Anul trecut s-a stabilit în Israel un evreu din Irak, probabil ultimul ole hadaș (nou venit) din această țară. Numele lui este Imad Levi. În Irak, între cei peste 30 de milioane de musulmani, au mai rămas doar câțiva evrei, foarte ușor de numărat, și anume cinci bărbați și o femeie, care este și șefa acestei mici comunități. Până la venirea lui în Israel, Levi era și rabin și șohet (un om specializat în sacrificarea rituală de animale și păsări pentru carne) și conducător al comunității. Tot el ajuta la soluționarea oricărei probleme rituale evreiești. El a crescut în Bagdad și mai ține minte comunitatea numeroasă și înfloritoare, de mii și mii de evrei din acest oraș și din toată țara.

Majoritatea evreilor au plecat în anii 1950-51, în mod clandestin, conduși de emisari israelieni și trecând prin Iran, care era pe atunci o mare prietenă a Israelului; destul de mulți au rămas însă în Irak. În anii ꞌ70 situația lor s-a înrăutățit și ca urmare numărul lor a scăzut treptat. Evreii plecau pe ascuns, care cum putea, unii în Israel, alții în alte țări. Imad Levi a povestit că demult dorea să vină în Israel, dar era urmărit și controlat de autorități. Când a reușit să-și scoată pașaport, a trecut granița spre Iordania să de acolo a ajuns în Israel în 2018, cu ajutorul Sochnutului și a Organizației evreilor irakieni din Israel.

Foarte interesantă este legătura specială care s-a format în ultima vreme prin rețelele de socializare și alte modalități de comunicare, între un grup de irakieni și o femeie israeliană originară din Irak. Este vorba despre Ționit Petael-Kuperwasser, locotenent-colonel în rezervă, care și-a descoperit un talent literar. Primul ei roman, intitulat „Pozele de pe perete”, vorbește despre viața cotidiană a evreilor din Bagdad în ajunul Declarației de Independență a Israelului. Cartea a fost tradusă în limba arabă de către un vestit traducător egiptean, Omar Zacharia, și este în curs de apariție în Egipt și Irak. O profesoară irakiană specializată în literatură evreiască a publicat pe Facebook un portret al Ționitei și o recenzie a romanului și în scurt timp cartea a devenit subiect de discuție în cercurile academice irakiene. Cu ajutorul noilor prieteni virtuali din Bagdad, Ționit a reușit să vadă locurile care îi erau cunoscute doar din relatările părinților – prietenii ei umblau prin oraș cu o cameră video și transmiteau în direct ceea ce vedeau. Așa a reușit să vadă faimoasa cafenea Astor, un fel de Capșa a Bagdadului, despre care a auzit atâtea de la evreii veniți din Irak.

Glorioasa comunitate evreiască din Irak a fost cea mai veche din diaspora, datând de la exodul primului Templu, de la sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n.. Dar rămășițele ei au fost abandonate forțelor destructive, atât celor naturale, cât și celor mai puțin naturale, astfel că în ultimii cincizeci de ani vechile clădiri și locașuri de cult (sinagogi, cimitire, etc.) s-au deteriorat. Cimitirele evreiești din multe orașe, cum ar fi Divania, Hila și Basra, au fost distruse. Pe mormântul profetului Ezekiel din Kipal s-a construit o moschee. Ttrbuie să mai amintim monumentele evreiești, printre care mormintele profeților Iona și Nahum (Naum), care au fost distruse de ISIS. În ciuda tuturor distrugerilor care au avut loc, când armata americană a intrat în Bagdad în 2003, la comandamentul centrului de informații și securitate s-a descoperit o veritabilă comoară evreiască: zeci de suluri vechi de Tora și alte obiecte de cult, cărți de rugăciune vechi și manuscrise. Rabini ai armatei au identificat piesele, care ulterior au fost duse în SUA și Israel. Cel puțin unele dintre ele s-au întors la proprietarii lor.

Din păcate constatăm că încă o comunitate evreiască, cu adevărat cea mai veche din lume, este pe cale de dispariție. Singura consolare este aceea că majoritatea foștilor săi membri sunt fie în Israel, fie în alte țări libere. Evreii de origine irakiană din Israel au sperat că după eliberarea Irakului de sub jugul lui Saddam Hussein vor putea să se reîntoarcă pentru a revedea locurile natale. Această dorință încă nu li s-a împlinit, dar speranța și visurile lor refuză să moară.

Asher Shafrir