Prima oară am fost la Iaşi, în vacanţa de după clasa a doua primară. Mama s-a dus într-o excursie-circuit cu studenţii ei de la Filologie şi m-a luat şi pe mine. Călătoream cu un aşa-numit « vagon amenajat », adică un vagon de clasa a doua în care banchetele erau unite între ele cu nişte punţi atât în partea inferioară, cât şi în cea superioară. Pe aceste priciuri improvizate dormeau în total opt persoane. « Vagonul amenajat » era ataşat diferitelor garnituri de tren, iar în localităţile unde poposeam pentru o zi-două era campat pe o linie moartă şi servea drept dormitor comun. Nu beneficiam de cine ştie ce confort, întrucât WC-ul şi spălătorul vagonului puteau fi folosite doar în timpul mersului. În rest ne descurcam în gări sau locurile publice din oraşele vizitate. Studenţii şi cadrele didactice (tinere şi ele) se distrau, cântau, jucau diverse jocuri de societate, iar eu, singurul copil din grup, eram foarte alintată.

Prima oprire am făcut-o la Iaşi. Am vizitat Palatul Unirii şi Biserica Trei Ierarhi. La intrare am întâlnit un mic cerşetor, căruia mama i-a dat un leu şi copilul i-a răspuns « bogdaproste » – era prima oară când am auzit această formulă de a mulţumi.

Apoi am urcat în Copou, am văzut Bojdeuca lui Creangă, Teiul lui Eminescu şi monumentala clădire a Universităţii, unde am trecut, alene, prin Sala Paşilor Pierduţi. Denumirea m-a intrigat. Eram foarte curioasă să observ “pierderea paşilor”, dar nu am reuşit. Sala nu mi s-a părut decât o incintă lungă, boltită şi ternă[1], însă denumirea ei mi-a rămas întipărită în memorie, ca o şaradă. Ulterior aveam să aflu că sintagma – care-şi avea sorgintea în politica franceză din veacul al XVIII-lea (sau chiar mai veche) – definea un vestibul mare sau o sală care comunică cu diferitele birouri și alte încăperi ale unei clădiri publice: gară, primărie, tribunal etc. [2].

În aceste condiţii, cred eu, paşii pierduţi sunt, de fapt, paşii irosiţi, care nu duc la destinaţie, la ţintă, la atingerea scopului pentru care ai plecat la drum. De fapt, paşii pierduţi măsoară timpul pierdut în aceste incinte mari de aşteptare, de tranziţie.

De altfel, ar fi interesant de calculat eficienţa paşilor noştri, cât de des batem pasul pe loc, facem un pas înainte şi doi înapoi, sau mergem pe cărarea bătută, în comparaţie cu paşii care ne duc spre ţelul dorit sau deschid o cale nouă, pe un tărâm nedesţelenit.

« Toată lumea pierde umbrele (şi mănuşi, aş adăuga eu, din experienţă proprie), dar nimeni nu le găseşte » – citeam mai demult într-o revistă pentru doamne. Totuşi unii colecţionează, cu succes, tocmai umbrele şi mănuşi.

De o vreme încoace am devenit colecţionară de paşi. Adevărul e că majoritatea paşilor fizici nu lasă decât urme efemere pe zăpadă, în noroi sau colb. Cine mai are norocul lui Neil Armstrong să-şi lase amprenta pasului în solul lunar şi să rostească „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”?!

Nici eu nu colecţionez paşii fizici, ci dovada lor virtuală, contorizată de aplicaţia din smartphone-ul meu (mai inteligent decât mine) care ia în considerare toţi paşii făcuţi (înainte şi înapoi, la urcare şi la coborâre, sau pe loc). Eu nu am altă grijă decât să fac paşi (la propriu, ba chiar la figurat), adică să merg şi, evident, să nu-mi uit telefonul acasă. La sfârşitul zilei voi afla nu doar numărul paşilor, ci şi al kilometrilor parcurşi, al caloriilor consumate şi multe altele.

Poate că, odată cu sporirea timpului liber pe care-l am la dispoziţie, aş fi început să umblu şi în lipsa aplicaţiei de pe smartphone, dar e foarte probabil să fi contat şi acest stimulent pentru că, de o bună bucată de vreme, pornesc zi de zi la drum (dacă nu e ploaie torenţială, viscol sau lunecuş).

Potrivit diverselor articole de popularizare (nu numai din revistele pentru doamne), mersul pe jos are o serie de beneficii pentru sănătate, din care spicuiesc: menţine inima sănătoasă, îmbunătăţeşte respiraţia şi tranzitul intestinal, întăreşte oasele şi imunitatea, reduce nivelul de stres şi anxietate, riscul de accident vascular şi chiar incidenţa glaucomului. Ba mai mult, unii recomandă un număr minim de paşi care ar avea drept efect scăderea glicemiei (7500 de paşi, din care primii 3000 cu o cadenţă de 100 de paşi pe minut) sau a riscului de Alzheimer (10000 de paşi făcuţi în ritm alert)[3].

Eu merg pe jos pentru că în acest răstimp pot să-mi las gândurile să zboare. Nu-mi permit să mă socotesc un hoinar singuratic de calibrul lui Rousseau, dar înclin să-i dau dreptate lui Nietzsche care scria că: ”Toate gândurile cu adevărat grozave apar în timpul mersului.”

Îmi iau încălţări comode, de sezon, mă îmbrac adecvat şi pornesc la drum reglându-mi pasul (întru prevenirea Alzheimerului şi diabetului). Îmi place să mă duc pe jos până în centru, traversând Parcul Mare – un loc nesecat de inspiraţie, în orice anotimp[4]. Când am treburi urgente în oraş, mă duc cu autobuzul, dar vin acasă pe jos. În mod interesant, numărul paşilor „colecţionaţi” pe străduţele din centru îl depăşeşte pe cel al paşilor făcuţi pe drum întins, pe o distanţă – aparent – mai mare. E o altă constatare care ar aduce după sine o cugetare privind meandrele vieţii…

Pe drum întâlnesc persoane cam de vârsta mea, cu rucsăcele urbane în spinare, mergând cu pas întins. Ne privim şi ne zâmbim, recunoscându-ne ca făcând parte din acelaşi club: al colecţionarilor de paşi.

Andrea Ghiţă

---

[1] Mai târziu, între 1968 şi 1978, Sala Paşilor Pierduţi avea să fie decorată cu picturile lui Sabin Bălaşa.

[2] https://fr.wikipedia.org/wiki/Salle_des_pas_perdus

[3] https://green-report.ro/sanatate-mers-pe-jos/?gclid=Cj0KCQiAkMGcBhCSARIsAIW6d0B7PvrPSEyzU2I4oGi8zygtgotoHZhrDsCIPwrwJCcNphoN91QyUJgaAiDwEALw_wcB

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/mersul-pe-jos-este-benefic-pentru-sanatatea-ta

https://www.doc.ro/lifestyle/ce-beneficii-iti-aduc-10-minute-de-mers-pe-jos-zilnic

[4] Iată câteva articole inspirate de plimbare

Bucuria de a mirosi

https://baabel.ro/2020/08/bucuria-de-a-mirosi/

Nimeni nu e de neînlocuit, dar…

https://baabel.ro/2020/11/nimeni-nu-e-de-neinlocuit-dar/

Mesajul toamnei

https://baabel.ro/2021/10/mesajul-toamnei/