Pojejena – un loc (suficient de) îndepărtat.

Declar din capul locului că nu e vorba de însemnări de călătorie, pentru că niciodată nu am ajuns la Pojejena deşi, la un moment dat, credeam că voi locui acolo un răstimp mai mult sau mai puţin îndelungat.

Repartizarea în producţie

Lista posturilor pentru absolvenţii Facultăţii de Fizică a fost afişată în luna iulie, la scurt timp după încheierea examenului de licenţă. Când am aflat ştirea, eram tocmai la nunta unei bune prietene, la restaurantul Casei Universitarilor, aflat la o aruncătură de băţ de sediul central al universităţii. Am părăsit petrecerea şi am urcat în goană cele două etaje, până la afişierul decanatului, ca să vedem „oferta” şi să estimăm şansele noastre de a „apuca” amândoi acelaşi oraş sau localităţi apropiate.

Eram colegi de promoţie, la aceeaşi facultate, dar la specializări diferite, astfel încât faptul că eram căsătoriţi şi aveam un copilaş nu ne ajuta aproape deloc, chiar dacă noile criterii ale repartizării în producţie îi favorizau pe absolvenţii căsătoriţi.

Dacă ani de zile repartizarea absolvenţilor din învăţământul superior se făcuse în funcţie de rezultatele la învăţătură, potrivit noului act normativ (Decretul nr. 54/30 mai 1975) „Repartizarea absolvenţilor se efectuează pe baza rezultatelor obţinute la învăţătură, precum şi ţinînd seama de unele criterii de ordin social, potrivit prevederilor prezentului decret”. Erau o mulţime de „criterii de ordin social”, precum: domiciliul stabil (buletinul) care-ţi oferea prioritate la ocuparea posturilor din oraşul de reşedinţă, căsătoria (dacă doi colegi erau căsătoriţi, cel cu media mai mare „îl trăgea după el pe cel cu media mai mică”) şi alte multe prevederi care răsturnau criteriile profesionale şi introduceau o mulţime de variabile[1]. Practic era aproape imposibil de prevăzut şansele cuiva de a obţine postul dorit, mai ales că repartizarea se făcea pe ţară (absolvenţi de Fizică din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara).

Noi absolvisem aşa-numita „secţie de cercetare şi învăţământ superior” cu durata de cinci ani, dar nu puteam ocupa posturi în cercetare sau la facultate, decât după trei ani de stagiu pe postul obţinut prin repartizarea în producţie. În principiu se asigurau posturi de fizician în diferite unităţi de producţie “de pe tot cuprinsul patriei”, însă dacă oferta era mai mică decât numărul absolvenţilor, aceştia puteau opta pentru posturile din învăţământul preuniversitar scoase pentru absolvenii secţiei didactice.

Secţia de cercetare avea patru specializări (Fizica Atomică, Fizica Corpului Solid, Fizica Electronică şi Electroradiofizica). La primele două erau câte şapte absolvenţi, la celelalte secţii erau trei, respectiv patru absolvenţi. Unele dintre secţii se regăseau şi la facultăţile de fizică din celelalte centre universitare.

Am studiat cu înfrigurare listele cu posturi pentru specialităţile noastre. La specializarea soţului meu erau două posturi de fizician în Cluj şi mai erau şi două posturi didactice în Cluj. El având medie mare şi buletin de Cluj, avea toate şansele să ia unul din cele patru posturi.

Problema era la specializarea mea, unde nu exista niciun post în Cluj, cel mai apropiat fiind la… Miercurea Ciuc. Celelalte erau împrăştiate prin ţară, de la Urziceni şi până la Orşova. Opţiunea pentru învăţământ era exclusă, întrucât existau şase posturi în producţie pentru şapte absolvenţi şi ştiam sigur că şeful nostru de promoţie dorea un post de profesor într-un oraş mare.  

Soţul meu a studiat cu atenţie lista posturilor şi apoi a citit cu glas tare: Direcţia Drumuri Poduri Timişoara, Secţia de reparaţii drumuri Orşova, Staţia de mixturi asfaltice Pojejena. Apoi mi-a spus: „Iată postul pe care trebuie să-l ceri”. „Cum să mă duc la Orşova? E foarte departe! Şi apoi ce voi face la o staţie de mixturi asfaltice?!” – am protestat eu. „Ai pus punctul pe i. Ce poate face un fizician acolo? Probabil nici nu au nevoie de vreun fizician, deci e aproape sigur că îţi vor da negaţia”[2] a conchis soţul meu.

Am ales Pojejena…

Repartizarea a avut loc peste vreo două zile. Acţiunea era coordonată de o comisie centrală din minister aflată în „teleconferinţă” cu comisiile locale de la facultăţile de fizică din ţară. Absolventul era strigat pe nume în funcţie de ierarhia de pe lista finală, alegea postul şi dacă nimeni nu-l contesta, primea pe loc ordinul de repartiţie. Am intrat şi am ales, cu o voce ezitantă (mi-am jucat cartea, dar putea fi necâştigătoare), postul de fizician de la Pojejena. Decanul nostru a rămas mut de uimire, iar coordonatorul de la Bucureşti m-a întrebat: „Sunteţi sigură că acest post îl doriţi?!”, iar eu am confirmat. „Atunci completaţi Ordinul de Repartiţie nr.3: Direcţia Drumuri Poduri Timişoara, Secţia de reparaţii Orşova, Staţia de mixturi asfaltice Pojejena. Potrivit legii, peste o lună trebuie să vă prezentaţi la post”.

La sfârşitul zilei amândoi obţinuserăm ceea ce ne propuseserăm. Soţul meu a fost repartizat pe un post de profesor la un liceu industrial din Cluj, iar eu pe postul de fizician (specializarea Fizica Corpului Solid) la Staţia de mixturi asfaltice de la Pojejena.

Întrebarea era cum aveam să ne continuăm viaţa de familie după aceste decizii. Cunoşteam destule cazuri în care după repartizare, soţii ajungeau în localităţi situate la mari depărtări şi începeau demersurile îndelungate (bazate pe pile şi relaţii) pentru obţinerea detaşărilor şi prelungirii periodice a acestora. Cine nu reuşea trebuia să rămână în capătul său de ţară, trei (sau mai mulţi) ani de zile, până la ivirea unui eventual concurs sau transfer.

Cum pot să plec de la Pojejena?!

Aproape toţi absolvenţii erau într-un fel sau altul victimele repartizării centralizate şi, privind retrospectiv, înclin să cred că sus-menţionatul Decret din 1975 încerca să remedieze într-un fel situaţia, prin priorităţile acordate în funcţie de domiciliu şi căsătorie, care însă îi dezavantajau pe cei care învăţaseră mai bine, dar nu aveau familie.

Câteva zile m-am distrat, tachinându-l pe soţul meu că dacă nu îmi face pe plac „mă duc la post, la Pojejena”. Între timp m-am lămurit de pe hartă că localitatea se afla pe malul Dunării, în apropiere de Moldova Nouă, adică „suficient de departe” pentru a obţine schimbul de repartiţie pentru apropierea de familie.

Schimbul de repartiţie era o procedură prin care Ministerul Învăţământului anula ordinul iniţial de repartiţie şi emitea unul nou dacă erau îndeplinite două condiţii: absolventul nu era necesar în postul repartizat (adică obţinea negaţia) şi găsea un alt loc de muncă, unde era nevoie de el, şi i se elibera un document oficial că urma să fie angajat. Această procedură se putea face într-un timp limitat şi chiar dacă obţineai negaţia, respectiv acceptul, trebuia să aduci argumente solide în favoarea schimbului de repartiţie.

Argumentele existau: aveam soţ şi copil mic la Cluj, absolvisem cu o medie mare, iar Pojejena era departe, suficient de departe de oraşul unde domiciliam. De-acum trebuia să găsesc un post în Cluj şi abia apoi să mă duc să cer negaţia de la Pojejena.

Postul l-am găsit printr-o întâmplare (aproape incredibil de) fericită. După cum scriam într-un articol anterior (Eu şi Fizica https://baabel.ro/2023/01/fizica/), în cadrul lucrării de licenţă am pus la punct un pachet de programe pentru determinările cristaline[3]. Singurul loc unde puteam rula programele era calculatorul Felix C 256[4] de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj. Am colaborat cu câţiva programatori excelenţi de acolo şi am avut prilejul să-l cunosc şi pe directorul Vasile Peteanu, un om extraordinar[5]. Când m-am dus să-mi iau cutiile cu cartele şi documentaţia care rămăsese la „Centru”,m-am întâlnit pe scări cu directorul care m-a întrebat unde am fost repartizată. I-am povestit despre Pojejena şi de posibilitatea unui schimb de repartiţie dacă…  Bossul (aşa îi spuneau toţi „centriştii”) mi-a zâmbit şi mi-a spus. „Consideră problema rezolvată. Îţi dau eu acceptul, fiindcă avem nevoie de o fată isteaţă ca tine!”.

De-acum trebuia obţinută negaţia de la Pojejena. Mai exact, de la Direcţia Drumuri Poduri Timişoara, în a cărei subordonare se afla Secţia de reparaţii drumuri Orşova, respectiv Staţia de mixturi asfaltice Pojejena. Aici lucrurile au mers neaşteptat de simplu. L-am rugat pe unchiul meu, care pe atunci era director la Regionala CFR Cluj (din acelaşi minister cu „drumurile şi podurile”), să tatoneze terenul. Mi-a relatat că cei de acolo au fost de-a dreptul încântaţi că nu voiam să ocup postul şi erau dispuşi să emită negaţia în cel mai scurt timp. Curând s-a dovedit că postul de fizician de la Staţia de mixturi asfaltice de la Pojejena nici nu exista. Nici Secţia de reparaţii drumuri Orşova nu avea în schemă vreun post de fizician. Postul era, de fapt, la Timişoara, în cadrul Direcţiei de Drumuri şi Poduri. Un renghi al sorţii a făcut ca eu să aleg tocmai acest post, ticluit în aşa fel încât să nu tenteze pe nimeni, şi să-l suflu de sub nasul „omului lor”.

Nici la schimbul de repartiţie nu am întâmpinat nicio piedică, astfel încât la 1 august m-am prezentat cu noul ordin de repartiţie, pentru a ocupa postul de programator la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj.

Ce ştiţi despre Pojejena?

Curând am fost trimisă la un curs post-universitar de informatică, unde am avut doi colegi din Moldova Nouă. I-am întrebat despre Pojejena. Mi-au spus că era un sat de oameni înstăriţi care profitau din plin de micul trafic de călători în zona de frontieră cu Iugoslavia[6]. Le vindeau sârbilor sare pentru animale, deficitară în Iugoslavia, şi cumpărau carpete pe care le aduceau în România. „Pe un kilogram de sare cumpărat cu 25 de bani, poţi cere chiar şi 5 dinari, iar cu 100 de dinari iei o carpetă cu cadâne, pe care aici o vinzi cu 500 de lei. Iată ce ai ratat că nu te-ai dus să lucrezi la Pojejena! Îţi ridicai o casă frumoasă şi îţi luai maşină în câţiva ani.” Nu am verificat profitabilitatea comerţului cu sare şi carpete cu cadâne, dar de câteva ori în viaţă, mai ales în momentele în care nu o duceam prea bine cu banii, i-am spus soţului meu: „Ce bine era dacă aş fi rămas la Pojejena!”. „Dar postul de la Pojejena nici nu exista” – mă aducea el cu picioarele pe pământ.

Aşa s-a făcut că nu am ajuns niciodată la Pojejena care fusese „suficient de departe” pentru a obţine schimbul de repartiţie. De-abia de o vreme încoace, căutând pe Internet, am aflat că este cea mai importantă comună din Clisura Dunării. Vechimea ei se pierde în negura vremurilor, iar numele i se trage de la un pârjol (pojejeno) care mistuise casele de odinioară. Am mai aflat că împrejurimile ei sunt foarte pitoreşti, că acolo hălăduiesc felurite păsări de uscat (prepeliţe, prigorii şi fazani) şi de apă (stârcul, egreta şi cormoranul), Dunărea (lată de un kilometru) e la o aruncătură de băţ, fiind loc desăvârşit pentru pescuit sturioni.

Sper să ajung cât mai curând la Pojejena şi să public însemnările de călătorie.

Andrea Ghiţă


[1] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/19892

[2] Document prin care întreprinderea certifica faptul că nu are nevoie de absolventul repartizat

[3] Pachetul de programe fusese primit de Laboratorul de Raze X al Institutului de Izotopi Stabili. Ele trebuiau descifrate şi implementate.

[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Felix_C

[5] https://www.stiridecluj.ro/social/a-murit-vasile-peteanu-unul-dintre-primii-informaticieni-ai-clujului-a-fost-unul-dintre-fondatorii-liceului-de-informatica-din-cluj

[6] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/21495

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

23 Comments

  • Marica Lewin commented on February 15, 2023 Reply

    La Pojojena nu cred ca am ajuns vreodata, dar Orsova, Portile de Fier, insula Ada – Kaleh inainte de a fi scufundata, le – am vizitat intr- un circuit, impreuna cu părintii mei. Locuri de neuitat, de o mare frumusețe!
    Articolul dvs mi- a amintit de copilarie
    si adolescență

  • Ivan Schwartz commented on February 11, 2023 Reply

    Criteriile pentru repartizarea absolvenților facultății de medicina din anul 1972 erau poate diferite . Deși eram deja căsătorit cu o colega de facultate din aceeași promoție, cu un copilaș de câteva luni și cu o medie de absolvire aproape de 10, am fost repartizați in doua comune diferite , la o distanță de 100 km. Motivul: nu am fost membrii de partid. Singurul considerent de care s- au bucurat colegi situați pe ultimele lucuri pe lista celor 600 de absolvenți din facultățile de medicina din România acelui an.

    • Andrea Ghiţă commented on February 12, 2023 Reply

      Incredibil! O să încerc să găsesc actul normativ privind repartizarea din 1972 şi cum era stipulată o astfeld e prioritate politică.

      • Eva Grosz commented on February 12, 2023 Reply

        Intrarea la facultatea de medicină la începutul anilor 60 era după următoarea categorisire : 75% pentru copii de origine sănătoasă..muncitori , 25% pentru copii din familii mici burgheze, cu profesiuni libere ca medici, avocați, intelectuali etc. La terminarea facultății nota de sfrșit putea fi scăzută prin scăderea la minim al notei la examenul de Marxism Leninism. În perioada studenției erau unii UTC-iști . Nu știu dacă acest lucru ar fi influențat. Povestea diferitelor generații de absolvenți în țările comuniste este o istorie întreagă. Cei îînscriși pentru emigrare în israel nu erau acceptați la facultate sau dați afară în mijlocul studiilor. Cred că mulți au ce povesti în această privință.

        • Hava Oren commented on February 12, 2023 Reply

          Eu cunosc numai situația de la începutul anilor 1970. Cel puțin la medicină, la Timișoara, se intra pe merit – nu pe origine socială, nici pe bacșiș și nimeni nu te întreba dacă ești înscris pentru emigrare. Cred că Tiberiu Ezri va confirma acest lucru. Cum era cu repartizarea nu știu, nu am mai apucat-o.

          • Eva Grosz commented on February 12, 2023 Reply

            Nu știu ce a fost în anii 70, dar în anul 1961 când eu am dat admitere la facultatea de medicină la Timișoara era procentajul de 25% pentru origine mic burgheză etc. și 75 % -origine socială” sănătoasă ” din numărul admis pentru trecerea admiterii.Nu cred că era o lege numai pentru timișoreni. În anii 50 mulți evrei înscriși în Israel au fost dați afară din facultăți. În anul 53 soțul meu a absolvit Școala medie electrotehnică, după care se dădeau repartițți pentru facultate. Cine primea repartiție putea să dea examen de adimtere la facultatea de zi. În cazul lui electrotehnică din Timișoara. El nu a primit acea repartiție pentru a da admitere cu toate notele maxime deorece era înscris pentru Israel.A fost repartizat în producțieca tehnician. .Aceste lucruri sunt cunoscute ,chiar dacă legile s-au schimbat pe parcurs. Oricum eu le-am trăit. Ferice de cine nu….Cunosc personal evrei dați afară din facultate în anii 50 pentrucă erau înscriși.Și nu au fost reprimiți ani de zile.

            • Eva Grosz commented on February 12, 2023 Reply

              În anul 75 luna octombrie am primit anunțul că pașaportul a fost aprobat soțului meu și familiei lui. Ni s-a spus că trebuie să părăsim țara în două săptămâni….după 25 de ani de refuzuri la cererile soțului meu. Atunci a fost convocată o ședință la locul de servici a soțului care era inginer în acel timp și i s-a spus că dacă nu părăsește țara în cursul lunii octombtrei va fi degradat la funcția de muncitor. Lucrurile sunt mult mai complicate decât par să fie.

        • Veronica Rozenberg commented on February 12, 2023 Reply

          Situatia in Romania s-a schimbat in mod semnificativ dupa venirea la putere a lui Ceausescu, deoarece in anii in care eu am studiat problema ORIGINII nu avea nici o importanta. Daca cineva depusese cerere de emigrare, nu se verifica nici macar atunci cand – dupa ce am primit diploma de absolvire in anul IV – m-am inscris in mod special in anul al cincilea. Aceasta specializare nu era obligatorie pentru a capata o diploma de absolvire, deoarece se schimbase sistemul, chiar in acel an, sau poate cu un an inainte (adica absolivrea multora dintre facultatile universitare – nu Politehnica – se redusese la 4 ani in loc de 5), anul 5 era considerat un an destinat specializarii.
          In consecinta, in vacanta dintre anul IV si V, eu m-am inscris pentru emigrarea in Israel, am fost primita in anul al V-lea fara ca cineva sa ma opreasca din cauza inscrierii la emigrare.
          Deci, oricat de rau a fost in acei ani, venirea lui Ceausescu la putere, in primii sai ani de conducere a adus cu sine o oarecare liberalizare atat in cultura, piata bunurilor de consum si probabil alte domenii. La cca 10 ani mai tarziu situatia s-a schimbat total, precum se cunoaste foarte bine. Tot ceea ce spun eu se refera la Bucuresti, deoarece nu am cunoscut situatia in alte locuri.

          • Eva Grosz commented on February 12, 2023 Reply

            Veronica, se pare că fiecare povestește povestea propriei vieți sau a perioadei în care a trăit.
            Știu că Bucureștiul era deosebit în multe domenii decât provincia. Probabil Micul Paris a păstrat unele semne ale culturii și civilizației.
            Oricum, chiar dacă trăirile și părerile sunt diferite, dialogul trebuie să continue.

            • Marica Lewin commented on February 15, 2023 Reply

              D- na Eva Gross, dupa venirea la putere a lui Ceausescu, situatia s- a schimbat.
              Am avut rude date afara de la Medicina si Politehnica in perioada mentionata de dvs, pentru ca aveau acte depuse. Unii chiar inaintea examenului de Stat. Si altii care nu au fost macar primiți la liceu din cauza originii sau a dorinței de a imigra in Israel. In Iaşi.
              Dar cánd eu am dat examen dr admitere la Fac de matematica din Iasi, in 1972, se primea pe drept
              fara a tine seama de originea sociala, doar dupa meri
              Am terminat in anul 1972, ultima serie de 5 ani, sectia maṣini fe calcul.
              Repartitia nu a avut loc pe tara, ci la Iasi, si nu impreuna cu seria de 4 ani care nu avea specialitate.
              In acea perioada, legile se schimbau des.
              Si astazi regret ca nu am studiat medicina

              • Eva Grosz commented on February 16, 2023 Reply

                Așa este cum spui Marica ! legile se schimbau.
                . Est interesant că în timpul lui Ceaușescu cu toate restricțiile care erau, unele legi au devinit mai liberale.Viața e plină de paradoxuri.
                Medicina e o meserie pentru care te sacrifici .Nu știu ce predomină : necazurile sau satisfacția. Ce-ai făcut e bine făcut.

  • Monica Ghet commented on February 11, 2023 Reply

    Aventură stresantă repartiția, aici cu final fericit. In 1974 nu exista clemență. Adică, totuși, da: au luat Clujul absolvenți cu 7 și 8 înaintea celor cu note mari. Apropo, întreabă-l pe Gil ce a pățit după ce a ales Ciucea – pe principiul ”aproape de casă”. Totuși, cred că merită o excursie la Pojejena, pe timp de vară. Aștept povestea.

  • Eva Grosz commented on February 11, 2023 Reply

    Momentul repartizării era crucial pentru tinerii absolvenți din acei ani. E ca o încrucișare de drumuri unde trebuia să alegi direcția .Din puținele posibilități. În cazul tău ai reușit cum ai vrut. Dar a fost riscant. Și totuși ar fi interesant să vezi acel loc pentru frumusețea naturii . Așa cum o descri.
    Și ca să închizi un cerc.
    Acum cred că nu mai există repartiții. Fiecare își caută locul de muncă . Cred că așa e și la voi.Tot nu e simplu.

    • Andrea Ghiţă commented on February 11, 2023 Reply

      Aşa este. Legea 14/1990 abroga Drecretul privitor la repartizarea obligatorie în producţie. Astăzi nu mai există repartiţii pentru că nu mai există statul totalitar şi nici economia centralizată. De fapt, sunt mult mai mulţi absolvenţi de facultate decât posturi în domeniile absolvite. Selecţia dură se face după absolvirea facultăţii. Mulţi absolvenţi lucrează în vânzări, distribuire de marfă, call center-uri, ba sunt şi taximetrişti sau livratori de marfă. Beneficiul ar trebui să fie că absolvirea unei facultăţi le dă o împlinire spirituală şi le deschide, eventual, şanse pantru mai târziu. Dar nu am exemple în acest sens. Din păcate nu există o corelare între cerere şi ofertă în învăţământul superior şi nici o orientare profesională corectăr a tinerilor care dau la facultate. Cunosc persoane care au absolvit teatrologia sau istoria artelor şi sunt vânzătoare în supermarket…În schimb lipsesc profesorii (chiar de fizică) numărul locurilor din facultăţile de fizică şi chimie a scăzut drastic, dar şi al celor care se îndreaptă către ele. Deci absolvenţii sunt slabi, pentru că nu se dă examen de admitere. S-au înmulţit facultăţile de medicină, în oraşe fără pic de tradiţie, ceea ce se reflectă în calitatea medicilor absolvenţi. Dar toate acestea ţin deun alt subiect pe care, poate, am să-l tratez într-un articol viitor.

      • Marica Lewin commented on February 15, 2023 Reply

        In Israel au apărut o multitudine de Colegii , asa ca oricare tánār care vrea sa invețe sa aiba posibilitayea sa o faca. Sau sa aiba un titlu academic. Dar nu este acelasi lucru cu Universitatea.
        La Colegii nu exista Fac de medicina, nici Math, nici Fizica, nici Chimie. C red ca nici Scoli de Infirmiere.
        Piata muncii e dura,desi tot nu sunt profesori, doctori, infirmieri si specialisti in calculatoare suficienți.

  • Marina Zaharopol commented on February 10, 2023 Reply

    Prin ce vremuri am trecut noi! Noroc ca socoteala de-acasa s-a potrivit cu cea din targ!

  • Gheorghe Moldovan commented on February 10, 2023 Reply

    Erau momente deosebit de stresante la obținerea repartițiilor. Mulți ajungeau în acele localități și nu aveau unde să se cazeze. Filmele de genul „Toamna bobocilor” cosmetizau foarte mult adevărul. Realitățile de la fața locului erau cu totul altele. Indiferent dacă erai medic, agronom, veterinar sau profesor, erai aruncat în astfel de locuri unde trebuia să te descurci.

  • Tiberiu Ezri commented on February 9, 2023 Reply

    Repartiții bune se făceau cu pile. Cel puțin acolo unde am studiat eu.

  • Anca Laslo commented on February 9, 2023 Reply

    Offf ce vremuri sunt evocate aici! Ce emotii si calcule si cat hazard la inceput de drum in profesie!

  • Carmen Stoianov commented on February 9, 2023 Reply

    Da. Dragă Andrea, chiar că ai pus punctual pe I, în sensul că pe vremea mea, cel puţin (deşi văd că ai prins şi tu acelaşi sistem), repartizarea era obligatoriu de respectat. La intrarea în facultate semnai un angajament care ar fi intrat în funcţiune în cazul neprezentării la post, dublat de o amendă într-un cuantum inimaginabil sau, oricum, greu de plătit; cred că reprezenta preţul unei Dacii…..Bref, repartizarea funcţiona în tandem cu negaţia iar aceasta din urmă în alt tandem cu Ministerul după ce reuşeai să afli vreun post pe care ţi-l doreai dar el nu exista la prima vedere, fiind bine pitit pe undeva şi ocupat, fireşte..…..în schimb; la aceeaşi primă vedere apăreau pe lista de repartizare posturi aparent netentante (unele inexistente!) ca cel “ochit” de soţul tău – evident ocupate deja bine mersi– pe care, dacă le cereai, aveai negaţia în buzunar.
    O astfel de situaţie a fost la repartizarea noastră, care s-a făcut la Bucureşti pentru toate centrele universitare din ţară, ca la tine. Deosebirea consta în aceea că eram prima serie de 4 ani şi am absolvit împreună cu ultima serie pe 5 ani şi, pentru că eram specializări foarte “speciale”, se adăuga şi seria pe 6 ani (pe vremea aceea Compoziţa muzicală avea 6 ani de studiu). Ca totul să fi cât mai complicat, ordinea nu respecta specializările, ci media totală, indiferent de serie (şi eram 3 serii!), indiferent de centru universitar şi indiferent de specializare. A fost şi o repartizare anecdotică: o fată de la Compoziţie anul 6 a optat pentru singurul post care mai rămăsese în Bucureşti, după ce posturile din radio fuseseră deja ocupate (de absolvenţii cu 5 ani cu medie mai mare decât ea). Ca tacâmul să fie complet, a cerut postul de corist, Bas (?!), la Ansamblul Rapsodia. Evident, şi ea a avut negaţia în buzunar. Interesant este că nimeni din comisie nu a întrebat-o cum va cânta ea la partida de Bas…..

  • eva galambos commented on February 9, 2023 Reply

    Ai strâmbat din nas,de-aia nu ai ajuns bogată1

    • Andrea Ghiţă commented on February 9, 2023 Reply

      Morala: Dacă ai fost pretendent, la un post inexistent, nici n-ai apucat să-l vezi… Măcar să îl vizitezi.

  • Hava Oren commented on February 9, 2023 Reply

    Citind povestea, revăd în fața ochilor o prietenă din copilărie care avea obiceiul să citeze binecunoscutele versuri:
    „Nu cerceta aceste legi
    Că ești nebun de le-nțelegi…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *