Iuliu Barasch, un iluminist evreu în Țara Românească – acesta e titlul unei cărți recent apărute în editura RAO și pe care mi-am propus s-o aduc în atenția cititorilor revistei Baabel. Este o carte foarte interesantă, coordonată de Irinel Popescu și Lucian-Zeev Herșcovici, iar autorii ei sunt: Jean-Jacques Askenasy, Lya Benjamin, Claudia Bosoi, Octavian Buda, Lucian-Zeev Herșcovici, Ștefan Petrescu, Ioan Aurel Pop, Irinel Popescu, Lucia Tăușan Matu și Felicia Waldman. Fiecare a scris câte un capitol, încercând să redea personalitatea complexă și activitatea lui Iuliu Barasch. Biografia captivant[ a lui Iuliu Barasch a fost scrisă de Lucian-Zeev Herşcovici.

Eu am aflat despre Iuliu Barasch în timpul studenției, la cursul facultativ de istoria medicinei și nu i-am dat prea mare importanță. Nici măcar despre legătura lui cu teatrul Barașeum nu am știut prea multe.

Iuliu Barasch a trăit doar 48 de ani (1815 – 1863), dar a activat în domenii din cele mai variate. S-a ocupat de filosofie generală și a iudaismului. Ca jurnalist a întemeiat revista de științe naturale Isis sau Natura, posibilă precursoare a revistei engleze Nature. Activitatea publicistică și-a dedicat-o emancipării evreilor și multor altor subiecte. În acest articol am să mă concentrez în special asupra activității lui de medic.

Iuliu Barasch s-a născut în orașul Brody, unul din centrele mișcării de emancipare evreiască Haskalah din Galiția. Tatăl lui era comerciant, știa limbi străine utile în comerț, dar rămăsese ancorat în societatea tradițională. Mama provenea dintr-o familie rabinică, hasidică. Fratele mai mare al lui Iuliu Barasch a devenit om de afaceri, a adoptat modernizarea, dar nu a devenit propagator al emancipării. Iuliu, bun la învățătură și inteligent, a fost destinat de familie să devină rabin. La 15 ani era elev al rabinului local care îi accepta numai pe copiii cei mai dotați. Pentru a-l ancora în viața tradițională, părinții au hotărât să-l însoare la vârsta de 17 ani și i-au ales-o de soție pe Lea Gritz, fiica unui negustor din satul Tyśmienica de lângă Lublin.

În 1832 Iuliu se căsătorește și continuă să studieze pentru a deveni rabin, fiind găzduit și întreținut de socri. După moartea socrilor se întoarce la Brody și învață contabilitatea, dar nu lucrează în acest domeniu, ci își reia studiile, de data acesta discipline laice: științele naturii, filosofia și limbile clasice. Părerile familiei erau împărțite. Mama s-a opus dar, cu sprijinul fratelui și al soției, a reușit să-și convingă tatăl că putea fi rabin și după studii de filosofie. Pleacă la Leipzig, unde își dă bacalaureatul și se înscrie la facultatea de filosofie. După trei ani își abandonează studiul, pleacă la Berlin și se înscrie la facultatea de medicină, renunțând definitiv la cariera rabinică. Dar își continuă studiul filosofiei ca autodidact. Nu renunță nici la studiul Torei și al Talmudului, devenind un filosof al iudaismului.

În 1841 primește titlul de doctor în medicină și își caută de lucru, dar nu reușește nici în Belgia, nici în Olanda și se întoarce acasă. E sfătuit să încerce la Iași, pe atunci un important centru hasidic evreiesc, dar cade din nou la examenul pentru primirea dreptului de liberă practică medicală. În urma acestui eșec, în iulie 1841 pleacă la București și abia aici trece examenul și obține dreptul de liberă practică în calitate de medic generalist și oculist.

După toate eforturile depuse pentru a-și găsi un loc de muncă, totuși nu s-a simțit bine la București: clienți nu prea avea, în societatea evreiască nu se simțea în largul lui și în general atmosfera din capitala Valahiei nu-i plăcea. Cu ajutorul puținelor relații pe care și le făcuse, la 1 ianuarie 1843 reușește să obțină postul de medic de carantină la Călărași, activând atât ca medic curant, cât și în domeniul igienei. Situația materială îmbunătățită îi permite să-și aducă soția. Dar ea avea un temperament dificil, nu s-a putut integra în Valahia și după o vreme soții Barasch s-au despărțit. Fiul lor, Friedrich, s-a stabilit la Viena și a profesat avocatura.

Iuliu Barasch s-a recăsătorit cu Sophia Landau, dintr-o familie de rabini și oameni de afaceri influenți din Budapesta. Era o femeie blândă, modestă, care i-a stat alături toată viața. Au avut trei copii, dar niciunul nu a urmat medicina. După perioada petrecută la Călărași, în aprilie 1845, doctorul Iuliu Barasch a fost numit medic al județului Dolj. Epidemia de holeră i-a dat ocazia să-și dovedească cunoștințele de medic. La Craiova a cunoscut protipendada locală, printre care și pe viitorul domnitor Barbu Știrbey. Barasch știa deja bine limba română și e posibil ca viitorul domnitor să-l fi ajutat să publice lucrarea Minunile Naturei, o lucrare enciclopedică de popularizare a științelor naturii. Apariția primului volum al cărții a coincis cu anul reformei învățământului și introducerea științelor naturale în liceu.

Legătura personală cu principele Barbu Știrbey a influențat în bine cariera lui Iuliu Barasch, care a fost transferat la București ca medic de circumscripție. În paralel a predat științele naturale la diverse școli, printre care și la proaspăt înființata Școală de Chirurgie, transformată curând în Facultatea de Medicină. A fost primul evreu care a predat cursuri la o instituție universitară românească.

La începutul anilor 1850 a început să activeze în viața evreiască din București. S-a implicat și în lupta pentru modernizarea vieții religioase și, potrivit unor afirmații, s-ar fi numărat printre inițiatorii Templului Coral, fiind chiar autorul Statutului în 1857. Prin activitatea sa publicistică și prin inițiativele sale a devenit unul din principalii reprezentanți ai evreilor bucureșteni. Este de fapt apogeul vieții sale scurte. Tot el este și părintele jurnalului Israelitul român, afirmă Lya Benjamin în capitolul scris de ea în cartea dedicată lui Iuliu Barasch.

De fapt, activitatea de medic a lui Iuliu Barasch nu se poate despărți de implicare lui în viața evreilor și a țării în care trăia. Era concomitent medic, profesor, ziarist și filosof. Dar medicina a fost pentru el o preocupare majoră și aceasta a dovedit-o prin înființarea primului spital de copii din Țara Românească, în anul 1858. Acesta se afla în cartierul evreiesc din București, pe calea Dudești, în mahalaua Crucea de Piatră. L-a plănuit ca pe o instituție caritabilă pentru „copii bolnavi, născuți la părinți sărmani”, cu o capacitate de 40 paturi, inclusiv un cabinet de consultație și camere pentru mame, separate de ale copiilor. Copii din familii „nesărmane” erau internați contra cost. Lui Iuliu Barasch i s-au alăturat și alți medici, printre care Carol Davila. Toți au dat aici consultații fără plată. O dare de seamă din 1859 relatează că au beneficiat de îngrijire medicală în spital 1326 copii cu diverse boli și s-au făcut și câteva intervenții chirurgicale. Sunt consemnate și decesele și valoarea medicației.

Doctorul Iuliu Barasch a lucrat la spital până la sfârșitul vieții și prin testament a lăsat spitalului 10.000 de lei, pe atunci o sumă apreciabilă. Ulterior spitalul de copii a fost mutat în alt cartier, fiind baza actualului spital Grigore Alexandrescu.

Bolnav fiind (cardiopatie?), Iuliu Barasch nu a încetat să lucreze, dar cu mai puțin randament. A murit la numai 48 de ani. Moartea lui a stârnit o puternică emoție publică.

Trei mii de bucureșteni, evrei și neevrei deopotrivă, au participat la funeralii, el fiind înmormântat la cimitirul evreiesc din strada Sevastopol. În urma distrugerii acestui cimitir în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, osemintele lui precum și monumentul său funerar au fost transferate la cimitirul evreiesc Filantropia din București.

Îi mulțumesc profesorului doctor Irinel Popescu care mi-a dăruit această carte, pe care o recomand tuturor celor care doresc să afle mai multe despre Iuliu Barasch.

Mirjam Bercovici

București, 10 noiembrie 2022