Amintiri despre tata

Dedic acest articol prietenei mele Florica Săpoiu din Sinaia care mi-a făcut o mare bucurie – și nu numai mie.  Mulțumesc, Florica!

Cred că am mai povestit că părinții mei s-au cunoscut pe vremea când erau colegi la Facultatea de Medicină din Timișoara.  Amândoi au fost medici pediatri.  Tata a fost nu numai un medic foarte bun, ci și profesor și chiar diriginte la Școala Sanitară, dar adevărata lui pasiune a fost muzica.  În 1951, când părinții mei s-au căsătorit, era mare sărăcie și singura zestre pe care a primit-o mama a fost… un aparat de radio.  Era un vechi Telefunken negru pe care l-am mai apucat și eu.  Avea un singur difuzor, dar sunetul era excelent.

Și într-adevăr, de când mă știu, în casa noastră răsuna muzica clasică.  Tata era o adevărată enciclopedie muzicală.  Din 1956, de când ne-am stabilit la Arad, părinții mei mergeau în fiecare săptămână la concert și mama mi-a povestit că a fost o perioadă în care tata obișnuia să scrie cronici muzicale la ziarul local, Flacăra Roșie.  Dar pe atunci eu eram copil, nu citeam ziare „pentru oameni mari” și parcă nu mi-l puteam închipui pe tata în postură de ziarist, până când…

În ultima vreme am reluat legătura cu un vechi prieten al părinților mei, „nenea Ledi”, cum îi spuneam de când eram de-o șchioapă.  Iată ce mi-a scris nu demult: „Cronica tatălui tău despre premiera pe țară a cantatei Carmina Burana cu Boboc nu o pot uita.”  Pe internet am găsit data premierei: 14 iunie 1958.  Cum??  Încă nu împlinisem șase ani!  Și totuși îmi amintesc perfect entuziasmul tatei, în casa noastră nu se vorbea despre nimic altceva!  Cred că a participat și la repetiții.  Mai mult, cu toate că n-am mai auzit piesa de ani de zile, știu să fredonez o mare parte dintre melodii și mă întreb: de unde?  Poate pentru că este într-adevăr foarte cunoscută, probabil că majoritatea cititorilor vor ști despre de e vorba.  Iată un exemplu – nu din întâmplare am ales versiunea preferată a lui „nenea Ledi”, filmul din 1975 regizat de Jean-Pierre Ponelle.

Dar adevărata minune a avut loc cu vreo două luni mai târziu.  Vechea mea prietenă și colegă de clasă Florica Săpoiu tocmai se afla pentru câteva zile la Arad.  La rugămintea mea a fost la biblioteca orășenească, a găsit articolul și mi l-a trimis.  MULȚUMESC, FLORICA!! 

Flacăra Roșie, 18 iunie 1958

Concertul Filarmonicii de Stat

Carl Orff: CARMINA BURANA

în prima audiție pe țară, la Arad

Pentru cea mai mare parte a iubitorilor de muzică numele compozitorului german Karl Orff a fost necunoscut până nu demult.  Nici prin programul vreunei filarmonici din țară, nici prin intermediul înregistrărilor pe discuri nu ne-a parvenit mesajul creației sale.  Și este regretabil, căci muzica sa ocupă un loc de frunte în creația contemporană.

Prezentarea cantatei scenice Carmina Burana pentru prima oară în RPR constituie fără îndoială un eveniment de seamă – mult așteptat înainte, iar acum, după audiere, mult discutat.

Este un merit deosebit al maestrului N. Boboc care ne-a prilejuit cunoașterea cantatei lui Orff, valoroasă lucrare neoclasică, una din cele mai reprezentative ale acestui curent din ultimele decenii.  Pe această linie, Carmina Burana stă cu cinste alături de baletul Romeo și Julieta, de Pavana pentru o infantă defunctă, Le tombeau de Couperin, iar numele lui Orff alături de Prokofiev, Hindemith și Stravinsky.  Concepția lucrării este grandioasă, completând muzica pentru soliști, soli brevi, soli alternanti, cor academic, cor de copii și orchestră cu acțiune scenică (pantomimă-balet).  Textele care au slujit compoziției, vechi de peste șapte veacuri, au căpătat viață grație atmosferei pe care o creează cu toate mijloacele ciclul vocal-simfonic de cântece profane Carmina Burana.  Invenția melodică, tratarea muzicală, aspectele armonice ritmice, mai ales, impun lucrarea.

De la prima audiție cantata scenică face o impresie covârșitoare.  Accesibilitatea directă asupra auditoriului, realizată cu ajutorul melodiilor populare sau cu al celor apropiate acestora, ca de exemplu „Reie (Horă), „Chume, chum, gesello min (Vino, vino, dragul meu) sau „Floret silva (Înflorește pădurea) au darul de a se impune de la prima cunoștință.  Bogăția paletei orchestrale care cu mijloace moderne ne aduce o atmosferă arhaică, realizează un limbaj adecvat părților muzicale atât de diferite ca „Pe pajiște”, „În cârciumă” sau „Cântece de dragoste”.

Interpretarea s-a arătat în cea mai mare parte la înălțimea partiturii, deși s-a contribuit inegal.

Este în primul rând meritul dirijorului N. Boboc care a gândit lucrarea și și-a impus concepția după ce a trecut-o prin filtrul propriei sale sensibilități.  În ansamblu și amănuntele au fost șlefuite cu migală, ceea ce a permis să se imprime fluiditatea acțiunii, obținându-se un potențial emotiv pe care publicul l-a trăit și l-a manifestat din plin.

Corul filarmonicii, care sub conducerea lui Anatol Goreaev a studiat cu asiduitate partea sa de contribuție, a impresionat prin omogenitate, sonoritate catifelată, frazare logică și dicțiune clară.  Aceste calități au devenit evidente începând cu „O Fortuna” (Ah, soartă).  Veridic a fost redat caracterul de lamentație „Deplâng rănile pricinuite de soartă”, de bucurie pe care o inspiră natura „Ecce gratum”, de veselie nestăvilită „In taberna quando sumus”, de dor „Vino, vino, să vii!”, dar mai ales în final, când versurile „Semper crescis” cu ritmul lor obsedant și la urmă apoteoza „Sors salutis” au lăsat o impresie de neuitat.

Corul de copii al Palatului pionierilor, instruit de prof. Paul Paradenco, a adus o notă particulară prin vocile firave, text bine rostit, intonație sugestivă.

Tenorul Mircea Emandi, cu reale calități vocale, ar fi dat mai mult într-un rol cu altă structură.  Nici baritonul Oleg Rudic n-a fost în cea mai bună formă vocală, dar a vădit preocupare pentru rol, redându-l cu fior, chiar dacă i-a lipsit strălucirea exterioară.  De reținut „Ego sum abbas” și „Omnia Sol temperat”.  Glasul bogat, cu prospețime și vioiciune, al sopranei Stepan Elza a sunat nuanțat în „Cântec de dragoste”, surprinzând în „Dulcissime” prin acutele ce urmează unui fortissimo al întregului ansamblu.  Cu roluri de întindere mai mică doar în moto au fost sopranele Tatiana Roșculeț și Olga Weiss, altista Edith Mathe, precum și dublul trio voci bărbătești Aurel Ghender, Gh. Fluieraș, Oliver Acs, E. Fărcaș, A. Șimonca și D. Staroste.

Aportul orchestrei, entuziast și dăruit, a subliniat caracterul lucrării cu atmosferă diferențială pe care o creează.  Fără exagerări instrumentele de percuție, bune ca întotdeauna corzile, nuanțata contribuție a suflătorilor în lemn, mai mult decât corect suflătorii în alamă, pianul cu rol care l-am fi dorit mai amplu.

Programul de sală, de astă dată indispensabil, a permis urmărirea cantatei.  De regretat greșelile de tipar și slabul aspect grafic.

Trecând peste cea mai mare parte a detaliilor care ar depăși cadrul unei cronici, subliniem reușita acestei prime audiții căreia mulți îi vor purta o amintire plăcută și pe care o dorim cât mai curând repetată.

R.S.  [Rubin Schaffer]    

Palatul Cultural – sediul Filarmonicii de Stat din Arad.

Citind articolul după 65 de ani (o viață de om!) sunt cuprinsă de admirație, dar și de nedumerire.  Cred că un profesionist, un muzicolog, nu ar avea de ce să se sfiască să publice un asemenea articol.  Dar de unde avea tata cunoștințe atât de vaste?  Desigur nu din familie – bunicul nu avea niciun interes special pentru muzică.  Tata nu a putut face liceul – în anii aceia a fost deportat în Transnistria, primind apoi un bacalaureat extern după repatriere, în 1945.  De atunci până în 1958 nu au trecut decât 13 ani, timp în care a studiat medicina și a muncit din greu.  Internetul nu exista, poate că a găsit prin biblioteci câteva cărți de specialitate, în orice caz acasă nu-mi amintesc să le fi văzut.  Răsfoind într-o zi prin Bucuriile muzicii ale lui Mihail Sebastian, am avut tot timpul senzația că îl aud vorbind pe tata: dorința nestăpânită de a merge la concerte, bucuria de a descoperi un compozitor, o piesă muzicală sau o interpretare nouă, asiduitatea cu care urmărea programul de radio pentru ca nu cumva să piardă vreun concert…

Încă un lucru care mă miră este că articolul este semnat numai cu inițiale.  Că a fost scris de tata nu mă îndoiesc, dar de ce nu l-a semnat?  Avea vreo problemă cu editura ziarului?  Sau poate nu era „corect politic” ca o cronică muzicală să fie semnată de un medic și încă de un evreu?  Cred că nu vom afla niciodată.

În orice caz, scriind acest articol m-am simțit foarte aproape de tatăl meu și imaginea pe care i-o păstrez până astăzi este aceasta: oriunde și oricând, acasă sau în concediu, în orice clipă liberă era la radio.

Tatăl meu în 1970

Hava Oren

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

22 Comments

  • Săpoiu Florica commented on August 26, 2023 Reply

    Ce bucuroasă am fost să am acces la arhiva Flăcării Roșii. Biblioteca este în renovare. A fost o minune că, insistând în căutare, m-am văzut la sala de lectură în fata colecției de ziare.
    După aceasta reușită am mai stat cu Eva “la taclale”. Ne-am amintit de profesorul nostru de muzica Doru Șerban. Datorită lui, am avut și eu tangență cu Carmina Burana. Și eu am păstrat în memorie partea cântată de corul copiilor.

    Oh, oh, oh, totus floreo
    Iam amore virginalis
    Totus ardeo.
    Novus, novus, novus amor est
    Quo pereo…

    Și cred că profesionalismul și ținuta morală a profesorilor noștri de la Arad au contat mult.

  • Marina+Zaharopol commented on August 25, 2023 Reply

    Nu mentionezi ca tatal tau a continuat sa scrie cronici imuzicale si in IsraeL. Pacat! Sa fi fost limba un impediment?

    • Hava Oren commented on August 25, 2023 Reply

      Bineînțeles că limba a fost un impediment, nu poți scrie la ziar într-o limbă pe care nu o stăpânești bine. (La Baabel e altă socoteală…) Dar adevărul este că nici în timpul adolescenței mele nu mai scria. Am fost mult prea tânără pe atunci ca să cunosc motivele pentru care a încetat și din păcate nu mai am pe cine întreba.

  • Marica+Lewin commented on August 25, 2023 Reply

    Am citit de 2 ori cronica tatălui dvs la opera Carmina Burana. Am admirat competenta muzicală, stăpănirea perfecta a mijloacelor de expresie, reliefarea importantei prezentarii operei pentru prima data la Arad. Dar si atentia pe care dr Schaffer a acordat- o interpretării, acordănd atentie fiecarei părți şi totuşi neintrând in amănunte inutile.
    Cronica muzicala pe care ati publicat- o este o adevarata revelație pentru mine, in general.
    Nu stiam ca in România sfărṣitului deceniului 6, ” teribilul deceniu ” cum era numit de artisti dupa 89, se scria atăt de bine, natural, curgător, ingrijit.
    Calde felicitări!

    • Hava Oren commented on August 25, 2023 Reply

      Ce mult m-aș fi bucurat dacă v-ar fi putut mulțumi chiar el! Dar așa cum stau lucrurile, vă mulțumesc în numele lui.

      • Marica+Lewin commented on August 25, 2023 Reply

        Sunt onorată

  • TUTUROR+PISICIFILILOR+SALUTĂRI+DE+LA+PISICA+MEA+TULA+! commented on August 25, 2023 Reply

    Carmina Burana face parte din reprezentațiile Operei Israeliene din Tel Aviv. Am văzut și am auzit Carmina Burana la Massada în iunie 2015. Un spectacol de neutat!

  • Marina+Zaharopol commented on August 25, 2023 Reply

    Doua meserii, doua pasiuni si a excelat in amandoua. Remarcabil!

  • gabriel+gurman commented on August 25, 2023 Reply

    Sunteți cu toții niște copii!!
    Răposații mei părinți s-au căsătorit in anul 1937!!!
    GbM

  • Anca Laslo commented on August 25, 2023 Reply

    Intamplari fericite si salutare la 65 de ani de momentul lor au generat aceasta poveste incantatoare. Parca l-ai descris pe tata…exeget al muzicii clasice si adorator al radioului!

  • Andrea Ghiţă commented on August 24, 2023 Reply

    Articolul este o îmbinare armonioasă dintre informaţie şi emoţie. Informaţia cea mai importantă pentru mine este faptul că premiera Carminei Burana în România postbelică a avut loc la Arad, în 1958, o perioadă în care proletcultismul era în floare. E un miracol că a trecut de cenzură. Articolul bine structurat şi scris cu multă competenţă de doctorul Schaffer evocă muzicienii arădeni ai vremii, despre care de asemenea nu ştiam nimic. Partea care m-a emoţionat e legată de evocarea doctorului Schaffer şi pasiunii sale faţă de muzică, precum şi faptul că după atâta timp acest articol a fost găsit şi publicat.

    • Hava Oren commented on August 24, 2023 Reply

      A fost într-adevăr un miracol!

  • Eva+Grosz commented on August 24, 2023 Reply

    Dragă Hava, mie mi-ai trezit următoarea senzație: tatăl tău era nedespărțit de radio și muzică, iar tu ești nedespărțită în viața ta de personalitatea tatăl tău care te-a influențat în mare măsură.
    Că tatăl tău înțelegea muzica, este clar. Știa să scrie elegant și la subiect. Și mă întreb și eu, de ce e semnat cu inițiale. Dacă nu mă înșel, anul 58 nu a fost un an prielnic evreilor din România. Evrei erau dați afară din partid fără motiv, Atmosfera era grea, indiferent că el aparținea sau nu vreunui partid. Așa îmi amintesc eu. Aveam 14 ani.
    Carmina Burana e impunătoare. Și are succes oricând e cântată. Dacă Orff a aderat la partidul național socialist este un lucru controversat. Poate da… Cine nu a aderat? Mulți din convingere, mulți de teamă. Mă bucură că ai găsit acest articol, scris de tata, un semn de la el! O minune! Nu crezi ?

    • Hava Oren commented on August 24, 2023 Reply

      Tata m-a influențat într-adevăr în mare măsură, dar interesant că mi-am dat seama de asta abia mult mai târziu. De obicei el trăia „în alte sfere” și nu am avut foarte mult contact direct. Mă tem că eu îi seamăn și la bine și la… mai puțin bine.

      Îți mulțumesc pentru informațiile despre atmosfera din 1958 – eu eram la grădiniță și nu aveam idee de asemenea lucruri. Parcă acum imaginea se clarifică…

      • Eva+Grosz commented on August 24, 2023 Reply

        Recitind articolul scris de tatăl tău , accentuez că e scris pe măsura unui profesionist în muzică. Atinge toate aspectele spectacolului, muzicii, cântăreților… aici și eu am citit cu mare interes numele cântăreților și corurilor din Arad din acea vreme. Un adevărat document al muzicii . Ar merita să fie editat din nou într-o revistă de muzică clasică sau de istorie a muzicii…? Scrisul acesta denotă o personalitate documentată, organizată, care pretinde de la el însuși perfecțiune.

  • Veronica Rozenberg commented on August 24, 2023 Reply

    Poate nu as fi raspuns la aceasta frumoasa relatare, poate nu tocmai in stilul nesentimental, de obicei, al autoarei, dar m-a intrigat postul tau, draga Peter, pentru ca acele asa-zise comparatii de care vorbesti tu nu le vad potrivite DELOC la cele scrise in articol. Aici nu este vorba de o contradictie – fundamentala in exemplele tale – aici este exact inversul, impletirea unor calitati umane exemplare imbinate de personalitatea tatalui, om deplin ca doctor si acelasi om sensibil, cunoscator si preocupat de muzica.

  • Peter Biro commented on August 24, 2023 Reply

    Eu cred că opera unui artist trebuie să fie judecată numai după aspectul ei artistic. Totuși, persoana artistului nu trebuie ignorată. Chiar și cel mai mare ticălos poate crea o operă de artă sublimă. Cu alte cuvinte: Arta și artistul trebuie considerate separat, dar ambele sunt importante. Acest lucru se aplică nu numai lui Richard Wagner, ci și, într-un sens mai puțin dramatic, lui Carl Orff.
    Defectul lui a fost că s-a împăcat cu național-socialiștii, fie din oportunism, fie din convingere. În timpul celui de-al 3-lea Reich, când mulți artiști au fost persecutați sau forțați să emigreze, Orff a rămas în Germania fiind foarte apreciat și susținut de naziști. Cert este că în 1944 Hitler l-a inclus în așa-numita „Gottbegnadeten-Liste“ (Lista celor dăruiți de Dumnezeu), care conținea artiștii arieni deosebit de apreciați de Führer și care au primit diverse privilegii. Opera sa Antigonae din 1941, bazată pe tragedia lui Sofocle și finalizată abia după război, a fost comandată inițial de Baldur von Schirach, Gauleiterul Vienei. La urma urmei, Orff a dedicat această lucrare prietenului său muzicolog Kurt Huber, care a fost executat în 1943 ca membru al grupului de rezistență „Weisse Rose”. Poate că acesta a fost un gest oportunist din partea lui Orff, pentru a arăta că este anti-nazist.
    După război, el a fost găsit nevinovat, poate și pentru că ofițerul american care l-a interogat era un fost elev al său.
    Precum spuneam, nimic din toate acestea nu slăbește valoarea realizării sale artistice, dar cunoașterea artistului ca om trebuie întotdeauna luată în considerare.

    • Hava Oren commented on August 24, 2023 Reply

      Ai dreptate într-un fel, dar nu neapărat. Tata punea muzica mai sus decât pe autorul ei și îmi amintesc că era mare amator al operei Der Rosenkavalier a lui Richard Strauss, cu toate că și acesta fusese o personalitate controversată. Despre Karl Orff nu s-a stabilit nimic care să-l încrimineze fără o umbră de îndoială.

      Dar eu pun întrebarea în alt fel: oare în 1958 se știa deja tot ce se știe azi? Probabil că nu. Mai mult, chiar dacă se știa, va fi avut tatăl meu acces la aceste informații? De unde? Din presa românească de atunci??

      Deci eu consider că întrebarea nu este relevantă.

  • Tiberiu+Ezri commented on August 24, 2023 Reply

    Numai acum am înțeles de la cine ai moștenit tu setea de cunoștinte și talentul de condeier.
    Puncte comune: și părinții mei s-au căsătorit în 1951. Tata era autodidact cu largi cunoștinte muzicale deși își începuse “cariera” ca tâmplar ucenic la vârsta de 12 ani. Avea o voce splendidă de bariton și adesea ne delecta cu câte-o arie din operele lui Verdi.

    • Hava Oren commented on August 24, 2023 Reply

      Ai povestit despre el, îmi amintesc foarte bine!

      • Tiberiu Ezri commented on August 24, 2023 Reply

        Dar nu toti avem memoria ta!

    • Eva+Grosz commented on August 24, 2023 Reply

      Vocea de operă a tatălui a fost moștenită de Tibi. Dacă-mi amintesc bine, tot de bariton…
      Acest lucru se vede în scrierea lui de călătorie ,când ajungând la Napoli a fost invitat să cânte canțonete împreună cu cântăreții oficiali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *