Margarete Schütte-Lihotzky – arhitectă și agentă secretă

Pregătind articolul din numărul trecut, despre Bucătăria Frankfurt, am citit despre arhitecta care a creat-o și mi s-a părut o figură atât de neobișnuită, încât m-am decis să scriu despre ea.

Margarete Schütte-Lihotzky, sau Grete, cum era cunoscută, s-a născut în 1897 într-o suburbie a Vienei, într-o familie mic-burgheză.  (Bunicul ei a fost primarul orașului Cernăuți până la 1848, iar un unchi a fost muzeograf și istoric al artelor.)  Personalitatea ei deosebită a ieșit la iveală încă din tinerețe: ea a fost prima femeie care a absolvit și a practicat arhitectura la Viena – este aproape un miracol că a fost admisă!  În facultate a fost premiată la un concurs pe tema „locuințe muncitorești” – subiectul o pasiona, avea convingeri socialiste și chiar a aderat la Partidul Social-Democrat.

Locuințele ieftine erau un subiect de mare actualitate.  După înfrângerea din Primul Război Mondial, atât Austria, cât și Germania erau într-o stare economică catastrofală: inflație, șomaj, mizerie, foamete.  Poate că Austria a suferit și mai mult datorită dezmembrării imperiului.  Știam că la Viena viața a fost foarte grea – bunicul meu, care era pe atunci student (a absolvit în 1923), povestea că obișnuia să plece la țară cu un rucsac să facă rost de cartofi.  Dar nu îmi dădeam seama cât de rău era.  Totul se dădea pe cartelă (dacă era!), fiecare palmă de pământ a fost transformată în grădină de zarzavat.  Viena era plină de refugiați – printre care și bunica mea cu familia ei.  Înghesuiala era atât de mare, încât uneori în același pat se dormea cu schimbul. 

În aceste condiții, zeci de mii de locuitori, precum și veterani întorși din război au părăsit Viena și oriunde au găsit pământ nelucrat și-au încropit o cocioabă și s-au apucat de agricultură – era desigur ilegal, pământul nu era al lor, dar în curând ei au reușit să acopere o mare parte din nevoia de alimente a Vienei.  Noul guvern socialist a făcut o reformă agrară și i-a sprijinit cu unelte, mașini agricole, materiale de construcție și cu o comisie de sistematizare a noilor așezări.  Aici Grete, ca proaspătă absolventă, a primit primul ei post.  Ea a participat la stabilirea planului general al câtorva așezări, dar principala ei contribuție a fost proiectarea mai multor tipuri de „case modulare”.

Aceste case aveau o construcție relativ simplă și foloseau materiale ieftine.  Coloniștii, organizați în cooperative, munceau ei înșiși la construcția noii așezări și apoi li se repartizau locuințele.  Toate ușile, ferestrele etc. erau standardizate și produse industrial.  Dar, cel mai interesant, casa putea fi construită în mai multe faze: întâi un nucleu format dintr-o „bucătărie de locuit” și un dormitor, iar pe parcurs se puteau adăuga acareturi, o spălătorie și încă una sau mai multe încăperi, în funcție de necesități și de posibilități.  Spațiul pentru gătit și spălătoria au stat la baza Bucătăriei Frankfurt de mai târziu.

„Bucătărie de locuit”, 1923.  Lângă plita cu lemne se vede lada de gătit. Fotografie din arhiva personală a arhitectei.

Soluțiile ei originale au avut răsunet și în 1926 a fost invitată să facă parte din echipa de arhitecți care proiectau cartierul-model Frankfurtul Nou, unde ea a contribuit celebra Bucătărie Frankfurt.  Despre acest proiect am vorbit pe larg în numărul trecut al revistei https://baabel.ro/2022/10/file-din-istoria-bucatariei/

În 1930, ca urmare a marii crize economice, primele care au avut de suferit au fost femeile, Oricât de importantă ar fi fost contribuția ei, Grete a fost concediată, chipurile pentru că avea totuși un soț care lucra.  E adevărat, era de trei ani căsătorită cu arhitectul Wilhelm Schütte și locuiau într-o singură cameră, dar… aveau o Bucătărie Frankfurt!  Copii nu a avut niciodată.

Arhitecta și soțul ei

În același an a plecat în URSS împreună soțul ei și cu întreaga echipă de arhitecți de la Frankfurtul Nou pentru a contribui la construcția „raiului socialist”.  Ea a condus secția pentru copii și s-a ocupat mai ales de creșe, grădinițe și școli, a proiectat și mobilă pentru copii… 

Proiect pentru creșa și grădinița Uzinei nr. 13 din Briansk, 1932.

Entuziasmul nu a durat mult.  Au avut de înfruntat suspiciune, birocrație și corupție.  Au fost criticați ca „influențe subversive ale capitalismului” și învinuiți de spionaj și de sabotaj.  Când teroarea  lui Stalin era în toi, în august 1937, soții Schütte au reușit să fugă, dar ceilalți membri ai grupului au fost arestați.

Încotro să plece?  Cunoscuți ca antinaziști și comuniști, nu se puteau întoarce în Germania.  Austria a fost și ea în curând anexată Germaniei.  Cei doi au stat o vreme la Paris, apoi la Londra.  În 1938 Grete și Wilhelm au fost invitați în Turcia, să predea la Academia de Bele Arte din Istanbul – Turcia a fost una din puținele țări care a acceptat refugiați din fața nazismului – printre care și mulți evrei.

În 1939, în Turcia, s-a înscris în Partidul Comunist Austriac. Tot acolo l-a cunoscut pe arhitectul Herbert Eichholzer, comunist și el, care a organizat un grup de luptători antifasciști austrieci.  El „i-a trasat sarcina” să plece la Viena ca agent de legătură cu mișcarea de rezistență.  Grete a acceptat și în decembrie 1940 s-a întors la Viena.  În teorie Uniunea Sovietică și Germania erau (încă) aliate, dar regimul hitlerist îi persecuta fără milă pe marxiști / socialiști / comuniști.  A fost un act de mare curaj.  După numai 25 de zile, întreaga rețea a fost trădată și toți au fost arestați.  Colegii ei din rezistență au fost condamnați la moarte și executați, dar pentru ea în ultimul moment pedeapsa capitală a fost preschimbată în 15 ani de închisoare.  A fost eliberată de americani în primăvara anului 1945.

Întorcându-se la Viena după război, a găsit orașul distrus.  Ar fi fost logic să contribuie la procesul de reconstrucție, dar lucrurile nu s-au desfășurat chiar așa.  Spre deosebire de Germania, în Austria mulți foști naziști au rămas în posturile lor dinainte, iar luptătorii împotriva nazismului erau priviți cu ostilitate.  În anii Războiului Rece, comuniștii din Austria au fost marginalizați.  Așa se face că după tot ce suferise, după război a devenit persona non grata.  A fost boicotată, a primit foarte puține comenzi, doar două grădinițe și câteva case particulare.  Și căsnicia ei s-a destrămat.

Grădinița din Piața Kapaun, Viena, 1952

Totuși Grete nu s-a dat bătută și și-a continuat activitatea. A participat la congrese și expoziții, a organizat un curs pentru proiectarea de școli și grădinițe, a ținut conferințe și a participat în diferite proiecte în țările socialiste de atunci: RDG, Bulgaria, Cuba și chiar China.  În plus s-a dedicat activităților sociale: a fost președinta organizației de femei, a activat în organizația victimelor fascismului și nazismului, a fost activă în lupta pentru pace.  A publicat și diverse articole și cărți.

Meritele ei au fost recunoscute abia la bătrânețe, când Războiul Rece a devenit el însuși istorie.  A primit diferite premii, medalii, doctorate de onoare. I s-au dedicat mai multe emisiuni de televiziune și cartea ei de memorii s-a bucurat de un succes răsunător.  Devenise „marea doamnă a arhitecturii austriece”.  Dar când primul ministru, Kurt Waldheim, i-a acordat o medalie, Grete, credincioasă principiilor ei, a refuzat pe motiv că era un fost nazist. Când a împlinit 100 se ani i s-a decernat „Inelul de Onoare al Vienei” și un cartier de blocuri a primit numele ei.  A trăit 103 ani.

Arhitecta în 1997, la vârsta de 100 de ani

Poate că Margarete Schütte-Lihotzky nu a fost o arhitectă de talie mondială, dar ea a adus o contribuție importantă la îmbunătățirea vieții oamenilor simpli și mai ales a femeilor.  Viața ei zbuciumată a urmat istoria secolului XX, progresul, realizările mărețe, dar și suferințele aduse de războaie și de dictaturi.  Și oricât am citit despre ea, până la urmă această femeie a rămas pentru mine o enigmă: nu înțeleg cum este posibil că după ce a cunoscut îndeaproape „raiul” stalinist și abia a reușit să scape de acolo, totuși cu doi ani mai târziu s-a înscris în partidul comunist!  Are cineva dintre cititori vreo idee?

Margarete Schütte-Lihotzky și vestita Bucătărie Frankfurt pe un timbru austriac, la 20 de ani după moartea arhitectei

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Margarete_Sch%C3%BCtte-Lihotzky

https://journal.eahn.org/article/id/7455/

https://www.encyclopedia.com/women/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/schutte-lihotzky-margarete-1897-2000

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on November 5, 2022 Reply

    MI-a plăcut mult povestea vieţii acestei femei inteligente, inspirate şi temerare care a avut şansa de a trăi un secol. Ea face parte din pleiada generaţiei care a trăit pe pielea ei istoria unui secol scurt şi a lăsat în urmă o creaţie, despre care foarte puţină lume ştie că-i parţine, dar foarte, foarte multă lume trăieşte zi de zi în ea: bucătăria modernă.

  • Lidia Motoi commented on November 4, 2022 Reply

    interesanta viata a avut si foarte longevuva.
    Frumos scris Eva. multumim

  • Gheorghe Moldovan commented on November 4, 2022 Reply

    Ce viață palpitantă! O adevărată ODISEIE !
    Mi-a plăcut.
    Câte astfel de destine nu s-au petrecut și au fost apoi uitate?

  • Eva Grosz commented on November 3, 2022 Reply

    Reușită caracterizare a unei femei curajoase , care nu s-a dat bătută de-alungul unui secol de viață ! Ce curaj !
    Și la întrebarea lui Hava , cum s-a întâmplat că după fuga ei din”raiul socialist” din URSS , Grete s-a reîntors la partidul comunist , eu cred că era influența puternică a mișcării de rezistență din anii nazismului și pentrucă e foarte greu să renunți la ceva în care crezi.
    Și toate astea se leagă frumos cu articolul lui Gheorghe Moldovan-“Adevărul istoric-o himeră….”

  • Tiberiu ezri commented on November 3, 2022 Reply

    O continuare palpitanta a articolului din editia anterioara a Baabelului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *