Preambul
Atmosfera Crăciunului în Ierusalimul anilor 1870 este descrisă foarte sugestiv în romanul Fetiţa din Ieruslim, scris de Miriam Harry (1) şi publicat la Paris, în 1914. Versiunea română tradusă de mine a apărut în Revista Baabel (2) şi apoi a fost publicată sub formă digitală. (3)
„Fetița din Ierusalim” se numește Siona Benedictus – Siona pentru că s-a născut pe muntele Sion, iar Benedictus, pentru că aparține unei familii de creștini protestanți.
Siona trăiește într-o lume pestriță, exotică, plină de farmec, dar și de mizerie și cruzime, iar ea înregistrează cu fidelitate fiecare imagine, sunet, mireasmă… Într-adevăr, în Ierusalimul de acum 150 de ani trăiau arabi, evrei, creștini de diverse naționalități, printre care mulți preoți, călugări și misionari, iar peste toți domina stăpânirea otomană – singurul aspect care ne este oarecum cunoscut din istoria României. Copilăria ei se desfășoară în umbra locurilor sfinte, ea ajungând de pildă să se joace de-a v-ați ascunselea chiar în Biserica Sfântului Mormânt…
Mama, o femeie ștearsă și bigotă, este eclipsată de dădaca din Betleem, Ouarda, cea care o învață limba arabă, îi spune basme… Dar lumea ei este dominată de figura carismatică a tatălui, un adevărat erou romantic, care face expediții în deșert, este prietenul beduinilor, un mare învățat, arheolog și negustor de antichități.
Îndărătul personajului Siona se ascunde însăși autoarea, născută la Ierusalim în 1869, care își povestește cu multă duioșie, sensibilitate și umor propriile amintiri din copilărie. Tatăl autoarei, Moses Wilhelm Shapira, pe care se bazează personajul din roman, a fost o figură notorie și controversată la vremea lui, amestecat în mai multe scandaluri – ecoul lor apare și în roman. De fapt romanul este și un document al vremii, multe din lucrurile povestite fiind autentice, doar văzute prin ochi de copil.

Crăciunul în casa Sionei
În casa Sionei se făceau întotdeauna pregătiri mari de Crăciun. Mama ei era cuprinsă de o seninătate aproape copilărească. Pentru ea Crăciunul nu era numai o sărbătoare religioasă, ci mai ales una sentimentală, sărbătoarea amintirilor din copilărie și a vechilor tradiții din Hesse, ținutul ei natal. Și cu toate că îl serba la Ierusalim, la doi pași de însuși locul Nașterii Domnului, pentru ea Crăciunul rămânea o sărbătoare europeană. Nicidecum nu și-o putea închipui fără brad și fără turtă dulce, două lucruri pe care fiica ei orientală nu le înțelegea defel. Atât Siona cât și Ouarda priveau cu dispreț aluatul brun, uscat, condimentat, din care Elisabeth decupa cruci și steluțe. Lor le amintea mai degrabă de meleagurile dogoritoare ale negrilor, decât de Germania înzăpezită și insipidă. Siona ar fi preferat baclavale arăbești în culori vii, roz și verde-fistic, înecate în miere și presărate cu zahăr praf.

„Pâinea asta infernală o fi în amintirea negrului Baltazar”, își zicea Siona cu dezgust.

Dar ceea ce nu înțelegea deloc era legătura misterioasă dintre ieslea din Betleem și brad, acest copac al nordului, întunecat și țeapăn – cel puțin așa apărea în poze – și de care mama ei vorbea cu glasul plin de emoție. În toată Palestina nu creștea nici măcar un singur brad. De nevoie luau un pin, cel mai înalt și mai subțirel pe care îl găseau și pe care dl Benedictus împreună cu Hassan îl aduceau cu mare greutate din Valea Ela, într-o duminică de Advent. Până în Noaptea de Ajun îl puneau în grădină, rezemat de perete. Arăta atât de sărăcăcios și de trist, pierdut printre mimoze și printre migdalii în floare, încât Siona îl compara cu un pelerin obosit, venit dintr-o țară rece și umedă – ca mujicii din colonia rusă – ca să sărbătorească sub un cer mai blând nașterea pruncului Isus din Galileea.

Pe la patru după amiaza, în Ajunul Crăciunului, când afară era încă lumină, se închideau obloanele, pentru că în Europa trebuia să fie deja noapte. Adulții aprindeau lumânările de pe pomul de Crăciun, iar copiii așteptau în întuneric împărțirea darurilor. Pentru Siona acesta era întotdeauna un moment impresionant.

În sfârșit suna clopoțelul, ușa era deschisă de mâini nevăzute și copiii dădeau buzna în camera cu pomul. După obicei trebuiau să se oprească în prag, uluiți, iar apoi, cu mâinile împreunate și cu ochii pe îngerul din vârf, să asculte imnul cântat de dna Benedictus împreună cu sora Hilda, acompaniate la armoniu.

Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte
Și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui!

Abia după aceea copiii aveau voie să se apropie de masa lungă, unde pe fiecare îl aștepta un pachețel: steluțe de turtă dulce, nuci poleite, un pulovăr inutil și o jucărie „civilizată”: o paiață, o fermă sau o stână.

De obicei erau invitați prietenii Elisabethei, copiii lui Hassan și câțiva orfani arabi. Dar, spre marea dezamăgire a dnei Benedictus, copiii arabi nu erau deloc impresionați. Nu recunoșteau frumusețea arborelui deghizat, nici a scenei Nașterii Domnului în coliba cu acoperiș de paie și nici nu le trecea prin minte că bebelușul cu ochi albaștri și cu bucle blonde ar putea fi compatriotul lor. Nici pulovărele și nici jucăriile nu îi prea interesau pe micii Iudeeni.

A doua zi dimineața întreaga familie mergea la biserica anglicană de pe Muntele Sion. Nava era decorată cu ghirlande din ramuri de terebint și de tamarin. Episcopul și cei doi clergymen purtau veșminte de sărbătoare. Toți cântau imnuri. La ieșirea din biserică, Freddy Moore veni și o sărută pe Siona:
– Merry Christmas, little darling!

După amiaza Ouarda o luă cu ea pe fetiță în cripta de la Betleem. Și acolo totul era împodobit, dar nu auster, ca în biserica anglicană, numai cu verdeață, ci cu flori multicolore de hârtie și cu crini albi și aurii, primiți din Franța. În fața altarului se afla o scenă a Nativității în mărime naturală, proaspăt sosită, cu Maria și Iosif în veșminte somptuoase, cu păstori curați și distinși, purtând pe umeri miei imaculați. În spate mai erau și cămile cu două cocoașe (nimeni nu văzuse vreodată așa ceva în Palestina!) și cei Trei Crai de la Răsărit, plini de giuvaieruri și însoțiți de negri mititei.

Toată creștinătatea arabă era acolo, contemplând aceste minunății. De fapt era foarte ciudat: femeile din Betleem, în costumele lor autentice, se prosternau în fața acestor păpuși fanteziste, care mai purtau în cutele veșmintelor adresa fabricantului din Paris. Dar femeile se simțeau mândre să aibă ca strămoși niște occidentali atât de curăței și de înstăriți.

Hava Oren

(1) https://en.wikipedia.org/wiki/Myriam_Harry
(2) https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/

(3)https://digital.bibliotecaarad.ro/files/original/bc14fdb7ab0d7c622063fb4ff5cec2e84ee5ed4d.pdf

Sursa imaginii:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bethlehem_Christmas_pilgrims_enter_town_1890.jpg Félix Bonfils, Public domain, via Wikimedia Commons