– Ai auzit de madlena lui Proust?

– Cum să nu! Te referi la prăjiturica magică a cărei aromă şi gust te transportă instantaneu în aleea nostalgică a amintirilor.

– Dar de puşca lui Cehov ai auzit?

– Hm! Cehov avea o puşcă? Şi ce e cu ea?

– Nu mă miră nedumerirea ta! Puşca lui Cehov este o expresie mai puţin folosită în afara cercurilor literare. Dar și despre madlena lui Proust presupun că există anumite detalii nu prea cunoscute.

Madlena

Fie că am citit sau nu În căutarea timpului pierdut de Proust, ştim cu toţii că menţionarea unei madlene are o rezonanţă şi o semnificaţie care depăşesc cu mult pişcotul francez care constă dintr-un amestec de unt, ouă, zahăr, extras de vanilie, sare şi făină. Datorăm acest sens amplificat scriitorului Marcel Proust care îşi începe romanul din 1913 cu scena în care naratorul savurează “una din acele prăjituri mignone şi dolofane, numite mici madlene, care creează impresia că ar fi fost modelate în cochilia vălurită a unei scoici.” Abia apucă povestitorul să guste unul din aceste fursecuri muiate în ceai, că amintirile din copilărie îl năpădesc cu o asemenea intensitate, încât umple cu ele şapte volume!

Desigur nu-i putem atribui lui Proust descoperirea ştiinţifică a capacităţii evocative a simţului olfactiv, ca şi strânsa legătură a acestui simţ cu cel al gustului care creează impresii atât de vii, încât experienţa pare a fi reală şi nu o simplă memorie. Îi putem însă mulţumi romancierului pentru maniera sugestivă de a scrie despre această senzaţie inefabilă pe care am încercat-o cu toţii şi pentru faptul că a dat un nume acestei experienţe: Efectul madlenă, adesea numit şi Efectul Proust, în esenţă un procedeu literar.

Cum se întâmplă cu orice cuvânt nou introdus în circulaţia lingvistică, ‘madlena’ şi-a lărgit şi ea sensul, denotând orice obiect sau fenomen, oricât de mărunt, orice stimul extern care declanşează o amintire subconştientă şi o readuce la suprafaţă din străfundurile memoriei: “Lichidul cald amestecat cu firimituri abia mi-a atins cerul gurii”, declară naratorul anonim, “că m-a străbătut un fior şi m-am oprit ca să mă concentrez asupra lucrului extraordinar care se petrecea cu mine.”

Efectul tartină?

Surprinzător, manuscrisul iniţial al romanului pe care Proust l-a trimis la publicare nu conţinea nicio madlenă! Memoriile vechi de decenii sunt reactivate de o banală tartină, adică o felie de pâine unsă cu marmeladă sau cu unt. Am putea vorbi deci de Efectul tartină? Din fericire, editorul lui Proust a avut inspiraţia să înlocuiască tartina cu o madlenă. O imagine, care, trebuie să recunoaştem – chiar dacă dă naştere aceleiaşi experienţe – este cu mult mai sugestivă.

Puşca

Proust avea un proiect ambiţios: să definească procesul creației literare ca pe o excavare din obscuritatea unei fiinţe a momentelor care caracterizează universul în spaţiul-timp specific numai şi numai acelei persoane. Fizica se intersectează cu imaginaţia în epoca teoriei relativităţii lui Einstein!

În ultimul volum al ciclului de romane, Timpul regăsit, Proust echivalează procesul literar cu viaţa însăşi, aşa cum e ea simţită la limita percepţiilor şi tradusă în sensuri coerente. Rolul literaturii este să ilumineze viaţa trăită în secvenţe clarificatoare. Romancierul este în exclusivitate preocupat de semnificaţia a ceea ce face şi total indiferent la modul cum şi-a realizat proiectul. Nu ai să găseşti în opera sa nici o referinţă la tehnica artei sale.

Acest gol este umplut de Anton Cehov care ne oferă o unealtă preţioasă, dar tehnica lui nu poate fi definită ca un procedeu literar. Nenumăratele scrisori pe care scriitorul le adresează contemporanilor săi pe această temă dovedesc intensitatea preocupării sale cu acest subiect.

Cea mai cunoscută versiune afirmă: “Dacă în primul act [al unei piese de teatru] atârni o puşcă pe perete, atunci în actul următor cineva trebuie să tragă cu ea. Altfel nu o pune acolo.” De aici provine şi denumirea aceste recomandări: puşca lui Cehov.

Sfatul lui ne ghidează cum trebuie gospodărite resursele unei nuvele, sau ale unei piese de teatru: orice detaliu semnificativ trebuie valorificat cu scopul de a contribui la structura compactă a lucrării, fie ea acţiune, caracterizare sau atmosferă. Economia internă a unei scrieri literare necesită o drămuire inteligentă a resurselor, care nu trebuie risipite.

Cehov însuşi îşi respectă cu sfinţenie preceptul. În primul act al piesei Pescăruşul (1896), de exemplu, personajul Konstantin apare pe scenă purtând o puşcă; în finalul piesei el o foloseşte pentru a se sinucide.

Pentru mulţi scriitori însă, respectarea acestui principiu reprezintă un sacrificiu dureros pe altarul artei. “E tot ce am scris mai bun,” susţin ei despre paragraful la care renunţă şi se jelesc de parcă li s-ar fi amputat o mȃnă sau un picior.

Red herrings

Principiul după care un detaliu dă roade mai târziu în naraţiune este cunoscut şi sub denumirea de prefigurare şi este folosit intens în romanele poliţiste. De fapt, ele încalcă legea puştii lui Cehov, în sensul că detaliile furnizate nu numai că nu ajută cititorul, ci îl îndrumă în direcţii greşite şi spre suspiciuni false, constituind un fel de fake news sau activitate de dezinformare. Rolul acestor red herrings, care derutează cititorul, este de a crea suspans şi de a surprinde cititorul cu un deznodământ neaşteptat… ceea ce permite detectivului isteţ din roman să se bucure de gloria dezvăluirii identităţii adevăratului făptaş.

Word Genius

Cum se face că madlena lui Proust şi puşca lui Cehov au fost incluse într-una din postările cu profil lingvistic, numite Word Genius? Simplu: ele nu aparţin numai de domeniul literar, ci au contribuit şi la îmbogăţirea tezaurului lingvistic.

Un fapt interesant: orice termen nou care pătrunde într-o limbă printr-un împrumut dintr-o limbă străină are iniţial un sens concret, care de-a lungul secolelor evoluează într-un sens abstract sau metaforic. Dar expresiile de origine literară, cum sunt cele discutate aici, au fost scutite de o traiectorie de secole, dobândind un sens figurativ de îndată ce au fost adoptate de publicul cititor!

Marina Zaharopol

Bibliografie

https://www.wordgenius.com/how-a-novelist-turned-a-cake-into-a-memory/Y7dIqjB_8wAIvf8h?utm_source=blog&utm_medium=email&utm_campaign=1714050960

https://www.newyorker.com/culture/culture-desk/marcel-proust-on-what-writing-is?utm_campaign=cm&utm_source=crm&utm_brand=tny&utm_mailing