Acum, când toată lumea vorbește despre natație şi victoria olimpică a lui David Popovici, mi se semnalează faptul că primul campion olimpic, din istorie, la înot a fost un băiat din Ungaria care a învățat să înoate din cauza unei tragedii în familie. Tatăl său s-a înecat în Dunăre când el, băiatul, avea doar 13 ani.
S-a născut în anul 1877 cu numele de Arnold Guttman, într-o familie evreiască. Dar pentru că numele de Guttman nu dădea bine în Budapesta acelor vremuri, mai târziu și-a schimbat numele în Alfréd Hajós (corăbier în maghiară).
Lumea era mai mică atunci, în 1896, când baronul Pierre de Coubertin a inițiat reluarea Jocurilor Olimpice. Pe atunci Alfréd Hajós era student la Facultatea de Arte a Universității din Budapesta. Dorea să concureze la Atena, la prima Olimpiadă modernă, dar pentru asta avea nevoie de aprobarea decanatului. A primit-o cu greu și doar pentru două zile, atât cât durau probele.
Întrecerea de înot a Olimpiadei din Atena s-a desfășurat în Marea Mediterană. Apa era foarte rece, numai 15oC și, în plus, concurenții aveau de înfruntat și valurile din marea deschisă. Hajós a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber. La banchetul din seara competiției, prințul moștenitor al Greciei l-a felicitat și l-a întrebat mirat:
– Unde ați învățat să înotați atât de bine?
Iar el a răspuns firesc:
– În apă.
Primirea de la universitatea din Budapesta a fost însă mult mai puțin festivă.
– Tinere domn, pe mine nu mă interesează medaliile dumitale. Pe mine mă interesează dacă te-ai pregătit sau nu pentru examen, i-a spus decanul.
Alfréd s-a pregătit și chiar atât de bine, încât în afară de sport a devenit și un arhitect renumit. A proiectat printre altele piscina de pe Insula Margareta din Budapesta, piscină care astăzi îi poartă numele.
Și instantaneu mă gândesc la David Popovici, tot student, dar la o altă universitate, cea din București. La fel ca înaintașul său, și David a câștigat primul titlu olimpic la 19 ani, a învățat să înoate dintr-o necesitate devenită apoi pasiune și a dovedit o voință și o capacitate de muncă extraordinare. Multe lucruri s-au schimbat în acești 128 ani și e bine așa. Dar în ceea ce privește firea campionilor adevărați, lucrurile au rămas aceleași – și asta e la fel de bine.
George Uri Schimmerling
7 Comments
David, nomen est omen. E un învingător și mai vine și din Titan! Bravo lui.
Pe Wikipedia se pot afla mai multe date despre viaţa lui Alfréd Hajós https://en.wikipedia.org/wiki/Alfr%C3%A9d_Haj%C3%B3s
Pe atunci nu existau sportivi profesionişti, ci doar amatori (poate că boxul era profesionist, totuşi). Acum chiar şi cei declaraţi şi acceptaţi drept amatori sunt, de fapt, profesionişti. Sportul e tot mai mult o afacere. Nu ştiu dacă asta e bine sau rău.
Ce s-a schimbat – si e bine asa – este aprecierea medalliilor olimpice Sunt convinsa ca decanul Universitatii din Bucuresti i-a facut lui David Popovici o primire mult mai putin aspra decat cea de care a avut parte Alfréd Hajós.
Articol binevenit. Și ei am scris la Baabel despre Alfred în articolul David redivivus https://baabel.ro/2020/06/david-redivivus/. Aici trebuie amintit și faptul ca celebrul Tarzan, Johnny Weissmuller a fost și el campion olimpic la înot și s-a născut la Timișoara.
Mersi Tibi. Si eu am citit articolul tau . Cred ca e adevarata concluzia ca inaintea razboiului, sportul era practicat mai mult in marile orase ceea ce a ajutat sportivii evrei sa se afirme
Când avea 9 ani, David a câștigat un concurs de natație și Nadia Comăneci i-a înmânat un premiu spunându-i:
“Dacă eu am reuşit, un băiat crescut în Titan, Pantelimon, complet obişnuit, absolut oricine poate. Prin determinare, perseverenţă şi multă muncă!” A fost ca o premoniție. Campionii, într-adevăr, se aseamănă în multe privințe. Nu-i deosebește decât locul și momentul în care i-au medalii. Mi-a plăcut mult evocarea și paralelismul făcut, domnule George Urî Schimmerling!
Va multumesc !