Unii știu în ce context ar putea apărea împreună două nume: Martha Waldmann și Adolf Eichmann. Alții nu știu. Pe ei îi invit să citească rândurile care urmează. M-aș bucura dacă până la urmă și unii și alții vor fi de acord cu mine că Martha Waldmann merită titlul de „drept între popoare”, ea fiind o creștină cu o contribuție deosebită pentru supraviețuitorii Holocaustului.

Lothar Hermann, evreu german, a fost deținut în lagărul Dachau în perioada 1935-1936. Bătăile repetate primite acolo i-au cauzat pierderea vederii la un ochi; câțiva ani mai târziu și-a pierdut vederea și la celălalt. A plecat din Germania în Olanda, unde s-a căsătorit cu Martha Waldmann – nemțoaică. Împreună au emigrat în America de Sud, stabilindu-se la Buenos Aires. Pe fiica lor, Sylvia, născută în 1941, au crescut-o ca nemțoaică. Integrarea în societatea argentiniană a fost ușurată de prezența a numeroși germani, la care s-au adăugat apoi refugiați evrei din Germania și mai târziu, după război, numeroși naziști vinovați de crime de război.

Unul din aceștia era Adolf Eichmann, care acum se numea Ricardo Klement și era căsătorit cu Vera, cu care avea trei băieți, născuți în Germania și care continuau să poarte numele de familie Eichmann. În urma unei vizite a celui mai mare dintre băieți, care s-a împrietenit cu Sylvia, Lothar a ajuns la concluzia că tatăl lui nu este altul decât Adolf Eichmann.

Aducerea în fața justiției a unui nazist de talia lui Eichmann îi apărea justificată lui Lothar de motive personale – naziștii i-au provocat pierderea vederii și i-au omorât părinții. Lothar a luat legătura cu procurorul general Fritz Bauer din Hesse, Germania. Acesta, evreu, fusese și el o vreme deținut la Dachau și urma să fie veriga cea mai importantă prin care informațiile de la Lothar (și alte surse) trebuiau să ajungă, direct sau indirect, la Mossad. Conștient că Eichmann nu putea fi adus în fața justiției germane, el a comunicat fără detalii prezența lui Eichmann la Buenos Aires, sugerând capturarea acestuia de către israelieni și aducerea lui în fața justiției israeliene. Era în septembrie 1957. Au mai trecut aproape doi ani până când Mossadul a decis să acționeze. Operațiunea a avut loc în mai 1960. În cursul unei vizite în Israel, Bauer a reproșat Mossadului: „Până și un polițist de mâna a doua, având informațiile furnizate, l-ar fi arestat demult pe acest individ”.

În acești doi ani Eichmann și-a schimbat adresa din Buenos Aires, iar familia Hermann s-a mutat la 500 km distanță de capitală. Cercetările au fost reluate atât pentru aflarea noii adrese a celui căutat, cât și pentru a avea certitudinea că cel căutat e într-adevăr nazistul vânat. În cursul acestor doi ani tatăl și fiica au avut un rol important, răspunzând cererilor Mossadului – au garantat că Eichmann este cel căutat, atât direct cât și prin procurarea de copii după acte referitoare la individ. Închipuiți-vă un nevăzător care călătorește 10 ore cu trenul până în capitală și acolo rezolvă probleme…

Soarta familiei Hermann: Înainte de începerea operațiunii Sylvia s-a mutat în Statele Unite. Nu și-a mai revăzut niciodată părinții. Martha a murit în 1962, iar Lothar în 1974.

Capturarea lui Eichmann a fost un succes. Citez pe Kennedy: „Victoria are mulți tați.” Bauer, decedat în 1968, este singurul care nu a menționat niciodată vreun merit personal în capturarea lui Eichmann.

Pentru a scurta articolul am renunțat la o parte din detalii care ar pune în evidenţâ și mai mult meritul lui Lothar Hermann, dar consider că meritul lui este covârșitor chiar și fără menționarea lor. În încheiere aș vrea să-mi exprim convingerea că fără înțelegerea și sprijinul direct și indirect al soției sale, acest evreu german (sau german evreu), nevăzător, n-ar fi realizat ceea ce a realizat. Având în vedere că Martha era creștină și că pedepsirea lui Eichmann a însemnat atât de mult pentru supraviețuitorii Holocaustului, eu cred că Martha Hermann merită cu prisosință titlul de „drept între popoare”, care ar trebui să-i fie acordat cât mai curând. (Sper că Sylvia mai trăiește.)

Ivan Klein