Medicul şi scriitoarea Mirjam (Korber) Bercovici a plecat la cele veşnice. În 11 septembrie ar fi împlinit 102 ani de viaţă şi deja îmi pregătisem titlul articolului aniversar: Încă nu am ajuns la vârsta la care să nu mai pot învăţa ceva nou. Această frază mi-a spus-o acum vreo două luni, când am sunat-o ca s-o întreb de ce întârzie cu articolul pentru Baabel.
– Mi s-a stricat computerul şi sunt pe cale să-mi cumpăr un laptop.
– Vă luaţi un laptop nou?
– Desigur.
– Oare n-ar fi mai bine să cumpăraţi unul second-hand cu sistem de operare mai vechi? Cel nou are cea mai recentă versiune de Windows şi e greu de învăţat.
– Încă nu am ajuns la vârsta la care să nu mai pot învăţa ceva nou!
Mintea receptivă şi energia doamnei Mirjam erau o dovadă vie pentru faptul că vârsta este doar un număr.
Poimâine, în18 iunie, se împlinesc 10 ani de când a publicat primul articol în revista Baabel. În acest deceniu i-a apărut, aproape constant, câte un articol pe lună. „Nu am energia să scriu în fiecare număr, dar mi-am propus să public în fiecare al doilea număr al revistei” – mi-a spus şi s-a ţinut de cuvânt. A îmbogăţit revista cu recenzii de carte, portretele unor personalităţi ale culturii evreieşti, de limbă idiş şi nu numai, note de călătorie şi, mai ales, cu amintiri nepreţuite despre cele trăite în timpul deportării în Transnistria, despre familie, Câmpulungul Moldovenesc din copilărie, anii de după război şi îndelungata experienţă de medic. Avea un stil sincer, concis şi firesc, reuşind să atingă sufletul cititorului. Adesea îmi dădeau lacrimile citind articolele ei cu poveşti aparent banale. Când a împlinit 100 de ani, revista Baabel (cu sprijinul FCER și al editurii Hasefer) i-a dăruit un volum care cuprindea articole publicate până în 2021: Faivel vindecătorul şi alte povestiri dintr-un secol de viaţă.
Mirjam Bercovici a fost o femeie puternică, o supravieţeuitoare în adevăratul sens al cuvântului. A avut parte de multă suferinţă în acest veac necruţător care i-a marcat adolescenţa şi tinereţea, s-a confruntat cu tragedii şi în viaţa particulară, dar a reuşit, cu multă înţelepciune şi seninătate, să meargă mai departe.
Am întâlnit-o o singură dată, dar cele două ore petrecute alături de ea în apartamentul prietenos, în ambianţa cărţilor şi tablourilor care reflectau cultura ei de sorginte germană, idiş şi românească, tăifăsuind la o cafea, mi-au rămas în suflet ca un dar preţios. Atunci mi-a dăruit şi un exemplar din Jurnalul de ghetou – o carte zguduitoare, o scriere emblematică despre experienţa cruntă a Transnistriei. Apoi am mai povestit cu dânsa la telefon, mai ales în preajma sărbătorilor şi atunci când întârzia cu vreun articol. De cum ridica receptorul, îmi spunea – cu vocea ei tânără, cu un uşor accent bucovinean: „Andrea, lucrez la articol. Îl voi trimite cât de curând”. Şi, într-adevăr, articolul sosea în cel mai scurt timp. Nu uita să felicite „baabelienii” cu prilejul tuturor sărbătorilor. Ultima felicitare a fost de Şavuot, scrisă deja de pe laptopul cel nou…
Mirjam Bercovici era apropiată de oameni, ca un medic adevărat, o păstrătoare şi păzitoare a memoriei Holocaustului, despre care nu a încetat să scrie şi să vorbească. A scris cărţi şi a inspirat scriitori, a dat interviuri tuturor celor interesaţi de experienţa ei de supravieţuitoare a Transnistriei.
E greu, e foarte greu să scriu despre Mirjam Bercovici la trecut. O voi păstra în inimă la prezentul continuu.
Fie-i memoria binecuvântată!
Andrea Ghiţă
17 Comments
Să-i fie memoria binecuvântată!
Un om cu totul deosebit un doctor bun și apropiat de pacienți
Încercată de viață nu și-a pierdut optimismul și a avut grijă ca nepotul sa se dezvolte normal și să.simta mai puțin lipsa mamei.
Ii vom simți veșnic lipsa!
Am aruncat puțin mai devreme un bulgăre de pământ peste cosciugul ei, dragei mele Mirjam. Poate că nu aș mai fi scris aici nimic, dar o fac, fiind impresionată de articolul doamnei Ghiță, de prezența doamnei Galambos, de toate caldele comentarii de mai jos și de cuvintele tuturor acelora care au vorbit astăzi la înmormântare. Vă mulțumesc din tot sufletul! Mirjam, să-ți fie memoria binecuvântată!
Mergem curând s-o conducem pe Mirjam Bercovici pe ultimul drum. Tot nu-mi vine să cred. Aveam senzaţia că Mirjam nu se va stinge niciodată. Spiritul ei strălucitor nu părea că se va putea stinge. Şi aşa a fost până în ultima clipă.
De fiecare dată când mă întorceam în ţară, după o absenţă de câteva luni, o sunam ca să-i aud vocea şi pentru că voia noutăţi despre familia mea numeroasă de peste ocean şi mă întreba: „Când treci pe la mine?”
Aşa a fost şi exact acum o lună. Ştiam de la Nicole Sima, verişoara mea – sora lui Simi care fusese căsătorit cu fiica lui Mirjam, Ada, răpusă de o moarte prematură – că Mirjam nu este prea bine. Totuşi m-a întrebat ca de obicei: „Când treci pe la mine?” Soţul meu „prinsese” un virus în avion, aşa că i-am spus că vin s-o văd după ce se face el bine, ca să nu-i transmit o viroză.
Am aflat apoi de la Nicole că Mirjam era tot mai slăbită. Sperând totuşi că mă va mai primi într-o scurtă vizită, am rugat-o s-o întrebe. Era exact acum zece zile: 8 iunie, ziua fiicei mele mezine, Catrinel. Mirjam se simţea în acea dimineaţă puţin mai în puteri şi mi-a transmis că pot trece. A fost o vizită scurtă dar extrem de încărcată emoţional pentru mine. Erau acolo Nicole şi Emanuel, fiul Adei şi al lui Simi, deci nepotul lui Mirjam, care a stat mereu lângă bunica lui în perioada aceasta grea. Mirjam era senină, aşa cum îmi spusese Nicole. A participat la conversaţie şi, deşi suferea fizic, era în fotoliu şi a fost mereu cu zâmbetul pe buze, a şi râs la o glumă. Mi-a urat „La mulţi ani” pentru fetiţa mea (43 de ani…), s-a bucurat pentru mica trataţie adusă pentru aniversarea ei, mi-a spus nişte vorbe frumoase pe care n-o să le uit niciodată, la un moment dat însă a obosit şi m-am retras. La plecare m-a întrebat cât stau de data aceasta în România. I-am spus că până în octombrie. A rămas, nu din cuvinte, ci din gesturi, că … ne mai vedem. Amândouă eram conştiente – am simţit-o clar – că era ultima dată când ne întâlneam în această lume. Dar, deşi era grea atmosfera din jur din cauza bolii şi a sfârşitului care i se apropia tot mai mult, era în acelaşi timp calmă şi liniştită. Am simţit că Mirjam era deja în sufletul ei împreună cu cei dragi duşi într-o lume mai bună: bunicii, părinţi, despre care a scris de atâtea ori, fiica Ada, soţul Izu, sora Sylvia.
Acum o voi conduce pe ultimul drum împreună cu fiica mea cea mare, Daita, aflată în România tocmai în aceste zile. Şi cu toţi cei care au iubit-o şi apreciat-o atât de mult pe Mirjam Bercovici. Fie memoria ei binecuvântată.
Dumnezeu s-o odihnească!
Draga Doamna Daniela Stefanescu,
M-ati impresionat cu randurile atat de sincere si de incarcate de emotie pe care le-ati scris, de fiecare data v-ati exprimat in cuvinte calde si de apreciere gandurile si simtamantele pentru nobila Doamna Doctor.
Cu sincere parere de rau, Veronica
Mulțumesc, dragǎ doamnǎ Rozenberg.
Un om ca Mirjam Bercovici se naşte o datǎ la o sutǎ de ani. Şi când am avut privilegiul sǎ și trǎiascǎ o sutǎ de ani în care sǎ realizeze atâtea, suntem norocoși cǎ i-am fost contemporani.
Cand am primit azi vestea trista ca s-a stins din viata doamna doctor Mirjam BHercovici, am avut senzatia stranie ca lumea nu mai este aceeasi fara dansa, ca a disparut ceva pretios si de neinlocuit din viata noastra.
Fie-l memoria binecuvantata si mereu prezenta in inimile noastre!
Am intalnit-o prima data pe doamna doctor Miriam Bercovici cand eram copil si am fost pacienta dumneaei. Stiu ca m-am dus cu mare teama gandindu-ma daca imi va face sau imi va prescrie injectii. Imi amintesc ca mi-a facut un control iar apoi mi-a dat o foaie de hartie si un creion sa desenez ceva in timp ce ea a discutat cu parintii mei.
Am reintalnit-o peste ani ca reporter cand am facut un interviu cu ea despre ce ar trebui sa le spunem tinerilor despre Holocaust.
Sigur, au mai fost si alte intalniri sporadice mai ales la Targul International de Carte Gaudeamus. Cred ca ii placeau mult cartile si nu doar cele de medicina. Am observat ca o interesau cartile de istorie.
Cand trecea pe langa standul nostru, unde aveam si un mic studio de radio ne spunea sa avem grija si de noi.
M-am bucurat mult cand o tanara doctorita, odata privind niste analize pe card le facusem mi-a zis ca trebuie sa se sfatuiasca si cu doamna doctor Bercovici.
Ma asteptam sa o intalnesc din nou iar vestea ca a plecat dintre noi m-a luat prin surprindere.
Binecuvantata sa ii fie amintirea!
Un minunat și emoționant rămas bun. Mi-am amintit discuția cu ea, din octombrie anul trecut și ce impact a avut asupra mea. Să aibă un drum plin de lumină spre stele.
Fie-i Amintirea Luminată! Am vorbit, în câteva rânduri, fulgurant cu domnia sa. Nu o cunoşteam, dar ştiam că era mama Adei, pianista şi profesoara de pian despre care ştia multă lume. Doamna doctor o pieduse pe Ada, dar păstra un tonus care a ajutat-o să treacă prin tragediile vieţii. Avea datoria să-şi crească nepotul şi să fie stâlp al prieteniilor pe care le cultivase o viaţă. O citeam şi aflam noutăţi despre domnia sa prin prietena mea, Nicole Sima, sora regretatului ei ginere, care o vizita săptămânal iar în ultimul timp, tot mai des. Ştiam de la ea, de câteva zile, că trista veste a plecării dintre noi părea a fi iminentă. Fie-i Amintirea Binecuvântată că mult BINE a făcut multora, cu vorba, cu fapta, cu zâmbetul şi cu nespus de caldele şi sincerele cuvinte, aşternute pe hârtie…
DR.MIRIAM BERCOVICI SE INSCRIE PE VECI IN CARTEA DE AUR A SCRIITORILOR MEDICI
Memoria ei fie binecuvântată!
Doamna Doctor Mirjam Bercovici a devenit prin longevitate, alertețe intelectuală/ spirituală și chiar prin profesie un exemplu…biblic al ființării în umanitate.
Ne-o vom aminti mereu cu pioșenie.
Finalul trist nu întârzie niciodată, iar atunci când sosește nu îl așteaptă nimeni. Mirjam Bercovici, medicul pediatru şi scriitorul care a găsit atât de multe întâmplări, situații şi oameni despre care să ne povestească, a fost o adevărată eroină, nu numai pentru că a trecut un Holocaust la vârsta copilăriei, dar şi pentru anii grei prin care a trecut ca medic de copii la începutul erei comuniste, când viața era atât de grea şi de nemiloasă. Datoria chemând-o, nu a întârziat niciodată la apel. Şi într-adevăr optimismul, inteligenta emoțională şi curajul de a merge înainte, chiar şi în situația foarte grea când propria fiică s-a pierdut, nu pot decât să ne producă şi mai puternice strângeri de inimă, alături de o nesfârșita admirație.
La una din vizitele mele la București am încercat să o vizitez, am vorbit la telefon, dar pentru că m-am îmbolnăvit am ezitat şi am anulat vizita. Am sperat că o voi mai putea întâlni, dar cu teama că destinul ar putea să joace o festă şi astfel această întâlnire cu un om atât de special, să nu aibă loc. Gestul de a i se oferi cartea cu articolele de la baabel, pe care i-a adus-o în dar Eva Galambos, i-a produs o mare bucurie, pe care poza de pe frontispiciu ne-o readuce în faţa ochilor. Să ai un drum lin, dragă Doamnă Doctor!!
Mulțumim Andrea pentru această “scrisoare de despărțire” scrisă din toată inima!
Am trimis articolul prietenului meu, fostul ei ginere, Prof. Eddy Barasch, născut la Iași și actualmente cadiolog la New York.
Eddy o vizita cel puțin o dată pe an. Anul acesta, știind-o bolnavă, a vizitat-o de mai multe ori, ultima oară în urmă cu vreo zece zile.
Odihnească-se în pace.
Mulțumesc frumos pentru foarte interesantele și impresionantele articole pe care le primesc și le citesc de fiecare dată în revista Baabel.
Din păcate, nu am avut plăcerea să o cunosc personal pe dna Mirjam, dar am participat la pregătirea volumului pe care l-a primit la împlinirea a 100 de ani și atunci i-am recitit toate articolele din Baabel. (Ele se află aici: https://baabel.ro/author/mirjam-bercovici/)
Așa m-am convins că poți cunoaște un om chiar fără a-l întâlni față în față. Am senzația că am petrecut împreună zile întregi în care ea mi-a povestit tot felul de lucruri din viața ei, la fel ca unei prietene apropiate. Și până astăzi mi-o închipui ca pe doamna nonagenară care se așeza pe o bancă în parc. https://baabel.ro/2017/09/cum-trec-zilele-oamenilor-varstnici/
Am pierdut o prietenă dragă. Fie-i amintirea binecuvântată.
Toată stima și admirația. Să se odihnească în pace și să fie mai fericită decât noi pe Pământ. Să-i fie memoria binecuvântată. Amin.
Cei care doresc să afle mai mult despre viaţa şi scrierile lui Mirjam Bercovici pot găsi informaţii printr-o simpă căutare a numelui ei pe Internet. Cei dornici să citească sau să recitească articolele ei o pot face accesând adresa: https://baabel.ro/author/mirjam-bercovici/