Număr vizualizări 44 ori
Piața de vechituri din Jaffa este una din atracțiile turistice ale orașului. Nu o cunoșteam, așa că la invitația lui Ițhak, prietenul meu octogenar, am pornit la drum.
Talciocul din Cluj îl știam mai ales din perioada de înaintea emigrării mele în Israel. Ce căutam acolo? Mai făceam niscaiva bani de care aveam nevoie înainte de plecare, mă delectam cu lucrurile văzute… Am și cumpărat câte ceva, de exemplu o pereche de ochelari de soare artizanali, care ulterior i-au distrat pe mulți vânzători din Beer Șeva – din când în când, lentilele pur și simplu săreau din ramă. Eram nou în țară, aveam o indemnizație mai mult decât modestă, nu-mi puteam permitea ochelari noi.
Piața de vechituri din Jaffa e cu totul altfel ca cea din Cluj, seamănă mai mult cu un magazin de consignație în aer liber. Obiectele expuse sunt legate de istoria acestui colț al Orientului Apropiat și nu numai. Am văzut diverse obiecte pe care oamenii le moșteniseră de la strămoșii lor veniți din toate colțurile lumii unde trăiau sau trăiseră evrei; bineînțeles că erau și obiecte ale populației arabe.
În mijlocul talciocului trona un pian negru al unei firme din Budapesta care fusese premiat la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Vânzătorul povestea că aparținuse unei familii originare din Transilvania, ajunse pe aceste meleaguri prin anii 1920. Semăna cu pianul moștenit de la bunica mea care, săraca, a pierit în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Am văzut tot felul de exponate legate de cele două războaie mondiale: medalii, binocluri, căști de oțel, iatagane turcești, epoleți care au aparținut ofițerilor din toate armatele participante. Îți atrăgeau privirea porțelanuri faimoase: Meissen, Sèvres sau chinezești, pentru care vânzătorii cereau prețuri piperate. Nu lipseau nici obiectele de cult evreiești din toate părțile lumii.
M-am oprit vreme îndelungată să privesc un om care cosea la o mașină de cusut Singer din 1885. Oare cine va cumpăra această piesă? mă întrebam. Peste tot se vedeau goblenuri făcute de cine știe cine, care îmi aminteau de cele ale bunicii mele. Pe o măsuță erau expuse potcoave de diverse mărimi și culori. Oare le cumpăra cineva? Vânzătorul mi-a spus că mai sunt oameni în vârstă care cred ele aduc noroc. Nu lipsea nici argintăria: bijuterii și tacâmuri pe care erau încrustate numele familiilor cărora le-au aparținut. Mi-au atras atenția diversele tipuri de șei: cele de cavalerie englezești, precum și cele cu modele turcești sau arăbești.
– Cine le cumpără? – l-am întrebat pe vânzător.
– O, n-ai grijă, sunt foarte mulți colecționari care caută aceste obiecte.
Era multă lume, colecționari de antichități, simpli vizitatori, turiști străini… (Era în 2023.)
Serviciile de cafea turcești sau arăbești, făcute din cupru sau alamă, unele cu interiorul din argint sau chiar aur, erau foarte căutate, chiar dacă prețurile nu erau cele mai ieftine.
Într-un colț mai îndepărtat erau expuse numeroase tablouri. În mod deosebit mi-a atras atenția unul care înfățișa patru muzicanți de klezmer, opera unui pictor israelian cunoscut. M-am târguit destul de mult cu vânzătorul și, cu ajutorul prietenului meu Ițhak, am ajuns la un compromis și de atunci tabloul cu cei patru muzicanți a ajuns pe unul din pereții camerei de zi din locuința mea. În fiecare dimineață arunc spre el o privire, îi întreb ce mai e nou și îndată mă simt bine-dispus.
După unul din atacurile cu rachete iraniene, tabloul cu muzicanții a căzut, sticla s-a spart, dar tabloul însuși nu a fost afectat. L-am dus la un rămar, geamul a fost înlocuit, așa încât klezmerii continuă să mă înveselească în fiecare dimineață.
În ultimii doi ani, talciocul a fost închis din cauza războiului. Recent s-a redeschis. Mă așteaptă o nouă vizită la piața de vechituri de la Jaffa și poate mai găsesc și alți muzicanți.
Foto: A. Schwartz
Andrei Schwartz
07/12/2025
