În primele zile de lagăr, la Auschwitz, tata nu s-a atins de mâncarea care li se dădea. Mirosul pătrunzător de vomă sau de fiertură alterată, aspectul de lături pe care le cunoștea de acasă, l-au făcut să nu fie în stare să apropie de gură nici măcar o lingură din zeama aceea indescriptibilă. Așa a ajuns aproape să leșine de foame. Unchiul lui, Lipot Krampfner, împreună cu care trecuse selecția de pe peronul gării, i-a spus să mănânce puținul care li se dădea, altfel se va îmbolnăvi și va muri. În sensul propriu al cuvântului. La început trebuia să se țină cu degetele de nas ca să poată sorbi supa, dar în câteva zile s-a obișnuit.

Același unchi i-a spus că trebuie să facă totul ca să fie duși cât mai curând la muncă, deoarece la Auschwitz cine nu lucra, nu primea de mâncare și vor muri de foame. Dacă vor reuși să intre într-un lagăr de muncă, probabil că vor primi de mâncare. În fiecare zi veneau militari și civili, ofițeri și maiștri, însoțiți de câte un Kapo, și căutau lucrători profesioniști: strungari, fierari, potcovari, dulgheri, tâmplari, zidari, constructori, ș.a.m.d. Ei s-au prezentat la orice profesiune era cerută. Primul a plecat unchiul Lipot, care a murit apoi în mina de cărbuni unde a fost dus la lucru, apoi a fost luat și tata într-un grup care a fost transferat la Kaufering, și apoi la Landsberg, ambele lagăre aparținând complexului Dachau, de lângă München.

În lagăr, principalul era să supraviețuiești. Trebuia să reziști încă o zi, încă o oră, încă un minut, să-ți îndeplinești sarcina fără să se te prăbușești, atunci, acolo, în clipa aceea, când simțeai că te lasă puterile, că nu mai poți.

Așa mi-a descris el preocuparea lui de a supraviețui: deși în jur era plin de paznici, SS-iști, soldați, ofițeri, șefi de echipe care nu făceau altceva decât să-i supravegheze și să strige fără încetare „schnell, schneller[1]”, el își economisea forțele. Când simțea că nu e văzut, nu făcea nimic. Era riscant, dar riscul era parte din stratagema de supraviețuire. Consuma orice se dădea în lagăr: cafeaua care era de fapt erzatz, carnea care era de fapt zgârci, zeama de cartofi sau de sfeclă diluată cu găleți de apă în funcție de câți deținuți mai stăteau la rând seara să capete mâncare. Nu mai simțea mirosul respingător al lichidului transparent pe care îl primea ca supă.

Nu a uitat niciodată cele câteva rare ocazii când a avut parte de mâncare adevărată.

II

În lagărele de muncă, după apel și surogatul de cafea de dimineață, se organizau echipe de deținuți în funcție de cererile fiecărei companii care avea contract de muncă în zona respectivă: 30 de deținuți pentru AEG, 50 pentru Holzmann ș.a.m.d. Astfel se formau echipele de deținuți evrei, care erau numărați încă o dată la poartă, când ieșeau din lagăr, și se duceau pe jos, însoțiți de SS-iști care asigurau paza, la locul unde urmau să lucreze. Dacă locul de muncă era mai îndepărtat, mergeau la gară și erau duși cu trenul. Fiecare echipă avea câte un șef, un Kapo ori un angajat din organizația Todt[2] care cunoștea sarcina pe care o avea echipa în ziua respectivă.

Uneori echipa lui era trimisă la lucrări de construcție a drumurilor de acces sau la întreținerea și repararea lor. Sarcina deținuților era să mute grămezile de pietriș, nisip, pietre de caldarâm dintr-un loc în altul, după cum le cerea șeful de echipă. Acolo l-a cunoscut pe Olandez.

Acesta era profesionist, știa să pună pietrele cubice aliniate frumos în stratul de nisip, așa ca să rezulte un drum pavat bun, drept și stabil. Nu mai era tânăr, avea 47 de ani, purta banderolă, era în organizația Todt. Venea la lucru cu câte un sandvici pe care îl mânca în pauză. Când puteau, dacă soldatul de pază nu se uita la ei, mai schimbau câte o vorbă, în limba germană proastă pe care o vorbeau amândoi. Olandezul avea acces la știri, de la radio și din ziare, de la el a aflat tata că frontul de est se apropia și că războiul se va încheia în curând. Tatăl meu îi spunea că nu crede că va supraviețui, iar olandezul, ca să îl încurajeze, i-a promis că după război se vor întâlni în Olanda. L-a pus să memoreze numele și adresa lui (Arend Melissant, Rotterdam, Wandeloordstraat 89). Cel puțin o dată i-a strecurat pe ascuns sandviciul lui, cu margarină peste care era presărat din belșug zahăr tos. Era prima oară în viața lui că mânca pâine cu margarină și cu zahăr și prima oară când primea mâncare adevărată de când a fost deportat.

Ocazional s-au mai întâlnit și pe peronul gării, așteptând trenul care urma să-i ducă spre locurile de muncă. Tatăl meu nu a reușit să afle dacă a ajuns acolo ca voluntar, sau a fost mobilizat la muncă obligatorie de autoritățile olandeze, ori de germanii care ocupaseră Olanda.

Imediat după război, tatăl meu i-a trimis o scrisoare Olandezului, anunțându-l că a supraviețuit și s-a întors acasă, la Baia Mare. Corespondența înfiripată a mai continuat câtva timp în limba germană, atât el cât și Olandezul folosind serviciile unor prieteni care cunoșteau limba. Dar odată cu venirea comuniștilor la putere, corespondența s-a întrerupt, deoarece ea putea fi periculoasă pentru el în acea perioadă.

Sora mamei mele, cumnata lui, care emigrase în Israel în 1958, a auzit la radio la o emisiune, populară în acei ani, în care oamenii se căutau unii pe alții, că cineva îl caută pe Herzlinger Oscar. Ea a scris la radio povestind de cumnatul ei din România și ca răspuns a primit adresa lui Arend Melissant din Olanda, pe care a transmis-o tatălui meu. Corespondența s-a reînnoit până în 1964, când acesta a murit de cancer.

Tot ceea ce am mai găsit acasă sunt câteva fotografii și o scrisoare care însoțea un anunț de deces în limba olandeză.

Traducerea textului de pe verso: Pentru prietenul meu Oscar de la prietenul său olandez Arend Melissant, Rotterdam 10 octombrie 1946[3]^,[4].

Iată traducerea:

Rotterdam 14/10/1964

Mult stimate domn,

            Cu mult regret vă anunțăm că după o grea suferință prietenul dumneavoastră Arend a murit pe data de 7/10/64. Ca și d-voastră și eu i-am fost prieten. Eu sunt cel care i-am scris întotdeauna scrisorile în limba germană. Mi-a vorbit de multe ori despre dumneavoastră. Cred că s-a gândit la dumneavoastră în ultimele clipe ale vieții sale. Cu sinceritate J. van der Ploeg, Paradyslaan 14a, Rotterdam[5].

Astăzi, după o suferință îndelungată, suportată cu răbdare, dragul nostru frate, cumnat și unchi Arend s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani. În numele tuturor: L. Melissant. Defunctul a fost așezat într-una dintre camerele funerare ale fundației „Voorzorg”. Îl puteți vizita pentru ultima oară vineri între orele 19:30 – 20:00. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, la cimitirul reformat olandez „Oud-Kralingen”. Plecare de la casa de pompe funebre la ora 13.00[6].

Între 1946 (prima fotografie primită) şi 1964 (anul când a primit anunţul decesului, tatăl meu a primit mai multe fotografii care ilustrează viaţa şi boala Olandezului, dar şi dorinţa acestuia de a menţine legătura cu tatăl meu, Oscar Herzlinger.

Pe verso: Peisaj polder olandez cu moară, lângă Delft, 15 km de Rotterdam [7]. În Olanda polder este denumită o porțiune de uscat recuperată din mare prin îndiguire și drenare.

(verso) Moară de cereale lânga Arnhem (situat în răsăritul Olandei). Orașul Arnhem este cunoscut din ultimul război mondial, orașul este parțial distrus[8].

În această fotografie este încă cu ambele picioare; o fotografie[9]; A. Melissant; Arend Melisant Rotterdam.

(verso) 10 decembrie 1958; Spitalul portuar[10].

(verso) 10 decembrie 1958; Spitalul portuar[11].

(Va urma)

Andrei Herzlinger

---

[1] Repede, mai repede (în limba germană)

[2] Organizație de inginerie civilă și militară din Germania nazistă între anii 1933 – 1945 (https://en.wikipedia.org/wiki/Organisation_Todt).

[3] Toate traducerile în continuare au fost făcute cu ajutorul Google Translate.

[4] Voor myjer mijn vriend Oscar, van zijn Hollandse vriend Arend Melissant, Rotterdam 10 October (l. olandeză).

[5] Rotterdam 14.10.1964; Sehr verehrter Herr, Teile Ihnen mit die traurige Nachricht dass Ihr Freund Arie am 7.10.64 ist gestorben. Schwere schmerzen hat er geleistet. Auch ich war ein Freund von ihm und schrieb immer seine Briefe in der Deutschen sparche an Sie. Vielmals sprach er mit mir über Sie. Ich glaube dass er in den letzten Augenblicken seines lebens noch an sie hat gedacht. Hochachtungsvoll, J. van der Ploeg, Paradyslaan 14a, Rotterdam (l. germană).

[6] Heden is na een langdurig, geduldig gedragen lijden van ons heengegaan onze beste broer, zwager en oom Arend, op de leeftijd van 67 jaar. Uit aller naam: L. Melissant. De overledene is opgebard in een der rouwkamers van stichting „Voorzorg”. Bezoek aldaar vrijdag van 19.30-20 uhr uur. De teraardebestelling zal plaats hebben zaterdag 10 oktober a.s. op de ned. herv. begraafplaats „Oud-Kralingen”. Vertrek van de rouwkamers om 13  uur (l. olandeză)

[7] Holländische Polderlandschaft mit Wassermühle bei Delft 15 K.M. von Rotterdam (l. germană).

[8] Getreidemühle bei Arnheim (Ost – Holland). Die stadt Arnheim ist bekannt aus dem letzten Weltkrieg die stadt ist teilweise zerstört (l. germană).

[9] Dese bild nog mit beide beinen; one bild (l. olandeză) teilweise zerstört (l. olandeză).

[10] Havenziekenhuis (l. olandeză); Hafen Krankenhaus (l. germană).

[11] Havenziekenhuis (l. olandeză); Hafen Krankenhaus (l. germană). Restul cuvintelor din textul de pe versoul fotografie nu am reușit să le descifrăm.