În articolul trecut (https://baabel.ro/2025/03/legenda-celor-zece-triburi-pierdute-i/) am încercat să demonstrez că legenda celor zece triburi pierdute chiar asta și este: o simplă legendă căreia i s-a atribuit o importanță exagerată, uneori chiar până la absurd. Cred că suntem cu toții de acord că probabilitatea de a-i mai găsi pe urmașii triburilor deportate acum 2700 de ani este practic nulă. Deja Rabi Akiva, prin anul 100 e.n., era convins că cele zece triburi sunt pierdute pe vecie. Și totuși…
Au fost cazuri în istorie când grupuri de evrei au ajuns să fie izolați, până și existența lor a fost uitată. Un exemplu este comunitatea din Kaifeng, China, despre care am mai scris. https://baabel.ro/2021/11/evreii-din-kaifeng-din-perspectiva-unui-chinez/ Sunt și alte grupuri etnice, nu puține, care susțin că ar fi descendenți ai triburilor pierdute. Poate că unii sunt cu adevărat urmașii unor grupuri izolate de evrei, cine știe? De fapt, în această categorie intră și evreii care au fost convertiți cu forța, de exemplu cei din Peninsula Iberică sau din Iran și ei declară că au practicat iudaismul în taină. https://baabel.ro/2021/04/evreii-din-mashad/ Se pune întrebarea cum trebuie să înțelegem aceste afirmații.
Unele sunt la fel de absurde ca teoriile propuse de europeni. De exemplu, băștinașii maori din Noua Zeelandă spun că ei sunt urmași ai unora dintre cele zece triburi pierdute. De ce? Pentru că așa le-au spus misionarii. Nu zău! Mituri asemănătoare există despre originea samurailor – bazate tot pe vorbele misionarilor. Nu ar fi de mirare ca unii să exploateze cu bună știință anumite asemănări întâmplătoare pe care le au cu iudaismul, în speranța să ajungă în Israel și să ducă o viață mai bună. Dar în multe cazuri există tradiții locale, vechi de secole, care trebuie luate în serios. Un exemplu este poporul Lemba, un grup etnic compus din cca 50.000 de persoane (statistica e veche, probabil că între timp sunt mai mulți) care trăiesc la granița dintre Africa de Sud și Zimbabwe.
Ei se consideră urmașii unuia din cele zece triburi pierdute. După legendele lor, în urmă cu sute sau mii de ani, nu se știe exact, pentru că ei nu au surse scrise, strămoșii lor au venit în Africa cu barca. Teoretic ar fi posibil, profetul Isaia spune că evreii au fost răspândiți și în Africa: Domnul Își va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămășita poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros [Egiptul de Sus] și în Etiopia... (Isa. 11:11). Din Etiopia ar fi putut migra mai departe spre sud… dar cu barca?
Ei au o serie de obiceiuri asemănătoare cu cele ale evreilor: sunt monoteiști, nu mănâncă carne de porc, ci numai de pasăre sau de animale rumegătoare sacrificate după regulile lor, nu amestecă produse lactate și carne, își circumcid fiii la vârsta de opt ani, citesc din Tora, urmează un calendar lunar. Ei sprijină Israelul, unii învață ebraica și visează să ajungă la Ierusalim. O mare parte dintre ei trăiesc în orașul Thohoyandou și sinagoga lor arată ca orice sinagogă din Israel: același mobilier, aceleași cărți, aceleași rugăciuni, bărbații au capul acoperit și poartă șaluri de rugăciune. Totul este parcă… prea autentic, e clar că acestea sunt influențe de dată recentă.
În zonele rurale, asemănările sunt însă mult mai puțin clare. Șabatul decurge cam așa: grupul se adună la umbra unui copac și cea mai bătrână dintre femei citește din Biblie. În ebraică?? Sigur că nu! Iar după ceremonie, bărbații taie lemne și aprind focul, iar femeile gătesc. Ce fel de șabat este acela în care toată lumea lucrează??? Și când mâncarea e gata, toți se ospătează, cântă și dansează – în mod cât se poate de african. Să fie, totuși, o formă arhaică de iudaism? Greu de spus.
În limbile locale „Lemba” poate fi înțeles ca „cei care poartă turban” sau „străinii”, deci ei sunt recunoscuți ca un grup distinct. Ei au cimitire separate. Pe pietrele funerare apare un elefant într-o „stea a lui David” – dar este numai o coincidență, simbolul este african. Mormintele sunt așezate paralel, cu capetele morților îndreptate spre nord, direcția de unde ei spun că au venit, din orașul mitic Sena. De altfel ei înșiși își spun „Sena”.
Antropologii au încercat să meargă pe urmele legendelor și să le reconstruiască trecutul. Legendele spun că odată ajunși în Africa, ei au reconstruit orașul Sena. Și într-adevăr, în Mozambic există o așezare numită Sena, nu prea departe de vărsarea fluviului Zambezi în Oceanul Indian. Aha, acolo se putea ajunge cu barca, mai ales că această porțiune a fluviului este navigabilă. De secole existau legături comerciale între Yemen și coasta de răsărit a Africii. Astfel s-a stabilit că poporul Lemba provine din Wadi Hadhramaut, o vale seacă din estul Yemenului. Este un teritoriu relativ fertil, pentru că acolo se adună apa puținelor ploi. Unul dintre afluenți se numește Wadi Sena și acolo s-au găsit într-adevăr rămășițele unui oraș. Mai mult, se știe că înaintea apariției islamului, acolo existau comunități evreiești.
Legendele poporului Lemba vorbesc despre un mare baraj care oprea apa ploilor și permitea irigarea ogoarelor, dar când barajul s-a năruit, oamenii nu au mai avut ce mânca și au fost nevoiți să plece în pribegie. S-ar putea să fi fost barajul din Marib. În anii 400 – 500, acesta s-a năruit de câteva ori și istoricii au consemnat că mulți oameni au plecat. Poate că printre ei se aflau și strămoșii poporului Lemba. Dar probabil că au existat și alte baraje. Fapt este că numele clanurilor Lemba par de origine semitică: Seremani (Suleymani), Sadiki (Tzadik), Hamisi, Hadji… Prea multe lucruri se potrivesc ca să fie numai o coincidență…
Și atunci se pune întrebarea: Lemba pot fi considerați o parte a poporului evreu? Depinde, desigur, pe cine întrebi, dar răspunsul cel mai convingător mi s-a părut cel al istoricului Henry Abramson.
Analizele genetice au dovedit clar că poporul Lemba se trage din Orientul Apropiat. Dar s-a găsit încă ceva surprinzător. După descifrarea genomului uman, s-a descoperit că peste jumătate din cei cu nume de familie Cohen – sau Kohn, Kahana etc. – au un marker genetic specific pe cromozomul Y (pe care îl au numai bărbații): the Cohen modal haplotype sau „gena preoțească”. Deci toți aceștia au o origine comună pe linie paternă, se presupune că sunt descendenții direcți ai lui Aaron preotul, fratele lui Moise – în orice caz calitatea de preot era moștenită din tată în fiu și s-a păstrat în numele de familie. Și iată că „gena preoțească” apare și la cca 7% din bărbații Lemba, iar în clanul de frunte, Buba, această genă este prezentă într-un procent și mai ridicat. Aceasta este o dovadă clară că poporul Lemba și evreii de azi au o origine genetică comună.
Atunci ei pot fi considerați evrei? În mod paradoxal, răspunsul este NU. Ei s-au desprins din trunchiul comun, cu sau fără voia lor, într-o perioadă în care identitatea evreiască încă nu era pe deplin formată. În zilele noastre, apartenența la poporul evreu este stabilită după mamă, iar la poporul Lemba (la fel ca la „evreii” din Kaifeng), ea merge după tată. Bărbații Lemba au rămas într-adevăr un grup separat, și-au păstrat tradițiile, dar și-au luat femei din rândul localnicilor, astfel încât, după multe generații, ei arată la fel ca localnicii, vorbesc aceeași limbă… Chiar dacă ei se consideră evrei, ei nu îndeplinesc criteriile actuale.
Dar asta nu înseamnă că drumul spre iudaism le este închis. Orice persoană care crede că are strămoși evrei și ar vrea să se întoarcă la iudaism are opțiunea de a se converti – dar este un proces îndelungat și anevoios, potrivit numai pentru cei convinși cu adevărat.
Hava Oren
Bibliografie:
https://en.wikipedia.org/wiki/Ten_Lost_Tribes
https://en.wikipedia.org/wiki/Lemba_people
Sursa imaginilor:
1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mosaic_Tribes.jpg Ori229, Public domain, via Wikimedia Commons
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Hadhramaut#/media/File:Dry_river_valleys_in_Yemen_(iss069e010858).jpg NASA Johnson Space Center, Public domain, via Wikimedia Commons
.jpg){kind=link}
3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Shibam_Wadi_Hadhramaut_Yemen.jpg Jialiang Gao www.peace-on-earth.org [dead link], CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons
