Din cele mai vechi timpuri prepararea hranei a fost o preocupare fundamentală a omului. Urme de focuri și resturi de hrană au fost găsite în peșteri și în locurile de popas ale strămoșilor noștri preistorici. În aceste condiții ar fi fost normal ca bucătăria să fi fost dintotdeauna o parte importantă a locuinței – și spre marea mea surprindere am aflat că nu a fost chiar așa!
În Roma antică oamenii de rând locuiau în „blocuri” (insulae). La parter erau prăvălii, la primul etaj erau apartamente de lux, unele chiar cu apă curentă, canalizare și geamuri de sticlă, dar la etajele de sus condițiile erau groaznice: înghesuială, lipsa oricărui confort, boli molipsitoare… Și cum etajele superioare erau construite mai ales din lemn, pericolul de incendiu era enorm, drept pentru care nu se aprindea focul în casă. Oamenii trăiau din hrană rece, mai ales din pâine, și cine putea își cumpăra o strachină de mâncare caldă de la unul din restaurantele „fast food” din cartier. Această stare de lucruri s-a perpetuat mai ales în mediul urban până aproape de epoca modernă. Bucătării existau, dar ele aparțineau celor avuți și nu semănau nici pe departe cu cele de azi. Stăpâna casei nu avea ce căuta în bucătărie – acolo munceau slugile.
Bucătăria pe care o cunoaștem azi, un spațiu unde gospodina prepară hrana pentru propria familie, există abia de vreun secol și jumătate. Cauza nu e neapărat tehnică, ci mai degrabă socială – creșterea numerică a clasei de mijloc care își putea permite o încăpere separată pentru prepararea hranei, dar în general nu avea slugi.
La început, bucătăria chiar asta era: o încăpere în plus. Doar că avea ciment pe jos, mai ușor de curățat ca podelele din lemn, o mașină de gătit și un robinet. Cam atât. Mobila trebuia să și-o cumpere (sau să și-o improvizeze) fiecare. Mulți dintre cititori își vor mai aminti mobila de bucătărie din comunism: bufetul și masa cu taburete. În locuința în care am crescut eu, la Arad, arăta cam așa:
Bucătăria era mare, dar frigiderul nu încăpea. Masa de lucru era improvizată. Nu era apă caldă. Vasele se spălau într-un lighean emailat (vailing), cu apă încălzită pe aragaz, Scurgător de vase nu era. Nu cred că aș mai reuși să mă descurc în asemenea condiții… O bucătărie modernă, practică, am avut abia în Israel, în anii 1970. Și totuși bucătării modulare existau deja de aproape 50 de ani! Prima a fost proiectată de unul din profesorii școlii Bauhaus, într-o vilă construită în 1923, special pentru Expoziția Bauhaus din Weimar.
Prima bucătărie modernă cu adevărat accesibilă omului de rând a fost Bucătăria Frankfurt, proiectată în 1926 de arhitecta austriacă Margarete Schütte-Lihotzky și construită în 10.000 de exemplare.
În Germania de după Primul Război Mondial domnea o criză teribilă de spațiu locativ, din cauza distrugerilor războiului, la care se adăuga și influxul de refugiați. Trebuia găsită o soluție rapidă, eficientă și ieftină. La Frankfurt s-a construit un cartier nou care să slujească drept model.
Ideea de bază era producția de serie. Existau numai câteva tipuri de blocuri care se repetau la nesfârșit (sună cunoscut?), ceea ce a permis folosirea unei metode noi, construcția din plăci prefabricate, care e mult mai rapidă și se poate face și iarna. Locuințele erau desigur mici, dar permiteau totuși oamenilor simpli un trai decent. După proiectul elaborat de arhitectă, în bucătăria de numai cca. 6,5 m2 era loc pentru toate cele necesare, totul era la îndemână. Și mobilierul bucătăriei (făcut din metal și vopsit în albastru – chipurile pentru a respinge muștele!) a fost produs în serie la un preț rezonabil.
La prima vedere bucătăria pare cât se poate de modernă. Are o serie de inovații foarte practice:
*Folosire optimă a spațiului prin mobilă modulară,
*Mașină de gătit electrică – mai târziu s-a introdus gaz, care era mai ieftin,
*Chiuvetă cu scurgător, inclusiv scurgător suspendat pentru farfurii,
*Scândură de călcat rabatabilă pentru economie de spațiu,
*Masă de lucru la fereastră și lampă care poate fi ajustată pentru iluminare optimă,
*Sub tăblia mesei de lucru se află un sertar pentru deșeuri,
*Există un dulap înalt pentru mătură, gunoi…
*Mai ales posibilitatea de a lucra șezând este genială! Nici mie nu mi-ar strica!
Există și unele lucruri care în ziua de azi ni se par ciudate, sau chiar enigmatice.
*Nu există frigider, ci numai un dulăpior pentru mâncare (5). De fapt existau deja frigidere, dar erau obiecte de lux pe care cei care locuiau la bloc oricum nu și le puteau permite. Ei se descurcau așa cum se descurcaseră și până atunci: gospodina își făcea zilnic aprovizionarea și alimentele perisabile le cumpăra numai în cantități mici.
*Cum pe atunci încă nu se vindeau produse preambalate, bucătăria avea un dulap de provizii (11) cu sertare de aluminiu etichetate pentru păstrat făină, zahăr, sare, ceai, cafea, orez etc. Această idee s-a dovedit nu prea reușită, ar fi fost preferabil ca gospodina să-și poată eticheta singură sertarele, după preferințele ei. Și apoi sertarele fiind jos, copiii puteau să intre în bucătărie și să verse toate proviziile! În versiunea următoare, sertarele au fost mutate mai sus.
*Cea mai ciudată mi s-a părut „lada de gătit” (3). Era o ladă umplută cu un material izolator (de obicei cârpe care puteau fi spălate, dar s-au folosit și paie, fân etc.) în care încăpeau două oale. Curentul electric fiind foarte scump, aceasta era o metodă de gătit care făcea economie maximă de energie. Mâncarea era încălzită pe plită până când dădea în clocot, apoi oala bine închisă se punea în ladă, unde rămânea caldă ore în șir și se frăgezea cu încetul, ca în slow cooker. Gătitul dura într-adevăr foarte mult, dar gospodina pregătea mâncarea de dimineața și apoi putea să plece liniștită de acasă, fără nicio teamă că mâncarea ar putea să dea în foc sau să se ardă. De fapt „lada de gătit” nu este o noutate, ea apare în Talmud și încă de atunci servește la pregătirea mâncării de șabat (hamin în ebraică,sau cholent în idiș), ca să fie totuși mâncare caldă, chiar dacă nu e permis să se aprindă focul.[1]
Fără îndoială că Bucătăria Frankfurt a fost revoluționară pentru vremea ei – a ușurat munca gospodinei, punându-i la dispoziție un adevărat „laborator”. Și totuși nu a lipsit nici critica. Ideea unei bucătării separate nu se potrivea deloc cu tradiția germană de Wohnküche („bucătărie de locuit”). Fiind de obicei singura încăpere încălzită, întreaga activitate a familiei se desfășura în bucătărie, pe când în Bucătăria Frankfurt nu era loc nici măcar pentru încă o persoană; gospodina era izolată, nu putea participa la viața familiei și nu-și putea supraveghea copiii.
Bineînțeles că în anii următori s-au făcut îmbunătățiri, au apărut versiuni noi. De exemplu Bucătăria München din 1928 a propus o soluție care să adapteze bucătăria la tradiție: bucătăria să fie despărțită de sufragerie printr-un perete de sticlă. Ea a fost proiectată de Hanna Löv împreună cu… Erna Mayer, cea despre care am povestit în numărul trecut al revistei Baabel (https://baabel.ro/2022/10/cum-gatim-in-palestina-o-privire-spre-o-lume-demult-apusa/)– în anii 1930 ea a părăsit Germania și a editat prima carte de bucate din Palestina.
Disputa între bucătăria închisă (de tip Frankfurt) și cea deschisă, adică inclusă în camera de zi, nu a fost rezolvată nici până astăzi. În ultima vreme pare să fie la modă bucătăria deschisă, dar eu nu mi-aș dori așa ceva nici în ruptul capului! Adică cum, fiecare străin care îmi calcă pragul trebuie să vadă vasele nespălate? Sau să devin sclava ordinii în bucătărie? Soluția mea preferată este o bucătărie închisă, dar bineînțeles cu frigider și cu o masă cu scaune pentru micul dejun.
În zilele noastre puținele exemplare originale ale Bucătăriei Frankfurt care se mai păstrează sunt expuse în marile muzee ale lumii.
Iată Bucătăria Frankfurt „în acțiune”, într-un film publicitar din anii 1920 care îi demonstrează avantajele față de bucătăria tradițională. (Textul este în limba germană, dar filmul poate fi înțeles cu ușurință din imagini.)
Și iat-o în zilele noastre, la muzeu.
Hava Oren
[1] Tractatul Șabat 47b spune că oala luată de pe foc în ajun de șabat poate fi izolată cu ajutorul unor materiale care păstrează căldura, dar nu o intensifică. Oala poate fi izolată cu paie, fân, cârpe sau reziduul rămas din struguri după presarea mustului – cu condiția ca aceste materiale să fie uscate. Nu se va folosi pentru izolarea oalelor cu mâncare: sare, nisip, var, gunoi de grajd(?!) sau reziduul de la presarea uleiului din semințe.
16 Comments
Noi cei în vârstă ne amintim de bucătăriile de după război -mă refer în România, dar probabil și în alte locuri erau la fel.
Cuptorul în care se aprindea focul cu hârtia din videoul Die Frankfurter Küche seamănă cu cel pe care îl aveam în copilărie. Al nostru era mai urât. Parcă mâncarea era mai gustoasă sau …e nostalgia? Era cald în bucătărie.
Careva își amintește de cum puneam suc de roșii pentru iarnă ? Multe kilograme de roșii erau tocate și strecurate .Cred că și fierte…în oale emailate. Bucătăria avea un miros tare bun de roșii . Dar, pregătirea manuală a tăițeilor ? Gemurile ?Zakuska ? Era primitiv, dar era gustos.
Și blocurile de gheață în loc de frigider.. În Banat locul răcoros pentru ținut alimente se numea Speis.
Sigur Eva ca imi amintesc de minunatele preparate făcute in casa in snii copilariei si adolescentei noastre.
Tata punea la murat zeci patlagele intregi sau taiate, ardei umpluti cu varza, castraveti , pepenie roşu si altele. Mama pregatea gogosari in oțet cu miere, multe feluri de dulceaţa , gemuri , salate de vinete cu ardei rosii.
Dulceaţs de cireşe amare , cirese albe, nuci verzi, caise imi lipsesc si acum.
Dar mai ales imi lipsesc ei, părinţii.
Ca fiecăruia.
Și încă cum îmi amintesc… Mama mergea la piață împreună cu o vecină care avea un cărucior și aduceau acasă un munte de roșii. Toată familia ajuta la strecurat. Bulionul era fiert în două căldări emailate, umplut în sticle, legat cu celofan și pus imediat la „lada de gătit” (coșul de rufe căptușit cu pături), unde rămânea cald încă 2-3 zile. Iarna, când deschideam o sticlă de bulion, era o plăcere. Dar dacă stau și mă gândesc, tot e mai bine acum, când se găsesc roșii proaspete tot anul.
În schimb gemuri mai pregătesc și acum, cele cumpărate nu-mi plac.
Marica și Hava , fiecare vă aduceți aminte.
Da Hava, îmi reamintești că roșiile se “strecurau”. parcă era un aparat de stors roșiile .Nu-mi amintesc dacă se punea conservant. Dar nimic nu se strica.
Și era o perioadă când Speissul era plin . Perioada grea a venit în anii 70. Cineva își amintește de marmelada sub formă de cărămidă ?
Bineînţeles, marmeladă la calup este şi acum, numai că nu e la fel de bună. Bunica avea şi un răcitor. Un dulap mic de lemn în care se punea gheaţă care se vindea la bucată, dintr-o căruţă trasă de măgăruş.
Roșiile se strecurau printr-un dispozitiv care se atașa la mașina de carne. După câte îmi amintesc eu, nu se punea conservant, numai sare și puțin zahăr.
Marmelada sub formă de cărămidă? Și încă cum îmi amintesc! Am mâncat-o cu foarte multă plăcere pe la începutul anilor 1960. Eu fac o marmeladă asemănătoare, dar desigur la borcan. Uite cum faci: ai nevoie de 1 kg de zahăr și 2kg de fructe (mere acre, pere și prune în cantități egale, poți să adaugi și piersici sau nectarine – nu prea contează). Merele și perele trebuie cojite, scos miezul și tăiate mărunt. Fierbi totul împreună pe foc mic până se îngroașă.
Hava, acum îmi amintesc de dispozitivul care se atașa la mașina de carne.
Rețeta ta pare să fie ceva gustos și ușor de făcut. Fructele sunt pe piață, deci putem încerca.
Va ieși ceva dulce și picant.Mulțumesc!
Eu am făcut marmelada asta nu demult, mai am puțin în frigider. Să-mi spui cum ți-a ieșit.
A propos, bunica mea mai adăuga la marmeladă și 1-2 roșii cojite, dar nouă ne place mai mult fără.
Fără roșii . Pe curând.
Dulapul verde-alb cu sertare mi-a amintit de anii tineretii din Romania!
Felicitari pentru articol!
Astăzi ni se pare că bucătăria modulară există de când lume deşi îmi aduc aminte că nici în copilăria mea acest tip de bucătărie nu era foarte răspândit (cel puţin la Cluj). În mod interesant, în ultimii ani, casele spaţioase tind să aibă bucătării “retro” cu spaţiu generos, mese mari în mijloc şi multe ustensile de gătit de “modă veche”. Despre lada de gătit nu am auzit, dar vasele de inox cu fund gros au cam acelaşi rol, de a continua fierberea după ce ai oprit sursa de căldură.
Daca inteleg bine, evolutia bucatariei de-alungul secolelor nu a tinut pasul – mai ales din motive sociale – cu progresul facut de omenire in alte domenii, desi vechimea in timp a unor elemente, cum ar fi lada de gatit in functia de slow-cooker m-a uluit!
Intregul material inclus in acest articol interesant este complet nou pentru mine!
Interesant si captivant, instalatiile si uneltele moderne din bucatarii ne fac privilegiati in prezent!
Foarte interesant. Habar n-aveam de evoluția bucătăriei.
Ca de obicei felicitari pentru articolul excelent si bine documentat.
Bucataria face parte din viața noastra de zi cu zi, nu putem trai fara ea, şi de aceea multumesc Evei ca a ales sa ne informeze asupra unui subiect atât de important.
Si trebuie sa fim fericiți ca bucataria acum este echipata cu tot ce este necesar,, si nici nu mai pregătim mult, existând atâtea preparate de gata.