În principiu, în fiecare caz de stop cardiac neprevăzut, pe stradă, acasă sau la spital, pacientul trebuie resuscitat sau reanimat (cele două sunt sinonime.) La fel și bolnavii care au suferit stop cardiac după înec. (La cei înecați în ape reci, prognoza este mai bună, fiindcă temperatura joasă scade nevoia de oxigen a creierului.). Cine nu trebuie resuscitat? Răspunsul la această întrebare diferă în funcție de legile în vigoare, de decizia bolnavului și a familiei, care la rândul ei este influențată de credința lor religioasă. În principiu, cei cu boli incurabile, terminale, ireversibile, nu ar trebui resuscitați. Îmi amintesc un caz care a stârnit multe comentarii în presa israeliană și în rândul personalului medical. O femeie de 95 de ani, care avea cancer cu numeroase metastaze, a avut un stop cardiac. Era noapte. Medicul de gardă era tânăr și cu puțină experiență. Împreună cu două asistente medicale, el s-a “năpustit” asupra bolnavei și a început să o resusciteze cu compresii toracice și respirație artificială, după protocol. La un moment dat, pe monitor a apărut un ritm de fibrilație ventriculară. Defibrilatorul era pregătit; medicul a declanșat un șoc electric. Ritmul cardiac al bolnavei s-a normalizat, dar în timpul șocului în defibrilator s-a produs un scurt circuit și flacăra a provocat arsuri de gradul 2-3 pe tot toracele pacientei. Femeia a murit după 24 de ore, în chinuri și dureri.Read more…
