La fel ca toată lumea din zilele noastre, aștept și eu cu nerăbdare relaxarea restricțiilor de mișcare și întoarcerea treptată a vieții pe un făgaș normal. Nu mă îndoiesc că va fi un proces îndelungat și probabil marcat de eșecuri temporare, dar tendința de diminuare a pandemiei actuale este evidentă. Pe de altă parte sunt convins că nu vom mai trăi ca înainte; pandemia a avut un impact prea mare și de durată prea lungă asupra tuturor aspectelor vieții noastre, nu numai asupra sănătății, ci și asupra veții sociale și economice. Cine știe când vom putea pleca din nou în vacanță, când vom putea merge nestingheriți pe jos, cu mașina, cu trenul, cu vaporul sau cu avionul oriunde vrem. Nu știm dacă ne vom mai întâlni vreodată la un păhărel cu prietenii, ca să nu mai vorbim de întâlniri mai intime…
M-aș bucura să dau răspunsuri la aceste întrebări, dar pentru că din păcate nu sunt profet, am căutat părerile altora, care pretind că știu mai mult în acest domeniu. Printre ei se află Zukunftsinstitut (Institutul Viitorului), o companie înființată în 1998 la Frankfurt pentru a cerceta schimbările și tendințele care apar în lumea de azi, de a le proiecta în viitor și de a identifica pericolele, dar și oportuniățile care se prezintă în viața economică și socială.
Acest institut a prezentat patru scenarii posibile legate de felul în care ar putea arăta viețile noastre, luând ca punct de plecare situația actuală. https://www.zukunftsinstitut.de/artikel/der-corona-effekt-4-zukunftsszenarien/ . În esență se consideră doi factori: o societate unită sau fragmentată, respectiv o prezicere optimistă și una pesimistă. Prin urmare sunt prezentate patru scenarii extreme, ceea ce nu neagă posibilitatea unor situații intermediare.
1. Fragmentat și pesimist (izolare totală). Acest scenariu este cel mai defavorabil, pentru că presupune o dezvoltare în sensul formării unor grupuri mici, de sine stătătoare și aflate în relații de dușmănie, unde „toți sunt contra tuturor”. Din fericire această variantă a fost în general evitată până în prezent, ea există doar în mică măsură în Rusia, SUA și Iran.
2. Fragmentat și optimist (tribalizare). Este posibil ca societatea să se organizeze în grupuri de diferită mărimi, bazate pe solidaritate. Membrii grupului se retrag în viața privată. Există asemenea cazuri în acele țări care s-au izolat foarte devreme și cu un relativ succes, de exemplu Japonia, Taiwan și Coreea de Sud.
3. Unit și pesimist, (o stare de criză neîncetată). Există coeziune în grupuri mari, la nivel național sau chiar supranațional, dar criza continuă pe termen lung. La ora actuală aceasta este situația cea mai răspândită.
4. Unit și optimist (dezvoltarea ideală). Mecanismele de combatere a crizei au efect și membrii societății rămân solidari, ceea ce în final duce la adaptare pe scară largă și reziliență. Aceasta ar fi perspectiva de dorit pentru noi toți.
În prezent nu este clar care dintre aceste patru extreme vor predomina pe termen lung. Am senzația că ne aflăm deocamdată într-un amestec încă necristalizat al tuturor celor patru scenarii, cu o anumită preponderență a scenariului nr. 3 (criza continuă). Dacă ieșirea din carantină se va face cu succes și pandemia nu va reîncepe, îmi pot imagina că ne vom dezvolta treptat în direcția scenariului fericit și dezirabil, nr. 4.
Din perspectiva medicală și biologică există încă un aspect, destul de trist: posibilitatea ca asemenea crize să se repete. Nu mă refer la pericolul real că pandemia Covid-19 ar putea izbucni din nou dacă se dovedește că relaxarea a fost prematură. Nu mă refer nici la riscul să apară variații noi ale acestui virus, adică epidemii de Covid-20, 21, 22, etc. Nu! Mă refer la posibilitatea apariției unor boli complet diferite, produse de agenți patogeni încă necunoscuți, dar care pot fi extrem de virulenți. Precursorii noilor boli contagioase nu așteaptă decât ocazia favorabilă de a produce o nouă pandemie în locul celei actuale. Din fericire pandemiile nu apar prea des, o dată sau cel mult de două ori într-o viață de om, dar frecvența lor este în creștere.
Pandemiile nu sunt ceva nou. Mulți dintre cei care își dau cu părerea, unii mai competenți, alții mai puțin, iau ca exemplu gripa spaniolă, care a avut loc cu un secol în urmă și a provocat mult mai multe decese decât pandemia actuală. Au fost însă și altele. Ciuma, care în jurul anului 1350 a ucis cam o treime din populația europeană, mai târziu variola, tuberculoza, Ebola și SIDA sunt doar câteva din mulțimea de boli contagioase transmise de la animale la om. Ele s-au răspândit fulgerător, mai ales în condiții de viață neigienice, cu atât mai mult cu cât modul de răspândire era necunoscut și nu existau mijloace de prevenire a infecției. După ce agentul patogen a trecut de la animale la om, epidemiile presupun transmiterea bolii de la un individ la altul. Ea este facilitată de apropierea dintre oameni și de mobilitatea foarte mare a indivizilor și a grupurilor într-o lume din ce în ce mai globalizată – apropierea permite infecția, iar mobilitatea răspândește boala pe distanțe mari.
Scânteia decisivă care aprinde o nouă epidemie este o modificare genetică relativ simplă, prin care agentul patogen, care în mod normal afecta doar o anumită specie de animale, devine deodată contagios pentru alte specii, de exemplu pentru om. Se pare că pentru „saltul” de la un animal la om, agentul patogen are nevoie doar de un număr redus de mutații, poate chiar de una singură. Și fiindcă microbii și virusurile se înmulțesc extrem de repede și se găsesc în număr de miliarde la un singur animal bolnav, probabilitatea ca o astfel de schimbare să apară spontan la un moment dat este foarte mare. Restul se desfășoară prin selecție naturală – darwinism pur.
Așa cum am explicat în articolul meu anterior https://baabel.ro/2019/01/adevaratul-stapan- al-lumii-in-sens-biologic/ , materialul genetic are proprietatea de a se replica oriunde și oricând găsește condiții prielnice. El se află peste tot și posibilitățile lui de propagare sunt practic nelimitate. Prin urmare microbii și virusurile găsesc nenumărate ocazii de a-și cuceri habitate noi. Virusurile nu sunt altceva decât material genetic capabil de replicare, care umple întreaga biosferă a planetei noastre, până în cele mai îndepărtate colțuri. Apropierea omului de animale, mai ales de cele domestice, în special când acestea sunt crescute în număr foarte mare, mai ales în condiții industriale, deschide oportunități pentru ca potențialii agenți patogeni să părăsească mediul în care trăiau anterior și „să facă carieră” sub forma unei noi epidemii, sau pandemii.
Cu alte cuvinte, există șanse mari pentru apariția unor epidemii / pandemii noi, încă necunoscute, pentru că:
- Agenții patogeni „stau la pândă”, abia așteaptând să se dezlănțuie.
- Apropierea permanentă între oameni și animale, (mai ales că se poate vorbi de o suprapopulare relativă atât a unora, cât și a celorlați) creează condiții propice trecerii infecțiilor de la animale la om.
- Mobilitatea noastră practic nelimitată face posibilă răspândirea rapidă a bolii până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
Nu aș spune că mă număr printre apostolii frugalității, care pledează pentru un mod de viață simplu și pentru renunțarea la confortul cu care suntem obișnuiți; cu toate că o agricultură mai puțin intensivă și ceva mai puțin entuziasm pentru călătorii ne-ar face un mare bine. Nu este nevoie de un talent profetic deosebit pentru a prezice că este numai o chestiune de timp până ne vom confrunta din nou cu o astfel de criză. Poate ar trebui să ne retragem într-o insulă îndepărtată din Mările Sudului – dar numai cu condiția să aibă acces la internet.
Peter Biro
(traducere din germană Hava Oren)
One Comment
Peter, cred ca vei fi primul care se va mira cu ce repeziciune ne vom trezi noi cu o situatie aproape identica cu cea de dinainte de Corona!!
Si daca am dreptate, vom avea despre ce vorbi la prima noastra intalnire.
GBM
PS. Si chiar daca nu am dreptate, tot vom avea despre ce vorbi, nu-ti fa probleme!!
GBM