Omagiindu-l cu obstinaţie pe Horthy

De curând, cu prilejul celei de a 66-a comemorări a morţii lui Miklós Horthy, în vechiul cimitir reformat din Târgu Secuiesc a avut loc o adunare omagială. Au luat parte membri ai Erdélyi Vitézi Rend (Ordinul Vitejilor din Ardeal) întemeiat de însuşi Horthy, reprezentanţi ai Consiliului Secuiesc din Târgu Secuiesc şi Scaunul Chizdului, precum şi „păstrători ai tradiţiilor” din oraş şi din comunele din împrejurimi, printre care şi elevi. Evenimentul solemn s-a desfăşurat în faţa stelei monumentale, împodobite cu un basorelief al lui Horthy, inaugurate în decembrie 2013[1].

Discursurile rostite au omagiat memoria celui care a fost Vitéz Miklós Horthy de Nagybánya, amiral şi regent al Ungariei. I-au fost lăudate virtuţile şi faptele valoroase pentru patria maghiară care trebuie să constituie o pildă pentru urmaşii săi îndatoraţi moral faţă de întemeietorul Ordinului Vitejilor din Ardeal.

Dr. Zsolt Székely, căpitanul Ordinului Vitejilor din Ardeal, a spus, printre altele: „Şi în prezent suntem bântuiţi de ideologia comunistă, motiv pentru care atât în patria ciuntită, cât şi aici, în Transilvania sau în Slovacia, guvernatorul Horthy are o faimă proastă. Părerile sunt împărţite; multora nu le place ceea ce spunem noi aici, dar pilda guvernatorului ar trebui să ne inspire, pentru că se ştie că el nu a fost acuzat, ci doar martor la Procesul de la Nürnberg, niciodată nimeni nu l-a acuzat de prigonirea evreilor, însă, din păcate, în timpul dictaturii comuniste s-a pus un semn de egalitate între hitlerism, fascism şi epoca Horthy”.

Erau puţine şanse să aflu despre comemorarea ţinută de un număr relativ restrâns de persoane, în faţa stelei monumentale cu basorelief, dacă ea nu ar fi fost relatată într-o publicaţie maghiară[2]. Articolul, ilustrat cu o fotografie de la faţa locului, a reprodus fragmente din cuvântările rostite fără niciun comentariu, ca şi când ele ar fi fost nişte adevăruri de necontestat.
Dacă Miklós Horthy „nu a fost acuzat de nimeni pentru prigonirea evreilor” şi „nu a fost acuzat, ci doar martor la Procesul de la Nürnberg”, atunci cultul lui e pe deplin legitim, nu-i aşa? Cel puţin aşa reiese din articolul despre care fac vorbire.

Mă întreb dacă actualii locuitori ai Târgului Secuiesc au habar că în urbea lor evreii s-au stabilit în 1880 şi în 1941 alcătuiau 1% din populaţia oraşului. E drept că asta nu însemna prea mult, în valoare absolută, din moment ce orăşelul avea vreo 6600 de locuitori.

După ce bărbaţii apţi de armată au fost înrolaţi în detaşamentele de muncă ale armatei ungare, la Târgu Secuiesc mai rămăseseră doar 55 de suflete evreieşti: femei, bătrâni şi copii. În 3 mai 1944 au fost adunaţi cu toţii şi duşi „cu atelaje militare trase de cai în ghetoul de pe strada Csiki din Sfântu Gheorghe. În 10 mai evreii din Târgu Secuiesc – împreună cu coreligionarii lor din comitatul Trei Scaune şi partea sudică a comitatului Ciuc – au fost duşi la gară, îmbarcaţi în vagoane de marfă şi transportaţi în ghetoul de la Reghin. La începutul lunii iunie au fost deportaţi la Auschwitz.”[3] Din cei 55 evrei deportaţi au supravieţuit 13, adică o cincime. Restul a împărtăşit soarta coreligionarilor lor din Ungaria (în afara celor din Budapesta) numărând circa 440 000 de oameni. Toate acestea se petreceau în mai-iunie 1944, când Horthy era regent şi conducător al Ungariei.

În urma mai multor întorsături ale sorţii, Miklós Horthy nu a fost deferit Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg[4], fiind audiat doar ca martor, dar nici mărturia lui nu a fost relevantă, din cauza vârstei înaintate şi a memoriei precare[5], însă fără doar şi poate putea fi judecat pentru mai multe capete de acuzare. Am să mă opresc doar asupra capătului de acuzare numărul 4[6]: crime împotriva umanităţii. Deşi după război Horthy clama că ghetoizarea şi deportarea evreilor au fost consecinţa exclusivă a ocupării Ungariei de către Germania nazistă, autorităţile maghiare neavând nicio responsabilitate, realitatea era cu totul alta.

Horthy şi-a păstrat funcţia de guvernator şi după 19 martie 1944, data ocupării Ungariei de către trupele germane. Horthy a fost cel care l-a numit premier pe Döme Sztójyi, legitimând astfel toate măsurile luate de guvernul condus de acesta. Nu cred că există un exemplu mai semnificativ de trădare naţională decât deportarea la Auschwitz a peste 440 000 de cetăţeni maghiari de religie israelită. Ghetoizarea şi deportarea lor au fost puse în aplicare, într-un timp record, de către administraţia (prefecturi, primării) şi forţele de ordine ungare (jandarmii cu pene de cocoş), la ordinul guvernului numit de Miklós Horthy. În consecinţă, el a fost responsabil de mai multe forme de crime împotriva umanităţii: exterminarea populaţiei civile, persecuţia ei din motive politice şi rasiale, obligarea la prestarea muncii de sclav.

Faptul că după ocuparea Ungariei de către Germania nazistă Horthy ar fi fost total lipsit de putere este mai degrabă o legendă, dacă ne gândim că după somaţiile repetate din partea Papei Pius XII şi, mai ales ale preşedintelui Franklin D. Roosevelt, Horthy a acţionat[7]. La Consiliul Coroanei din 26 iunie 1944, a luat măsuri ca evreii din Budapesta să nu fie deportaţi şi i s-a dat ascultare. Totuşi, în august îşi exprima acordul pentru o eventuală reluare a lor.

Aş mai putea argumenta vinovăţia lui Miklós Horthy şi în cazul altor capete de acuzare ale Tribunalului Militar de la Nürnberg, dar m-am limitat la demontarea celor afirmate în 11 februarie, la Târgu Secuiesc, de către căpitanul Ordinului Vitejilor din Ardeal şi anume că Horthy nu ar fi persecutat evrei pentru că „niciodată nu a fost acuzat de persecutarea evreilor”. De fapt, Horthy, în calitate de regent, a girat adoptarea legilor antisemite din Ungaria, care a început în 1920 şi s-a finalizat în 1942.

Arestarea după încercarea eşuată de a ieşi din coaliţia cu Germania, capturarea de către americani şi, nu în ultimul rând, faptul că Stalin a zădărnicit încercările de a fi pus sub acuzare în Iugoslavia şi nu numai – argumentând că este un om bătrân care trebuie lăsat să moară de bătrâneţe în vest – au fost întorsăturile sorţii care l-au scăpat pe Miklós Horthy de judecare şi condamnare. Dar asta nu înseamnă că el nu e vinovat de crime împotriva umanităţii[8].

Horthy a murit la Estoril acum 66 de ani, în 9 februarie 1957. În timpul vieţii nu a fost pus sub acuzare şi, chiar dacă crimele împotriva umanităţii nu se prescriu, criminalii nu pot fi judecaţi post-mortem.

E trist că după aproape opt decenii de la ghetoizarea, deportarea şi exterminarea evreilor, când încă mai există supravieţuitori şi martori, Miklós Horthy este omagiat în mod public şi, ceea ce e şi mai trist, declarat nevinovat de crimele împotriva umanităţii pe care le-a comis în timpul Holocaustului, crime dovedite de nenumărate documente şi mărturii.

E foarte trist că articole din presa incompetentă sau tendenţioasă preiau aceste afirmaţii fără a le pune sub semnul întrebării. Tinerii de azi (asemeni elevului recitator de la evenimentul dedicat lui Horthy) pot deveni lesne convinşi de nevinovăţia lui Miklós Horthy, fondatorul Ordinului Vitejilor din Ardeal, „conducătorul provindenţial al Ungariei” şi pot adera cu entuziasm la cultul lui, atâta timp cât sunt dezinformaţi sau, mai exact, nu sunt informaţi. Şi nu e vorba doar de cei din Târgu Secuiesc, acesta a fost doar un exemplu. An de an au loc evenimentele dedicate lui Horthy – cu obstinaţie şi perseverenţă – reflectând tendinţa nestrămutată de a-i reabilita memoria. Continuând raţionamentul liderului Ordinului Vitejilor (care nu e doar al lui) putem conchide că Miklós Horthy, care nu a fost condamnat de crime de război, nu intră nici sub jurisdicţia Legii 217/2015, omagierea sa fiind cât se poate de legală, iar faptele sale demne de urmat.

Dacă se doreşte – aşa cum se declară “Never again!” – ca o tragedie precum Holocaustul să nu se mai repete, educarea tinerei generaţii este esenţială. Predarea istoriei Holocaustului în şcoli este necesară. O lege în acest sens a fost promulgată de preşedintele Iohannis în noiembrie 2021, dar punerea ei în practică trenează…

Andrea Ghiţă


[1] Acest eveniment are loc anual https://www.3szek.ro/load/cikk/147744/a-kormanyzora-emlekeztek-kezdivasarhely

[2] https://www.3szek.ro/load/cikk/155973/horthy-miklosra-emlekeztek

[3] Braham, Tibori, Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Ed. Cartier, Chişinău, 2019, p. 457

[4] http://epa.oszk.hu/00000/00010/00029/pdf/HSR_1996_1_067-079.pdf

[5] https://www.masodikvh.hu/hirek/2778-elmaradt-felelossegre-vonas-horthy-nurnbergben

[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Procesele_de_la_N%C3%BCrnberg

[7] http://www.holokausztmagyarorszagon.hu/index.php?section=1&chapter=4_3_2&type=pic, https://www.ushmm.org/information/exhibitions/online-exhibitions/special-focus/the-holocaust-in-hungary/the-holocaust-in-hungary-frequently-asked-questions

[8] https://nepszava.hu/1010222_a-haborus-bunos-horthy-miklos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

21 Comments

  • Lya Benjamin commented on February 28, 2023 Reply

    În legătură cu unele afirmații din comentariile cu privire la rolul de salvator al evreilor din Muntenia şi sudul Transilvaniei, al lui Ion Antonescu, este necesară studierea Raportului Final al Comisiei Internaționale ELIE WIESEL.
    Documentul respectiv arată pe baze de date şi fapte planificarea şi implementarea politicii Holocaustului în context românesc, de către Ion Antonescu.
    Transnistria a fost Auschwitz-ul romanesc; chiar dacă nu au fost deportați aici toți evreii din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei. Antonescu nu poate fi scutit de responsabilitatea deportărilor în Transnistria.
    Numărul total al evreilor deportați din Basarabia, Bucovina, Dorohoi şi Regat se situa între 154.449 şi 170.737 de persoane.
    La 15.11.1943 un raport oficial trimis președinției consiliului de ministri al Guvernului României arăta că 49.927 de evrei erau în viață în Transnistria, dintre care 6.425 proveneau din Regat.
    Concluzia ce poate fi trasă este că până la 15.11.1943, între 104.522 şi 120.810 cetățeni români de origine evreiasca au murit în Transnistria.
    Conform concluziei raportului, dintre toți aliații Germaniei naziste, România poartă responsabilitatea pentru cea mai mare contribuție la exterminarea evreilor, în afara Germaniei înseși.
    Masacrele săvârșite la Iași, Odessa, Bogdanovca, Dumanovca şi Peciora sunt printre cele mai odioase crime comise împotriva evreilor din timpul Holocaustului.
    ROMANIA A COMIS UN GENOCID IMPOTRIVA EVREILOR, IAR SUPRAVIEŢUIREA EVREILOR, ÎN ANUMITE PĂRŢI ALE ŢĂRII, NU SCHIMBA REALITATEA.
    În general aprecierile lui Ion Antonescu la adresa evreilor au fost destul de dure. Astfel într-o discutie cu scriitorul Ion Al. Brătescu-Voinești Antonescu declara următoarele:
    ”NE-AU AJUTAT GERMANII SĂ RECUCERIM BASARABIA ŞI BUCOVINA, NE-AU AJUTAT SĂ NE INARMĂM, SĂ ÎNCEPEM ACTIUNEA DE DEPARAZITARE A TARII DE DUŞMANII INTERNI, EVREII, DUŞMANI PE CARE ÎI SOCOTESC MAI VĂTĂMĂTORI DECÂT CEI EXTERNI, PENTRU CĂ DE LA DUŞMANII DIN AFARĂ NE POATE VENI CIUNTIREA TRUPULUI ŢĂRII, IAR DE LA CEI DINĂUNTRU OTRĂVIREA ŞI TICĂLOŞIREA SUFLETULUI NEAMULUI NOSTRU.”
    Caracteristic pentru concepțiile antisemite, dure ale lui Antonescu este şi discuția lui în ședința Consiliului de Miniștri din 13.11.1942 cu Alexianu, guvernatorul Transnistriei despre măsurile luate împotriva evreilor din Odessa:
    ”Antonescu: Represiunea a fost destul de severă?
    Alexianu: A fost, domnule Mareșal
    Antonescu: Am spus să se împuşte câte 200 de evrei pentru fiecare mort român şi 100 de evrei pentru fiecare rănit, s-a făcut aşa?
    Alexianu: Evreii din Odessa au fost împușcați şi spânzurați pe străzi…
    Antonescu: Să faceţi aşa, pentru ca eu răspund în faţa ţării şi a istoriei. Să vină evreii din America să mă tragă la răspundere”
    În toamna anului 1942, se arată în Raportul Comisiei Wiesel, începea a doua fază în politica fata de evrei.
    Ion Antonescu însă rămâne un antisemit dur.
    În februarie 1944 şi-a exprimat regretul că nu a deportat toți evreii. Dar pe măsură ce războiul continua, criteriile politice faţă de evrei s-au schimbat.
    Deportările s-au încheiat definitiv în martie-aprilie 1943. Rezultatul acestei schimbări a fost supraviețuirea în jur de doua sute noua zeci şi doua de mii de evrei români.

    • Veronica commented on February 28, 2023 Reply

      Lya esti o autoritate incontestabila
      💐👏

  • Andrea Ghiţă commented on February 25, 2023 Reply

    Pentru edificarea cititorilor, citatul pomenit de dl. Cepoi – după ureche (fragment dintr-o emisiune din 1998) cu Soros nu e vorba de vânzarea evreilor. Să precizăm că în 1944 Soros avea 14 ani şi trăia în Budapesta ocupată de nazişti, cu un act de identitate fals şi trecea drept finul unui funcţionar guvernamental care a acceptat acest lucru. Funcţionarul cu grad militar făcea inventarul locuinţelor evreieşti din care evreii fuseseră scoşi (unii deportaţi, alţii ghetoizaţi). Băiatul de 14 ani era cu acest om în timpul inventarierii. Întrebarea se referea la faptul dacă nu avea remuşcări văzând că evreii aceia erau deportaţi şi el nu era? Nu avea remuşcări că participa la inventarierea bunurilor evreieşti?. La care el răspunde că avea 14 ani, că într-adevăr ar fi putut fi printre cei deportaţi şi spoliaţi de bunuri, dar nu a fost printre ei. Într-adevăr a participat la inventarierea bunurilor, însă doar ca spectator şi pentru asta nu are remuşcări. Să fie clar, nu sunt avocata lui Soros, un afacerist veros, dar nu pot accepta citările după ureche şi deznformatoare. Cine doreşte poate viziona interviul https://www.youtube.com/watch?v=OT1Qn6COp6Y. În final, doresc să subliniez că articolul pe care l-am scris nu era despre Soros, ci despre Horthy, iar comentatorii au deturnat subiectul.

  • BORIS MEHR commented on February 24, 2023 Reply

    Cultul lui HORTHY se aseamănă cu cel al lui ANTONESCU, ambii fiind, zice-se , ocoliți de procesul de la NURNBERG care era de fapt un proces al liderilor naziști. ACESTE atitudini ale unor oameni cu pretenții culturale sunt revoltătoare și ele trebuie combătute perseverent cu orice ocazie. SALUT APARȚIA ACESTUI ARTICOL. Apropo de salvarea evreilor de către ANTONESCU – regretatul ȘEF RABIN DR. MOSES ROSEN spunea că un asasin care îți ucide fratele și nu te ucide și pe tine nu este un salvator.

  • Cepoi Alexandru commented on February 24, 2023 Reply

    1.Am vazut de mai multe ori la tv cum un jurnalist l-a intrebat pe evreul miliardar George Soros :
    -D-le Soros aveti vreo credinta religioasa? Iar acesta raspunde:
    -Nu am nici o credinta religioasa.
    -D-le Soros, in timpul celui de-al ll Razboi Mondial, la Budapesta ati vandut evrei catre nazisti.
    -Daca nu-i vindeam eu, ii vindea altcineva. Juridic chiar numai raspunsul constituie instigare (vedeti eu spun ca am vandut evrei si nu am patit nimic, puteti face si voi fara teama). Stiu ca Soros nu are acces in Israel si nici in Ungaria, dar nici presa nu-l critica ca nu e condamnat de vreo instanta ca si Horty?. Doar Soros pe langa ca e foarte bogat a impanzit Europa de Est cu ONG ce au scopul de a “perfectiona societatea”.
    2. Vladimir Zelinski este filmat in fata unui perete tapetat cu portretele lui Stepan Bandera. In Ucraina acum, Bandera, Bogdan Hmelnitki, Petliura care au omorat evrei, rusi etc cu un sadism care a ingrozit lumea, inclusiv in al ll Razboi Mondial sunt eroi nationali. Se mai adauga legile privitoare la minoritati nationale si limbile lor. Dar Zelinski vine in Israel si cere imperativ arme performante si i se promite ca va fi ajutat dar nimeni nu-i reproseaza extremismul regimului sau. La fel si Occidentul colectiv care pana acum condamna holocaustul si antisemitismul. Adica asa fara nici o explicatie publica calaii s-au aliat cu victimile pentru intrarea Ucrainei in NATO, in UE si pentru invingerea Rusiei.
    Ipocrizia aceasta si multe altele sunt vechi, au fost ocultate/ cenzurate dar acum au facut explozie iar consecintele le suporta cei mai multi nevinovati.
    Ma indoiesc ca veti publica comentariul meu chiar daca chiar in acest numar aveti un articol despre rolul comentatorilor.

    • Andrea Ghiţă commented on February 24, 2023 Reply

      Domnule Cepoi, mă bucur că urmăriţi Baabel. Văd că aveţi timp să citiţi tot felul de publicaţii. În vremea celui de al Doilea Război Mondial, Soros era un copil evreu prigonit. Are exact vârsta mamei mele care în timpul războiului a fost tot la Budapesta. Sunt sigură că ştiţi că în timpul războiului evreii au fost vânduţi, cedaţi Germaniei, pentru a fi exterminaţi şi folosiţi ca sclavi, dar nu de evrei ci de Horthy şi alţi conducători ale regimurilor fasciste. Era o afacere foarte profitabilă pentru că evreii erau cedaţi – cu şansa mare de a nu se mai întoarce niciodată – şi toate averile şi bunurile lor confiscate, prădate, rămâneau statelor de unde au fost deportaţi, respectiv naziştilor care s-au ănfruptat din ele. O mare parte din aceste bunuri şi valori nu au fost retrocedate, recuperate nici până astăzi. Deci dialogul cu Soros e siderant şi absolut fals. Da, Soros a contribuit foarte mult la democratizarea ţărilor din blocul comunist, chiar dacă Dvs. puneţi asta în ghilimele. Nu ştiu prea mult despre Zelenski, dar ştiu de atrocităţile comise în timpul războiului de către formaţiunile ucrainene şi cunosc că azi funcţionează grupări care le urmează pilda. Habar nu am câţi sunt. Există probleme şi cu minorităţile din Ucraina. Acolo lucrurile sunt în desfăşurare, probabil peste decenii vom afla mai multe. Nu am publicat comentariul Dvs. doar ca să contrazic prognoza de la finalul lui, ci ca să vadă lumea că există şi alte opinii, inspirate din surse care propagă neadevărurile. Sănătate multă.

    • Marica Lewin commented on February 24, 2023 Reply

      Ati sesizat bine, probabil pentru Occident, ” un evreu bun este un evreu mort”, asa se explica pe de o parte comemorarea Holocaustului, de cealalta parte atacurile puternice impotriva statului Israel. Sau , asa cum spuneti, ” victimele si calaii sunt acum impreuna, nediferențiați”
      Nu stiu daca in timpul RM2, Soros a văndut evrei, dar e o insolenta de neacceptat declaratia lui in interviu.
      Referitor la vărstă, recent copii palestinieni de 13 si 14 ani au ucis un ofiter de frontiera, ranit critic un paraşutist si pe tatal sau, si injunghiat credinciosi la Zidul Plăngerìi.
      Aṣa ca este probabil ca Soros sa fi văndut evrei, la vărsta f tănără. O probabilitate, nu o certitudine.
      Eu sunt uimită nu atât de Zelenski, căt de Blinken, care in nenumarate rănduri , si acum recent , a cerut Israelului sa inarmeze Ucraina si sa se declare de partea Ucrainei.
      in plus, Blinken cere cu asiduitate crearea unui Stat Palestinian la căteva zile dupa ce au fost omorăti 11 oamni, oeintre care 2 frati de 6 ṣi 8 ani, un baiat de 14 , un tănar de 20 de ani, căsătorit de 3 luni. Si multi grav răniti.
      Ma bucura ca v- am cunoscut, d- le Cepoi.

      • Andrea Ghiţă commented on February 24, 2023 Reply

        Doamnă Lewin, vă rog insistent să nu mai colportaţi inexactităţi crase şi nu vă mai lansaţi în presupuneri absurde. Un copil evreu, în Ungaria ocupată de germani cui să fi “vândut evrei”, cât aceştia erau vânduţi, trădaţi, cedaţi de statul ungar însuşi?! Comparaţia cu copiii palestinieni este la fel de aiurită! Copiii palestinieni luptă alături de părinţii lor împotriva israelului. Copiii evrei din Ungaria ocupată nu puteau supravieţuit decât în ghetou sau ascunzători. Credeţi că cineva negocia cu ei?! Citiţi-l pe Imre Kertész. George Soros era cu doi ani mai mic decât Elie Wiesel, dar a avut norocul să nu fie deportat. Şi ce a făcut, totuşi, George Soros, a trăit sub identitate falsă, la 14 ani (!) şi mergea în locuineţele deportaţilor (confiscate de statul maghiar) şi făcea inventarul bunurilor. http://leleplezo.lapunk.hu/soros-naci-volt-elkbozta-a-zsidk-vagyonat-1198590. Subiectul ar merita un articol şi-l promit cititorilor Baabel.

        • Marica Lewin commented on February 24, 2023 Reply

          Eu nu obişnuiesc ” sa colportez inegalitați crase” am afirmat CLAR ca nu ştiu ce a facut Soros un timpul războiului si nici nu ma intereseaza.
          Am afirmat doar ca uneori copii de 13 , 14 ani,uneori si mult mai mici sunt capabili de fapte cumplite, indiferent de etnie, religie sau educatie.
          Nu vreau sa continui cu exemple reale, si sunt convinsa ca probabilitatea este infimă. Matematicienii spun că şi atunci când un fenomen se produce cu probabilitatea 0, nu exclude ca fenomenul sa aiba loc.
          Sunt niste nuvele cutremutatoare in cartea ” Too much happiness”, de Alice Munro, scriiroare caniadiana, laureata a premiului Nobel.
          Un personaj complet deformat de cănd era copil apare si in admirabilul roman ” La est de Eden” de Steinbeck.

  • Marica Lewin commented on February 24, 2023 Reply

    Din crâmpeie de discutii cu D- l Mehr si d- na Luli Mashala Teiu pe FB, am inteles ca decizia de ghetoizare si trimitere in lagare a evreilor din Transilvania de Nord a fost semnata de Miklosh Horty .Adica exterminarea populatiei evreiesti .
    Dupa anul 42, Antonescu a salvat populatia evreiasca din vechiul regat , Transilvania de Sud si Banat.
    Crimele lui Antonescu sunt imense, dar nu cred ca Horthy este mai puțin vinovat, si nu a primit nici o pedeapsa, nici macar asumarea responsabilitatii a deportarii a sute de mii de evrei.
    Un articol important.

    • Klein Ivan commented on February 24, 2023 Reply

      Dupa anul 42, Antonescu a salvat populatia evreiasca din vechiul regat, Transilvania de Sud si Banat. N-ați menționat readucerea în țară, din Transnistria, a copiilor rămași orfani după deportarea ordonată de el, mai exact DUPĂ Stalingrad s-a gîndit la “salvarea” sa. K.I.

      • Andrea Ghiţă commented on February 24, 2023 Reply

        Dragă doamnă Lewin, Antonescu a contribuit la deportarea şi uciderea evreilor din România, nu la salvarea lor. Din seria articolelor doamnei Lya Benjamin – dedicate lui Wilhelm Filderman – aţi aflat şi veţi mai afla cum au stat lucrurile. Vă recomand şi Raportul Final al Comisiei Wiesel. Îl găsiţi la această adresă de Internet. http://www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport%20Final/Raport_final.pdf.pdf

    • Veronica Rozenberg commented on February 25, 2023 Reply

      Draga Marica,

      “Dupa anul 42, Antonescu a salvat populatia evreiasca din vechiul regat , Transilvania de Sud si Banat.”

      Cum poti folosi expresia ca Antonescu “a salvat evrei”, este adevarat ca evreii din zonele mentionate de tine nu au fost in ultima instanta deportati, dar asta se datoreaza unui complex de imprejurari cu totul speciale in care au fost nenumarate personae implicate, iar Antonescu in cele din urma a cedat unor presiuni din motive pe care nu le pot numi cu exactitate, dar exprimarea ta nu este corespunzatoare realitatii. Lya Benjamin a cercetat in profunzime crimele infaptuite de Antonescu, chiar daca ele nu au fost applicate in practica.
      Filderman, Safran, regina mama au fost dintre cei care au “induplecat” pe Antonescu sa cedeze. Cred ca nu ai intentionat sa folosesti termenul “salvare”.

      Si in afara de aceasta cred ca in ciuda terorismului intetit exponential in ultima perioada, in ciuda urii pe care o propaga sistemele de educatie palestiniene, populatia palestiniana este o populatie nascuta in aceste locuri, iar teritoriul trebuie impartit. Nu stiu si poate nici nu cred ca va fi vreodata pace, dar sunt sigura ca ea nu va fi niciodata facand abstractie de aceasta populatie, care si-a capatati in ultima jumatate de secol o constiinta nationala, dar din pacate nu a ajuns la evolutia necesara pentru a-si gasi conducatorii care i-ar putea salva prin discutii neconditionate cu Israelul. Acel Israel, care nu e fanatic.

  • Andrea Ghiţă commented on February 23, 2023 Reply

    Un jurnalist din presa maghiară, care a criticat evenimentul relatat şi în acest articol, arătând că a-l omagia pe Horthy în Transilvania este un act prostesc şi provocator, a fost ameninţat de un consilier UDMR că i se va “tăia o halcă de carne din spinare” dacă va ajunge în oraşul cu pricina. Cei care ştiu limba maghiară pot citi aici: https://transtelex.ro/kozelet/2023/02/23/ujsagiro-horthy-rmdsz-vitezi-rend-kulcsar-arpad-lukacs-botond-fenyegetes-eroszak

    • theodor toivi commented on February 23, 2023 Reply

      Eu nu înțeleg dece actualul guvern român nu interzice manifestațiile pro Horty, care au un caracter vădit iredentist.

      • Andrea Ghiţă commented on February 24, 2023 Reply

        Nu există nicio lege pe baza căreia să se ia măsuri. Iredentismul nu este incriminat de lege şi aceşti manifestanţi nu militau pentru aşa ceva, ci îl omagiau pe Horthy. Există lege împotriva omagierii criminalilor de război, dar Horthy – culmea – nu a fost acuzat niciodată, darmite condamnat pentru crime de război, deşi era responsabil de trimiterea la moarte sigură a 440.000 de evrei. Exact asta arăt în articol. E o situaţie absurdă şi revoltătoare!

        • theodor toivi commented on February 24, 2023 Reply

          Am citit că la sfârșitul anului ’44 sau la începutul lui ’45, Horthy ar fi inițiat un fel de ”23 august maghiar”, motiv pentru care a fost mazilit de Hitler.Am înțeles că însuși Petru Groza, om școlit în limba maghiară, ar fi intervenit în favoarea lui Horthy! Comparativ, criminalul de război Philippe Pétain, condamnat la moarte după război, a fost grațiat de generalul Charles de Gaulle!

          • Andrea Ghiţă commented on February 24, 2023 Reply

            NU ştiu nimic de intervenţia lui Petru Groza.

  • Ivan Avraham Schwartz commented on February 23, 2023 Reply

    Evenimentele din Targu Secuiesc ca multe altele asemanatoare in lume, demonstreaza ca memoria colectiva a umanitatii este foarte usor influentabila de cei care au ramas si azi suporterii ideologiilor fasciste, . Adevarut dezvaluit in acest articol referitor la contributia lui HortHy la realizarea solutiei finale a lui Hitler este incontestabil. Ma surprinde faptul ca Guvernul Roman ramane idiferent fata de aceste manifestatii.

  • Tiberiu ezri commented on February 23, 2023 Reply

    La fel a fost si Antonescu numai ca el si-a primit binemeritata pedeapsa.

  • Hava Oren commented on February 23, 2023 Reply

    Felicitări! Acesta este un articol care trebuia scris!
    Și dacă criminalii nu pot fi judecați post mortem, se poate face un proces istoric (la fel cum se face un proces literar) pentru edificarea publicului de astăzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *