Dacă uit să-mi pun ceasul pe mână mă apucă panica, chiar dacă ora de pe  ecranul smartphone-ului meu este mult mai exactă decât cea indicată de arătătoare, pe cadranul ceasului de mână vechi de peste zece ani. Dar un ecran nu e cadran, iar gestul de a-mi consulta ceasul e înrădăcinat în existenţa mea de o viaţă (minus circa nouă ani, până în vacanţa mare de după clasa a doua primară, când am primit primul meu ceas – un UMF – drept recompensă pentru premiul I).

Cred că nu aveam nici cinci ani când tata m-a învăţat să citesc ceasul (pe deşteptător CFR, cu două sonerii), explicându-mi pe îndelete ce rol au şi ce indică cele două arătătoare (limba mare şi limba mică). Îmi plăcea să surprind momentul în care se deplasa (cu o smucitură) minutarul, marcând trecerea unui minut, şi urmăream cu atenţie maximă mişcarea abia sesizabilă a limbii mici, care parcurgea (totuşi) distanţa de la o oră la alta.

Pe vremea aceea puţini copii aveau ceas de mână şi pentru a te orienta în timp (dacă nu erai în centru ca să arunci o privire către ceasul din turnul bisericii Sf. Mihai) trebuia să te adresezi politicos unui adult: „Nenea (tanti) vă rog să-mi spuneţi cât e ceasul.” Mai târziu am aflat că aceeaşi formulă era şi un mod simplu de a „agăţa” o fată de care-ţi plăcea. Astăzi o astfel de abordare pe stradă este insolită (ca să nu spun obraznică), din moment ce tot omul are asupra sa (măcar) un telefon şi, practic, la fiecare colţ de stradă, pe firmele luminoase şi în interiorul prăvălilor, farmaciilor şi altor localuri publice, există felurite ceasuri şi afişaje electronice, indicând ora exactă.

Ceasul şi ora… În limba română întrebi „Cât e ceasul?” şi tot ceasul este şi instrumentul care indică orele. E drept că poţi întreba (mai ales în Transilvania) „Cât e ora?” şi uneori (mai ales în Vechiul Regat şi în scrierile autorilor din acea parte de ţară) întâlneşti o formulare de genul „pe la ceasurile şapte”. Potrivit DEX, ceasul şi ora sunt sinonime.[1]

Totuşi, eu sesizez o diferenţă de nuanţă între cele două. Cred că ceasul (un cuvânt de sorginte slavă) pare a fi mult mai înrădăcinat în viaţa omului din popor decât ora (un cuvânt de sorginte latină, care ar fi trebuit să fie mai vechi decât influenţele slave). Întâlnim expresii precum: ceasul bun; să fie într-un ceas bun; ceasul rău, cele trei ceasuri rele din ziua de marţi, se dă de ceasul morţii, i-a bătut ceasul.

Ora apare mai ales în expresiile legate de activităţi: dă (şi ia) ore, plata cu ora, muncitor cu ora, ora de plecare (sau de sosire), orele de curs, orele de consultaţie, orele de primire.

Cred că o explicaţie (nu am reuşit încă s-o verific) pentru această diferenţă de nuanţă între ceas şi oră poate fi faptul că deşi cuvântul oră provine din latină, el să nu fi fost moştenit direct, ci să fi fost preluat mult mai târziu (posibil din franceză sau italiană), în timp ce ceasul să fi ajuns în limba vorbită mult mai repede, prin intermediul bisericii ortodoxe.

Mă gândesc că mult timp oamenii nu au avut de ce să măsoare orele, fiindu-le de ajuns reperele părţilor principale ale zilei, ca de pildă: crăpatul zorilor, amiaza, chindia. Odată cu rutina slujbelor religioase şi apariţia şcolilor (bisericeşti) a apărut şi nevoia împărţirii timpului în unităţi mai mici. În biserica ortodoxă slujirea făcându-se în limba slavonă, probabil ceasul a intrat în vocabular pe această cale, în timp ce ora a apărut mai târziu, pe cale apuseană, fiind un cuvânt utilizat în activităţile industriale, administrative şi şcolare.

Cuvântul ceas defineşte şi instrumentul care măsoară timpul (de fapt este o prescurtare de la ceasornic). După denumire îmi face impresia că ceasornicul  –  care are dimensiuni mari şi un loc fix pe perete, pe masă sau scrin – pare a reuni în denumirea sa măsurarea ceasului şi orei (ornic). Se foloseşte şi termenul de orologiu, pentru ceasurile de mari dimensiuni, îndeobşte din turnurile biserice sau ale edificiilor publice. Ceasul e mic şi se află pe mâna, în buzunarul şi, uneori, la gâtul purtătorului.

După cum spuneam la începutul acestui articol, port ceas pe mână de peste jumătate de veac, răstimp în care am avut vreo duzină de ceasuri. UMF-ul primit în vacanţa mare dintre clasa a doua şi a treia, s-a stricat a doua zi pentru că am jucat volei cu el. Următorul ceas  a fost unul micuţ, rusesc, delicat, cu cureluşă împletită şi sticlă groasă care avea şi rol de lupă. După ce s-a stricat şi acesta, tata mi-a dat Uralul lui, mare, solid, cu cadran negru, care m-a ţinut până în primul an de facultate, când am primit un ceas aurit pe care-l purtam la gât. După alte câteva ceasuri, a urmat schimbarea radicală din anii 1980, când soţul meu mi-a cumpărat, pe sub mână (marfă de contrabandă din Iugoslavia), primul ceas electronic cu afişaj. Era un cesuleţ oval care mi-a plăcut foarte mult. Pe atunci ceasurile cu afişaj făceau furori în România. Ţin minte şi un banc simpatic din acele vremuri: Un copil întreabă un miliţian: „Nene, cât e ceasul?” şi miliţianul răspunde: „17 împărţit la 25”.

Odată cu ceasurile cu afişaj s-a modificat şi paradigma exprimării orei. În cazul ceasului clasic, cu arătătoare, reperul jumătăţii împărţea trecerea timpului în două domenii: trecut şi viitor. Adică înainte de jumătate, la ora trecută se adăugau minutele trecute, iar după jumătate se scădeau minutele încă netrecute până la ora următoare. În plus existau şi sugestivele sferturi de oră.

Ceasurile cu afişaj au spulberat această filosofie, au înlăturat sferturile şi se raportau doar la reperul (sigur) al orelor şi minutelor trecute.

Totuşi, lumea tânjea după ceasurile cu minutare (şi, poate, la revenirea speranţei orei următoare, de pe cadranul lui) astfel încât în curând au apărut ceasurile electronice cu minutare (pe care însă nu mai trebuia să le tragi în fiecare seară; eu m-am dezobişnuit destul de greu de această rutină).

Închei cu două zicale legate de ceas „Nu aduce anul ce aduce ceasul” şi „Suntem în al doisprezecelea ceas”. Cred că cele două se suprapun la miezul nopţii de Revelion, când al doisprezecelea ceas aduce un An Nou.

La mulţi ani tuturor baabelienilor, cu sănătate, noroc, pace şi belşug!

Andrea Ghiţă

---

[1] ceas: Interval de timp egal cu 60 de minute.

sinonime: oră

   oră – unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde.

sinonime: ceas