Acum câțiva ani, când nevastă-mea și-a fracturat mâna, ne-au dat o femeie să ne ajute la menaj. Rada, o arăboaică creștină din Nazaret, a rămas mai mult decât cele 12 săptămâni, cât era prevăzut în contract. Ne și gătea, deși asta nu era scris în fișa postului.
– Coane Jorj, nu trebuie să mănânci numai gulaș și papricaș, ca la tine în Transilvania. Învață-te și cu bucătăria noastră.
Ne prepara kube cu nuci de pin – specialitatea casei. Erau foarte gustoase, chiar dacă mie tot la gulaș și papricaș îmi stătea gândul.
S-a atașat și de copiii noștri. Și ea avea tot trei, de care era tare mândră. Doar ulterior am aflat că avea patru, dar despre cel mic păstra tăcerea – ea care, de altfel, era tare vorbăreață.
Când a plecat de la noi, ne-a rugat că dacă o fi cumva să se mărite fetele, să o invităm și pe ea la nuntă. Zicea că ar fi o mare onoare. Am asigurat-o că o vom invita, deși presupuneam că o spune doar din politețe, așa cum spun uneori oamenii ca să se facă plăcuți .
Mai ținea legătura cu soția mea din când în când.
– Ei, habibti, când se mărită fetele?
– În curând!
– Și nu m-ați trecut pe listă??
Atunci ne-am dat seama de greșeală. Alții fac orice ca să se eschiveze. Dar nu Rada.
– Ba da, sigur – i-am răspuns într-o doară. Numai că am preferat să ți predăm invitația personal.
– Vin mâine.
A venit. Nu mai avea exuberanța de odinioară. Al patrulea copil, mezinul, îi făcea griji.
– Mi-e teamă pentru el. A crescut fără tată și acum nu are cine să-l îndrume. S-a înhăitat cu niște derbedei din cartierul de est. Coane Jorj, poate ai vrea să vorbești cu el?
Rada își luase încă un job. Încerca să strângă destui bani ca să se poată muta din Nazaretul de jos arăbesc în cel de sus , evreiesc, în speranța că acolo băiatul va ieși din anturajul primejdios.
La nunta fiicei mele a venit cu mezinul.
– Să știi că Wassim a început să se dea pe brazdă. La anul face 33. Vârsta lui Isus. Are o prietenă. Mi-a promis că în curând o să-și ia un servici normal la o fabrică și poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să se și însoare…
A fost ultima oară când i-am văzut. Până azi.
Azi sunt la priveghiul lui Wassim. Pe masă sunt niște porții generoase de kubbe cu garnitură de mansaf, doar că de data asta nimeni nu se atinge de ele . Rada e îmbrăcată în negru și lăcrimează fără încetare.
– Cât aș fi vrut să fie și el ca și copiii voștri, să facă o școală, să-și întemeieze o familie. Dar n-a mai apucat. Nu a ajuns nici măcar la vârsta lui Isus. L-au doborât musulmanii din cartierul de est . În ziar a scris că a fost o reglare de conturi între interlopi. Dar pentru mine, el va rămâne veșnic copilul meu.
George Uri Schimmerling
12 Comments
Mă așteptam la o nuntă între băiatul Doamnei Rada și una din fiicele povestitorul! A fost să fiu departe de ce s-a întâmplat și mă simt copleșită de îngrijorare pentru fiii și nepoții mei, când aud de vieți întrerupte nefiresc. Povestea e redată frumos, domnule George Uri Schimmerling, dar ce spune ea e chiar opusul.
Foarte trist! Nazaretul, pe vremuri un oraș creștin s-a islamizat complet, iar arabii creștini s-au simțit nevoiți să părăsească orașul. Acesta este microcosmosul a ce se va întâmpla în Europa Occidentală în câteva decenii. Sper că nu va fi așa, dar e treaba lor. Mie îmi pasă acum de Israel.
E adevarat din pacate. In scuarul din fața Bisericii Nativității se distribuie acum Coranuri
Am aflat de la o prietena din Haifa, care a fost in legatura vreme indelungata cu arabi crestini, ca o buna parte din familiile acestora au parasit Israelul raspandindu-se prin lumea larga. Motivul este in legatura cu teama de consecintele celor scrise inainte.
Povestea asta cu impartirea Coranului aminteste de religiosii care iti propun in locuri publice, sa folosesti acele “תפילין” (am cautat o traducere si ceea ce am gasit a fost : PHYLACTERIES, a set of small black leather boxes with leather straps containing scrolls of parchment inscribed with verses from the Torah). E adevarat “scope-ul” lor nu poate fi asemanat cu Coranul.
Si intr-o alta ordine de idei, tind sa cred, ca ateismul (poate agnosticismul) multora/unora din noi are legatura cu faptul ca am crescut in epoca Comunista. Nu stiu, daca altfel nu s-ar fi intamplat sa avem o alta atitudine fata de religie.
Nu m-a deranjat atat impartirea Coranului cat mai ales locul unde se facea . Cred că ar trebui să existe o anumită decență la treaba asta .. Apropo- chiar am luat un Coran (aveau si in limba română ) , am inceput sa-l citesc si destul de repede am vazut o discrepanță strigătoare la cer (ori la Allah) intre cele ce religia pacii propovaduia si faptele adepților..
Gyuri, povestea redata de tine cu talentul, pe care deja il cunosc, este una din multiplele probleme ale societtii existente in Israel. Astazi paote mai mult ca in trecut, iar astazi inseamna inainte de 7 octombrie 2023.
Din pacate din motive, care nu sunt deloc clare, si nu au nici o legatura cu razboiul care continua de 8 luni, fara vreo perspectiva de a se incheia, politia israeliana nu reuseste (oare chiar face toate eforturile? mai ales, la perioada de inainte de 7 octombrie) sa-l aplaneze, sa descopere vinovatii si sa-i inchida sau sa-i condamne pe ani buni de puscarie?
Am mai spus-o, pedeapsa foloseste nu numai pentru a pedepsi, are si o valoare de exempu.
Surprinzi secvențe de viață atât de emoționante! Peste tot, în timpul unor conflicte militare oamenii simpli sunt cei ce suferă cel mai mult, din nefericire.
Multumesc mult ! Desi in cazul asta, specific, nu are legatură cu conflictul militar. In sectorul arab din Israel sunt prea multe arme și totodata degetul apasă prea ușor pe trăgaci.
Ai scris foarte frumos despre viața minorității arabe în Israel cu o poveste adevărată și tristă.
Poveste tragică, dar frumos scris. Si de fapt cum e viața, nunta ficei și priveghiul lui Wassim.
Sincere condoleanțe Doamnei Rada! Nu există durere mai mare decīt pierderea unui copil!
În puține cuvinte și cu mijloacele cele mai modeste reușești să aduci în atenția cititorilor aspecte adesea neglijate din realitatea israeliană. Sunt un mare fan al poveștilor tale!