Era caniculă. Se anunțase o temperatură de peste 40^oC și tocmai atunci pornea marșul de protest de la Tel Aviv la Ierusalim. Era planificat să ajungă în fața Knesset-ului în ziua când guvernul va supune la vot prima lege din proiectul de reforme, care avea să schimbe întregul sistem judiciar, transformând Israelul dintr-un stat democratic într-unul totalitar.

Dov s-a trezit mai devreme ca de obicei. La ora șase dimineața coloana de demonstranți pornea spre Ierusalim. Soția lui, Aviva, îi pregătea mâncarea pentru drum.

– Nu te-ai răzgândit? – l-a întrebat Aviva pe soțul ei.

– Nicidecum, a venit răspunsul. Chiar mi-am cerut două zile libere de la Universitate.

De mai bine de cinci luni, Dov participa în fiecare sâmbătă seara la demonstrațiile împotriva reformei judiciare. Aviva era simpatizantă a partidului Likud (preconizatorul reformei judiciare), ceea ce nu o împiedica să-l ducă pe soțul ei cu mașina la demonstrații. Cei doi au convenit să excludă politica din familie.

– De ce te oferi să mă duci la demonstrații contra partidului pe care îl simpatizezi? – a întrebat-o Dov pe soția lui.

– Tu ești mai important pentru mine decât partidul. Și apoi îmi place să-i ajut pe oamenii nevoiași, a răspuns râzând Aviva. Dacă ai merge singur, nu ai găsi loc de parcare și decât să-mi fac griji și să mă întreb dacă ești teafăr, mai bine vin să te iau acasă.

Roy, Avner și Tomer, colegii cu care a făcut împreună serviciul militar și mai târziu și concentrările anuale, îl așteptau la punctul de întâlnire. Cu rucsacuri în spate, sticle cu apă și pălării de soare erau pregătiți pentru drumul de 70 km.

– Nu prea sunt convins de utilitatea demonstrațiilor, a spus Roy. Veți vedea, vor aproba prima lege, cea care interzice Tribunalului Suprem să se opună hotărârilor guvernului.

– Nu cred că ai dreptate, i-a răspuns Tomer. În martie, când primul ministru l-a demis pe ministrul apărării, care criticase guvernul pentru modul în care se pregătea să treacă prin Knesset reforma, premierul a amânat cu trei luni dezbaterile privitoare la reforma judiciară.

– Dacă ai îndoieli cu privire la eficacitatea demonstrațiilor, atunci de ce participi? – l-a întrebat Dov pe Roy.

– Nu pot rămâne pasiv la evenimentele care se petrec în țară, a răspuns Roy.

Era cald și umed, toți erau transpirați. Zece mii de oameni cu steaguri alb-albastre mărșăluiau spre Ierusalim. Poliția deschidea coloana, iar oamenii pe care îi întâlneau pe drum îi serveau cu apă și îi încurajau. În spatele lui Dov mergea Eliahu care era invalid. În Războiul din Liban, în 1982, a fost rănit grav la piciorul stâng și medicii au fost nevoiți să i-l amputeze. Cu tot handicapul a dorit să participe și el la marșul de protest.

– E patria mea, aici m-am născut, am luptat în Războiul de Iom Kipur, în Primul Război din Lliban, merg voluntar la concentrări și nu permit niciunui guvern să-mi distrugă țara, a spus Eliahu.

– Ce faci în viața civilă? – l-a întrebat Dov pe Eliahu.

– Sunt arheolog și fotograf amator. Am doi copii mari care sunt și ei undeva în coloană.

Telejurnalele transmiteau imagini ale coloanei nesfârșite, impresionante, care urca spre capitală.

După două nopți petrecute în corturi, demonstranții au ajuns în fața Knesset-ului în ziua în care se vota legea. La coloana venită din Tel-Aviv s-au alăturat mii de oameni din Ierusalim și din alte localități ale țării. În fața clădirii Knesset-ului s-au strâns oameni de toate vârstele, de toate meseriile, tineri, oameni cu păr alb, kibuțnici, fermieri, femei îmbrăcate în roșu cu șepci albe, ca cele din povestea scriitoarei Margaret Atwood The Handmaid’s Tale, o mare de steaguri alb-albastre, pancarte cu inscripții împotriva reformei judiciare. „De-mo-cra-ție, de-mo-cra-ție, con-sens!” scandau manifestanții.

Căldura a atins apogeul, aerul era încins și la propriu și figurat.

La ora 16.00, legea a fost votată în parlament cu o majoritate de 64 voturi pentru, față de 56 contra.

În ciuda rezultatului, demonstrația a mai continuat câteva ore, după care oameni s-au îndreptat spre casele lor.

– Acum, legea fiind votată, Tribunalul Suprem nu va mai putea influența măsurile celui mai de dreapta guvern pe care l-a avut Israelul, spuse Dov. Nenorocirea și mai mare va urma în lunile viitoare.

– Zarurile au fost aruncate, ce sens mai are să demonstrăm? – a întrebat Roy.

– Nu e chiar așa, a intervenit Eliahu, veteranul. În primul rând, Tribunalul Suprem mai are dreptul să conteste legea votată și în al doilea rând, nu uitați că am pierdut doar o luptă, nu și războiul. Mulțimea care demonstrează de peste cinci luni va continua protestul, a continuat Eliahu. În vremurile grele pe care le trăim, mulțimea de oameni care se opun reformei, cu steagurile lor alb-albastre, simbolizează dorința unui popor de a trăi într-un stat democratic și sunt convins că el va rămâne democratic.

Dov a ajuns acasă târziu. Era obosit. S-a culcat pe canapeaua din salon și a dat drumul la televizor. Tocmai se transmiteau știrile. La Tel Aviv, sute de mii oameni protestau, mai mulți ca oricând. Polițiștii acționau cu violență, tunurile lor cu apă îi doborau pe manifestanți. Câteva zeci au fost arestați, mulți au ajuns la spitale, răniți. Lui Dov i se închideau ochii. „De-mo-cra-ție, de-mo-cra-ție!” a mai auzit, după care i-s-a rupt filmul și-a adormit.

Întâmplarea se bazează pe fapte reale.

Andrei Schwartz

15/08/2023