Rafting, bungee jumping și chiar vânătoarea de animale mari s-au demodat demult și nu doar din cauza militanților pentru protecția mediului. Nici măcar din cauza soţiilor cicălitoare. Aceste activități demodate și ostentativ masculine nu mai impresionează azi sexul feminin. În zilele noastre, femeile pot fi la fel de dure și de curajoase ca noi, bărbații, și pe de altă parte, acum, când caracteristicile definitorii ale celor două genuri se estompează treptat, nici nu mai știi foarte exact pe cine vrei să impresionezi – cu excepția, poate, a propriei mame, care oricum adoră tot ce face scumpul ei fiu.

Probabil va trebui să acceptăm că umanitatea nu mai este binară. Nimic nu mai este feminin sau masculin, negru sau alb, cu sau fără lapte, cu sau fără zahăr. Totul este nuanțat și tonurile trec pe nesimțite dintr-unul în altul, creând din start premisele nesiguranței pentru masculul dornic de atenție. Marele premiu nu mai ajunge automat la tipul cel mai puternic și mai musculos, ci uneori și la androginul delicat care saltă agil pe pajiștea înflorită, prinde din zbor puful păpădiilor, pentru a integra apoi semințele într-o operă de artă efemeră, alături de pene de rândunică, tampoane folosite și gem de caise.

Din fericire, dracul nu este chiar atât de negru. Mai există un ultim domeniu unde bărbații virili pot îmbina în mod fericit dorința de aventură cu vânătoarea de trofee. Mă refer la cucerirea țărilor străine, în vederea însuşirii de teritorii populate de contribuabili dispuși să-și plătească impozitele.

În timp ce vânătoarea de elefanți, rinoceri și veverițe este pe bună dreptate descurajată, cucerirea, ocuparea și exploatarea altor țări nu este în niciun caz ceva rușinos sau chiar condamnabil. Ținând cont de evenimentele istorice recente, se pare că invadarea teritoriilor străine, subjugarea populației și jefuirea bogățiilor acestora este o ocupație lăudabilă și extrem de recomandabilă pentru bărbații întreprinzători. Chiar și actele ocazionale de violență pot fi clasificate drept infracțiuni minore, dacă au avut loc întâmplător, în timp ce se urmărea un scop mai înalt. Nici organizațiile internaționale / supranaționale nu mai au obiecții la acțiunile de cucerire, dacă le sunt prezentate justificări solide și credibile. Acest lucru este valabil mai ales dacă se pot dovedi pretenții istorice, legături de familie, sau o foame insațiabilă pentru materii prime rare, la care nu se poate ajunge prin mijloace pașnice. Accesul liber la mare, de preferință la porțiuni de plajă însorite și protejate de vânt, precum și posibilitățile mai bune de transport către cazinouri sunt, de asemenea, justificări acceptabile pentru acordurile întrerupte unilateral și pe care comunitatea internațională le tolerează de obicei fără probleme. Din fericire, în Consiliul de Securitate există întotdeauna un membru care își poate folosi dreptul de veto în favoarea cuceritorului. Alte justificări importante pentru implicarea unei țări în război și folosirea legii marțiale sunt insultele reale sau imaginare la adresa propriei religii, sau critica nepotrivită a eforturilor de înarmare – oricare din ele ar justifica ocuparea imediată a capitalei nelegiuite, sau cel puțin răpirea fecioarelor din clasa superioară a societății.

Să ne îndreptăm așadar atenția către noua și recomandabila modă de cucerire a teritoriilor străine, care se pretează atât de bine la distracția bărbatului plin de energie, dar frustrat. Există, desigur, diferențe uriașe în ceea ce privește așteptările și pretențiile de putere ale strategilor amatori interesați. Există și diferențe financiare. Cuceririle sunt costisitoare și, de regulă, sunt mai scumpe ca o vânătoare de urși de o săptămână în Carpați. Unii sunt de părere că prețul unei cuceriri extinse ar putea fi de ordinul unui întreg buget național, în cazuri extreme ar putea chiar duce la ruină economii întregi. Acest lucru amenință, de exemplu, cuceritorul care nu reușește să ducă campania la bun sfârșit și apoi este nevoit să plătească despăgubiri țării cu care s-a războit în zadar. De la bun început trebuie să se țină cont de faptul că simpla trecere a unei granițe fortificate ar putea să coste aproape cât o bicicletă electrică de lux, iar dacă se iau în considerare sistemele de apărare extinse, inclusiv cazarea trupelor și facilitățile de catering, cheltuielile se ridică rapid la un multiplu al acestei sume. Ca să nu mai vorbim de costurile suplimentare pentru unitățile medicale și pentru înmormântări. Aviz amatorilor care au la dispoziție un buget limitat!

În orice caz, recomand călduros să stabiliți un obiectiv de cucerire mai modest decât cel propus inițial, deoarece costurile suplimentare neprevăzute v-ar putea obliga să abandonați campania prematur și ar presupune un cost ridicat pentru armatele de mercenari, înainte de a pune mâna pe o pradă suficient de mare. Astfel – obligațiuni de război sau nu – veți pierde controlul asupra cheltuielilor și cu siguranță nu veți putea obține profit de pe urma acestui hobby.

Și pentru că o campanie de cucerire este imprevizibilă, merită să fie planificată minuțios și să se știe cât mai multe detalii despre obiectul cuceririi, în special despre dispozitivele de apărare ale statului vizat, pentru că este în natura lucrurilor ca forțele de apărare ale acestuia să pună cât mai multe obstacole în calea cuceritorului și ele trebuie depășite cu pricepere. Cuceritorul nu se va lăsa intimidat de declarațiile ridicole de neutralitate ale țărilor vecine. Statele mai mici și mai slabe se ascund cu abilitate și plăcere în spatele acestei formule promițătoare de securitate, care poate sună bine la orele de istorie, dar în realitate este o construcție putredă și ridicolă. Aceste declarații trebuie ignorate, călcate în picioare de bărbatul cu experiență și dornic de acțiune.

Nu trebuie neglijată logistica și buna organizare. Nicio forță nu poate susține impulsul unei invazii bine lansate, decât dacă sprijinul pentru prima linie este suficient de interesant și variat. Astfel, dansul expresiv este deosebit de important pentru încurajarea trupelor din primele linii. Această formă de divertisment, realizată de artiste cu picioare lungi și cu portjartiere, s-a dovedit cea mai bună pentru a aprinde entuziasmul trupelor pentru noi și răsunătoare atacuri frontale. Logistica de succes include și întreținerea corespunzătoare a armamentului și lustruirea susținută a medaliilor pe care comandantul armatei, și cei mai importanți ofițeri de stat major le poartă cu mândrie pe pieptul bombat.

Să aruncăm acum și o privire asupra hărții lumii. Abundă zonele cu potențial de a fi cucerite. Găsim obiective potrivite cuceririlor pentru posibilitățile generalilor din toate categoriile. Un rol major îl joacă nu doar dimensiunea armatei invadatoare, ci și voința necondiționată de a triumfa, respectiv perseverența atacatorului. Dacă poți să îți permiți doar o mică operațiune de comando, este indicat să cucerești o singură insulă mai mică de pe lângă coastă. Dacă trupele sau o mare parte a echipamentului se pierd pe drum, poți să cucerești totuși câteva insulițe stâncoase, nelocuite, (cel mult vreo cinci) și să-ți arborezi drapelul pe cel mai înalt cuib de pasăre.

Cine are la dispoziție – să zicem – o forță de mărimea unei companii, are acces la cuceriri mai ”productive”, începând cu mici orașe-stat precum Vaticanul sau Monaco. Dacă aveți la dispoziție și un regiment mecanizat, puteți aborda cu ușurință state mici, precum Andorra sau Liechtenstein. Cu o unitate de parașutiști bine pregătită, cuceritorul poate să riște chiar cu Marele Ducat al Luxemburgului – cu siguranță un risc greu de calculat pentru orice cuceritor amator, dar datorită statutului său de paradis fiscal este cu siguranță o destinație utilă. Dar feriți-vă de Gibraltar! Aparent sprijinită de o stâncă protectoare, această mică peninsulă poate părea ca un fruct copt, numai bun de a fi cules, dar în spatele acestei aparente neajutorări stă puterea concentrată a Marinei Britanice. Prin urmare, sfatul meu pentru cei interesați: nu puneți mâna pe Gibraltar!

La cuceriri mai mari au șanse de succes doar cei cu armate invadatoare mari și care dispun de toate tipurile de arme, adică pe mare, în aer și pe uscat. De asemenea trebuie avută în vedere și problema stăpânirii continue a teritoriilor cucerite și a exploatării durabile a resurselor acestora. Experiența a arătat că după o invazie reușită apar tot mai multe așa-numite trupe „patriotice” de rezistență care necesită capacități militare suplimentare pentru a fi ținute sub control. Prin urmare, cuceritorul prudent nu trebuie să-și demobilizeze prea devreme forțele de invazie, doar pentru a economisi costuri. O astfel de acțiune prematură care vizează profitul pe termen scurt poate avea consecințe nefaste. O luptă improvizată de urgență împotriva partizanilor poate fi extrem de obositoare și costisitoare și există chiar riscul de a pierde controlul asupra unora din zonele cucerite.

Fiecare cuceritor aspirant, oricât de viril ar fi, ar trebui să fie avizat că și cea mai bună planificare și folosirea unei armate invadatoare impresionante, nu poate exclude eșecurile. Nu trebuie subestimată dorința de libertate, de independență și de suveranitate națională a populației atacate. Da, se pare că așa ceva mai există pe alocuri. Așadar, acordați o atenție deosebită alegerii corecte a țării pe care doriți să o cuceriți, pentru că, după cum se spune, „subjugarea trebuie învățată!”

Deci, înainte de a trage primul foc, studiați cu atenție pregătirea defensivă și faceți o analiză atentă de risc / beneficiu, pentru că, în cazul unei invazii prost organizate, acest gest ar putea să se întoarcă împotriva atacatorului, oricât de bine intenționat ar fi. Chiar și amănunte aparent secundare, cum ar fi utilizarea hărților depășite, sau lipsa hainelor de iarnă ar putea juca un rol decisiv. Vorbesc din proprie experiență!

Când înaintează prin zone locuite, orice comandant cu simț practic trebuie să-și împiedice soldații de a comite atrocități împotriva populației civile. Acest lucru îi poate distruge reputația de eliberator de nazism și aducător de pace. Jefuiri ocazionale în cartiere mai bogate trebuie făcute numai sub supraveghere atentă, deși culegerea de ceasuri, biciclete și lenjerie termică este acceptabilă dacă este executată sub amenințare amicală cu arma. În plus, prizonierii trebuie tratați în strictă conformitate cu Convenția de la Geneva. La urma urmei, nu trebuie să devii o brută, nici măcar când este vorba despre petrecerea agreabilă a timpului liber.

Bineînțeles că nu orice bărbat este capabil să se dedice acestui hobby dificil, dar cu atât mai respectat. Până la urmă și soția are un cuvânt de spus și se cunosc cazuri în care soțiile anxioase le-au interzis cu strictețe soților să invadeze o țară vecină. Se povestește chiar despre o belgiană neînduplecată care și-a prins soțul înarmat până în dinți, gata să invadeze Danemarca. A reușit să-l oprească la timp și să-l încuie în pivniță.

Și acum, o mică consolare pentru toți cei care și-ar dori să fie cuceritori, dar nu au posibilitatea, indiferent din ce motiv – pentru că e cert că nu oricine are privilegiul de a-și crea propria armată invadatoare. Aceste creaturi nefericite și plictisite nu trebuie totuși să renunțe la orice speranță; eu i-aș sfătui să se gândească la o carieră de ofițer în Armata Salvării.

Autorul se simte obligat să dea câteva explicații. În versiunea sa originală, germană, acest text a fost scris în urmă cu vreo doi ani, ca o contribuție la o antologie de povestiri fantastice și bizare, publicată online. Era cu mult înainte de invazia Ucrainei. Textul a fost publicat în toamna anului 2021, iar prima traducere în limba română a fost făcută în 23 februarie 2022 – exact în ziua dinaintea atacului. „Recomandările” de mai sus, aparent date unui maniac războinic, sună aproape ca o listă de îndrumări pentru președintele rus. Faptul că totul s-a întâmplat aproape exact ca în această satiră sugerează că el ar fi citit explicația mea, doar că nu a înțeles-o pe deplin și mai ales nu a implementat-o corect.

Peter Biro

(Traducere din germană de Ruxandra Stănescu)