Dr. Suleiman e medic la spitalul în care lucrez. Brunet, înalt, bine făcut, e o apariție plăcută. A terminat facultatea de medicină la București. Lui Suleiman îi face plăcere să vorbească limba română și când suntem singuri, vorbim românește. Călătorește des în România și se întâlnește cu prieteni și colegi. Îi place mâncarea și fotbalul românesc.

Într-una din zile am mâncat împreună la cantina spitalului. De mult timp nu mai schimbasem o vorbă.

– Unde ai dispărut, Suleiman? – l-am întrebat. Nu te mai vede omul.

– Nu prea apar în public, mi-a răspuns. Dimineața intru în sala de operații și de acolo plec direct acasă.

– De ce? – l-am întrebat, cu toate că presimțeam care va fi răspunsul.

– De la 7 octombrie încoace trec printr-o criză teribilă. Simt privirile dușmănoase ale unor colegi. Încerc să nu intru în discuții legate de acest eveniment trist. Eu nu sunt religios, nu am nimic de-a face cu Hamas, la fel ca mulți alți arabi israelieni.

– Totuși, ce părere ai despre măcelul din acea “sâmbătă neagră”? – l-am întrebat.

– Nimic nu poate justifica măcelul din acea zi. Am fost șocat când am văzut știrile. Koranul interzice omuciderea, să nu mai vorbim de femei și copii. M-a înfuriat că semenii mei au comis aceste crime. Eu sunt beduin, nu mă consider palestinian, ci arab israelian. Tatăl meu a servit în armata israeliană timp de cinci ani, la cercetași. Deseori îmi spunea să nu țin seama de propaganda antiisraeliană. „Noi locuim aici, în Israel, împreună cu evreii, pe același pământ”, spunea tata. „Trebuie ne respectăm unii pe alții, precum și legile țării.” Nu că n-aș avea multe pe suflet, reproșez autorităților că ne neglijează în multe privințe, dar e totuși țara noastră.

– Ce crezi că se va întâmpla de-acum încolo cu relațiile dintre arabii israelieni și evrei? – l-am întrebat pe colegul meu.

– Sper că nu se vor schimba. Oamenii vor să trăiască liniștiți, să-și crească copiii, să-și vadă de meserie… Ai văzut cum în sâmbăta de pomină, în 7 octombrie, toți medicii arabi au lucrat cot la cot cu medicii evrei? Aveam cu toții un scop comun, să salvăm cât mai multe vieți, și am reușit! În acea seară, la ieșirea din Urgențe, mama unui soldat a venit la mine și m-a îmbrățișat: „Am auzit că mi-ai salvat copilul, îți mulțumesc din suflet!”

– Cât de complicată e viața pe acest pământ! – a spus Suleiman. Acum, dacă tot stăm de vorbă, trebuie să-ți spun că imaginile din Gaza mă impresionează. Morții, printre care și copii și femei, mă tulbură, mă revoltă. Aș fi vrut să nu fi fost deloc victime civile, dar știu că e imposibil.

– Hamasul folosește populația din Gaza ca pe un scut de protecție, i-am răspuns. Sub spitale, școli, case particulare au săpat nenumărate tuneluri pline de armament, de lansatoare de rachete, de aceea sunt atât de multe victime inocente. Crede-mă că și pe mine mă întristează că mor civili, copii și femei. Ca toți cetățenii țării aștept și eu sfârșitul războiului. Sper că se va găsi o formulă potrivită pentru a înlocui Hamasul de la guvernarea Gazei.

– Guvernul actual, mai ales Netanyahu, nu dorește ca Autoritatea Palestiniană să înlocuiască Hamasul, dar eu cred că aceasta e singura soluție logică: Gaza e locuită de palestinieni și trebuie să fie guvernată de palestinieni.

I-am dat dreptate și sper că în curând vom avea alegeri și actualul guvern va fi înlocuit.

– Mulți prieteni și chiar membrii familiei mele au părăsit Israelul sau se gândesc s-o facă, a continuat Suleiman. Ca arabi, ei nu văd niciun viitor în țara care s-au născut. E foarte trist, pentru prima oară în viață mi-au trecut și mie prin cap asemenea gânduri.

– Nu credeam că se va ajunge aici, că oameni ai căror strămoși au trăit de generații pe acest pământ, s-au adaptat și s-au integrat în viața țării, se gândesc să plece sau chiar au plecat.

– Te-am cunoscut ca pe unul dintre cei mai optimiști colegi ai mei, a spus Suleiman. Cum crezi că vor evolua lucrurile în țara asta?

Am tăcut o bună bucată de vreme, îmi căutam cuvintele.

– Trăim vremuri grele, e clar, dar sunt sigur că după 7 octombrie multe se vor schimba, ce a fost nu mai va fi. Schimbarea se va produce mai curând sau mai târziu. Garanția pentru aceasta o văd în conduita societății care a intervenit cu forțe proprii în situațiile în care guvernul s-a dovedit neputincios, în unitatea și hotărârea rezerviștilor care, la fel cum sunt uniți în luptele crâncene din Gaza și din nordul țării, vor fi uniți și în hotărârea de a schimba acest guvern și mersul lucrurilor în țară.

Suleiman m-a privit îndelung, a zâmbit pentru prima oară de când am început discuția și a spus:

– Cred, vreau să cred că ai dreptate, eu îmi doresc aceleași schimbări ca și tine. Poate că aceasta este explicația faptului că am renunțat la ideea de a părăsi acest pământ…

Cu două luni mai târziu, lui Suleiman i s-a născut un fiu. La sărbătorirea acestui eveniment important au luat parte, cot la cot, colegii evrei și arabi, la fel ca în acea sâmbătă neagră…

Andrei Schwartz

24/03/24