Velvl Zbarjer – un trubadur evreu din veacul al XIX-lea

Dedic acest articol autorilor baabelieni Ilia Ehrenkranz și Mirjam Bercovici.

După ce am scris despre pogromul din Iași de la 1899, colegul nostru Ilia Ehrenkranz mi-a recomandat două cărți ale scriitoarei Jill Culiner, pe subiecte apropiate.  Prima este o biografie a lui Velvl Zbarjer.  „Cine???  Nu știu.  N-am auzit.”  Acesta este leitmotivul cărții, pentru că este o figură uitată (pe nedrept!) din istoria evreilor din Europa de Răsărit din secolul al XIX-lea.

De fapt Velvl Zbarjer este o poreclă, el se numea Beniamin Wolf Ehrenkranz (cca 1824 – 1884).  Velvl în idiș este un diminutiv de la Wolf (în germană ar fi Wolferl – ceea ce mă duce cu gândul la copilăria lui Mozart), iar Zbarjer pentru că era originar din orășelul Zbaraj, pe atunci în Galiția, astăzi în vestul Ucrainei, aproape de granița cu Polonia.  A fost poet, cântăreț, actor – o celebritate la vremea lui.  Autoarea cărții i-a citit versurile, corespondența, precum și amintirile celor care l-au cunoscut și apoi a pornit pe urmele lui pentru a încerca să-i reconstituie biografia.

Evreii s-au stabilit în Polonia și în teritoriile învecinate în timpul cruciadelor.  Izgoniți din alte țări europene, mai ales din principatele germane, au fost invitați în Polonia datorită legăturilor lor comerciale și a meșteșugurilor pe care le practicau.  În Evul Mediu evreii s-au bucurat de protecția nobilimii și au jucat un rol de seamă în economia țării.  Dar situația lor s-a deteriorat treptat, ajungând ca în secolul al XIX-lea marea lor majoritate să trăiască într-o mizerie cruntă și sub amenințarea constantă a pogromurilor.  Trăiau în târgușoare sau cartiere evreiești, numite în idiș ștetl.  (Limba idiș este de fapt germana medievală pe care evreii au adus-o cu ei, la care se adaugă multe cuvinte din ebraică și din limbile popoarelor printre care au trăit: poloneză, rusă, română etc.)  Dacă ne gândim la ștetl, apare imaginea idealizată a unei societăți bazate pe omenie, ajutor reciproc, păstrarea religiei și a tradițiilor.  Realitatea era însă mai puțin romantică.  Pentru ca societatea să-și păstreze coeziunea era nevoie în primul rând de supunere, de renunțare la propriile idealuri.  Ideile noi erau privite cu suspiciune și dezaprobare.  Valoare supremă era păstrarea tradițiilor.  Tineretul (adică băieții) învăța, dar numai cărțile sfinte.  Studiau ebraica, dar nu aveau habar de limba și de cultura țării în care trăiau și curiozitatea era considerată „eretică”.

Ştetl

Într-o lume atât de conformistă existau însă și non-conformiști, iar Velvl era unul din ei.  Era fiul lui Moșke Șoihet (Moise care tăia animalele pentru carne cașer).  A mers la heder, unde învățau toți băieții din târg, dar fiind un copil înzestrat, l-au trimis să-și continue educația la yeșiva din orașul alăturat, Tarnopol.  Părinții sperau că va deveni rabin, dar…

La o vârstă fragedă Velvl a dat peste o carte a filosofului Moses Mendelssohn, întemeietorul mișcării iluministe evreiești, Haskala.  La prima vedere părea ceva foarte normal: o carte de comentarii biblice, scrisă cu litere ebraice…  Numai că textul era în germană – un vorbitor de idiș putea, cu efort, să-l înțeleagă.  Iar Velvl a făcut efortul, pentru că erau comentarii raționaliste, pentru el ceva nemaivăzut!  De altfel Moses Mendelssohn susținea că evreii trebuie să se integreze în societatea în care trăiesc, să se îmbrace ca toată lumea, să cunoască limba și cultura poporului în mijlocul căruia trăiesc și să fie membri productivi ai societății.  În secolul al XIX-lea, aceste idei se răspândeau tot mai mult printre evrei, dar se loveau de împotrivirea feroce a rabinilor.

La început Velvl a încercat să-și ascundă noile preocupări, dar într-un orășel de provincie era foarte greu de păstrat o taină.  Pentru a-l obliga să urmeze calea tradițională, părinții au decis să-l însoare.  Dar viața de ștetl și obligațiile de familie nu erau de el.  La numai două săptămâni după nuntă… a dispărut și de atunci a dus o viață de pribegie.  Mai târziu, când a devenit celebru, socrul său l-a somat să divorțeze.  (După legile evreiești o soție părăsită nu se poate remărita decât dacă primul soț îi dă divorț, sau dacă există mărturii că a murit.)

La fel ca mulți alți tineri evrei din Galiția anilor 1840, Velvl s-a îndreptat spre Bucovina și apoi spre Moldova, unde economia se dezvolta rapid și evreii, chiar dacă nu erau împământeniți, se bucurau totuși de anumite drepturi: erau primiți în școli și în armată, puteau să-și construiască sinagogi.  Mulți erau negustori, cămătari sau meseriași.  Numai că Velvl nu avea meserie.  Putea numai să fie dascăl la o școală evreiască, dar datorită vederilor sale progresiste nu l-au primit nicăieri.

Norocul lui a fost să întâlnească un arendaș de lângă Botoșani, tot un evreu progresist, și acesta l-a tocmit ca profesor de ebraică al copiilor săi.  În sfârșit avea casă și masă și chiar timp liber ca să scrie poezii.  Într-o seară, la un pahar de vin, a început să recite poezii și să improvizeze.  Toți îl ascultau cu sufletul la gură!  În curând i-a mers vestea și a început să fie invitat pe la petreceri, unde primea onorarii frumoase.  De la o vreme și-a părăsit postul de dascăl ca să se dedice în întregime artei.

Publicul lui erau oamenii simpli, meșteșugari și mici negustori, vorbitori de idiș, care își petreceau serile prin cârciumi și prin cafenele.  Velvl apărea îmbrăcat elegant, în costum negru și cămașă imaculată, cu cilindru și mănuși, stătea la o masă cu două lumânări aprinse și o sticlă de vin și își distra publicul: declama, cânta, spunea glume și mai ales improviza.  Era o figură pitorească, avea o voce minunată și o vervă inepuizabilă.  Multe din creațiile lui au fost puse pe hârtie de alții, au devenit folclor, iar cântecele lui au fost cântate încă zeci de ani după moartea lui.  Singura fotografie cunoscută, împreună cu autograful lui, a fost găsită în albumul unui admirator (sau admiratoare?) din Roman.

Una din faimoasele lui glume a fost relatată peste ani de jurnalistul H. S. Streitman care l-a cunoscut în copilărie:

Când am venit în Moldova, primul lucru care m-a izbit a fost că evreii intrau și ieșeau din anumite prăvălii ca dintr-o sinagogă.  Nedumerit, am intrat și eu într-una din aceste dughene.  Mare îmi fu mirarea când, pentru 12 gologani mi se oferi un pahar de vin care în Polonia ar fi costat cel puțin un florin.  Drace, îmi zisei, aici e rost de economie!  Și am mai comandat un pahar și încă unul.  De fiecare dată câștigam nu știu câți creițari. După un ceas de băutură ajunsei la un câștig nemaipomenit, peste 10 guldeni, fără a avea măcar un gologan în buzunar.  De atunci fac zilnic asemenea operațiuni.

Traducerea în limba română îi aparține lui Israil Bercovici și a apărut în volumul „O sută de ani de teatru idiș în România”.  Tot acolo apar câteva din poeziile lui Velvl Zbarjer, din care am ales un fragment:

Prinsă, privighetoarea suspină și lăcrimează:

Mâhnită stau în colivie

Privind cum vor să mă chinuie.

Benchetuiesc

Și vor să le-aduc veselia.

O, Doamne, cum poți cânta

Când mâhnirea te sugrumă?

Sunt silită, n-am ce face,

Așa îmi câștig pâinea.

În cei 25 de ani petrecuți în Moldova și apoi România, Velvl Zbarjer a dat spectacole la Botoșani, Iași, Piatra Neamț, Roman, Bacău, Galați și peste tot a fost admirat.  Unul din subiectele sale preferate era critica societății ultra-conservatoare din ștetl: lipsa de interes pentru lumea modernă, ritualurile absurde, obscurantismul, superstițiile.  Era timpul ca iudaismul să adopte calea progresului.  (De fapt lupta dintre tradiție și modernizare mai este și acum un subiect cu care, cel puțin în Israel, ne confruntăm zi de zi.)  Dar cea mai aspră critică se adresa marilor rabini.  Enoriașii (printre care și străbunica mea!) aveau în ei o încredere oarbă și le aduceau ultimul gologan pentru o binecuvântare sau o amuletă.  Iar rabinii trăiau în lux pe spinarea lor.

Curtea marelui rabin din Sadagura, lângă Cernăuți

Dumnezeu privește

Fețele pioase ale mulțimii,

Să tot fie cincizeci de mii,

Fiecare cu câte o rugăminte.

Apoi se întoarce cu spatele,

Neputând să-și stăpânească un zâmbet.

„Ce să fac cu ei?

Cum să împlinesc dorințele tuturor?

Chiar dacă sunt Dumnezeu cel atotputernic,

Nu mi-ar ajunge o lume întreagă.

O să dau faliment!”

(Fragment din poezia „Falimentul lui Dumnezeu”.  Traducere proprie bazată pe versiunea engleză a lui Jill Culiner.)

Bineînțeles că în felul acesta și-a făcut dușmani care s-au plâns autorităților, viza nu i-a fost reînnoită și a fost nevoit să părăsească țara.  Unde să plece?  Dorul l-a dus spre Galiția și spre orășelul natal.  De data aceasta a fost primit ca o celebritate.  Curentul iluminist Haskala avea deja destul de mulți adepți și el își petrecea serile cu intelectualitatea locală modernă.  Dar hasidismul era încă puternic.  Tradiționaliștii, printre care și propria familie, îl disprețuiau.  Se înțelegea numai cu fratele mai mic, Meir, profesor de ebraică la Cernăuți.  Să se stabilească la Zbaraj nu era o opțiune.

Un volum de poezii ale lui Velvl Zbarjer, publicat la Lviv în 1868.

Între timp Velvl a publicat două volume de versuri, în idiș cu traducere ebraică.  Ele au atras atenția lui Peretz Smolenskin care conducea revista ebraică Hașahar (Zorile) din Viena.  În speranța succesului, Velvl a plecat la Viena.  Dar speranța s-a dovedit deșartă.  Evreii din Viena, care primiseră drepturi încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, erau asimilați, vorbeau germana și îi disprețuiau pe coreligionarii lor din răsărit, Ostjuden, vorbitori de idiș.  Ca urmare publicul lui era limitat la imigranți, iar el suferea de sărăcie și de singurătate.  A publicat unele poezii în periodice, a trimis un volum de versuri la Paris, la Alliance Israélite Universelle, de unde spera să primească sprijin financiar, dar ei nici măcar nu au catadicsit să-i răspundă.  Din ce a trăit la Viena e un mister.  În orice caz, puținul pe care l-a avut s-a dus pe băutură.

Văzând că nu are nicio șansă la Viena (și, pare-se, fugind de creditori), Velvl și-a reluat viața de pribegie întâi prin Galiția, apoi la Odessa și la Cernăuți.  La Odessa a cunoscut un coleg de breaslă, Avram Goldfaden, și între cei doi s-a legat o prietenie trainică.  Mai târziu, Avram Goldfaden avea să întemeieze primul teatru profesionist idiș din lume, la Iași.

Până la urmă s-a întors în România și s-a însurat cu o văduvă din București, frumoasa Malka.  Dar al doilea sejur în România a fost cu bucluc, pentru că…  După ce a fost izgonit prima dată, și-a scos năduful într-o poezie intitulată România, în care demasca antisemitismul și nedreptățile suferite de evrei în România și compara Moldova și Valahia cu Sodoma și Gomora.  Poate că avea dreptate, poate că exagera, nu știu.  Poezia a fost publicată la Viena, în revista Hașahar, și a făcut senzație – neplăcută.  Un prieten l-a prevenit că ar putea să ajungă la pușcărie.  Velvl, care tocmai se afla împreună cu soția la Galați, s-a speriat rău și a fugit la Tulcea, care era încă sub stăpânire otomană.  Dar s-a dovedit că era numai o alarmă falsă și cei doi soți s-au întors la București.  La insistența soției, s-au mutat apoi la Istanbul, unde ea a deschis o cafenea – ea muncea, iar el, ca de obicei, visa și scria poezii.  Așa și-a petrecut ultimii ani ai vieții.  A murit în 1884.

***

Iar Jill Culiner, ai cărei strămoși sunt și ei din Galiția, l-a descoperit după un secol și jumătate și, după cum mărturisește ea însăși, s-a îndrăgostit de el.  Poate că în realitate s-a îndrăgostit doar de imaginile fugare ale trecutului?  După atâta amar de ani, călătoria întreprinsă pe urmele lui Velvl Zbarjer a adus foarte puține rezultate tangibile, cu greu a mai găsit câte o ruină, sau o pivniță pe unde este posibil că a trecut.  Sau poate că nu…  În orice caz, la întrebările ei localnicii răspundeau peste tot: „Cine???  Nu știu.  N-am auzit.”  E drept că urmașii evreilor de atunci nu mai trăiesc pe acele meleaguri și foarte puțini mai vorbesc idiș.  Și tocmai de aceea cartea este atât de valoroasă, pentru că ea readuce o epocă demult apusă și o personalitate deosebită.  Cel puțin noi, auzind numele lui Velvl Zbarjer, nu ne vom mai mira „Cine???  Nu știu.  N-am auzit.”

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

18 Comments

  • Eva Grosz commented on December 17, 2022 Reply

    Această poveste se poate transpune într-o oarecare măsură la timpurile noastre.
    Am avea acum MARE nevoie de un trubadur ca Velvl Zbarjer cu îndrăzneala pe care a avut-o de a părăsi un loc sigur,dar fără idealuri cu o viață de pribeag .
    Nu mă miră, că punând mâna pe o carte a lui Moses Mendelsohn i s-au deschis ochii.
    Povestea lui Velvl Zbarjer vorbește despre acei evrei catalizatori ai progresului cultural și al asimilării culturale diverse . O erezie în acel timp…uneori .și astăzi din păcate.
    Felicitări !

    • Eva Grosz commented on December 17, 2022 Reply

      Cartea poate fi cu ușurință comandată la Amazon books.

  • Ilia Ehrenkranz commented on December 17, 2022 Reply

    Am crescut – eu și sora mea Irene – cu mândria de a ne număra printre urmașii vestitului trubadur. Dragostea pentru literatura și teatrul idiș a reverberat puternic în familia noastră din generație în generație. Mulțumiri lui Hava Oren pentru acest valoros și pentru noi emoționant articol.

    • BORIS MEHR commented on December 20, 2022 Reply

      ÎMI AMINTESC DE TATĂL TĂU, ILYA, ERA MEDIC ȘI AVEA TOTODATĂ UN MARE TALENT DE RECITATOR ÎN IDIȘ

      • Hava Oren commented on December 20, 2022 Reply

        La asta, tatăl meu ar fi răspuns cu un umor tipic evreiesc „Der Apfel fallt nicht weit vom Birnbaum” (Mărul nu cade departe de pomul care face… pere.)

        • BORIS MEHR commented on December 20, 2022 Reply

          HA HA

  • אבני יוסף Jossef Avni commented on December 15, 2022 Reply

    Dacă articolul era in engleză ar putea fi trimis cunoscutului regizor evreu-american Steven Spielberg.

    • Hava Oren commented on December 15, 2022 Reply

      Nicio problemă, articolul există și într-o versiune engleză pe care am trimis-o la autoarea cărții, Jill Culiner.

  • BORIS MEHR commented on December 15, 2022 Reply

    VELVL ZBARJER este un personaj emblematic și totodată o legendă a evreimii din estul EUROPEI. FRUMOS ARTICOL, cîndva l-am evocat și eu în revista REALITATEA EVREIASCĂ.
    ACUM O ÎNTREBARE – prietenul ILYA EHRENKRANZ este cumva un urmaș al bardului VELVL?

    • Hava Oren commented on December 15, 2022 Reply

      Da, dar pentru mai multe amănunte va trebui să-l întrebați pe el.

  • iuliana socea commented on December 15, 2022 Reply

    Subscriu : ar fi timpul ca iudaismul să adopte calea progresului !

  • Tiberiu ezri commented on December 15, 2022 Reply

    Viata din Stetlul secolului XIX nu s-a schimba cu nimic in unele comunitati religioase din Israel secolului XXI: la scoli nu se invata materii de baza cum ar fi matematica si engleza, izolarea deliberata de lumea civilizata, greutatile care li se fac femeilor care vor sa divorteze, etc.

    • Hava Oren commented on December 15, 2022 Reply

      Bineînțeles. La asta mă și refeream când ziceam că noi ne confruntăm mai departe cu aceleași probleme.

  • tesu.solon@yahoo,com commented on December 15, 2022 Reply

    Teșu SOLOMOVICI

    Fascinant articol, ni-l readuce între noi pe fascinantul trubadur evreu Velvale Zbarjer. Acesta îl fascinase și pe cineastul evreu Pavel Constantinescu care, după ce a realizat zeci de filme documentare la București, între care și un serial „Brâncuși”, stabilit la Tel Aviv, fascinat de figura trubadurului a realizat un film „Velvală”. Știe cineva ce s-a întâmplat cu acest film?

  • Andrea Ghiţă commented on December 15, 2022 Reply

    Am citit articolul cu încântare. Figura lui Velvl Zbarjer pare desprinsă din universul lui Isaac Bashevis Singer! Personalitatea lui Zbarjer e fascinantă şi povestea vieţii sale ar merita un film, realizat de un regizor bun. Cum de nimeni nu s-a gândit la asta?!

    • Hava Oren commented on December 15, 2022 Reply

      Poate dacă va fi mai cunoscut, se va găsi și regizorul potrivit. Ar putea ieși un film grozav!

  • George Schimmerling commented on December 15, 2022 Reply

    Interesant. Cred că mulți dintre noi ne simțim și azi un fel de Velvl Zbarjer

    • Hava Oren commented on December 15, 2022 Reply

      De fapt… aveți dreptate. Doar că noi nu ne manifestăm prin cârciumi, ci în spațiul virtual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *