După ce am citit articolul lui Eva Galambos și mai ales comentariile, m-am gândit să împărtășesc și eu câteva gânduri și amintiri din acea zonă frumoasă și plină de istorie.

La începutul anilor 60 am fost în armată. În prima parte a serviciului militar am aparținut batalionul 82 din brigada a 7-a, care a fost instituit încă în 1948, când s-a format armata israeliană. De la începuturile ei și până azi ea a fost una dintre cele mai combative unități blindate israeliene. Cazarma noastră era în sud, nu departe de orașul Așkelon. Aproape în fiecare săptămână eram trimiși în nordul țării, în Galilea, pentru că sirienii bombardau aproape toate orașele și satele din nordul Israelului. Era greu de trăit în nordul Israelului. 140 de persoane au murit din cauza acestor bombardamente. În anii 50, sirienii au cucerit câteva zone care aparțineau Israelului, cum ar fi malul răsăritean al lacului Kinneret și Hamat-Gader, situat între Siria, Israel și Iordania. Să nu uităm că sirienii nu se aflau numai pe platoul Golan, ci și jos, pe malul de est al lacului Kinneret și posedau o parte din lac. Pescarii erau amenințați și adesea atacați.

Soția mea a fost și ea în armată înainte de a ne căsători. Era pe la mijlocul anilor 60, până după Războiul de Șase Zile. Prima parte a serviciului militar l-a făcut la kibuțul HaOn, pe malul de nord-est al lacului Kinneret, la zece metri de graniță și de soldații sirieni ascunși prin tufișuri. Credeți-mă că nu era plăcut, era un coșmar. Dacă nu eram noi pe Golan, în zilele noastre ISIS și celelalte grupuri teroriste s-ar fi bălăcit în lac și ar fi organizat de acolo ambuscade! Și apoi mai era și ”războiul” pentru apă, în special după ce sirienii au încercat să devieze apele Iordanului. Toate acestea nu seamănă nici pe departe cu granița liniștită dintre Suedia și Norvegia!

În Războiul de Șase Zile, care a început în 6 iunie1967, Israelul nu avea intenția să cucerească platoul Golan. Sirienii au bombardat încă din prima zi, din 6 iunie. Decizia de a-l cuceri a fost luată după încheierea operațiunilor militare în sud, la cererea locuitorilor din așezările bombardate. În 9 iunie avioanele israeliene au bombardat aeroporturile siriene și a doua zi platoul Golan a fost cucerit. Luptele decisive s-au dat pentru cucerirea vârfului Susita, de unde se vede atât Marea Mediterană cât și vârful muntelui Hermon, de unde se vede până la Damasc.

Cea mai mare parte a populației, inclusiv locuitorii orașului Kuneitra, s-au refugiat în Siria. Numai cinci sate au rămas sub ocupație israeliană, patru de druzi și unul de alauiți (o minoritate religioasă care s-a separat de Islam și căreia îi aparține și familia Asad). În anii următori s-au întemeiat primele așezări evreiești, începând cu Merom Golan.

Platoul Golan a avut cel mai mult de suferit nu în 1967, ci în 1973, în Războiul de Yom Kippur. Puțin a lipsit ca trupele siriene să recucerească întregul teritoriu. Așezările au fost evacuate în toiul nopții și locuitorii mutați în Galilea. S-au dat lupte crâncene, cea mai grea fiind cea din Emek HaBacha. Este de notorietate eroismul dovedit atât de soldați cât și de ofițeri, în frunte cu comandantul batalionului, locotenent-colonelul Avigdor Kahalani, care a continuat să lupte fiind grav rănit. Armata israeliană a reușit să oprească înaintarea trupelor siriene și chiar să cucerească unele teritorii din Siria, ajungând la 40 km de Damasc. Luptele s-au terminat numai la începutul anului 1974, cu cucerirea vârfului muntelui Hermon, un punct strategic de mare importanță. Este edificator în acest sens faptul că din 1974, de la semnarea armistițiului, deci timp de 45 de ani, granița cu Siria este cea mai liniștită dintre granițele Israelului.

La 14 decembrie 1981 a încetat regimul militar și, prin lege, platoul Golan a fost anexat. În 25 martie 2019, SUA au recunoscut suveranitatea Israelului asupra platoului Golan.

Asher Shafrir