oarecum forțat să îi compari, dar dacă înlături suprafața, descoperi trăsături care permit o anumită apropiere. Intenția care i-a animat pe cei doi era o schimbare spre bine, atât pentru popoarele lor, cât și pentru lume și dorința lor a fost ca aceasta să se realizeze pașnic. Ceea ce îi deosebea era modul de lucru. Despre Mihail Gorbaciov se poate spune că a acționat deschis, și-a prezentat în mod public ideile, ideologia, programul. Regina Elisabeta a II-a a acționat cu discreție, prin persuasiune aproape invizibilă, funcția ei nepermițând vreo intervenție directă. Analizând rezultatele, constatăm că regina a avut mai mult succes, pe când cele ale lui Gorbaciov au fost plătite scump și în multe direcții el a eșuat.

Așa cum au subliniat liderii politici britanici și din întreaga lume, istoricii și analiștii politici, cei 70 de ani ai domniei reginei Elisabeta a II-a au adus schimbări uriașe. Ele se referă la structura a ceea ce a fost Imperiul Britanic atunci când Elisabeta a urcat pe tron, la economie, la relațiile interumane, la însăși compoziția demografică a Marii Britanii care astăzi se caracterizează printr-o multiculturalitate sănătoasă, prin integrarea, chiar dacă nu în totalitate, a diferitelor etnii provenind din fostele componente ale Imperiului. Dacă cineva are curiozitatea să se uite la lista membrilor guvernului britanic, sau să vadă cine este primarul Londrei, descoperă prezența lor. Pentru majoritatea britanicilor situația pare firească, nimeni nu-i contestă, sau dacă da, nu din cauza culorii pielii, ci a performanțelor. Toate acestea s-au întâmplat în cei 70 de ani în care regina Elisabeta a II-a a fost șeful statului. Chiar dacă rolul ei a fost formal, acele puține drepturi pe care le avea nu au fost exercitate în defavoarea progresului Marii Britanii. Și trebuie adăugat că regina a suportat în aceeași măsură și eșecurile, dificultățile cu care s-a confruntat și se confruntă țara. Dar persoana ei, nu numai ca regină, ci și ca om, a garantat stabilitatea și unitatea țării și acest fapt este recunoscut de cetățenii britanici, indiferent dacă sunt din Anglia, din Țara Galilor, din Scoția, sau din Irlanda de Nord.

Mihail Gorbaciov nu a avut acest noroc, deși curajul lui, aprecierea justă a realității, faptul că a reușit să depășească gândirea rigidă moștenită de la înaintași, precum și modalitățile de a conduce țara, capacitatea lui de a accepta compromisurile și de a renunța în mare măsură la folosirea forței, l-ar fi îndreptățit să fie mai prețuit decât a fost în realitate. Zicala ”nimeni nu e profet în țara lui” este cât se poate de bine exemplificată de soarta lui Gorbaciov. Dacă el a reușit să pună capăt unui regim care a oprimat jumătate din lume, pentru că și-a dat seama că în condițiile continuării politicii duse de țara sa în ultimii aproape 80 de ani, sistemul, în frunte cu URSS, s-ar fi prăbușit. Măsurile lui au fost salutate și aplaudate în afara țării, dar concetățenii lui l-au considerat și îl consideră până astăzi un „trădător” care a pus capăt existenței Imperiului Sovietic. Este adevărat, Gorbaciov a vrut să reformeze Uniunea Sovietică și pe plan intern, a încercat să introducă reforme democratice, dar nu a avut curajul să apeleze la măsuri radicale, ci numai la jumătăți de măsură – și până și acestea au fost subminate de urmașii lui. Astfel poporul rus a fost nevoit să treacă prin decenii de haos economic și politic și să asiste la jaful privatizărilor, la răspândirea pe scară largă a corupției, la pierderea statutului de mare putere de-acum a Rusiei, deoarece URSS s-a dizolvat și pentru aceasta este de asemenea învinovățit Gorbaciov, deși el s-a opus acestui demers. Concetățenii lui nu sunt conștienți, sau nu vor să recunoască un adevăr: că și fără Gorbaciov lucrurile ar fi evoluat cam în aceeași direcție, că republicile oricum s-ar fi despărțit, deoarece istoria își urmează cursul.

Lui Gorbaciov i s-a făcut o mare nedreptate, ceea ce s-a văzut și la înmormântarea lui, mai mult decât modestă pentru un fost șef de stat. Suverana Marii Britanii a avut parte de funeralii mărețe, o recunoaștere și în acest fel a valorii ei, iar poporul a jelit-o. Nu știu când va veni vremea când poporul rus să-i aducă post-mortem lui Gorbaciov omagiul pe care îl merita. Dacă astăzi lumea este așa cum este – și aici mă refer la părțile ei bune – aceasta se datorează în mare parte și lui.

Eva Galambos