Mai 1945

Două supraviețuitoare ale Holocaustului, eliberate de Forțele Aliate din lagărele de exterminare Auschwitz-Birkenau, slăbite și extenuate după un an trăit în condiții inumane, porniseră pe așa-numitul drum al morții. Bestialitatea fasciștilor din lagăr n-a reușit să stingă licărirea de speranță în supraviețuire și întoarcere la casa părintească, de unde au fost luate cu forța când Germania fascistă încerca să găsească „soluția finală” pentru exterminarea evreilor din Ungaria.

Elisabeta, o tânără de 21 de ani, mezina unei familii de evrei ortodocși cu 13 copii din comuna Baktalórántháza, din estul Ungariei, a supraviețuit împreună cu o soră a ei. Părinții și șapte frați și surori mai vârstnici au fost despărțiți de ele în primele ore de selecție, pe rampa de tren din lagăr, ultimul lor drum fiind spre camerele de gazare. Elisabeta nu știa nimic de soarta celorlalți frați și surori.

După o peregrinare lungă și obositoare, au poposit pe o pajiște înflorită. În apropierea lor s-a așezat un tânăr. Era tot un supraviețuitor, unul din miile de evrei din convoaiele marşului morţii După câteva minute și-a luat inima în dinți, s-a apropiat și s-a prezentat:

– Mă numesc Friedmann Zoltán, am scăpat cu viață după ani de muncă forțată într-un lagăr de concentrare din Bor, Iugoslavia. Am lucrat ca ajutor de mecanic de locomotivă pe trenurile care transportau cărbuni spre Germania.

Zoltán era al cincilea fiu al unei familii evreiești din Ariniș, o comună din Transilvania rămasă sub controlul României. Zoltán a terminat liceul la Cluj, a studiat vioara timp de trei ani, dar visurile lui au fost spulberate la vârsta de 22 de ani, când a fost deportat. Datorită vârstei, sănătății și conștiinciozității cu care lucra, dar poate și datorită destinului, a supraviețuit toate pericolele la care a fost expus de-a lungul celor trei ani. După ce a fost eliberat a pornit și el către casă în speranța de a-și regăsi familia.

Întâlnirea întâmplătoare pe pajiștea înflorită este descrisă în cartea autobiografică scrisă la vârsta de 90 de ani de cel care a devenit mai târziu socrul meu, doctorul Friedmann.

Copleșit de frumusețea și inteligența tinerei Elisabeta, flacăra aproape stinsă a dragostei a început să pâlpâie în inima tânărului care știa că drumurile lor se vor despărți în curând. Înainte de a-și lua rămas bun, el i-a promis ca va veni în Ungaria și o va lua de soție.

Elisabeta și sora ei au ajuns la Budapesta. Surpriza revederii cu două surori și trei frați care au supraviețuit ororilor Holocaustului a fost copleșitoare, lacrimile de bucurie s-au contopit cu lacrimi de durere când au înțeles că cei care lipsesc din marea și minunata lor familie nu se vor mai întoarce niciodată.

Zoltán a străbătut drumul lung până la Cluj. Întâlnirea neașteptată cu Sanyi, fratele lui cel mai mare, i-a reînviat speranța de a-i regăsi și pe ceilalți frați care au fost deportaţi în Transnistria. Părinții, oameni în vârstă, au decedat, iar unul din frații lui care studiase medicina la Viena, a pierit în timpul războiului.

Sanyi l-a îmbrățișat cu multă dragoste și i-a promis să-i acorde tot sprijinul ca să-și continue studiile. A fost foarte surprins când Zoltán i-a povestit despre intenția lui de a pleca cu orice preț la Budapesta și de a se căsători cu Elisabeta.

Decembrie 1945

Riscurile și pericolele trecerii graniței dintre Romania și Ungaria în perioada de nesiguranță și instabilitate politică a primelor luni după război nu l-au împiedecat pe tânărul îndrăgostit să pornească la drum. Era hotărât să-și împlinească promisiunea naivă făcută tinerei pe care destinul i-a scos-o în cale pe pajiștea cu maci înfloriţi.

Elisabeta și familia ei l-au primit cu multă dragoste. După nunta modestă în locuința surorii Elisabetei, tinerii au hotărât să se stabilească la Cluj, în casa lui Sanyi.

În curând aceasta a devenit un refugiu și pentru cei doi frați întorși din Transnistria și pentru un nepot al Elisabetei. În numai două camere, șase persoane trăiau într-o armonie deplină și după trei ani li s-a alăturat zâmbetul și glasul Iuliei, fetița Elisabetei și a lui Zoltán.

Sanyi s-a ținut de cuvânt și și-a ajutat frații și nepotul să învețe o meserie, sprijinindu-i material. După un an la facultatea de drept, Zoltán s-a hotărât să studieze medicina și astfel să-și realizeze visul copilăriei. După cinci ani de studii intensive, la vârsta de 30 de ani, a obținut diploma de doctor în medicină. În 1951 au părăsit casa lui Sanyi și tânărul medic și-a început activitatea în comuna Berveni, județul Satu Mare. După doi ani s-a născut a doua fetiță, Eva.

Mai 1982. Elisabeta și Zoltán emigrează în Israel.

După 30 de ani de practică medicală profund apreciată de bolnavi (20 de ani la Berveni și apoi 10 la Carei), dorul de copiii și nepoții plecați în cursul anilor în Israel i-a convins să renunțe la comoditatea pe care viața părea să le-o ofere și la vârsta de 62 de ani au devenit din nou studenți într-un ulpan din Natania. După câteva luni, tânărului emigrant i s-a oferit o nouă carieră medicală. A avut parte de încă 25 de ani de activitate profesională, ca medic de medicină generală.

(Va urma)

Ivan Schwartz