În ultimele câteva săptămâni situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat radical și neașteptat. De pe o zi pe alta s-a prăbușit ”axa răului” din regiune, respectiv alianța agresivă Iran-Siria-Houthi plus organizațiile teroriste Hezbollah-Hamas. De-acum strategiile se vor modifica, se întărește rolul unor puteri regionale ca Turcia, Egipt și Arabia Saudită. Se fac și se desfac alianțe, iar în spatele lor se conturează alte grupări care tind să umple niște goluri și despre care nu se știe încotro vor evolua. Deocamdată, după prăbușirea regimului Assad, o parte a Siriei este administrată de organizația de sorginte islamistă, Hayat Tahrir al Sham, (HTS) grupare desprinsă de Al Qaida, care l-a doborât pe Bashar el-Assad și a preluat conducerea țării. Numai că trecutul său este departe de a fi glorios. Pentru ca acesta să fie dat uitării și pentru a se face acceptat de comunitatea internațională, HTS încearcă să-și modifice imaginea și și-a formulat un program în cadrul căruia promite drepturi egale minorităților etnice și religioase din Siria, înțelegere și drepturi pentru femei, în încercarea de a evita apariția unui nou Afganistan. Ele sunt în fază de proiecte, iar în calea realizării lor sunt zeci de obstacole, interne și externe, care pot oricând exploda.

În acest păienjeniș de relații, un rol important și vital îl poate juca Israelul care în actuala situație are în față următoarea alternativă (formulată simplificat): pacea, respectiv o încercare de cunoaștere a noului regim dacă acesta se va dovedi dornic de o apropiere cu sistemele occidentale sau suspiciunea, neîncrederea, apărarea preventivă, luarea unor măsuri dure care i-ar îndepărta pe sirieni, vecini cu israelienii. Acum forțele armate israeliene au ocupat partea siriană a înălțimilor Golan, cu toate că deocamdată Siria nu a pornit niciun fel de acțiune dușmănoasă către Israel.

Sigur, așa cum a explicat guvernul israelian, forțele militare și strategii, nu se știe când va apărea vreun inamic, ce grupări se vor infiltra pe acest teritoriu, cine va ataca și de unde, așa că cei care au ales această variantă au o justificare. Israelul este implicat în cel puțin trei fronturi, dacă nu mai multe. Un atac din partea siriană ar face dificilă regruparea forțelor israeliene de la un alt front. Dar aici vorbim de o strategie ipotetică. Deocamdată nimeni nu a inițiat ceva. În aceste condiții, oare nu ar fi fost mai rațional ca în locul unei atitudini războinice, vecinul israelian să fi manifestat o atitudine mai pacificatoare, mai reținută și înainte de a recurge la măsuri dure, ca ocuparea unui teritoriu străin însoțită de declarația că nu se știe când se va retrage, să urmărească mai întâi desfășurarea evenimentelor, poate chiar să aibă un dialog cu noile structuri siriene care se formează și să acționeze în consecință – fără să renunțe bineînțeles la măsuri de securitate? Să nu uităm că la această tensiune a situației s-au adăugat și zvonurile, provenite chiar din cercurile guvernamentale israeliene, despre o eventuală anexare a unor teritorii palestiniene din Cisiordania sau din Gaza.

Cunoscând toate acestea, nu ar trebui să uităm nici câtă simpatie a pierdut în lume Israelul în ultimul an, în pofida tragediei suferite din partea dușmanilor săi de toate categoriile.

Știu că mulți cititori, mai ales israelieni, îmi vor reproșa că nu ar trebui să vorbesc așa, eu care nu trăiesc acolo și nu sufăr decât sufletește întreaga tragedie a poporului evreu, a Israelului. Dar tocmai fiind departe, ne putem da seama mai bine cum ne privesc alții. Oricât de dureros ar fi, trebuie să vedem realitatea, chiar dacă nu ne place. Trebuie să găsim calea, mijloacele, modalitățile care să ne ajute să ne facem prieteni.
Eva Galambos