În mai 1944, cu câteva zile înainte de începutul strângerii evreilor din Satu Mare in ghetou, o vecină de pe strada pe care stăteau bunicii mei i-a spus mamei: ”Clara, ce săpun frumos o să facă din tine nemții”. Nici mama nici eu nu am uitat această frază. După sfârșitul războiului și eliberarea din lagărul de la Auschwitz, mama s-a întors la Satu Mare să-și caute familia. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele ei, toți ceilalți membri ai familiei au fost uciși în lagăr. A găsit-o însă pe vecina respectivă. ”Săpunul s-a întors acasă!” i-a spus. Din păcate nu cunosc restul conversației…

Săpunuri presupuse a fi preparate din grăsime umană, la Muzeul Martiriologiei din Polonia

Trebuie să recunosc că sunt preocupat de Holocaust, aparținând celei de a doua generații de supaviețuitori ai lagărelor naziste, atât la propriu cât și la figurat. Am citit nenumărate cărți, documente, am vizionat numeroase filme despre Holocaust și niciodată nu am simțit că m-am săturat de această temă. Am căutat și am găsit persoane care și-au păstrat omenia în acele vremuri tulburi. Ceea ce nu voi înțelege niciodată este indiferența majorității oamenilor din acele vremuri la tragedia semenilor lor evrei: vecini, colegi de lucru, poate prieteni. Această indiferență față de suferințele altora continuă, din nefericire, și în zilele noastre. Evenimentele din Rwanda, Priștina, Kosovo, Siria, Sudan sunt doar câteva ilustrații ale problemei.

Zilele trecute am citit o nuvelă tulburătoare legată de Holocaust. A fost scrisă de scriitorul maghiar Szántó T. Gábor și se intitulează ”1945”. Cu permisiunea cititorilor îi voi face o scurtă recenzie.

Acțiunea se desfășoară ca într-un film. În vara anului 1945, într-un sat din pusta maghiară se răspândește zvonul că va veni un tren cu evrei suprviețuitori al lagărelor de exterminare naziste, ca să-și primească înapoi bunurile și proprietățile confiscate de autoritățile horthyste și însușite de locuitorii satului. Din tren coboară doi evrei religioși, îmbrăcați în haine tradiționale. Sunt așteptați de doi săteni cu o căruță, pe care încarcă două lăzi mari. Coloana pornește lent, poștașul îi anunță pe locuitori: ”Au venit evreii!” Strada principală e pustie, nici țipenie de om. Atmosfera este încordată. Sătenii s-au ascuns în case, le e frică. Cei care au jaluzele și le-au tras și urmăresc coloana prin geam, ca într-un film western clasic, când apar călăreții necunoscuți. Cârciumarul e pornit împotriva nemților pentru că nu i-au ”lichidat pe toți evreii” și nu e exclus ca proprietarul să se întoarcă și să-și ceară birtul înapoi. Primarul se scuză, spunând că oricum după ce familia respectivă fusese deportată, casa în care s-a mutat el era goală. Farmacistul tresare când căruța oprește pentru un moment lângă farmacie și își face mustrări de conștiință pentru că și-a însușit proprietatea colegului și șefului lui. Notarul care nu s-a atins de bunurile evreilor, sau nu a apucat să participe la jaf, începe să se teamă de o eventuală răzbunare colectivă a supraviețuitorilor. Caravana însă își continuă încet drumul și iese din sat. Oamenii se liniștesc – vizitatorii nu au venit să le ceară socoteală. Rând pe rând încep să iasă din case și se alătură coloanei, care intră în cimitirul evreiesc și se oprește lângă o parcelă liberă…

Scenă din filmul 1945, regia Ferenc Török

Cei doi căruțași încep să sape o groapă, care, spre nedumerirea sătenilor, devine din ce în ce mai mare.

”Poate vor să ne împuște și să ne arunce în groapă, așa cum s-a procedat în multe cazuri și cu semenii lor”, spune un sătean. E o liniște de mormânt, se aud doar hârlețele care sapă pământul tare…

După ce termină de săpat, „groparii”descarcă cele doua lăzi din căruță și le deschid. Evreul mai tânăr le verifică conținutul. E o căldură toridă, lumea transpiră. Rând pe rând sunt aruncate în groapă 1214 săpunuri cu înscripția ”RIF” (Reines Israelitisches Fett – grăsime pur evreiască).

– De ce 1214 săpunuri? întreabă notarul satulului.

– Atâța evrei din satele din împrejurimi au pierit în lagărele de exterminare, îi răspunde evreul mai în vârstă, apoi scoate din buzunar un săculeț cu pământ din Ierusalim și-l împrăștie peste săpunuri.

Elie Wiesel la Monumentul Săpunului de la Sighetu Marmaţiei

Căruțașii acoperă groapa și cimiturul se golește, cei doi vizitatori se întorc la gară.

Pâna aici nuvela. Bazat pe nuvelă s-a făcut un film cu același titlu, premiat la festivalurile internaționale de la Berlin și Miami. După cercetările Institutului Yad Vașem din Ierusalim și ale altor instituții similare, săpunul fabricat din „grăsimea evreilor “ nu a existat, era doar un mit folosit de naziști pentru intimidarea evreilor. Dar în literatură și în cinematografie ”RIF” rămâne un simbol al barbariei fasciste și al suferinței evreilor.

https://www.youtube.com/watch?v=1BBqqP4ZDho

Casa bunicilor mei mai există și azi și o vizitez de de fiecare dată când mă duc la Satu Mare. Poate că e mai bine că nu știu unde era casa vecinei cu pricina.

Andrei Schwartz

20 August 2018.