Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911 (https://baabel.ro/2024/05/calatoria-lui-novomeysky-in-palestina-in-1911/) a avut unele urmări neașteptate.  Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii…  Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… https://baabel.ro/2020/09/muzica-si-istorie-la-marea-galileei/  Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată.

Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva.  Desigur!  Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin.  Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile.  Te obișnuiești…

După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?

Moshe Glikin (1874-1973) era originar din Moscova.  Încă de la vârsta de 15 ani a făcut cunoștință cu sionismul și era atât înflăcărat, încât cu trei ani mai târziu a plecat de unul singur în Palestina otomană.  S-a stabilit lângă Safed, în așezarea Ein Zeitim, proaspăt înființată de un grup de imigranți de la Minsk, și s-a apucat să lucreze pământul – sau cel puțin așa figurează în acte.  El însuși a povestit în memoriile sale că nu i-a plăcut să îndeplinească ordinele altora și a tras chiulul, s-a plimbat și a învățat franceza, sperând să poată studia în Franța.

În 1894 s-a întors în Rusia – trebuia să-și facă serviciul militar în armata țaristă, dar a reușit să primească scutire și după o vreme a plecat să studieze științele politice în Germania, la Leipzig, unde l-a cunoscut pe Novomeysky. Sionismul a continuat să ocupe un loc important în activitatea lui.  A participat la două congrese sioniste și după terminarea studiilor s-a întors în Rusia, unde a condus două ziare evreiești, unul în limba rusă și unul în idiș.

În 1907 a venit pentru a doua oară în Palestina.  A lucrat întâi la o fabrică, apoi a fost primit ca director administrativ la Academia de artă Bezalel din Ierusalim.  Nici acolo nu a rămas multă vreme – fiind un om cu o bogată experiență organizatorică, a fost chemat să înființeze și să conducă o fermă agricolă lângă Marea Galileii, pe pământ cumpărat din donațiile unor evrei bogați din Rusia.  Până în câteva luni a adunat vreo 60 de lucrători, mai ales imigranți din Rusia și Polonia.  Ei au pregătit pământul pentru cultivare, au săpat canale de irigație și au lărgit drumul spre Tiberias, pentru ca să poată fi folosit de căruțe.  În același timp au construit și case de locuit care, minunea minunilor, aveau chiar dușuri – primele din Galileea! 

De fapt, Migdal nu era o simplă fermă agricolă ci un exemplu timpuriu de centru de absorbție a imigranților.  Aceștia primeau, de bine, de rău, un acoperiș deasupra capului și, mai ales, își câștigau existența prin muncă.  Colonia oferea și cursuri de ebraică, avându-l ca profesor pe Yosef Chaim Brenner, unul din primii scriitori moderni de limbă ebraică.

Întâmplarea face că în 1912, ferma a fost vizitată de un fotograf vienez, Leo Kahn, astfel că există numeroase imagini.  (O bogată colecție de imagini din colonia Migdal, de la începuturile ei și până prin 1950, se află aici:  https://www.bitmuna.com/%D7%97%D7%95%D7%95%D7%AA-%D7%9E%D7%92%D7%93%D7%9C/ )

Cam aceasta va fi fost situația pe care a întâlnit-o Novomeysky atunci când a vizitat locul, în 1911.  Treptat, imigranții, dintre care mulți erau intelectuali, au fost înlocuiți cu mână de lucru mai ieftină, evrei sefarzi din Safed și Tiberias și chiar muncitori arabi, până când, în 1921, ferma a fost desființată, pământul fiind vândut unor persoane private – printre care și bunicul vecine mele.

Localitatea Migdal are însă o istorie mult mai veche.  Înființată în secolul al II-lea î.e.n., timp de vreo două secole, până la întemeierea orașului Tiberias, Magdala a fost cea mai importantă așezare de pe malul Mării Galileii.  Magdala amintește de Maria Magdalena, adică Maria din Magdala.  Săpăturile arheologice au scos la iveală un oraș înfloritor cu două sinagogi, patru băi rituale…  Economia se baza pe pescuit.  Peștele era apoi prelucrat, conservat în saramură și exportat până și la Roma.  (Dar dacă mă gândesc la mirosul deșeurilor de pește pe căldura aceea…)

Orașul Magdala a fost distrus de romani odată cu Ierusalimul, în timpul revoltei evreilor împotriva Romei.  De-a lungul timpului a mai fost reconstruit de câteva ori, dar niciodată nu și-a mai recăpătat gloria de altădată.  A devenit loc de pelerinaj, cu o biserică ridicată în amintirea Mariei Magdalena.  În perioada otomană nu a rămas decât un sat arab, Al Majdal, cu 200-300 de locuitori.  Nu era un sat de pescari, ci economia se baza pe agricultură.

Magdala (în arameică), Majdal (în arabă) și Migdal (în ebraică) înseamnă de fapt același lucru: turn.  Dar de unde turn?  Săpăturile arheologice nu au scos la iveală niciun fel de turnuri.  Poate că totuși…  În 1990, arheologul marin Ehud Galili din Haifa a descoperit pe fundul mării, în jurul unei insulițe de lângă Magdala, pietre de construcție din bazalt, fragmente de coloane, capiteluri și diverse alte obiecte.  Se pare că pe acea insuliță exista pe vremuri un far – iată deci turnul!  Autorul propune chiar și o reconstrucție:

În zilele noastre Magdala nu este decât un sit arheologic.  Nici Al Majdal nu mai există – în 1948 locuitorii au fugit în Iordania și satul a fost distrus.  Iar Migdal, așezarea modernă, se află mai la deal, unde aerul e mai bun și căldura mai suportabilă.  Dar locul de pe malul Mării Galileii nu a rămas pustiu.  Încă din perioada interbelică o parte a terenului a fost cumpărat de franciscani.  Ei au început săpăturile arheologice și se pare că tot ei au construit actualul centru de pelerinaj: un hotel, un centru comercial și, mai ales, o minunată biserică închinată Mariei Magdalena.  Am vizitat-o în 2020 și m-a impresionat altarul în formă de barcă de pescari, având în fundal un perete de sticlă prin care se văd apele Mării Galileii.  E foarte ușor să ni-l închipuim pe Isus în barcă, spunând lui Simon: Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți. (Luc. 5:4)  În latină, mână la adânc este Duc in altum – acesta este și numele bisericii.

Și Moshe Glikin?  În timpul Primului Război Mondial, el a fost arestat de autoritățile otomane.  A fost învinuit că făcea parte din organizația NILI și în cadrul acesteia ar fi spionat în favoarea forțelor britanice; ca urmare a fost întemnițat la Damasc. (Mai mult despre organizația NILI în articolul lui Așer Shafrir https://baabel.ro/2021/12/evrei-romani-care-au-contribuit-la-constructia-israelului-sara-aaronsohn-eroina-miscarii-de-rezistenta-nili/ )

După război a mai condus ferma agricolă Migdal până în 1921, când s-a mutat la Haifa.  A fost activ în cadrul mișcării sioniste.  A fost întâi secretarul Comitetului Agricultorilor din Galileea Inferioară, apoi a participat în Comisia Sionistă pentru Palestina, întemeiată după publicarea Declarației Balfour, pentru a studia condițiile locale și a face recomandări mandatului britanic.  

În anii 1930 și-a construit o casă în noul cartier Hadar (care avea să devină centrul comercial al orașului) și a numit-o Vila Migdal.  Înăuntru a instalat o pensiune administrată de soția sa.  La sfârșitul anilor 1940, casa a adăpostit cartierul general al organizației paramilitare Hagana.  În timpul celui de al Doilea Război Mondial a pierdut un fiu care a luptat în armata britanică.  Și cam atât am reușit să aflu.

Moshe Glikin și-a sfârșit zilele la Haifa, în 1973.  Eu însămi am ajuns în Israel în 1972.  Dacă aș fi știut atunci ce știu astăzi, poate că i-aș fi cerut un interviu.  De fapt, e foarte ciudat: am povestit despre evenimente care au avut loc în urmă cu peste un secol, într-o lume cu totul diferită de cea pe care o cunoaștem astăzi, și iată, aproape că aș mai fi putut găsi un martor ocular!

Hava Oren

Bibliografie:

Despre Moshe Glikin: https://he.wikipedia.org/wiki/%D7%9E%D7%A9%D7%94_%D7%92%D7%9C%D7%99%D7%A7%D7%99%D7%9F

Despre întemeierea fermei agricole Migdal: https://www.ynet.co.il/articles/0,7340,L-3596242,00.html?utm_source=ynet.app.android&utm_medium=social&utm_campaign=general_share&utm_term=3596242&utm_content=Header

Despre Magdala și Al Majdal: https://en.wikipedia.org/wiki/Magdala

Despre turnul care a dat numele așezării:

https://www.antiquities.org.il/article_eng.aspx?sec_id=7&subj_id=107  și

https://www.ancientportsantiques.com/wp-content/uploads/Documents/PLACES/Levant/Israel-Galili1993.pdf