S-ar fi putut întâmpla?

Începând din 23 mai 1944, cei o sută de locuitori evrei din satul Boileşti, așezat undeva în Bihor, au fost obligați să poarte steaua galbenă a lui David, împreună cu toate restricțiile ordonate de autoritățile de ocupație maghiare.

– Băi Ghiță, ai auzit ce vor să facă autoritățile cu evreii? – spuse Dumitru. Sunt zvonuri că vor să-i ducă în Germania sau în Polonia la muncă și se mai spune că pe mulți o să-i omoare.

– Și eu ce pot să fac? întrebă Gheorghe, primarul comunei.

– Cum adică, nu-ți pasă de oameni ăștia? Sunt vecini de-ai noștri. Cu Adam farmacistul și cu Moșe de la prăvălie sunteți chiar prieteni, spuse Dumitru.

– Mitru, tu unde trăiești? Nu vezi că suntem sub stăpânirea ungurilor, nu noi decidem asupra destinului evreilor.

– Pe tine te-au lăsat să fii mai departe primar cu toate că ești român, continuă Dumitru. Ai relații cu autoritățile de ocupație, poți măcar să încerci să-i ajuți pe sărmanii noștri consăteni.

– Măi Mitrule, eu știu că ți-e dragă Maia, fiica cizmarului Grossman și de acea ești așa de interesat de soarta evreilor, spuse Gheorghe.

– E drept că-mi place de ea, dar sunt prieten și cu Ițic a lui Weisz croitorul, cu Gabi Grün și cu mulți alții, adăugă Dumitru.

– Bun, am înțeles, dar spune-mi, măi Dumitre, doară tu ești învățător și le știi pe toate, cum crezi tu că-i vom putea ajuta pe acești oameni? – întrebă Gheorghe.

– Vorbim și cu János Fazakas, Gyuri Szapanos frizerul și alți unguri ca să ne ajute, doar și ei cunosc pe mulți dintre evrei, spuse Dumitru.

– Și dacă vorbești cu consătenii noștri maghiari, cu asta ce-ai rezolvat?

După slujba de duminică, preotul ortodox Constantin Grecu îi primi pe Gheorghe Căpâlneanu, primarul și pe Dumitru Coposu, învățătorul.

– Cu ce vă pot ajuta oameni buni? îi întrebă preotul. Cei doi îi povestiră despre cele se întâmplă cu evreii din sat și că ar dori să-i ajute într-un fel. Preotul se gândi o vreme, apoi spuse:

– O să vorbesc cu părintele catolic Géza Papp, care are relații bune cu căpitanul jandarmeriei locale, e un bun creștin și o să ne înțeleagă…

– Hm, asta-i o problemă grea, spuse părintele Papp. (Erau cu toții adunați în casa preotului Grecu). Pe de o parte, ca buni slujitori a lui Isus Cristos, avem datoria să-i ajutăm pe frații noștri iudei, mai ales că e vorba de poporul ales de Dumnezeu, pe de altă parte putem fi pedepsiți aspru dacă nu ne supunem decretului emis de Statul Maghiar. O să vorbesc cu domnul Consul al României de la Oradea Mare, Mihai Marina, care mi-e prieten.

– Și cum ar putea domnul consul ajuta pe evreii din Boilești, din Transilvania de Nord, anexată Ungariei? – întrebă Dumitru.

– După câte am auzit, domnul Marina a salvat câțiva evrei din Oradea, trecându-i ilegal peste graniță în România cu mașina consulatului, spuse părintele Papp. Adesea se afla el însuși la volan.

– De la Boilești sunt numai treizeci de kilometri până la Beiuș, care e în România, spuse preotul Grecu.

– Trebuie să rezolvăm două lucruri, spuse primarul Gheorghe Căpâlneanu. Să luăm legătura cu domnul consul Marina și să-l întrebăm dacă ne va ajuta. Cum o să-și justifice drumurile cu mașina consulatului la Boilești? A doua problemă, și mai complicată, este cum să-i scoatem pe evrei din sat.

– Trebuie să găsim o persoană importantă printre autoritățile maghiare, care chiar dacă nu ne va ajuta, va închide cel puțin un ochi când îi vom trece pe consătenii noștri peste graniță, continuă primarul.

– Comandantul Jandarmeriei, maiorul Bernáth Kelemen, pare un om abordabil, spuse părintele Papp. Am auzit de la medicul veterinar, Dr Aron Rozentzweig, că ascultă împreună emisiunile BBC în limba maghiară acasă la doctor.

Maiorul Kelemen îi privi îndelung pe toți cei adunați în casa părintelui Grecu, după care spuse:

– De fapt, domnilor, intenția autorităților maghiare este, scuzați-mi expresia, să ”dezevreizeze” Ungaria, așa că noi nu facem decât-i ajutăm prin evacuarea evreilor în România, spuse maiorul, trăgând cu ochiul. Să sperăm că o să reușim.

Consulul Mihai Marina a trimis de mai multe ori camionul reprezentanței diplomatice la Boilești pe motivul aprovizionării cu legume și fructe, care de fiecare dată au ajuns însă la Beiuș. În mai puțin de trei zile cei o sută de evrei au fost evacuați în România și astfel au fost salvați de la deportare în lagărele naziste. Ce s-a întâmplat cu primarul Ghiță, învățătorul Mitru, preotul Grecu, părintele Papp, maiorul Kelemen și Pișta jandarmul? Nu mă întrebați. Orice asemănare cu fapte sau personaje reale este pur întâmplătoare. Din păcate povestea aceasta este doar o ficțiune. Nu căutați nici localitatea Boilești. N-o veți găsi nici pe harta României, nici pe Google…

Faptele reale le cunoașteți: 600.OOO DE EVREI DE PE TERITORIUL UNGARIEI DE ATUNCI AU FOST UCIȘI ÎN LAGĂRELE DE EXTERMINARE NAZISTE.

De ce am scris totuși această poveste frumoasă? Nu de mult am văzut pe Youtube un film care m-a cutremurat, intitulat „Masacrul de acasă”, realizat în 2019 în comuna Pepeni, Republica Moldova, de frații Brega de la ”Curaj TV”.

https://www.youtube.com/watch?v=8qsGtsni20g

În timpul celui al Doilea Război Mondial peste trei sute de evrei din Pepeni au fost uciși de către jandarmi la ordinele autorităților antonesciene, sub privirea nepăsătoare a sătenilor. Din păcate asemenea fapte au avut loc în multe alte localități ale Europei ocupate de naziști. Ceea ce m-a revoltat și m-a determinat să scriu articolul a fost însă atitudinea nepăsătoare și echivocă a locuitorilor actuali ai localității față de crimele comise în comuna lor în timpul războiului. Mai mult, printre săteni s-au găsit chiar unii care au încercat să găsească scuze autorităților și oamenilor din sat pentru crimele comise. Și asta în zilele noastre, în 2019, 75 de ani de la Holocaust !!!!!

M-am gândit că teoretic lucrurile s-ar fi putut întâmpla și altfel. Așa ar fi fost normal și omenesc.

Dr Mihai Marina este un personaj real, a fost consulul României la Oradea între anii 1940-1944. Profitând de imunitatea lui diplomatică și cu mari riscuri, el a reușit să treacă în România 70 de evrei cu pașapoarte false, sau pur și simplu cu mașina consulatului, salvându-le astfel viața. Din păcate, după ultimele date de la Yad Vashem, el nu figurează pe lista românilor cărora li s-a acordat prețioasa distincție „Drept între popoare”. Cred că o merită din plin.

Andrei Schwartz

23/07/19

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *