Încheierea alegerilor americane este evenimentul important al săptămânii precedente. Victoria lui Trump este văzută în mod diferit de comentatori. 

În mod normal, la anunțarea rezultatului, candidatul înfrânt acceptă verdictul alegătorilor și iese în fața masei de susținători să le mulțumească pentru participare în campania electorală. Nu a făcut-o la vremea ei nici Hillary Clinton, nu a făcut-o nici Kamala Harris. Amândouă și-au lăsat simpatizanții să aştepte apariția candidatei cu o vorbă de mulțumire. Kamala a făcut chiar mai rău. După ce rezultatul alegerilor a fost clar și Trump își încheiase deja discursul victoriei, colaboratorii și simpatizanții Kamalei au așteptat în zadar ca favorita lor să le adreseze o vorbă de mulțumire. Până la urmă au fost trimiși acasă cu promisiunea că Harris le va vorbi în ziua următoare; fidelii s-au adunat din nou a doua zi, la ora unu la prânz, apoi la patru după-amiază, ora anunțată şi de media. Îmi permit să-mi exprim bănuiala că schimbarea orei s-a datorat neînțelegerilor din cadrul echipei care se ocupa cu scrierea discursurilor Kamalei. Pe la patru și jumătate, Kamala Harris a vorbit (sau mai curând și-a citit discursul) în fața mulțimii care o aștepta emoționată, mulți chiar cu lacrimi în ochi.

Nu analizez conținutul discursului, indiscutabil compus de echipa ei. Kamala Harris nu a vorbit niciodată liber, nu a acceptat interviuri – cu o singură excepție: la o întrebare directă legată de economie a dat răspunsul “Acum nu-mi vine nimic în minte”. Și parcă tot atunci a răspuns, fără nicio legătură cu întrebarea: “eu provin din clasa de mijloc…, eu am fost procuror…”, afirmații pe care le repeta la fiecare discurs electoral. De atunci, Kamala nu a mai acceptat interviuri. Aceste replici memorabile pot fi recepționate de cei dispuși să le audă și să le înțeleagă – afirmație valabilă și pentru cele scrise în continuare.

Orașul New York s-a schimbat mult în ultimii 16 ani. Partea carosabilă a străzilor, pe vremuri în stare foarte bună, a devenit mult mai problematică, deși se fac adesea reparații. Pe vremuri coșurile de gunoi de pe străzi erau căptușite cu saci de plastic, dar acum ei adesea lipsesc. Cutiile poștale, în care se puteau introduce chiar pachete de mărimea unei cutii de pantofi, au fost înlocuite cu altele în care se poate introduce numai un plic, pentru a împiedica furtul conținutului. Cu toate acestea, recent s-au raportat câteva cazuri în care cutiile poștale au fost smulse de la locul lor și pur și simplu au dispărut. Dacă în trecut furturile din magazine erau cazuri de excepție, săvârșite de indivizi singuratici, astăzi nu numai magazine de lux, ci și cele obișnuite sunt prădate în plină zi de grupuri de atacatori. Unele magazine pun sub cheie chiar și produse cu valoare de 4-5 dolari.

Crimele, jafurile, violurile pe străzi, în metrou şi în parcuri sunt la ordinea zilei; fiecare buletin de știri începe cu enumerarea noilor “evenimente” de acest fel. Iar Primăria (potrivit presei), îi întreține cu bani și locuinţă chiar și pe unii dintre cei care comit aceste infracţiuni, de multe ori imposibil de prins sau de pedepsit.  Desigur, aceste aspecte ale realității poți să le vezi sau să le treci cu vederea, dar creșterea galopantă a prețurilor este mult prea evidentă pentru a fi compensată cu discursuri despre “democrația noastră”, bunele intenții / realizări mărunte și “corectitudinea politică” a măsurilor conducerii.

Într-un cuvânt, situația se deteriora pe zi ce trecea. Dar conform mass-mediei, evoluția societății era ascendentă. Așa arată evoluția societății? Explicația e simplă: se raportau numai evenimente pozitive, considerate “istorice” – primul președinte negru, prima femeie latino admisă la Curtea Supremă, primul gay cu funcție de ministru, etc. În ce măsură erau potriviți pentru postul ocupat – acest subiect nu era discutat. Rezultatele promovării pe alte criterii decât pe merit au devenit evidente în anul electoral 2024 și ca atare populația a votat pentru o reală schimbare, readucându-l la conducere pe Trump.

 Ce va aduce viitorul e greu de apreciat. Indiscutabil, Trump va încerca să schimbe direcția negativă în care a evoluat America. Dar va reuși el oare să facă ceea ce își propune, să oprească tsunamiul care a mutat peste hotare o mare parte a industriei americane și a adus zeci de milioane de imigranți ilegali? Vor exista condiții internaționale favorabile, sau dimpotrivă, va apărea o criză economică mondială ca cea din 1929-1933, în fața căreia chiar și un președinte american de excepție ca Herbert Hoover a apărut neputincios? Un lucru e clar: prin propria alegere, America nu va mai fi pe o pantă descendentă.    

Ce a fost, a fost. Și de ce a fost așa – acesta e subiectul pe care trebuie să îl dezbată conducerile celor două partide și, desigur, comentatorii mediei. De acum, important este ce va fi – Que sera, sera!

Ivan Klein