În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena[1], România a cedat nordul Transilvaniei către Ungaria.

Tatăl meu s-a născut în 1926 la Dumbrăveni, în România. La începutul anilor ’30 părinții lui au divorțat, după care el a crescut la bunicii dinspre tată, la Dumbrăveni, până în anul 1935, la vârsta de nouă ani. Apoi a fost trimis la Gherla, în nordul Transilvaniei, la rudele mamei, astfel încât, de la patrusprezece ani, a crescut în Ungaria, în timp ce tatăl lui cu toată familia au rămas în România[2].

II

În anul 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică. Ungaria și România, aliate ale Germaniei, și-au mobilizat armatele și au intrat în război. În cadrul armatei maghiare au fost înființate detașamentele de muncă[3] pentru evrei și alte minorități care nu aveau dreptul să poarte armă. Tinerii care încă nu aveau vârsta încorporării, inclusiv evreii, făceau parte din organizația levenților[4] un fel de premilitari care erau folosiți mai ales ca forță de muncă locală. Tatăl meu își amintește că a participat la activitățile organizației la Gherla, Dej și Baia Mare. După cum povestește el, evreii erau „înarmați” cu lopeți, sape sau târnăcoape.

Mama lui avea doi frați, Imre şi Lala, și trei surori. La nuntă fiecare fată a primit ca zestre câte un depozit de cherestea și materiale de construcție: Sári la Dumbrăveni, Neli la Iclod, Gizi la Gherla și Manyi la Dej. După moartea bunicului, în 1922, depozitul din Baia Mare a fost administrat de bunica, împreună cu Imre și Lala.

Tatăl meu locuia la Gherla și atunci când nu era la şcoală, dădea o mână de ajutor la depozitul de cherestea. Imre, comunist în ilegalitate, era la pușcărie la Cluj de prin 1941 sau 1942. Prin luna mai 1942, Lala din Baia Mare și cumnatul său din Dej, soțul lui Manyi, au fost înrolați în detașamentele de muncă și trimiși pe front. La Baia Mare au rămas bunica bolnavă, mama și sora vitregă a tatii[5], în vârstă de șapte ani. Depozitul era administrat cu ajutorul lui Vasilică și Florea, doi muncitori zilieri din comuna Săsar, de lângă Baia Mare.

În vara anului 1942, când tata avea aproape șaisprezece ani, după încheierea anului școlar a fost trimis la Dej ca s-o ajute pe Manyi care rămăsese singură cu doi copii mici. La începutul anului 1943 l-au chemat la Baia Mare, întrucât bunica era pe moarte[6].

III

În 19 martie 1944 Germania a ocupat Ungaria și a numit un nou guvern. Curând au apărut o serie de legi care au înăsprit și mai mult soarta evreilor supuși legilor rasiale adoptate anterior. În cercurile evreiești atmosfera era din ce în ce mai încărcată și circulau zvonuri privitoare la deportare.

În luna aprilie, mama lui a încărcat o căruță cu haine și așternuturi de pat și i-a cerut lui Vasilică să le ascundă la el în comună[7]. Ideea mamei era ca dacă ei vor fi deportați și Lala sau Imre ajung acasă înaintea lor, să aibă ceva lucruri. Tatăl meu își amintește că a bătut la mașină inventarul acestor obiecte. Foaia a fost împăturită cu grijă și introdusă într-o sticluță, probabil de alcool Diana[8]. Sticluţa, închisă bine, a legat-o cu o sfoară și a ascuns-o în fântâna din curtea depozitului.

Mai târziu, spre sfârșitul lunii aprilie a anului 1944, tata a fost convocat la sediul organizației Levente din Baia Mare, unde sergentul responsabil de detașamentul de evrei l-a bătut fără nici un motiv. Până azi el este convins că a fost bătut doar pentru că era evreu. A doua zi mama lui s-a dus să se plângă la comandantul militar al orașului. După ce s-a întors de acolo, l-a urcat pe tren și l-a trimis înapoi la Gherla. El nu a aflat niciodată ce s-a întâmplat la audienţa la comandant. Acesta i-o fi sugerat mamei să-l scoată din oraș, ori a amenințat-o că îi va retrage permisul de flotant[9], sau poate că a amenințat-o că îl va aresta… Nu ştiu.

În 3 mai 1944 a început concentrarea evreilor în ghetouri.

Tatăl meu a fost închis în ghetoul din Gherla şi apoi transferat la cel din Cluj. La sfârșitul lunii mai 1944 a fost deportat la Auschwitz, împreună cu cei peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi, îmbarcaţi în cinci transporturi.

Şi evreii din Baia Mare (circa 6000 de suflete) au fost deportați la Auschwitz, în două transporturi, în 31 mai și 5 iunie. Într-unul din aceste transporturi a plecat mama lui, Sári, împreună cu surioara lui vitregă, Zsuzsi. Ambele au pierit în lagăr.

Dintre rudele deportate din Iclod și Dej, mătuși și unchi, verișori și verișoare, a supravieţuit doar Edith, fiica lui Neli.

Tata a supravieţuit şi a revenit acasă la Baia Mare în septembrie 1945, când încă nu împlinise nouăsprezece ani. Acolo i-a găsit pe Imre și pe Edith, ambii reîntorși cu puţin timp înaintea lui. Ei au găsit depozitul intact, cu toată marfa în valoare de câteva milioane de lei. Imre l-a luat pe tatăl meu să locuiască la el și să lucreze în depozit. Imre i-a povestit că Vasilică i-a adus o căruță de haine, perne, plăpumi și așternuturi pe care le avea în păstrare de la Sári, iar tatăl meu i-a relatat despre inventarul făcut înainte de deportare. Sticluţa era în fântână, acolo unde o ascunseseră. Au comparat inventarul cu obiectele recăpătate şi au descoperit că lipsea un singur obiect: o scurtă de stofă îmblănită a lui Lala. Nici tatăl meu, nici Imre, dar nici Vasilică nu au discutat vreodată despre acest subiect.

IV

Oameni pot fi puși în situații imposibile, oriunde, oricând. Mulți dintre cei reîntorși și-au găsit casele ocupate de străini sau devastate şi pustii, pentru că toate bunurile le fuseseră furate.

În mod cert că și lui Vasilică i-ar fi prins bine lucrurile lăsate în păstrare în anii aceia de război. Dar nu s-a atins de ele și le-a restituit lui Imre, primul care s-a întors – deși acesta nici măcar nu știa că fuseseră date în păstrarea lui.

Tatăl meu și-a imaginat că în iarna geroasă dintre anii 1944-45, probabil că Vasilică folosise scurta care s-o fi murdărit, s-o fi rupt ori s-o fi pierdut, şi i-a fost frică sau rușine să spună. Imre primise lucrurile înainte de întoarcerea lui tata, nu ştiuse despre ele, aşa că Vasilică ar fi putut să nu-i restituie nimic,

Mă întreb cum m-aș fi comportat eu, atunci, în situația lor? Dar Dvs. strimaţi cititori ?

Andrei Herzlinger

---

[1] Termenul istoric acceptat de istorici astăzi este Al Doilea Arbitraj de la Viena.

[2] Azi, în anul 2022, tata nu-și aduce aminte să-și fi văzut vreodată părinții împreună.

[3] Serviciul muncii în armata maghiară purta denumirea de „munkaszolgálat”.

[4] Organizație premilitară de tineret din Ungaria, denumirea maghiară era „Levente”.

[5] Sári s-a recăsătorit prin anul 1934, a născut o fetiță la Budapesta și s-a despărțit ori a divorțat, prin anul 1940, înainte de a reveni la Baia Mare.

[6] A murit prin martie 1943.

[7] În această perioadă autorităţile rechiziţionau de la evrei toate obiectele care erau cât de cât de valoare.

[8] Este vorba de sticluţa cu soluţie de alcool de secară mentolat pentru frecții https://bercenidepoveste.ro/frectie-diana-vitan/ (Accesat la 21/01/2023).

[9] În acea perioadă fiecare cetățean era obligat să locuiască acolo unde era înregistrat la autorități. El era înregistrat ca locuitor în Gherla, la Baia Mare stătea cu permis temporar, flotant.