Număr vizualizări 20 ori

Adesea simțim nevoia să ne evocăm părinții, bunicii, rudele mai apropiate, cele în ascendență sau descendență mai directă, cu al căror sânge, sângele nostru seamănă mai mult la ”culoare”. Acum aș dori să evoc memoria unei crenguțe mai îndepărtate de pe arborele genealogic, dar sufletește extrem de apropiată, pe Mimi, mătușa mea mult iubită și prețuită. De fapt, era mătușa mamei mele dar, prin filiație, a devenit și mătușa mea.

Mi-o amintesc pe Mimi în ipostaze diferite. Întâi o văd cu ochi de copil. Atunci când ne vizita, mi se părea că pe ușa apartamentului nostru sărăcăcios intra o păpușă vie. Mimi era întruchiparea eleganței, cu o siluetă extrem de fină, cu părul blond deschis, întotdeauna perfect coafat, cu o figură armonioasă, mereu surâzătoare, plină de grație și cu o voce blândă și dulce. Nu mi-o amintesc niciodată supărată sau indispusă, ci doar senină, slobozind hohote vesele de râs, pline de muzicalitate, luminând parcă atmosfera încăperii cu fiecare pas pe care îl făcea. Vizitele ei însemnau și întâlnirea cu verii mei, cei doi copii ai ei, iar soțul ei era unchiul simpatic, întotdeauna amabil cu toți cei din jur, un pater familias ideal. Pentru mine, cu ochi de copil, prezența frumoasei Mimi, întotdeauna elegantă, îmbrăcată cu rochii fermecătoare, întotdeauna atât de luminoasă și binevoitoare, era minunată.

Apoi am crescut și, cu trecerea anilor, viața a făcut să locuim în același oraș, așa încât puteam să ne vedem mult mai des. În copilărie îi spuneam „tușa Mimi”, dar după ce copilul meu a început școala, Mimi m-a ”somat” să-i spun pe nume argumentând: ”Acum gata, nu doar tu ești mare, ci și fiul tău e mare, doar merge la școală, deci ne tutuim și să n-aud împotriviri!”…Așa am rămas zeci de ani, ca două bune prietene.

A fost un mare privilegiu s-o am în viața mea, să-mi fie apropiată, s-o pot cunoaște cu adevărat. I-am admirat constant spiritul puternic, umorul excepțional și știința de a face haz de necaz, dând astfel la o parte orice nor negru. Era pentru mine întruchiparea bunului gust, o femeie pricepută la multe, avea talent la croitorie, la bucătărie, la organizat mese fabuloase sau petreceri de familie și, mai ales, era foarte înțeleaptă, o doamnă fină și delicată care ascundea totuși o forță pe care cei din jurul ei o simțeau atunci când era nevoie de ajutorul sau intervenția ei. Mimi era acolo pentru toți, pentru copiii ei, pentru nepoți și pentru oricine din familie care avea nevoie de ea.

După ce, într-o primăvară, mama s-a prăpădit pe neașteptate, am rămas cumva în grija lui Mimi. Așa a vrut ea și așa m-a făcut să simt, fiindcă eram încă tânără și aș mai fi avut nevoie de mama în viața mea. Dar o știam pe Mimi prezentă și la ea mă duceam pentru orice consolare și sfat. În fiecare an, de ziua mea îmi pregătea un tort grozav, cu etaj, teribil de gustos, era legendară pentru prăjiturile pe care le pregătea de toate sărbătorile, din care primeam și eu porții consistente, fără să mă uite vreodată.

Uneori aveam musafiri care îmi cereau rețeta prăjiturii. Eu nu voiam să recunosc că prăjitura o preparase, de fapt, Mimi, dar nici nu știam rețeta… Atunci inventam diverse combinații de ouă, zahăr, lapte, cacao și făină, în proporții aleatorii, și prezentam o rețetă complet imaginară. Îi povesteam apoi lui Mimi și râdeam amândouă cu lacrimi de păcăleala servită ca rețetă infailibilă. Mimi plusa adesea cu umorul ei niciodată trădat :”Nu i-ai spus să pună și vișine? Trebuia să-i spui că aluatul se frământă o oră și apoi se pune pentru trei ore sub saltea…” Doamne, ce ne mai distram!

Chiar și cu înaintarea în vârstă, Mimi nu și-a pierdut grația, a îmbătrânit doar trupul, așa cum i se întâmplă fiecăruia, dar spiritul ei a rămas viu și strălucitor, la 80 de ani ea încă glumea ca și când ar fi avut 30. Continua să fie minunată! În ultima ei zi pe pământ, înainte ca noi toți să ne luăm înlăcrimatul rămas bun de la ea, nora ei care o adora a dat-o cu puțin ruj pe buzele închise pentru totdeauna. Știa că i-ar fi făcut plăcere, Mimi trebuia să fie elegantă până la sfârșit!

Ziua ei de naștere era la 1 februarie și am comparat-o întotdeauna cu floarea ghiocelului care apare în preajma acestei zile, atât de timpurie și așteptată ca vestitoarea rezistentă a primăverilor noastre. Așa era Mimi, delicată, fină, dar de o rezistență uimitoare.

Ea nu e cunoscută în lume pentru vreo invenție, pentru cine știe ce idei inovatoare, nu și-a construit o carieră faimoasă, nu că n-ar fi putut, dar nu o interesa. În familia noastră ea este însă celebră, căci toți am adorat-o și toți o evocăm cu iubire, o păstrăm în memorie și în inimă fiindcă Mimi a făcut o excepțională carieră de mamă și de înger păzitor!

Sursa imaginilor:

1. Foto credit Anca Laslo
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Galanthus_nivalis#/media/File:Galanthus_nivalis.jpg; David Palloch, 2005 CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons

Anca Laslo