Nu pot să mă opresc să scriu despre războiul actual în care țara mea a fost nevoită să se implice. Nimic nu mă interesează mai mult decât evenimentele legate el, nu doar aspectele militare, ci și aspectele legate de viața de zi cu zi a concetățenilor mei. După primele zile de haos și spaimă, cu imaginile și întâmplările înfricoșătoare ale masacrului din kibuțurile din vestul Negevului, oamenii și-au revenit oarecum, s-au obișnuit cu realitățile înconjurătoare. Dar una dintre întâmplări o să mă urmărească toată viața.
Într-unul din kibuțuri, în timpul atacului teroriștilor, o familie s-a ascuns în adăpost. Părinții s-au culcat peste cei patru copii, ca să-i apere cu trupurile lor. Teroriștii i-au găsit, au tras și i-au ucis pe părinți și doi dintre copii, dar cei mai mici au rămas în viață. Nu mă pot opri să fac asociația cu fotografia cunoscută: un soldat nazist trage într-o mamă care își apără copilul cu trupul ei. Nu credeam că o să mai văd imagini de acest fel în secolul XXI !!!!
Viața își continuă drumul, o bună parte dintre oameni și-au reluat munca, magazinele și restaurantele sunt deschise, reducerile de prețuri sunt incredibile pentru a atrage cumpărătorii. Teatrele și-au reînceput reprezentațiile. The show must go on. Meciurile de fotbal continuă, dar cu un număr foarte redus de spectatori și numai pe stadioanele care au adăposturi. Impresia este de business as usual. Se mai trag rachete din Gaza? Da, dar mult mai puține. Cum se simt copiii mei, prietenii mei, omul de pe stradă? Îngrijorați, nervoși, nu tocmai fericiți. Toți se întreabă: Când se va termina acest infern?
Încerc să fiu cât mai mult printre oameni, acest lucru mă ajută să-mi ridic moralul. Spre mulțumirea mea și a altor înotători, piscina la care sunt abonat funcționează. În apă nu mă mai gândesc la război. Frecvent lucrez la spital, în zilele în care au nevoie de mine. În holul spitalul e forfotă și gălăgie. Holul e plin de soldați care își vizitează camarazii răniți, rude și prieteni ai celor internați, religioși care te îndeamnă la rugăciune, voluntari din diverse organizații de binefacere care te îmbie cu mâncare, cafea, băuturi răcoritoare.
Într-una din zile, în drum spre ieșirea din clădirea spitalului, în hărmălaia din hol am auzit pianul. Un om de culoare așezat la un pian alb interpreta Sonata Lunii a lui Ludwig van Beethoven. M-am oprit, la fel ca mulți alții, și am ascultat până la sfârșit. Nimeni nu a aplaudat. Pianistul s-a ridicat și a plecat, lumea și-a văzut de treabă. Era o atmosferă ireală, afară ploua, era război și într-un spital un pianist cânta Sonata Lunii. Atunci am înțeles că războiul se va termina și poate vor veni vremuri mai bune.
Andrei Schwartz
23/12/2023
17 Comments
Ben Gurion odata intrebat cand va fi ultimul räzboi intre arabi si evrei, a raspuns , atunci cand arabii vor invinge .
Domnului Florin: Cind se va termina acest razboi definitiv? O citez pe Golda Meir: Cind arabii isi vor iubi propriii copii mai mult decit ii urasc pe evrei. Deci probabil niciodata.
Autorul ne descrie cu multă claritate ce vede de la geamul lui și ne transmite credința sa într-o viitoare înseninare . K.I.
Va ințeleg, nici eu nu pot sa ma gīndesc la altceva decīt la acest război crīncen,
impus noua din urā si bestialitate.
” Copiii lui Israel”, ca sa folosesc termenul biblic sunt minunați, vom invinge, dar
” VAE VICTIS”
O descriere opti-pesimista fantastica. Pune in lumina o viata care nicaieri in afara de Israel nu poate fi inteleasa.
Intre rachete, victime , munca, cafenele, innot in piscine , pianistul completeaza imaginea surealista al Israelului
Andrei, eşti un optimist înnăscut, nu ca mine…
Nu cred că se poate exprima mai frumos durerea ,deznădejdea și speranța prin care trece Israel, țara în care în fiecare zi se adaugă câteva scaune goale în familii , care pierd pe cei dragi lor pentru veșnicie.
În Anul Nou dorim ca lumina să vină în locul întunericului.
Care ar fi solutia ca , la un moment dat , acest razboi sa se termine definitiv ?
Când se va ajunge la situația ca aceste acte barbare să nu poată fi repetate. Cu alte cuvinte, eliminarea completă a puterii Hamas.
D- le Florin, sa iînvingem Hamasul
OK , dar dupa 75 de ani de razboaie , in care situatia s-a agravat in loc sa se imbunatateasca , se poate spune ca metoda nu da rezultate . Ce facem mai departe ?
Nu ma pot stapani de naivitatea acestei afirmatii, Marica, cum poti sa afirmi asa ceva?
Pe langa Hamas sunt inca cateva organizatii teroriste, sunt arabii dusmani de jur imprejur, ca sa nu mai vorbim de puterea nucleara in crestere a Iranului?
Si cum poti ignora pe cei 2,300,000 de palestinieni aruncati pe un spatiu infim, fara conditii minimale de trai, care au fost manipulati gresit timp de zeci de ani, a caror ura creste exponential o data cu dorinta de razbunare. Razbunarea insa va creste si pe partea israeliana, in urma genocidului miselesc din 7 octombrie, o zi care nu va fi niciodata uitata.
Si iarasi vorbitul tau la plural nu-mi suna bine !!!
Desi sint un outsider aici , ma bucur sa vad ca unii membrii sint de aceeasi parere cu mine.
Care membri? Membri în ce? Baabel este o revistă de cultură şi opinie, nu o organizaţie, domnule Florin! Are autori şi cititori, nu membri!
Mai precis : intre comentatori eu ma consider outsider.
Fiecare este pe ici pe colo un outsider 🙂
Încă unul dintre personajele care populează scrierile pline de umanism şi speranţă, marcă Andre Schwartz!