De ce a fost excomunicat Spinoza?

Articolul de față încearcă să redea esența eseului scris de filozoful israelian Yirmiahu Yovel în 1977, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la moartea marelui filosof Baruch Spinoza.

În 27 iulie 1656, în sinagoga Houtgracht din Amsterdam, a fost pronunțată sentința prin care un tânăr evreu de 24 de ani era exclus din comunitatea portugheză din Amsterdam; sentința a fost înregistrată în cartea comunală.

“Domnii ma’amad-ului, cunoscând de multă vreme opiniile şi faptele rele ale lui Baruch de Spinoza, au încercat prin diverse mijloace şi promisiuni să-l aducă înapoi de pe calea cea rea. Nereuşind însă să îl facă să se îndrepte ci, dimpotrivă, primind tot mai multe veşti despre ereziile îngrozitoare pe care le practică şi le predă altora şi despre faptele sale monstruoase, şi existând numeroşi martori de încredere care au depus şi au dat mărturie în acest sens, în prezenţa numitului Spinoza, s-au convins de adevărul acestor lucruri; şi după ce ele au fost investigate în prezenţa onorabililor chachamim (înţelepţi), s-a decis, cu consimţământul lor, ca numitul Spinoza să fie excomunicat şi eliminat din poporul lui Israel. Și ei la rândul lor îl excomunică cum urmează:

Din porunca îngerilor şi din ordinul sfinţilor, îl excomunicăm, îl eliminăm, îl blestemăm şi îl osândim pe Baruch de Spinoza, cu încuviinţarea lui Dumnezeu, Binecuvântat fie El, şi cu consimţământul întregii sfinte congregaţii, şi în faţa acestor sfinte suluri cu cele 613 porunci scrise în ele, afurisindu-l cu osânda cu care Iosua a blestemat Ierihonul şi cu blestemul cu care Elisei a blestemat copiii şi cu toate pedepsele scrise în Cartea Legii. Blestemat fie el ziua şi blestemat fie noaptea; blestemat când șade şi blestemat când se scoală. Blestemat când iese şi blestemat când intră. Domnul nu-l va cruţa, ci mânia Domnului şi gelozia sa vor fumega împotriva acestui om şi toate blestemele scrise în această carte vor fi asupra lui, iar Domnul va şterge numele său de sub ceruri. Şi Domnul îl va pune între cei răi, afară din triburile lui Israel, după toate blestemele legământului care sunt scrise în această carte a legii. Pe când voi, care rămâneţi credincioşi Domnului Dumnezeului vostru, sunteţi vii cu toţii astăzi. Poruncim ca nimeni să nu comunice cu el verbal sau în scris, nici să-i facă vreun favor, nici să stea cu el sub acelaşi acoperiş sau la mai puţin de cinci metri de el, nici să citească vreun lucru compus sau scris de el.”

Obiectul excomunicării era Baruch d’Espinoza. Tânărul făcea parte din înalta societate a comunității evreiești portugheze din Amsterdam. Tatăl său, Michael, era un comerciant foarte respectat. Tânărul Spinoza a fost educat în spiritul tradiției evreiești, studiind limba ebraică, Scriptura, Talmudul și filozofia iudaică. De asemenea citea în ebraică subiecte laice precum: matematică, fizică, astronomie, pregătindu-se pentru o carieră comercială.

Spinoza avea șase ani la moartea mamei sale, Hana Devora, și 22 de ani la moartea tatălui. Împreună cu fratele său, Gabriel, a înființat compania comercială “Bento & Gabriel d’Espinoza” pentru import-export de fructe.

În această perioadă Spinoza și-a continuat studiile la yeșiva Keter Tora, condusă de rabinul Saul Levi Morteira, și era în relații cu rabinul Menasseh ben Israel, a cărui casă era un centru de studii pentru învățații evrei care treceau prin Amsterdam.

După moartea tatălui nu a intervenit nicio schimbare aparentă în relațiile dintre Spinoza şi comunitatea evreiască. Timp de peste un an el a rămas în bune relații cu autoritățile sinagogii, și-a plătit taxele și nu a fost amestecat în niciun conflict cu autoritățile.

Totuși era plin de îndoilei și gânduri eretice. El cunoștea întreg Vechiul Testament pe de rost și găsea în el multe aspecte problematice: miracolele erau în contradicție cu rațiunea și cu legile naturii, puterea imaginativă a profeților era și ea în contradicție cu legile naturii, poruncile i se păreau arbitrare, fără nicio legătură cu legile lui D-zeu. În ce privește moartea, el o considera sfârșitul absolut al oricărei creaturi, deopotrivă a corpului și a sufletului. Valoarea vieții trebuie căutată în viața însăși, prin cercetări și concluzii, prin libertatea intelectuală a omului. În perspectiva lui Spinoza, Creatorul nu era o entitate din afara lumii și a naturii pe care a creat-o. Natura și D-zeu erau una, cunoașterea naturii era cunoașterea lui D-zeu.

Nu se știe când au ajuns la maturitate aceste idei. Prima parte a cărții sale, Etica, în care apare esența panteismului, exista deja în manuscris la patru ani după excomunicare. Prin aceste idei, Spinoza a ieșit din rândurile iudaismului, creștinismului și chiar ale filozofiei tradiționale, rupând-se de toate curentele spirituale ale vremii sale.

Comunitatea evreiască din Amsterdam era una din cele mai iluminate și mai cosmopolite din acea perioadă. Evreii din Amsterdam, fiind convertiți sau copii ai unor convertiți, veneau din Spania și Portugalia cu o educație solidă pe care o continuau la Amsterdam. Ei erau comercianți înstăriți care trăiau în relativă libertate în statul olandez tolerant. Pe de altă parte experiența lor de marani era o nesfârșită sursă de întrebări și contradicții, care ducea la dificultăți și probleme de identitate. Erezia lui Spinoza și excomunicarea lui erau rezultatul acestor circumstanțe.

În rândurile comunității portugheze convertite au existat eretici şi înainte de Spinoza. Uriel da Costa a fost excomunicat de două ori pentru că refuza legile și principiile rabinice ale iudaismului. De două ori și-a retras critica, dar până la urmă s-a sinucis, după multe hărțuieli și umiliri. Spinoza avea atunci opt ani. Mai târziu acest incident i-a dat de gândit.

Două persoane au avut o mare influență asupra lui Spinoza. Unul era Juan de Prado, un medic din Andaluzia care a fugit de Inchiziție și, ajungând la Amsterdam, și-a exprimat dubiile teologice în public. Tot atunci a apărut la Amsterdam un alt eretic faimos, teologul calvinist Isaac La Peyrère, unul din primii critici ai Vechiului Testament.

În momentul în care Spinoza și-a stabilit modul de gândire, nimic nu l-a mai putut opri. El a încetat să meargă la sinagogă și să urmeze legile Torei.

Excomunicarea nu era o raritate în comunitatea evreiască din Amsterdam. Motivele nu se limitau la erezie, puteau fi și păcate minore, precum citirea unor cărți interzise, neplătirea taxelor, portul armelor în sinagogă etc.

Comunitatea evreiască din Amsterdam era angajată într-un efort continuu de reintegrare a maranilor. Ea dorea să restabilească viața evreiască după vechile obiceiuri din Israel. În aceste condiții nu puteau fi tolerate acțiuni precum cea a lui Spinoza, care sabotau tradiția în numele libertății de gândire.

Pe de altă parte, poziția lui Spinoza poate fi și ea justificată. Spinoza cerea ca însăși tradițiia să fie supusă testului judecății și rațiunii individuale, precum și rațiunii universale. Din punctul de vedere al demnității și libertății omului era un act de emancipare. Spinoza se desprinde atât de iudaism, cât și de creștinism, devenind un profet al epocii moderne.

Cu toată izolarea care a urmat excomunicării, Spinoza nu a fost persecutat. El a continuat să-și dezvolte ideile și și-a câștigat noi prieteni și admiratori care l-au sprijinit.

Munca de șlefuire a lentilelor o făcea pentru că era un cercetător în domeniul opticii. Efectul prafului produs prin șlefuirea lentilelor s-a adăugat la boala lui ereditară de plămâni, contribuind la decesul său din 21 februarie 1677.

Încercări de revocare a excomunicării în era contemporană

Din timp în timp apar petiții de anulare a decretului de excomunicare a lui Spinoza.

În 1925 Joseph Klausner a exclamat pe muntele Scopus: „Baruch Spinoza, ești fratele nostru, ești fratele nostru!”

În 1950, David Ben Gurion a dus o campanie pentru anularea pedeapsei.

În 1953 Rabinul Șef al Israelului de atunci, Yitzhak Halevy Herzog, a readus în discuție problema excomunicării, întrebând dacă ea se aplică numai pe timpul vieții lui Spinoza, sau și în generațiile viitoare. Răspunsul dat de rabinul Herzog a fost că excomunicarea se limita la perioada vieții lui Spinoza.

Autorul eseului, prof. Yirmiahu Yovel, se întreabă dacă încercările de revocare a excomunicării mai au vreo relevanță în zilele noastre – și decide că nu au.

Spinoza nu are nevoie de certificate ale autorităților, oricare ar fi ele. Putem doar să ne mirăm de discrepanța dintre importanța lui în istoria civilizației și încercările tardive de a i se oferi o legitimitate instituțională.

Spinoza rămâne un evreu – eretic, păcătos, laic, cum dorim, evreitatea lui problematică fiind un fapt de necontestat.

Încercarea de a revoca excomunicarea în zilele noastre pare anacronică, putem doar să-i dăm o semnificație simbolică-națională, ideologică, mai mult decât religioasă.

În ceea ce privește semnificația religioasă, cine ar putea fi autorizat în zilele noastre de a-l reprimi pe Spinoza în lumea evreiască? Conducătorul spiritual al mișcării Habad – Lubavitcher Rebbe? Prim-ministrul Israelului? Președintele Yeshiva University? B’nei Brith? În zilele noastre nu mai există un singur for superior – o dezvoltare pe care însuși Spinoza a prevăzut-o.

Putem vedea în el pe primul evreu nereligios. El apropie iudaismul de lumea modernă și deschide posibilitatea de asimilare.

Ca rezultat al gândirii lui Spinoza nu mai există doar o singură formă a existenței iudaice, ci numeroase curente precum ortodocși, conservativi, reformiști, evrei nereligioși, sioniști și anti-sioniști… Nu există nici o singură persoană sau instituție care să aibă autoritatea exclusivă de a primi sau exclude pe cineva din comunitate. Realitatea actuală a fost prevăzută tot de Spinoza, care în felul acesta devine o personalitate centrală pentru înțelegerea iudaismului, a complexității sale.

Eva Grosz

Bibliografie:

Excomunicarea lui Spinoza

Why Spinoza Was Excommunicated