Telefonul a sunat tocmai când încheiasem interviul cu soprana canadiană Sharon Azrieli şi mă îndreptam spre casă. Mă căuta un tânăr reprezentant al Colegiului Mathias Corvinus [1]– căruia îi fusesem recomandată drept persoana potrivită să-l ajute pe un bine-cunoscut muzicolog din Anglia să-şi găsească rădăcinile evreieşti din Transilvania. Am răspuns că-mi pare rău, eu nu sunt istoric şi nu am cunoştinţele necesare pentru a descoperi rădăcini evreieşti ardelene, cel mult pot să-i recomand persoanele potrivite care l-ar putea ajuta.

– Vă rog mult, nu ne lăsaţi de izbelişte. Profesorul vine mâine la Cluj, programul lui este deja fixat şi întâlnirea cu Dvs. este în program”.

Am acceptat.

A doua zi, la prânz, stăteam pe o terasă din inima Clujului, vizavi de Michael Spitzer – nimeni altul decât autorul Omului Muzical[2], un bărbat relativ tânăr, cu o privire luminoasă şi un zâmbet prietenos. A sosit la întâlnire după un tur al celor mai importante obiective istorice ale oraşului.

– Aţi văzut şi Monumentul Memorial la Martirilor Holocaustului? – l-am întrebat.

După răspunsul lui afirmativ, i-am explicat semnificaţia celor cinci coloane inegale de granit. Ele reprezintă grupurile de câte cinci deţinuţi de pe Appelplatz. Cei mai puternici stăteau la margini pentru a-i sprijini pe cei mai slabi, din interior, care abia se ţineau pe picioare.

– Aşa o fi fost protejată şi mama mea, de către cele două mătuşi, Regi şi Manci, alături de care a supravieţuit – mi-a spus Michael Spitzer.

– Mama Dvs. a fost deportată? De unde? 

– Din Cluj

– Câţi ani avea?

– 15.

– Şi ce v-a povestit?

– Nimic.

Nu ar fi primul caz în care un supravieţuitor evită să le povestească copiilor despre cele îndurate în lagăr… Dar chiar nimic??

– Mama Dvs. mai trăieşte? Unde?

– Nu. A murit. A murit la naşterea mea.

– Şi ce ştiţi despre ea?

– Foarte puţin. O chema Lili Rosenfeld. A fost deportată din Cluj la vârsta de 15 ani. A fost singura supravieţuitoare din familia ei. Imediat după război l-a cunoscut pe tatăl meu, s-au căsătorit şi au plecat în Palestina.

Apoi Michael Spitzer mi-a relatat pe scurt ceea ce ştia despre mama lui, Lili Rosenfeld.

Am reuşit să aflu că mama nu era născută la Cluj, ci într-o comună din apropiere, numele de familie al mamei ei era Rosenberg…

Lili a fost eliberată împreună cu mătuşile ei, Regi şi Manci, cu care a ajuns la Salzburg, unde l-a cunoscut pe tatăl meu. El a cerut-o de soţie la Mozarteum, un lucru care mi s-a părut premonitiv. Tatăl meu János (Yoel, John) Spitzer s-a născut la Püspökladány, în familia medicului de circumscripţie. A urmat liceul la Debreţin şi s-a înscris la Medicină, la Budapesta. Din august 1944 şi până la eliberarea Budapestei a stat ascuns la un prăvăliaş croat. După căsătorie, părinţii mei au plecat la Milano, unde au aşteptat doi ani plecarea în Palestina. În final au ajuns în Cipru şi apoi în Israel. S-au stabilit într-un kibuţ înfiinţat de evreii maghiari. Primul lor fiu, Benjamin şi-a pierdut viaţa în kibbutz, în urma unui accident de tren. Cel de al doilea, Gabriel, s-a născut în 1951. În 1959 tatăl meu a plecat să lucreze în Nigeria, o ţară cu care Israelul avea legături economice destul de strânse. Mama l-a urmat după câteva luni. Eu am fost un copil târziu, m-am născut în 1966, la 16 ani după fratele meu. Din păcate, mama s-a stins din viaţă în urma unei puternice hemoragii post-partum, la spitalul din Ibadan care nu avea medicamentele necesare ca să-i salveze viaţa. Lili a murit exact în ziua nașterii mele. Trupul ei neînsuflețit a fost urcat în avion și dus în Israe,l unde a fost înmormântată. Pe mine m-a alăptat o doică nigeriană. După o vreme tata s-a recăsătorit cu o englezoaică. Am trăit în Israel până la vârsta de şapte ani. În 1973, după Războiul de Yom Kippur, ne-am stabilit în Anglia…

Lili Rosenfeld a murit fără măcar să-şi vadă fiul, darmite să-i povestească despre familia ei… Michael Spitzer nu ştia nimic despre bunicii materni pieriţi în Holocaust, despre copilăria şi adolescenţa mamei sale. Acum era pentru prima oară la Cluj, doar în trecere, şi dorea să afle ceva despre rădăcinile sale. Cei de la Colegiul Mathias Corvinus apelaseră la mine să-l ajut…

Lili Rosenfeld avea 15 ani în momentul deportării. Dacă a fost elevă la Liceul Evreiesc din Cluj existau şanse să aflăm mai multe despre ea. M-am despărţit val-vârtej de Michael Spitzer şi am alergat acasă, am scos monografia Liceului Evreiesc din Cluj[3], am citit cu sufletul la gură lista elevelor şi la poziţia 397 am găsit-o: Rosenfeld Livia.

În anul şcolar 1940/41 era în clasa a II-a de liceu, iar în ultimul an şcolar, dinainte de deportare 1943/1944 era în clasa a V-a B. Ultima rubrică a listei, care conţinea informaţiile referioare la Holocaust, era goală, cei care au întocmit-o nu ştiau dacă a supravieţuit.

Livia (Lili) Rosenfeld era în aceeaşi clasă cu două prietene bune de-ale mamei mele, ambele în viaţă: Judith Mureşan (n. Kertész)[4] care locuieşte la Cluj şi Dora Sitnovitzer (n. Hecht) care trăieşte la Tel Aviv. Am sunat-o pe Judith şi am întrebat-o dacă îşi amintea de Lili Rosenfeld.

– Era o fetiţă blondă, delicată, cuminte şi tăcută. Apare în fotografiile cu clasa pe care le am. Din păcate nu a supravieţuit deportării.

– Ba da, a supravieţuit, dar a decedat după naşterea celui mai mic fiu, muzicologul Michael Spitzer din Anglia. El este la Cluj pentru o zi şi doreşte să afle cum era mama lui în copilărie. Te poţi întâlni cu el?

– Am crezut că Lili a murit în lagăr! Incredibil! A supravieţuit şi nimeni dintre colegi nu a ştiut… Cum să nu mă întâlnesc cu fiul ei!

Eram atât de agitată încât nu mai aveam răbdare să aştept întâlnirea cu Judith, ci am căutat în Arhiva Baabel articolul ei despre Liceul Evreiesc[5] şi am trimis pe WhatsApp fotografia clasei Krisztinei Farkas, reprezentanta Colegiul Mathias Corvin, care-l însoţea pe Michael.

Lili era singura elevă blondă din fotografie. Peste un minut a venit răspunsul.

– Ea e! Michael a recunoscut-o.

Întâlnirea dintre Judith Mureşan şi Michael Spitzer a fost emoţionantă! Amândoi aveau ochii aburiţi de lacrimi. Ea, pentru că aflase (după aproape 80 de ani) că Lili supravieţuise Holocaustului, dar murise tânără, iar el, pentru că amintirile lui Judith (chiar palide) reînviau ceva din copilăria şi adolescenţa mamei sale. Michael şi-a sunat familia şi a făcut prezentările pe WhatsApp. Într-adevăr, aşa cum ne spusese, fiicele lui semănau cu Lili.

Michael ar fi vrut să ştie mai mult despre mama lui şi familia acesteia, dar Lili şi Judith nu fuseseră în acelaşi cerc de prieteni.

– Eu nu-mi amintesc prea mult de Lili. Într-una din fotografii ea stă alături de Dora. Din câte ţin minte, erau prietene, ar trebui să discutaţi şi cu ea.

I-am telefonat de îndată Dorei Sitnovitzer, chiar de acolo, de la restaurant. Spre marea noastră surpriză, ea o întâlnise pe Lili Rosenfeld în Israel, în anii 1950, îl cunoscuse şi pe băieţelul ei, Gabi, şi fusese şi la înmormântarea ei… Emoţionată, a promis să-şi limpezească amintirile şi să le depene cât mai curând.

Ne-am despărţit de Michael care a doua zi dimineaţă pleca la Târgu Mureş. Duminică revenea la Cluj şi avea la dispoziţie câteva ore înainte de a se îmbarca în zborul către Liverpool.

M-am întors acasă seara târziu, cu gândul la Lili Rosenfeld, la faptul că supravieţuirea ei nu era menţionată în monografia liceului. Mi-am amintit că prima întâlnire mondială a colegilor de liceu supravieţuitori a avut loc în 1980, la Cluj. După cum arată Zoltán Tibori Szabó în monografia sa: „E cutremurător că a fost nevoie să treacă 35 de ani ca foştii elevi şi profesori ai liceului evreiesc, care a funcţionat la Cluj între 1940-1944, să simtă nevoia să nu se revadă doar în grupuri mici, ci la o reuniune, o întâlnire mondială. Organizarea era foarte dificilă. Uriaşa bombă nazistă spulberase liceul, nimicise majoritatea covârşitoare a elevilor şi profesorilor, iar cei rămaşi se risipiseră în lumea largă. Descoperirea adreselor supravieţuitorilor şi contactarea lor a fost o muncă îndelungată şi migăloasă”.

În 1979, când a început organizarea întâlnirii, Lili Rosenfeld nu mai trăia de 13 ani… Cine să-şi mai fi amintit de ea?

M-am întrebat dacă după eliberarea din lagăr plecase direct către apus sau revenise mai întâi acasă, aşa cum a făcut majoritatea supravieţuitorilor, care voiau să ştie ce se petrecuse cu familiile lor. După ce au aflat cumplitul adevăr, mulţi au părăsit Transilvania.

Răspunsul aveam să-l aflu din cartea lui Attila Gidó: 20000 de nume[6], în care numele Liviei Rosenfeld apare de două ori (din surse diferite). L-am contactat pe autor și el mi-a trimis lista deportaţilor reveniți la Cluj în iulie 1945 şi încă un document esenţial: foaia matricolă de la Liceul Evreiesc, din anul şcolar 1940/41, unde erau înscrise locul naşterii, comuna Vasasszentgothárd (actuala Sucutard, jud. Cluj), numele părinţilor (Lajos Rosenfeld şi Roza Rosenberg) şi adresa lor Cluj (strada Munkás nr. 86). De altfel, Attila Gidó fusese şi sursa puţinelor informaţii pe care Michael Spitzer le avea despre mama lui.

Din Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord[7] am aflat că la Sucutard trăise familia comerciantului Jakab Rosenberg (familia mamei lui Lili).

Completările esenţiale pentru o primă creionare a copilăriei lui Lili Rosenfeld aveau să vină de la Dora Sitnovitzer care o cunoştea pe Lili încă de la grădiniţă şi de la Şcoala Elementară Ortodoxă. Dora locuia pe strada Bástya (actuala Daicoviciu), în proximitatea Pieţei Carolina (actuală Muzeului).

– Acolo am învăţat amândouă să ne dăm cu bicicleta, îşi aminteşte ea. Tatăl lui Lili lucra la benzinăria din Piaţa Széchényi (actuala Mihai Viteazul) şi mergeam des pe la el. Ne dădea bani să cumpărăm îngheţată de la toneta din piaţă. Uneori venea cu noi și fratele mai mare al lui Lili.

Norocul mi-a surâs şi în două zile am putut aduna câteva informaţii. Duminica Michael Spitzer a revenit de la Târgu Mureş cu multe impresii plăcute de la evenimentul organizat de Colegiul Mathias Corvinus. Aveam la dispoziţie vreo trei ore. I-am propus un periplu clujean pe străzile pe care Lili Rosenfeld trecuse în anii copilăriei şi ai adolescenţei.

Din păcate, strada Munkás (actuala Muncitorilor) s-a schimbat total. În anii 1980 toate casele au fost demolate şi s-au construit blocuri. Numărul 86 nici măcar nu există, nu avea rost să mergem acolo.

Am pornit-o către centrul vechi, am trecut pe lângă fosta casă unde locuise Dora şi am poposit în Piaţa Muzeului (fosta Carolina) unde cele două fetiţe (alăturate în fotografia clasei) au învăţat să se dea pe bicicletă.

Ne-am îndreptat către Piaţa Mihai Viteazul (fostă Széchényi) unde fusese benzinăria la care lucrase tatăl Dorei şi unde trebuia să fi fost şi toneta de îngheţată. Pe urmă ne-am dus pe strada Iaşilor (fostă Szamos), unde funcţionase Liceul Evreiesc din anii 1940-1944. Acum casa e locuită de persoane particulare. Michael a sunat şi o doamnă amabilă ne-a lăsat să vedem vechea clădire a şcolii.

Lili Rosenfeld a supravieţuit, fetiţa blondă şi delicată s-a transformat într-o femeie frumoasă care a avut parte şi de câţiva ani buni, a apucat să călătorească, să trăiască în Nigeria unde a frecventat cercurile înalte ale societăţii…

S-a stins din viaţă de tânără, dând naştere fiului ei care avea să devină muzicolog, unul dintre cei mai reputaţi cercetători ai lui Beethoven şi autorul unei impresionante opere de sinteză: Musical Human (Omul muzical).

Michael Spitzer, născut în 1966, face parte tot din generaţia G2, marcată de trauma Holocaustului.

– Părinţii mei au fost originari din Transilvania şi Ungaria, dar eu nu cunosc nici locurile şi nici limba. M-am născut în Nigeria, dar nu sunt african, am petrecut primii ani în Israel, dar nu mă pot identifica cu această ţară, nici cu evreii, dar nici cu Anglia, unde trăiesc din copilărie. Poate că asta s-a schimbat de când am devenit tată, pentru că sunt legat de Liverpool prin copiii mei. Casa mea a fost şi rămâne muzica.

Pentru Michael Spitzer vizita la Cluj a fost un prim pas pentru găsirea rădăcinilor. Au rămas multe întrebări care – eventual – îşi pot afla răspunsul cercetând arhivele din Sucutard şi nu numai. Sper că va reveni curând în acest oraş care mai păstrează urmele paşilor lui Lili Rosenfeld, fetiţa bolndă, delicată şi cuminte care era acasă aici la Cluj, înainte de Holocaust.

Andrea Ghiţă

Fotografii: Michael Spitzer şi Andrea Ghiţă

---

[1] https://mcc.ro/ro/

[2] https://www.goodreads.com/en/book/show/53138191; https://nemira.ro/omul-muzical-michael-spitzer; https://nemira.ro/michael-spitzer

[3] Tibori Szabó Zoltán, Zsidlic, Ed. Mega, 2012, Cluj

[4] Judith Mureşan a publicat mai multe articole în Baabel

[5] Judith Mureşan, Ce urme lasă studiile (2). https://baabel.ro/2020/12/ce-urme-lasa-studiile-2/

[6] Gido, Attila, 20000 de nume, evidenţa deportaţilor din Transilvania de Nord rămaşi în viaţă, Institutul de Studiere a Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj, 2020

[7] Braham, Randolph L., Tibori Szabó, Z, Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, ed. Cartier, Chişinău, 2019