M-am întors de la cea de a 12-a conferință a Uniunii Internaționale a Femeilor Române, care anul acesta s-a desfășurat la Târgoviște, bucurându-se de o largă participare. În fiecare an, această conferință reunește femei de pretutindeni, vorbitoare ale limbii române, născute și educate pe aceste meleaguri. Femeilor care trăiesc în România li se alătură femei care trăiesc în multe alte țări din lumea largă. Este un prilej de bucurie a revederii, resimțit din plin de fiecare participantă. Ca de fiecare dată, interesul a fost stârnit de diversitatea temelor puse în discuție, de la subiecte ce țin de școală, educație, cultură, până la robotică și lansări de carte, toate în jurul importanței femeii în societatea actuală. În acest program variat, anul acesta am figurat și eu cu prezentarea câtorva cuvinte sub titlul ”Ce înseamnă a fi minoritar”. Am crezut totdeauna că pot aborda orice temă, fără dificultate și uite că, uneori avem teme pe care le plasăm cu dificultate într-un context deja existent, care de această dată trebuia să fie ”motivațional”.
Am acceptat această provocare, care de fapt este una dublă, pentru că termenul minoritar are pentru mine conotații negative și alăturat cu termenul ”motivațional”, profund pozitiv și menit să inspire, sunt greu de mixat în creuzetul oricărei minți. Cred că am făcut față provocării, pentru că am avut inspirația să mă gândesc mai întâi cui mă adresez și am avut șansa să am un auditoriu în care predominau adevărate doamne ”majoritare”, asta dacă cineva mai știe cât de majoritar este un om în lumea asta! Le port respect celor care au ales să mă asculte la acea oră și înaintea unei minunate mese care a succedat acestui moment. Ar fi trebuit mai mult timp, mai ales pentru că aveam și cuvântul frumos al unui jurnalist din Israel, care nu a putut ajunge în acest an și avea o temă tot de interes, aceea a adevărului despre evrei și Israel. Am încercat să nu abuzez de atenția auditoriului și le mulțumesc pentru interesul acordat prezentării mele, chiar și după o zi de multe și interesante alte dezbateri.
Am să continui aceste rânduri prin a vă spune că nu mă consider cetățean minoritar! Din niciun punct de vedere nu mă simt minoritar, nici ca evreică născută, crescută și trăind de o viață în România, și nici ca femeie. Cred că termenul de minoritar este anacronic și păstrează conotații profund negative. Mai cred și că a fi sau a nu fi minoritar ține de fiecare om, de modul cum ne simțim și ne percepem viața în societatea în care trăim. Una este să ne respectăm tradițiile și obiceiurile evreiești și alta este să ne considerăm pe noi înșine într-un statut de minoritar. Mă simt pur și simplu un cetățean român, deloc mai prejos de oricine altcineva. Simt și eu bucuria de a o vedea pe Simona Halep cu trofeul, dar și tristețea, uneori chiar revolta, de fi tratați cu nemotivată superioritate de alți cetățeni, din alte țări pe unde ne poartă pașii.
Primul lucru pe care am simțit nevoia să îl fac pentru ceea ce urma să fie prezentarea mea la conferință a fost să adaug titlului din program un subtitlu, așa că tema mea a devenit ”Ce înseamnă a fi minoritar sau Bogăția diversității”. Așa cred eu, că diversitatea dă mai multă valoare majorității unei țări. În continuare, am spus ce cred despre ”Acasă !” Acasă înseamnă România și oriunde ne-ar purta pașii prin lumea mare, indiferent de etnie, purtăm în suflet țara în care ne-am născut și simțim același Dor. Sunt sigură că cititorul știe că ”Dor” este un cuvânt pe care în afara noastră îl mai au doar portughezii. Esențial este ceea ce ne unește și nu ceea ce ne face diferiți. Diversitatea este minunea care apropie oamenii indiferent de religie, sex, orientare. Oare câtă bucurie pierd acei oameni care nu asta văd în diversitate acel context în care învățăm unii de la alții ? Cum aș putea să mă simt minoritar acasă!? Suntem împreună în casa comună România! Minoritar? Ați văzut câtă diversitate este în natură? Cum fiecare zi aduce o nouă frumusețe unui același loc sub soare! Cât de diverse și neașteptat de frumoase sunt plantele! Să învățăm diversitatea luând exemple din natură !
Privind înapoi, lucrurile nu au stat totdeauna așa în ceea ce mă privește. Vorbesc despre mine și relația mea cu a fi sau a nu fi minoritar. Am intrat devreme în contact cu ce înseamnă să fii evreu în România, pentru că nu voi nega antisemitismul din societate, uneori manifest, cu care ne confruntăm în fiecare zi. Această pornire antisemită îmbracă multe forme insidioase, unele mai ”subtile” decât altele. Am scris mai demult despre clișee antisemite, de felul ”am prieteni evrei, așa că nu pot fi considerat antisemit” sau ”voi sunteți uniți”, în care intră o întreagă segregare și izolare. Ar fi multe de spus, dar nu despre asta vreau acum să discut, ci despre prezentarea mea la o conferință dedicată femeilor române. Uneori întâlnim tendințe antisemite din pură necunoaștere și dintr-o educație greșită, pe care copiii de ieri au primit-o acasă, și astăzi le dă ocazia să fie plini de prejudecăți, fără ca măcar să ne cunoască. Am auzit încă din grădiniță copiii spunând ”este jidancă”. Am venit acasă și am întrebat ce înseamnă cuvântul ăsta. Atunci am primit o lecție de iudaism, dar despre asta am mai scris și am mai spus că o țin minte cât voi trăi, pentru că de atunci am început să fiu mândră că sunt ceea ce sunt, că adunăm o experiență și multă înțelepciune adunată în milenii.
Am înțeles de mică că a fi minoritar înseamnă să fii foarte bun în ceea ce faci. Am învățat să fiu performantă și cu timpul asta mi-a plăcut! Am învățat să iubesc munca, competiția, performanța și nu îmi pare rău, pentru că astăzi am un bilanț pozitiv! Am învățat să fac ceva frumos și plăcut din orice fac sau cu alte cuvinte, să transform orice muncă în ceva ce îmi place! Până și aceste rânduri aș vrea să le ilustrez cu poze din curtea noastră din București, universul în care m-am născut și din care îmi extrag energia și optimismul.
Pentru o mai bună înțelegere aș atinge și subiectul Minoritar – Majoritar! Cetățeanul majoritar dintr-o țară, cum ar fi România, poate deveni minoritar într-o altă țară. Românul ajuns prin alte țări simte discriminarea după ce a ajuns într-o țară în care își dorește să rămână definitiv sau doar pentru a strânge bani ca să își reconstruiască viața acasă. Românul simte tonul uneori peiorativ cu care i se spune ”ești român”. Oare de câte ori mai bine trebuie să muncească românul între străini ca să dobândească respectul majoritarilor de acolo. V-ați gândit de câte ori a strâns din dinți și românul, în timp ce lacrimile i se înodau în bărbie de dorul celor de acasă? Cum ar putea fi învrăjbiți românii doar pentru că unii trăiesc în România și alții înafara ei ? Poate că ar trebui să întreb și cum ar putea fi evreii diferiți doar pentru că unii trăiesc în Israel și alții nu. Să existe vreo regulă a superiorității bazată pe locul în care trăiește omul? Iată de ce cred că, în majoritatea cazurilor românul nu poate fi xenofob, el nu urăște pe alții și nici nu se consideră unic deținător al adevărului! Vorbesc despre românul normal, obișnuit, semenul nostru. Termenul de minoritar ar trebui să fie considerat depășit și să lase ca lumea să se dezvolte în mod democratic, în diversitate, cu respectul drepturilor minorităților.
Gândindu-mă la toate astea, am simțit că frâmântările de pretutindeni în lume nu ne-ar putea atinge dacă am reuși să rămânem acel exemplu de bună înțelegere, pe care alții l-ar putea învăța de la noi. Cred că doar împreună putem veghea și opri la timp orice derapaje, fie ele de limbaj sau de acțiuni negândite.
A fost frumos la conferință, unde am reîntâlnit prietene dragi, suflete deschise și sinceritate, multă sinceritate, ceea ce a făcut ca împreună să petrecem un timp al armoniei.
Pentru că aceste gânduri și sentimente apar în numărul care marchează șapte ani de apariție a revistei Baabel, aș vrea să urez multă sănătate și înspirație tuturor celor care formează redacția noastră virtuală! Mulțumiri celei care ne insuflă încredere și ne sprijină să continuăm să ne așternem gândurile aici, în acest spațiu însuflețit de gândurile noastre fără bariere!
23 iulie 2019,
Serena Adler
9 Comments
Vă mulțumesc stimată doamnă cu voce minunată și mult talent! Cu siguranță ne vom revedea!
Vizavi de opiniile autoarei, eu mă simt minoritară – ca evreică şi ca persoană cu limba maternă maghiară, pentru că realmente fac parte dintr-un grup mult mai restrâns decât cel majoritar şi constat că deşi teoretic am toate drepturile, condiţiile de a beneficia de ele sunt mult mai complicat de îndeplinit. În acelaşi timp încerc – în calitate de minoritară – să fac tot posibilul pentru promovarea multiculturalismului în care m-am născut şi sensibilizarea majorităţii (alcătuită nu întotdeauna din “doamne” sau “domni”) în legătură cu existenţa noastră a minoritarilor, pentru a fi luaţi în seamă, cunoscuţi, acceptaţi şi ca drumul către asimilarea cu majoritarii să fie cât mai lung. În final, deşi această ţară este patria mea, nu mă simt întotdeauna acasă în ea, din păcate.
Draga mea prietenă, sunt de acord că uneori nu ne simțim acasă in patria noastră, dar uneori nu ne simțim confortabil nici în pielea noastră. Așa este viața făcută, dar noi avem puterea să mergem înainte, în numele a tot ce ne precede și a tot ce ne urmează! Sigur că sunt minoritară, din multe perspective, dar nu vreau să fie nimic condescendent in purtarea altora față de mine! Da, așa am și spus, multiculturalismul adaugă valoare unei societăți. Știu că vei citi și celelalte răspunsuri ale mele și am convingerea că mă înțelegi. Sunt imprejurări în care statutul de minoritar ne poate face să ne pierdem obiectivitatea. Ar mai fi și faptul că nu consider că un evreu este minoritar și cred că asta este in mine. Mulțumesc pentru toate semnele de prietenie și nu uit că mi-ai dat impulsul să scriu!
Mulţumesc pentru răspunsul detaliat. Am o singură observaţie: cred că şi statutul de majoritar ne face să ne pierdem obiectivitatea, poate şi mai mult, adăugând un plus de forţă.
Da, cu siguranță că statutul de majoritar este mai vulnerabil la pierdut obiectivitatea! Asta in orice țară!
Ca să nu las vreun dubiu in mințile care continuă să gândească și in care cred, am să pun punct spunând că prefer abordarea multietnică, multiculturală, diversitatea care face bogăția unei populații! Cred in continuare că conotația cuvântului minoritar este mai degrabă negativă in capul majoritarilor de orice fel.
Concluzia logică a acestei discuţii este să încercăm o dezbatere aplicată în Baabel despre majoritate – minoritate – diversitate – şovinism – antisemitism şi să invităm specialişti în domeniu. Este o temă de reflecţie şi modalitatea în care să facem acest serial-dezbatere.
Eu nu sînt de acord cu părerea autoarei exprimată încă de la începutul articolulului . „ Am să continui aceste rânduri prin a vă spune că nu mă consider cetățean minoritar! “…Voi comenta anumite paragrafe ca să îmi susțin părerea ….
“ Una este să ne respectăm tradițiile și obiceiurile evreiești și alta este să ne considerăm pe noi înșine într-un statut de minoritar. Mă simt pur și simplu un cetățean român, deloc mai prejos de oricine altcineva. “ …Eu ( ca și alții ) nu am fost educat în tradiții și obiceiuri evreiești , dar și dacă le-aș avea tot nu le văd legate de detaliile statutului pe care ți le vor acorda alții – acceptarea ideii realității de minoritar te face “ alert “ ( cuvînt foarte uzitat de americani ) față de cei care te considera mai prejos decît ei .
“ Cetățeanul majoritar dintr-o țară, cum ar fi România, poate deveni minoritar într-o altă țară.”…Afirmația aceasta , în contradicție cu idea susținută în articol , o accept … întrebînd autoarea , cum e romînul după ce a obținut a doua cetățenie ? .
…. “ Termenul de minoritar ar trebui să fie considerat depășit și să lase ca lumea să se dezvolte în mod democratic, în diversitate, cu respectul drepturilor minorităților.”….Deci existența minorităților e o realitate …Un idealist interpretînd și aplicînd “ ad literam“ cuvîntul “ trebuie “ la mediul în care trăiește , riscă să se arunce cu capul înainte și apoi să suporte cosecințele .
…. “ A fost frumos la conferință, unde am reîntâlnit prietene dragi, suflete deschise și sinceritate, multă sinceritate, ceea ce a făcut ca împreună să petrecem un timp al armoniei.”
La o conferință poți să auzi “ ce zice popa “, dar nu poți din necunoștiință , să faci “ ce face popa “ .
Vă mărturisesc, cu sinceritatea care în ceea ce mă privește este totdeauna reală, că mă bucură comentariul dumneavoastră! Ne mai și plictisim dacă tot timpul suntem de acord unii cu alții. Tot ceea ce am scris este valid pentru mine, cea de acum și de aici! A fi minoritar este o realitate a fiecăruia, mai mult, o realitate relativă, ca orice realitate. Lumea care mă cunoaște știe că eu nu fac compromisuri și am toleranță zero pentru unele teme, cum ar fi antisemitismul. In același timp, pot să văd și simt și alte forme de intoleranță, insoțite de unele forme de intoleranță. Fie că vrem sau nu, oamenii poartă īn ei doze diferite de minoritar și majoritar! Aș avea zeci de exemple în care am fost de 3-4 ori minoritar! Au fost ocazii in care am fost evreu, român, femeie, reprezentantă a statelor cu economie in tranziție și ce ar fi fost dacă la acele conferințe internaționale m-aș fi simțit cum de altfel eram, adică minoritară! Lucrurile sunt mai mult decât vorbe, sunt situații! Vă mulțumesc pentru comentariu!
Frumos! In alta țara nu mai ești minoritar in clipa in care ești totalmente integrat și te comporți ca ei: sărbătorești tradițiile lor, vorbești la perfecție limba lor, ai o familie și copii nativi,…astfel încât nimeni nu-și da seama ca nu ești unul dintre ei!
Păcat ca nu am putut onora cu prezenta mea toate zilele conferinței, tema d-voastră se apropia de-a mea dar care era menit sa o prezint in prima zi când din motive varii programul a fost schimbat! Totusi poate o postez și eu dacă tot o am scrisă!
Ma bucur mult de cunoștința stimata doamna ADLER!