O epocă în care nu este admisă o a treia opinie, în care trebuie să fii în mod univoc pro sau contra se numește totalitarism. Unul din beneficiile colaterale ale prelungitului război proxy din Ucraina este spălarea pe creier a opiniei publice mondiale. Aceasta e obligată pe față și subliminal să fie de partea Ucrainei cu entuziasm revoluționar și să înfiereze Rusia la modul extrem. Mass media globală occidentală permite doar propaganda de război pro Ucraina și pro atlantică, nu se admite nicio opinie în favoarea păcii.

Totalitarismul mediatic occidental este o realitate alarmantă și tristă. Suntem la un pas de totalitarismul economic al statului combinat cu cel al companiilor transnaționale gigant.

Suntem la o aruncătură de băț de totalitarismul social și securitar impus de supra-reglementarea și supra-fiscalitatea draconică, respectiv de controlul digital al populației.

Practic, la ora actuală doar Vaticanul, China și Ungaria îndrăznesc în mod oficial să ia atitudine deschisă în favoarea încetării focului și a păcii în războiul din Ucraina.

*

Cu chiu cu vai m-am obișnuit deja cu faptul că mișcărilor de pace de pe mapamond li s-a pus călușul democrației în gură și nu au dreptul să scoată un cuvințel până la noi ordine.

În schimb, sunt de-a dreptul consternat de faptul că nici partidele sau organizațiile ecologiste, verzi nevoie mare, au fost trimise în concediu medical pe perioada conflictului din Ucraina.

Agenda absurdă și nocivă a emisiilor de carbon zero continuă neabătută, cu corolarul stupefiant al obligativității reducerii drastice a consumului de carne tradițională. Fermele de animale din Occident și industria avansată a prelucrării cărnii poluează în mod periculos, pe când uriașul echipament militar folosit intens de părțile beligerante din Ucraina reprezintă o binefacere pentru mediul înconjurător și echilibrul ecologic regional.

Câtă lașitate, impostură, ipocrizie și servilism grețos!

*

Iranul și Arabia Saudită au semnat un acord istoric de reconciliere și pace sub intermedierea diplomatică abilă a Chinei. Cele două state inamice până de curând, reprezentând bastioanele șiite și sunnite conducătoare din cadrul lumii musulmane au convenit să reia relațiile diplomatice la nivel de ambasadă, după cel puțin două decenii de rivalitate și chiar elemente de beligeranță.

China a punctat decisiv sub nasul SUA, al Israelului și chiar al Rusiei, devenind un jucător geostrategic esențial în complicata ecuație a Orientului Mijlociu. Beijing-ul se afirmă consecvent ca o superputere pe arena internațională și sunt sigur că va avea un rol decisiv și în finalizarea războiului proxy din Ucraina.

Din nefericire pentru Israel, recenta înțelegere istorică dintre Teheran și Riyadh îndepărtează șansele unui acord istoric de pace între Statul Evreu și Arabia Saudită, care ar fi reprezentat triumful final al acordurilor lui Abraham dintre Israel și Emiratele Arabe Unire, respectiv Bahrein.

Mai mult, pasul înapoi făcut de Arabia Saudită se manifestă și în retorica tot mai combativă a Arabiei Saudite de susținere a cauzei palestiniene. Prin acest pas diplomatic decisiv al Riad-ului, anvergura regională a reușitei acordurilor de pace Abraham se restrânge la minimum.

Practic Israelul rămâne singur în regiune în fața amenințării nucleare și militare generale a Iranului, deși părea că Riyadh-ul va fi un aliat de nădejde chiar dincolo de aparențele oficiale.

Noua reconciliere cu Iranul reprezintă un pas îndrăzneț al prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, de ieșire de sub tutela economică, financiară și chiar militară a SUA, demers început în mod simbolic cu ocazia vizitei de anul trecut al președintelui Biden la Riyadh. Cu această ocazie, prințul moștenitor l-a umilit atât verbal cât și protocolar pe cel mai puternic om al planetei, dar dincolo de gesturile simbolice de frondă, Mohammed bin Salman a făcut tocmai invers în raport cu cele cerute de șeful executivului american: a redus producția de petrol a țării sale și a OPEC și a crescut prețurile la exportul de țiței. Mai mult, omul forte al Arabiei Saudite a trecut la înlocuirea hegemoniei petrodolarilor cu petroyuani. Arabia Saudită și-a mărit drastic volumul exportului de petrol către China, cu decontare în yuani, respectiv există indicii clare că în ciuda sancțiunilor, importă ieftin petrol din Rusia, pe care-l revinde scump în statele dependente de aurul negru. 

Un fapt și o tendință sunt clare: SUA își pierd treptat dominația în Orientul Mijlociu, iar aliatele lor din regiune se orientează treptat spre alte puteri și sprijinitori. După Irak, Siria, Kurdistan, Libia și Afganistan, dar mai ales odată cu războiul proxy din Ucraina, focusul strategic al Washingtonului se îndreaptă spre flancul estic al Europei, spre China – principalul rival geostrategic, spre Taiwan și zona Pacificului. 

*

În calitate de cetățean israelian rezident în străinătate, de om care poate din depărtare vede lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, așa mai din balon, îmi permit următoarele observații, deloc originale, deloc unice, ci doar ca o datorie civică de a-mi exprima profunda îngrijorare:

– Israelul este amenințat direct de pericolul nuclear și balistic iranian, probabil că Teheranul are deja bomba atomică într-o formă mai primitivă, dar suficientă ca la o adică să lovească decisiv ținte strategice ale Statului Evreu cu urmări care pot fi devastatoare.

– Trebuie reformat urgent tot sistemul politic israelian, cu accent pe majoritatea de 61 de locuri în Parlament necesare formării unei coaliții de guvernământ. Acest sistem învechit și birocratic produce instabilitate politică și este inadmisibil ca în decurs de trei ani să aibă loc cinci alegeri generale.

– Într-un stat amenințat încă cu lichidarea fizică de Iran, dar și organizații teroriste potente precum Hamas, Hezbollah, Jihadul Islamic, ISIS, Al Qaeda, accentul trebuie să cadă pe puterea și stabilitatea guvernelor alese în mod democratic care să promoveze o agendă geostrategică și de securitate coerentă, respectiv un program economic și financiar previzibil și rațional de lungă durată.

– Nu e normal ca presiunea străzii să decidă raportul sensibil dintre puterea executivă și judecătorească în stat. Această mediere dintre cele trei puteri în stat ar trebui făcută de președinte și de un grup de experți în justiție independenți. În multe state din lume, pentru instituirea unei democrații de fațadă, se marșează pe lărgirea prerogativelor Curții Supreme de Justiție, pentru ca la o adică, printr-o simplă hotărâre a celei mai înalte curți, aflate sub o influență ocultă, să fie anulate hotărâri guvernamentale juste, sau decizii ale Parlamentului Național luate la unison cu dorința majorității opiniei publice.

– Ar trebui să înceteze isteria stângist liberală, instrumentată cu sprijinul unei mari părți a evreimii americane liberale și progresiste împotriva executivului liber și democratic al lui Bibi Netanyahu. Cunoaștem aceste presiuni instrumentate în multe state ale Europei, unde rezultatul alegerilor nu este pe gustul și așteptările Washington-ului, Bruxelles-ului, NGO-urilor sorosiste și ale altor centre de putere civice. Întotdeauna se apelează la presiunea străzii și a unor grupări de influență intelectuale și minoritare pentru a crea instabilitate în statul respectiv și a determina proclamarea de noi alegeri generale, până la obținerea rezultatului dorit.

– Translatarea nesupunerii civile asupra obligației sacrosancte de până acum de a servi în serviciul de rezervă al armatei, atacă însuși fundamentele Statului Israel, forța lui intrinsecă de a supraviețui amenințărilor unor forțe ostile.

– Recurgerea la foruri străine, la mass media internațională, funciarmente stângist liberală, la ajutorul unor guverne străine de către personalități israeliene de opoziție sau pur și simplu a unor cetățeni israelieni cu renume internațional este practic un act de trădare națională, care slăbesc fundamentul și legitimitatea Statului Evreu.

– Israelul este cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu, din punct de vedere tehnologic, economic și militar, dar dacă disensiunile și tensiunile interne vor continua, ele vor șubrezi forța și legitimitatea Statului Evreu. Există șansa reală ca țara evreilor reconstituită și reînflorită ca o minune după două milenii de tragedii și peregrinări să se prăbușească nu din cauza dușmanilor externi, ci din cauza diviziunilor interne.

George Vigdor