Cred că Anul Nou este ocazia cea mai potrivită să scriu despre timp și despre calendare.
De când lumea, cei care erau inițiați în măsurarea timpului au avut și puterea, ei știau când trebuiau făcute muncile agricole, când aveau loc întâlnirile tribului, slujbele religioase, sărbătorile… Dacă cineva îndrăznea să li se opună și să judece altfel, își risca recolta…
Măsurarea lungimilor e foarte simplă: oricine poate măsura trei coți de pânză, luându-și propriul cot ca etalon. Nici greutatea nu e mult mai complicată – balanțele se cunosc încă din antichitate, iar ca unități de măsură slujeau obiecte din natură, ca de exemplu boabele de orz. (Într-o formă standardizată, această unitate se mai folosește în SUA și astăzi!)
Timpul însă este o noțiune abstractă și fiecare civilizație îl înțelege în felul ei. În India era văzut ca un fenomen ciclic, ca o roată care se învârtește la nesfârșit, pe când noi avem o percepție liniară a timpului.
Pentru a măsura perioade de timp mai scurte de o zi se folosea clepsidra (ceasul cu nisip sau cu apă) sau se considera timpul necesar pentru arderea unei lumânări. Dar niciuna din aceste metode nu putea răspunde la întrebarea aparent simplă: „cât e ceasul?” sau „la ce oră?” O idee aproximativă se putea obține, desigur, după lungimea umbrei. („Ne întâlnim când umbra ta va fi de un stânjen” ar fi putut stabili doi prieteni în antichitate.) Ideea de a folosi un cadran solar și de a împărți ziua în 12 părți egale (ore) a apărut în Egipt pe la 1500 î.e.n.
Pentru a măsura perioade de timp mai lungi de o zi se folosește calendarul. În lumea modernă suntem atât de obișnuiți cu calendarul gregorian, încât nici nu ne mai trece prin minte că acesta nu este singurul calendar posibil. Dar e suficient să ne gândim că până nu demult, biserica ortodoxă folosea calendarul iulian („stil vechi”), care este cu 13 zile în urma celui gregorian – de fapt biserica ortodoxă rusă îl folosește până astăzi și de aceea pentru creștinii ortodocși de rit vechi Crăciunul este în 7 ianuarie în loc de 25 decembrie. Cum se poate așa ceva???
În realitate nu există un calendar universal, ci zeci de calendare diferite, practic fiecare civilizație și-a inventat unul propriu – sau chiar mai multe. Ca unități de măsură s-au folosit fenomene care se repetă, ca revărsările Nilului, migrațiile păsărilor, anotimpurile și mai ales fenomene cerești, cum ar fi fazele Lunii. Dar sunt și unități arbitrare, legate de cultura fiecărui popor: săptămâna își are originea în mitul biblic al creației, romanii aveau cicluri de opt zile (nundinae), calendarul Maya avea cicluri de nouă, iar calendarul chinez nu are săptămâni deloc.
De ce nu există un calendar „natural”, unic? Foarte simplu: pentru că rotirea Pământului în jurul Soarelui (anul), rotirea Lunii în jurul Pământului (luna) și rotirea Pământului în jurul axei sale (ziua) sunt fenomene fără nicio legătură între ele. Dacă metrul are exact 100 de centimetri, anul nu are exact 365 de zile și nici exact 12 luni egale și oricum le-am întoarce, tot nu iese socoteala. Acesta este mecanica cerească și nu o putem schimba, putem doar să o folosim așa cum este.
Unul dintre cele mai simple este calendarul solar[1]. În clasele primare am învățat că soarele răsare în est și apune în vest – dar nu este chiar așa. Dacă aveți o fereastră prin care puteți urmări răsăritul (sau apusul) soarelui, veți vedea că locul unde răsare soarele nu e fix, ci „se mută” cu anotimpurile: cu cât se apropie vara merge spre nord și cu cât se apropie iarna merge spre sud. Cele două puncte extreme corespund cu ziua cea mai lungă și cea mai scurtă (solstițiul de vară și cel de iarnă). Dacă le putem stabili pe acestea două, le putem lua ca puncte de reper pentru construcția calendarului.
Asemenea observatoare solare se cunosc încă din neolitic. Unul dintre cele mai vechi, de aproape 7000 de ani, a fost găsit în satul Goseck din Germania.
Este un teren circular înconjurat de un șanț și de două garduri concentrice. Terenul are trei intrări: spre nord, spre sud-est și sud-vest, exact în direcția unde un om aflat în centru vede răsăritul și apusul soarelui în ziua cea mai scurtă a anului. Două intrări mai mici corespund direcțiilor unde răsare și unde apune soarele în ziua cea mai lungă. După numărul mare de oase găsite acolo, se presupune că în ziua solstițiului de vară (care pentru ei va fi fost Anul Nou) aveau loc ceremonii religioase, sacrificii, ospețe… În Europa s-au construit multe asemenea monumente, culminând cu Stonehenge.
Folosind un asemenea observator putem crea un calendar solar cu ajutorul căruia putem stabili data, de exemplu „127 de zile după solstițiul de iarnă”. Nu e practic… Nu ar fi mai simplu să folosim un calendar lunar[2] bazat pe fazele Lunii? Da și nu. Să scriem data ca „ziua a treia a lunii a opta” e mai comod. Dar dacă începutul unui ciclu solar se poate stabili destul de ușor, pentru ciclul lunar e mai complicat, pentru că el nu are nici 29 zile, nici 30, ci 29,5! Luna începe când apare pe cer Luna nouă, dar cum o lună nu poate avea jumătăți de zile, cineva trebuie să decidă care lună va avea 29 de zile și care 30. În Roma antică, începutul ciclului era stabilit de preoții de pe Capitoliu.
Calendarul lunar este folosit până astăzi, de exemplu în islam, dar el are un cusur fundamental: mergând după lună, anul are numai 354 de zile, adică este cu 11 zile prea scurt. Așa se face că în fiecare an Ramadanul este cu 11 zile mai devreme ca în anul dinainte, deci nu este întotdeauna în același anotimp. Un asemenea calendar nu poate fi folosit pentru programarea muncilor agricole.
Pentru a îndrepta acest neajuns s-au făcut diverse propuneri de calendare lunisolare, de exemplu calendarul iulian (introdus de Iulius Cezar în anul 46 î.e.n.), calendarul gregorian folosit în zilele noastre în întreaga lume, dar și calendarul ebraic. Fiecare propune altă soluție pentru a acoperi diferența dintre lungimea anului lunar și a celui solar, de exemplu calendarul gregorian împarte diferența de 11 zile în mod egal pe tot parcursul anului – dar dacă lunile sunt mai lungi, se pierde sincronizarea cu fazele Lunii.
***
Aici aș vrea să fac și câteva observații despre calendarul ebraic. Acesta are o vechime greu de închipuit – așa-numitul calendar de la Ghezer are cca 3000 de ani. De fapt nu este un calendar propriu-zis, nu aflăm din el nici data de azi, nici când vin sărbătorile. Este o inscripție gravată în piatră, în caractere ebraice vechi, care sună cam așa: …Două luni se seamănă / O lună se taie inul / O lună se seceră orzul… La ce a servit inscripția nu se știe, dar e clar că cei care au făcut-o foloseau un calendar de 12 luni. Și dacă lunile corespundeau muncilor agricole, înseamnă că anul lunar era sincronizat cu cel solar și lunile apăreau întotdeauna în același anotimp.
Calendarul a primit mai mult sau mai puțin forma sa actuală în timpul captivității babiloniene. Tot atunci au fost adoptate numele lunilor pe care le cunoaștem astăzi (de exemplu luna Tamuz vine de la numele zeului babilonian Dumuzi.)
Calendarul ebraic are multe elemente comune cu cel obișnuit, dar există și deosebiri. În mod normal anii se numără înainte și după era creștină, pe când calendarul ebraic începe de la Facerea Lumii (stabilită după vârstele patriarhilor din Geneza) astfel că acum ne aflăm în anul 5784. Dar aceasta este doar o convenție adoptată în Evul Mediu. Mai înainte anii se numărau de la distrugerea celui de al Doilea Templu (70 e.n.), de la captivitatea babiloniană (597 î.e.n.) sau chiar de la ieșirea din Egipt.
O altă deosebire este data considerată ca „Anul Nou”. În calendarul ebraic, anul începe toamna, la fel ca în calendarul babilonian, dar există și o tradiție după care anul începea primăvara. Unii istorici consideră că cele două tradiții aparțineau celor două regate, Iudeea și Israel. Dar există și posibilitatea că ambele erau folosite concomitent, la fel ca în zilele noastre anul calendaristic și anul școlar.
Mai există încă o deosebire fundamentală: calendarul ebraic este sincronizat cu fazele Lunii. Acest lucru este foarte important, pentru că în Biblia Ebraică, începutul ciclului lunar este considerat o zi de sărbătoare: În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre și la lunile noi ale voastre, să sunați din trâmbițe, când vă veți aduce arderile de tot și jertfele de mulțumire… (Num. 10: 10) În perioada celui de al Doilea Templu, înțelepții Sanhedrinului decretau luna nouă (la fel ca romanii) pe baza observațiilor directe ale Lunii, iar vestea era transmisă prin focuri aprinse pe culmile dealurilor sau prin mesageri. Dar odată cu răspândirea poporului evreu prin lume, acești mesageri aveau de parcurs drumuri lungi și uneori întârziau. Astfel, neștiind data exactă, în diaspora s-a încetățenit obiceiul ca sărbătorile majore să fie ținute în două zile consecutive. După distrugerea celui de al Doilea Templu, învățații au propus diferite metode de tranziție la un calendar bazat pe calcule astronomice. Trecerea la calendarul calculat a avut loc în anul 359 e.n., când romanii au interzis trimiterea mesagerilor. Ea este atribuită lui Hillel al II-lea, președintele Sanhedrinului.
O altă urmare a sincronizării calendarului cu fazele Lunii este că lunile au numai 29-30 de zile și anul este cu 11 zile prea scurt. Dar cum Paștele trebuie cadă atunci când orzul dă în spic, o dată la 2-3 ani se adaugă o lună în plus și se cheamă că anul (care în ebraică este feminin) este „însărcinat”.
Până la urmă diferențele dintre calendarul gregorian și cel ebraic sunt semnificative, noroc că pe Internet există site-uri care transformă cu ușurință datele dintr-un sistem în celălalt. În Israel ambele sisteme sunt folosite în paralel și calendarele dau ambele date. În scopuri religioase, pentru stabilirea sărbătorilor și a zilelor de comemorare a morților (yurtzait) se folosește exclusiv calendarul ebraic.
Până la urmă eu cred că nu are nicio importanță ce calendar folosim. Mult mai important este să urez acum tuturor cititorilor LA MULȚI ANI !!
Hava Oren
[1] Un an solar = o rotire a Pământului în jurul Soarelui = 365 de zile
[2] Un an lunar = 12 rotiri ale Lunii în jurul Pământului = 12 x 29,5 = 354 de zile
18 Comments
Ca totdeauna, de la d-na Hava Oren invat ceva nou. Masurarea lungimii, a greutătii, a timpului. Mai ales cum a aparut in mintea omului primitiv, apoi in antichitate, ideea de a realiza masuratori. Cea mai complexa, cea a timpului scurs, prezent si viitor.
In Ecleziast se marcheaza ca este un timp pentru tot, pentru nastere si moarte, tinerete, putere, senectute, intelepciune, bucurii si tristețe, realizari si decepții.
Ma gīndesc acum ca datorita calendarelor ne putem aduce aminte, comemora, celebra, fixa sarbatori si zile de doliu.
La multi ani, din inima va doresc.
“In Ecleziast se marcheaza ca este un timp pentru tot, pentru nastere si moarte, tinerete, putere, senectute, intelepciune, bucurii si tristețe, realizari si decepții.”
Aceasta zicere a Ecleziastului este o perceptie filozofica a evenimentelor vietii, nu are nici o legatura cu masuratorile, de altfel concluzia care poate atribuita aceluiasi Solomon inteleptul (caci el era Ecleziastul) este ca totul este desertaciune.
La ce am putea medita mai mult in aceste zile negre, care par sa prevesteasca cele pe care le scria in trecut personajul citat.
Excelent articol, plin de informații deosebit de interesante. Multă sănătate și An Nou fericit!
Că de obicei, ai scris un articol foarte interesant și instructiv!
Cel mai complicat calendar/ceasornic pe care l-am văzut vreodată se află în biserica Sfânta Maria din Rostock, Germania. Este vorba de un ceas atronomic.construit în 1472 de către Hans Düringer. În partea de sus apar apostolii la fiecare oră în fața lui Isus Cristos.
La mijloc are un ceas care arată fazele zilei, zodiacul, și fazele lunii, iar bază are un calendar valabil până în 2150.
Să te simți bine și La Mulți ani ție și tuturor cititorilor!
La Rostock nu am fost, dar l-am văzut pe cel de la Münster, de la Praga și de la Olomouc. L-am văzut și pe cel de la Sighișoara, când mai funcționa. Ne-au dat voie să ne urcăm în turn și să vedem „păpușile” de aproape, cred că mai am pe undeva și niște poze făcute de mama.
La mulți ani și ție.
La Praga am urcat si noi.
Foarte interesant articol !
La Mulți Ani Hava ! La mulți Ani pentru toți !
Inca un detaliu, in ceea ce priveste anii (bisecti) in limba engleza se foloseste termenul “leap year”, privitor la luni, nu este chiar aceeasi situatie, dar exista cred o asemanare de principiu.
La articolul Havei, foarte documentat ca întotdeauna as adăuga unele gânduri:
Un alt monument legendar legat de calendare de tip solar, este monumentul de la Stonehenge, UK, un grup de pietre din gresie, verticale, monument a cărui construcție e presupusă ca ar fi început cam pe la 3100 BC si a fost finalizată in câteva faze, începutul fiind populației “Druide”. (populație celtică, preistorică, ce a trait pe locurile de azi ale insulei britanice)
Al doilea gând este legat de prezenta lunii suplimentare, care se adăuga anului ebraic, 7 luni suplimentare, o data la 19 ani, ca urmare a principiului menționat de Hava in articol, legat de sărbătoarea de Pesah, care trebuie sa cada in timpul primăverii. Personal, as prefera exprimarea “întărita”, adăugată, poate compensată, decât însărcinată.
Felicitări pentru prezentarea si compararea celor doua calendare !
Multumesc pentru splendidul articol.
După parerea mea cel mai important lucru din calendar e sa nu uiți zilele de naștere ale celor foarte apropiati, altminteri ai ”șansa” să vezi răsăritul și apusul soarelui cand deasupra ta ai în permanență numai cerul….
GbM
Ca întotdeauna, mă inspiri cu articolele tale bine cercetate și bine formulate. La fel și aici, în articolul tău despre măsurarea timpului. Singura incertitudine pe care o găsesc se referă la introducerea a 12 ore pentru durata zilei solare sau 24 pentru întreg ciclul zilnic. Tu scrii «Ideea de a folosi un cadran solar și de a împărți ziua în 12 părți egale (ore) apărut în Egipt pe la 1500 î.e.n.». În opinia mea, sumerienii au fost cei care, fascinați de divizibilitatea multiplă a numărului 12, au introdus această lungime a zilei. Aceasta face parte din sistemele de numărare duozecimale și hexazecimale, care, de exemplu, au fost păstrate până în prezent în numărul de minute timp de o oră și secunde pentru un minut. Această bază de calcul al sumerienilor datează de aproximativ 3300 î.e.n.
Mulțumesc de compliment. Probabil că ai dreptate, în Mesopotamia se socotea într-adevăr în baza 6, dar nu am răbdare să verific. Sunt în pat cu corona și cu febră 39.
Multa sanatate, Hava!
Sora in suferinta, te compatimesc pentru Covid. Acasa, suntem doi bolnavi, fiul nostru (care ne viziteaza si s-a molipsit de la noi) si cu mine, iar sotul meu, care a facut o forma mai grava, cu probleme respiratorii si alte complicatii, este internat la spital. Vesel, nu?
Felicitari pentru inca un articol minunat!
Multumesc. Eu mi-am revenit (și mă gândesc deja la articole noi). O să vă treacă și vouă. Mai mult mă îngrijorează situația soțului tău. Îi țin pumnii!! La mulți ani cu sănătate.
Multumesc mult, Hava! Ingrijirea la spitalul universitar din Ann Arbor e excelenta si mi s-a spus sa nu-mi fac griji fiindca medicamentul care i se da: remdesivir va rezolva pneumonia. Sa speram…
Ma bucur ca ti-ai revenit si astept sa citesc noile tale articole.
Multa sanatate voua si lui Radu !
La Multi Ani fara COVID si alte angarale !
Multumesc mult, draga Veronica! Va doresc si voua un An Nou bun si pasnic!
Citind acest articol logic, limpede şi concis, mi-.am dat seama că – de fapt – niciodată nu mi-a fost clar felul în care “funcţionează” calendarele. Acum am înţeles, dar cred că voi reciti articolul ca să mă conving.