La începutul acestui mileniu, fără nicio legătură profesională, de studii sau de alt gen, am decis să mă reîntorc în Tirol că turist, urmând miile de concetățeni în T-shirt și bascheți, care au făcut – după date neoficiale – ca limba Bibliei să fie a două limbă extra-continentală vorbită în Alpi, după japoneză desigur!

În acel an am ajuns în Tirol venind din Regatul Unit într-un pașnic avion Lufthansa, care transporta turiști pe ruta Londra-Stuttgart. Traversând Canalul Mânecii, mă gândeam la al Doilea Război Mondial, când pe același traseu tinerii piloți din Royal Air Force atacau obiectivele din Reichul al III-lea, în timp ce rachetele V și Luftwaffe bombardau fără cruțare capitala britanică.

Părăsind autostrada München-Salzburg, după circa 80 km intrăm în zona Hohe Tauern, dintre Tirol și Carintia și în față noastră apare imaginea fantastică a lacului Zell. Lacul, aflat la altitudine de 750 m, este lung de 4 km și adânc de 68 m, fiind înconjurat de pitoreștile localități Zell am See, Thumersbach, Erlberg și Schüttdorf.

Stațiunea Zell am See a devenit o atracție turistică de prim rang, atât datorită lacului, climatului dulce și magnificului decor alpin înconjurător, cât și ca punct de plecare spre alte minuni tiroleze, cum ar fi traseele Grossglockner, Kapruner Tal sau Gasteinhorn. Pentru amatorii de schi în august sunt disponibile teleferice spre masivul Kitzsteinhorn…

Deși trecuseră câțiva ani de la precedenta noastră vizită, eram încă familiarizați cu locul. În mica piațetă aflată în fața bisericii din centrul localității am remarcat din prima zi un supermarket. Ne-au atras în primul rând coșurile cu cireș, cu fructe de pădure – afine, mure și zmeură, precum și delicatese mai puțin frecvente pe atunci în Țara Sfântă. Imagine2

În interior am reținut compartimentele cu zeci de feluri de bere, vin, produse de carne, brânzeturi și pâini de casă, toate la prețuri rezonabile. Ori de câte ori am trecut prin Zell anm See, am vizitat cu plăcere acest loc de desfătare a tuturor gusturilor.

Privind admirativ imensul stand cu toate sortimentele imaginabile de cafea, mi-au atras atenția în primul rând specialitățile cu marca Julius Meinl.

Mi-am amintit cu această ocazie de adolescența mea stalinistă, când savuram cu plăcere cafeaua Unica (100% năut) sau Frank-Café (din cicoare). Părinții relatau uneori despre “vremurile bune” din perioada interbelică, când la Ploiești se găsea cafea “veritabilă” la magazinul Julius Meinl de pe stradă Câmpinei…

Babacu’ Julius Meinl a început afacerea cu boabele divinei băuturi în 1862. La sfârșitul sec. al XIX-lea el era principalul furnizor de cafea al Austro-Ungariei.

În anul când vizitam Austria, presa a relatat arestarea lui Julius Meinl V, conducătorul actual al dinastiei, om care mergea pe jos doar între automobilul Bentley și avionul său privat, cunoscut pentru viața extravagantă și dejunurile cu caviar. Acuzat de fraudă și supranumit de presă “Bernard Madoff al Austriei”, “Al Cincilea” (cum i se mai spune) a fost eliberat pe o cauțiune de 100 milioane de euro! Pe lângă cafea și bănci, tânărul domn a investit în variate domenii, inclusiv aeroporturi, mărind câștigurile băncii sale de la 659 milioane în 2003 la 5.6 miliarde de euro în 2006! Bineînțeles, ca toată lumea, are și el necazuri datorită crizei mondiale…

* * *

Sosind la hotelul Neue Post din centrul stațiunii, unde potrivit documentelor primite la Tel Aviv urma să locuim o săptămână, am observat că toți oaspeții hotelului vorbeau limba arabă. Nu erau concetățeni de-ai noștri din Usfie sau Șfaram, cum crezusem inițial, ci veri de-ai noștri sosiți tocmai din Emirate… Erau fără îndoială foarte bine situați, fiind însoțiți de numeroase soții, copii, bucătari, șoferi și… body-guarzi!

Parcarea hotelului era complet ocupată cu Mercedesuri cu dublă tracțiune (4×4, cum se spune acum) cu care trupa venise de la aeroportul München, iar holul și spațiul din fața intrării era plin de copii cu trotinete, care făceau o gălăgie infernală…

Era înainte de creşterea turiştilor proveniţi din carpato-pontică, astfel încât puteam folosi între noi limba lui Eminescu fără problemele pe care le-am fi avut câțiva ani mai târziu. Doamna de de la recepție ne-a adresat un apăsat “bună seară” și după modul cum era îmbrăcată am intuit că era recent sosită de la Turda sau Odorheiul Secuiesc. Ne-a asigurat cu amabilitate că tipii din hotel sunt oameni de bine și nu vom avea niciun fel de probleme din cauza originii noastre biblice…

Omul de serviciu, care pentru câteva monede ne-a ajutat să ducem bagajele în cameră, era un biet sârb din Bosnia. Sesizând proveniența noastră balcanică, ne-a făcut un semn discret de solidaritate, indicându-ne un loc de parcare din spatele clădirii, rezervat pentru personalul hotelului, pe care l-am folosit timp de șapte zile.

În săptămâna care a urmat am parcurs per pedes o bună parte din aleea pietonală care înconjoară lacul și am urcat cu telefericul la Schmittenhöhe (un fel de “Cota 1400” locală – de fapt ”Cota 1965”).  

De la Schmittenhöhe am coborât pe jos, cale de câțiva kilometri buni, ocolind linia telefericului. Eram mai tineri! Într-una din zile am vizitat Badgastein, iar în altă zi, ca un apogeu al acestui concediu, am urmat traseul Kaprunertal până la Mooserboden, traseu care va fi relatat în numărul următor.

Admirând arhitectura feudală germană, am parcurs străduțele din cartierul comercial, unde mi-am realizat o veche dorință: achiziționarea unui aparat semiautomat de proiectat diapozitivele color făcute pe vremuri în fostul lagăr socialist…

Trebuie să amintesc și hrănirea zilnică a lebedelor de la malul lacului (cu bucățele de pâine), acțiune pe care o consider până în ziua de azi ca cel mai eficace mod de deconectare! 

* * *

Câțiva ani mai târziu, când stăteam în apropiere, la Hintertal-Maria Alm, am revenit pentru câteva ore în frumoasa stațiune, constatând unele schimbări care m-au întristat oarecum. Hotelul Neue Post arăta în continuare ca o oază din Orientul Apropiat și nu numai el. Cofetăriile, cafenelele și restaurantele erau pline până la refuz cu tipi oacheși cu mustață “pe oală”, însoțiți de doamne în tradiționalul chador sau niqab… Dispariția Cortinei de Fier și extinderea Uniunii Europene a adus la malul lacului zeci de familii care mâncau la iarbă verde, lăsând în jur hărtii și cutii goale. Se părea că exclusivul turism anglo-saxon, care dominase orașul cu ani în urmă, s-a retras în noile stațiuni de lux de la Elmau și Hintertal…

Am părăsit totuși Zell am See cu satisfacție: lebedele m-au recunoscut imediat! Cum am apărut la țărm cu bucățele de pâine, aristocraticele păsări s-au adunat imediat, primindu-mă cu entuziasm!

Theodor Toivi