“Cel care salvează un om, salvează o lume”, spune un străvechi proverb ebraic. “Nu mi-am propus să salvez o lume”, explică Dr. Raz Someh, “tot ce mi-am propus să fac a fost să încerc să salvez un om.”

Acesta este subiectul sensibilului film documentar Precious Life, realizat de fostul comentator politic al Canalului 10 al televiziunii israeliene, Shlomi Eldar. Din această lună filmul este accesibil pe Netflix în Israel.

Cu toate că documentarul a fost realizat în 2010, el rămâne la fel de actual și acum, pentru că pacientul este palestinian, iar în eternul conflict din Orientul Mijlociu foarte puține s-au schimbat între timp. Filmul tratează lupta unui înger în halat alb, Dr. Raz Someh, șeful departamentului de Imunologie al spitalului Tel Hashomer, încercând să salveze viața lui unui copil din Gaza, Muhammad Abu-Mustafa. Acesta suferă de o boală autoimună care în lipsa unui tratament adecvat i-ar curma viața, așa cum de altfel s-a întâmplat și cu două din surorile sale.

Doctorul Someh nu vrea să piardă bătălia. Pentru aceasta este necesar un transplant de măduvă osoasă care poate fi realizat doar într-un spital din Israel. Piedicile sunt multe și uneori par insurmontabile. Fiecare moment de aparentă speranță este însoțit aproape imediat de unul de disperare, determinat în special de locația pacientului. “Gaza este un loc unde copiii și bătrânii gândesc la fel”, spune Shlomi Eldar în deschiderea filmului și exemplifică aceasta cu cuvintele unui copil de 10 ani care îi vorbește despre moarte. “Moartea nu ne sperie, dimpotrivă, ea e cel mai așteptat moment”, spune și Raida, mama lui Muhammad, deși acțiunile ei întru salvarea băiatului dovedesc exact contrariul.

Pe lângă eforturile doctorului (azi profesorul) Raz Someh, filmul prezintă și un dialog al jurnalistului cu mama palestiniană. Astfel într-unul din acele momente care îl vor revolta profund pe spectatorul israelian, ea spune că destinul pe care i-l hărăzește lui Muhammad în caz că va supraviețui bolii este cel de șahid (martir). Mărturisirea se adresează în primul rând consătenilor din Gaza, față de care ea simte mereu nevoia să se justifice . Din punctul de vedere al locuitorilor din Gaza, Israelul este dușmanul, chiar dacă medicul care luptă din răsputeri să salveze viața copilului este israelian și chiar dacă cel care a donat banii pentru transplantul de măduvă ososasă, un alt înger care nu e apare în film, deoarece dorește să rămână anonim, este tot un evreu israelian. Ba mai mult, fiul donatorului anonim a fost ucis în cadrul serviciului militar de către un palestinian, ceea ce îl ridică cu încă o treaptă în rândul drepților, cărora vocabularul ebraic, atât de bogat în nuanțe, le rezervă un cuvânt special – țadik.

Spitalul rămâne singurul spațiu de coexistență între israelieni și palestinieni; acolo se petrece cea mai mare parte a filmului. Dar și acesta este profund influențat de punțile distruse, mereu prezente în fundal. Un impact special îl are întâlnirea pe culoarele spitalului cu doctorul Izzedin Abu-El Eish din Gaza, primul medic palestinian care a fost primit să facă stagiul în Israel și căruia, printr-o tragică eroare de calcul, Armata Israeliană i-a bombardat casa, ucigându-i trei fete. “Cât efort se face pentru a salva o viață, dar pe de altă parte viața poate fi năruită într-o singură clipă”, gândește cu voce tare doctorul Abu El-Eish.

La sfârșitul tratamentului, realizatorul filmului, Shlomi Eldar, o întreabă pe Raida, mama copilului, ce și-ar dori înainte de a se întoarce la Gaza împreună cu Muhammad. Ea răspunde că și-ar dori două lucruri: să îl întâlnească pe donatorul anonim și să vadă Ierusalimul. Shlomi Eldar promite să-i îndeplinească măcar una din cele două dorințe.

Secvența finală a filmului ne-o arată pe Raida la Ierusalim. Privirea ei fixată asupra unui punct pare să spună că ea a ajuns la înțelegerea că în nomenclatorul de joburi din Gaza ar trebui să existe și meserii mai atractive decât cea de martir, cum ar fi cea de medic, meseria acelui om cu majuscule, Raz Somech, care i-a salvat copilul. Poate asta ar fi cea mai importantă lecție a peliculei.

George Schimmerling