N-am nicio îndoială, titlul de mai sus va provoca un mare semn de întrebare și multe sprâncene se vor ridica instinctiv la citirea lui. Sper, însă, că poveștile ce urmează vor fi suficiente pentru a înlătura orice dram de nedumerire.

Deci, să începem cu Moise. Una din explicațiile pentru lungul drum de 40 ani între Egipt și Canaan, făcut de evreii scăpați din sclavia faraonului, a fost intenția lui Moise de a întra în Țara Făgăduinței doar cu noua generație, cea născută în deșert, în libertate și care nu a cunoscut robia și dependența de proprietar.

Nu știu cât de adevărată e această teorie, dar cel puțin e verosimilă. Cu timpul, sclavul devine dependent de stăpânul său care îi oferă pâinea cea de toate zilele și în mâna căruia se află soarta sa și a familiei sale. Și când sclavia durează mai bine de 400 ani, nu e de mirare că mentalitatea de sclav devine o realitate clară și ușor de înțeles, care se moștenește de la o generație la alta. Iar când dorești să creezi un popor nou, într-o țară (să-i zicem, de dragul poveștii) nouă/veche, ai nevoie de indivizi care nu au cunoscut robia și care sunt în stare să construiască o viață complet diferită, într-un climat geopolitic complet nou.

Până aici lucrurile par logice. Dar unde e legătura cu Germania de Est, mai ales azi, când Germania e reunificată de peste 32 ani și diferențele dintre vest și est se estompează pe zi ce trece?

Treizeci și doi de ani nu sunt patruzeci, și totuși… Oare nu e timpul ca această diferenţă să dispară şi la nivelul opiniei publice?

Ei bine, se pare că nu.

Bineînțeles, mai există anumite diferențe, uneori semnificative, între modul și nivelul de viață a celor două părți ale Germaniei, nu e ușor să distrugi ceea ce a fost (pentru că era rău) și să construiești ceva nou, cu certitudinea că va fi mult mai bine. Dar să pactizezi cu cel care ți-a făcut viața amară timp de aproape o jumătate de secol?!

Da, cunosc situații similare și în alte părți ale fostului bloc sovietic. Mi s-a spus (și cred că e adevărat, deși nu am date clare) că mai există în România indivizi, în general vârstnici, care duc dorul Odiosului. Tuturor acestora le recomand cu căldură să citească Orizonturile Roșii, cartea lui Mihai Pacepa, pe care o recitesc acum. Ea mi se pare panaceul pentru orice urmă de nostalgie după epoca ceauşistă.

Dar povestea din regiunile estice ale Germaniei, cele care odinioară făcuseră parte din RDG, e mult mai clară și, aș zice, mai îngrijorătoare. Ea a devenit evidentă în ultimul an, de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina. Datele statistice indică o atitudine (pentru mine) cu totul surprinzătoare, de-a dreptul pro-rusească! Iată câteva.

44% din respondenții la un sondaj recent efectuat în estul Germaniei au fost de părere că Putin acționează corect, lupta sa fiind împotriva unei elite globale, care dorește instalarea unui guvern mondial. Același procentaj declară cum că Ucraina a făcut întotdeauna parte din Rusia, războiul declanșat de ruși e necesar pentru a înlătura guvernul fascist ucrainean, iar 33% din cei întrebați au fost de părere că actualul război a fost de fapt provocat de NATO.

La o demonstrație din centrul Dresdei, participanții care arborau pancarte cerând ”Pace pentru Rusia” și steaguri rusești au fost întâmpinați cu aplauze furtunoase pe tot traseul. Sloganurile rostite cu acest prilej cereau încetarea imediată a ajutorului occidental pentru Ucraina.

Această situație nu a apărut din ceea ce se numește în biologie ”generație spontanee”. Încă în 2021, deci înaintea invaziei rusești, un sondaj efectuat în Germania arăta că 50% din populația regiunilor de est dorea legături mai strânse cu Rusia, în comparație cu numai 25% în rândurile populației din vestul țării.

A pune toate cele de mai sus în cârca vechii mentalități ar fi o dovadă de superficialitate.

Se pare că situația economică a estului Germaniei este influențată într-o măsură serioasă de Rusia. Principala conductă de gaz Nord Stream de pe coasta Mării Baltice depinde de relațiile comerciale cu Rusia, ca și importanta rafinărie de petrol din Schwedt, de la granița cu Polonia. Penuria surselor de energie, creată de embargoul occidental din ultimul an, afectează de-ajuns de serios viața individului, iar locuitorii estului Germaniei nu pot uita suferințele din perioada imediat după reunificare și compară situația de acum cu cea din anii 90 ai secolului trecut.

În plus, prezența sovietică în fosta RDG a lăsat urme. Un procent de-ajuns de serios a învățat limba rusă și a folosit-o în activitatea de zi cu zi din acele timpuri. Cultura sovietică era simțită la tot pasul în acea jumătate de țară, la fel ca cea americană în cealaltă jumătate.

După 1989, fosta Societate de prietenie germano-sovietică s-a transformat în Societatea de prietenie germano-rusă. Mulți est-germani nu uită că în acele vremuri nu exista șomaj și că nivelul de viață era cu mult superior celui din celelalte țări ale blocului sovietic.

Toate la un loc fac ca organizații politice pro-rusești, ca de exemplu Alternativa pentru Germania, să fie încurajate de tot mai mulți cetățeni; în aceste zile ea se bucură de sprijinul a 27% din populația estică, față de numai 12% în vestul Germaniei. Iar refugiații ucraineni pripășiți prin estul Germaniei sunt nu o dată primiți cu ostilitate vădită, care se opune încercărilor naturale de adaptare.

Evident, datele de mai sus au fost culese din surse de informații aflate la îndemâna oricui. Dar m-a surprins ce nu am găsit în ele.

Datele nu fac nicio deosebire între populația vârstnică și noua generație a est-germanilor. Mi se pare logic că atitudinea tinerilor ar trebui să fie mai puțin înclinată spre Rusia și mai mult spre politica globală a vestului Europei.

Cu alte cuvinte, întorcându-mă la Moise și foștii sclavi evrei, tineretul est-german ar trebui să fie mult mai adaptat la situația din întreaga țară și mai puțin influențat de rămășițele existenței sub regim comunist.

Situația descrisă mai sus pare a fi specifică regiunii denumite pe vremuri RDG. Nu am auzit de atitudini similare în alte țări din Europa de Est, deși nu m-ar mira să dau de știri de proveniență poloneză, sau cehă, care să confirme teoria că „poți scoate omul din comunism, dar e greu să scoți comunismul din om”.

Iar la urmă, un amănunt complet nebazat pe date statistice. În convorbirile mele cu israelieni născuți în URSS/Rusia, e drept mai spre vârsta de 50 ani, nu o dată mă lovesc de idei și opinii care în mod clar încearcă să justifice invazia rusă a Ucrainei.

Oare și ei au nevoie de o ”pribegie” de vreo 40 ani pentru a se lepăda de cele trăite odinioară?! Dacă da, deșertul Sinai le stă la dispoziție!

Gabriel Ben Meron