Raoul Wallenberg la Haifa

Puțini știu că Raoul Wallenberg, cel care a salvat mii de evrei din Ungaria în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, a locuit și a lucrat un timp la Haifa. Înainte de a-și începe activitatea de diplomat, în decursul anilor 1930, Raoul Wallenberg a lucrat ca funcționar la Banca Olandei, care își avea sediul la Haifa, în Orașul de jos, pe Strada Băncilor, colț cu actualul Bulevard HaMeginim. Actualmente, în acest loc se află un imobil de birouri, pe care a fost instalată o placă comemorativă menționând acest fapt istoric. David Nesher, directorul firmei Audiophone de la Haifa, fiul unei evreice originare din Budapesta care a fost salvată de Wallenberg, a cercetat istoria șederii lui Wallenberg la Haifa și mi-a relatat următoarele: Wallenberg a fost trimis la Haifa în 1936 de către tatăl său, om de afaceri suedez, ca să lucreze la Banca Olandei cu care avea legături de afaceri. În decursul acestei perioade, Wallenberg a locuit într-o cameră închiriată în apartamentului unui funcționar al băncii, evreu de origine germană. Între tânărul Raoul Wallenberg și fiica acestui funcționar s-au dezvoltat relații prietenești. Aceasta a fost prima dată când Wallenberg i-a cunoscut pe evrei. Read more…