Numele i l-a dat Ițhak, prietenul meu, decanul de vârstă al piscinei. Motivul era clar, domnul în cauză venea la piscină doar marți… Înota două sute de metri, după care, mulțumit de performanța lui, se așeza pe marginea bazinului și stătea la taifas cu cei care mai trăgeau un pic de aer înainte de a continua să înoate. Era un bărbat mic de statură, de vreo 80 de ani, cu o mustață enormă à la Franz Iosef, care îi dădea un aer hazliu. Cei doi și-au trăit tinerețea în kibuţuri diferite. Erau din aceeași generație, octogenari. Au lucrat ca simpli agricultori, felahi, cum îi place lui Ițhak să spună, au fost tractoriști, șoferi de camioane, au spălat vase la bucătăria kibuțului și înainte de toate au fost mapainici (membri ai partidului de stânga Mapai, condus timp de peste douăzeci de ani de către Ben Gurion, părintele statului). Au luptat în trei din numeroasele războaie ale Israelului, fiecare dintre ei fiind rănit de mai multe ori. Amândoi au părăsit kibutzul pentru a studia. Domnul Marți, pe numele adevărat Eli, a studiat limba și literatura ebraică, ajungând lector la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva, este un poet cunoscut, cu câteva volume de poezii apărute pe parcursul timpului. Ițhak, cu o experiență și înțelepciune de viață deosebite, a terminat un curs de tehnician în telecomunicații și a lucrat până la pensionare la Bezeq, societatea de telefoane din Israel. A trăit timp de zece ani în Franța, unde a fost proprietarul unui butic de modă bărbătească la Paris. A avut trei soții cu care a călătorit în jurul lumii, bucurându-se de fiecare dintre ele. Îi priveam cu respect, ca pe doi oameni cinstiți, idealiști, în ciuda tot ce s-a întâmplat pe parcusul anilor, israelieni adevărați. Ițhak era șugubăț și îi plăcea să-l provoace pe domnul Marți.

– Spune-mi, domnule Marți, ți-ai cumpărat loc de mormânt?

– Nu, răspunse Eli, dar urmează.

– Tu mai ai timp, spuse Ițhak, ești mult mai tânăr, ai cu trei ani mai puțin ca mine. (Ițhak are 86 de ani.) Eu mi-am cumpărat la Cimitirul Central. Costă mai mult, dar am vrut să fiu aproape de oraș, astfel încât copiii mei să mă poată vizita des, a încheiat Ițhak râzând.

Eli, mult mai timid, ne-a povestit că și el se pregătește pentru sfârșitul vieții… Tocmai își făcuse trei implanturi dentare.

– Știți de ce mi le-am făcut? – a întrebat domnul Marți.

Ne-am uitat unul la altul fără să găsim un răspuns.

– E simplu, spuse Eli, alias domnul Marți, vreau să am toți dinții când ajung dincolo.

Am râs cu toții cu poftă.

Într-una din zile, domnul Marți ne-a adus una din poeziile sale recente. Ițhak a citit-o cu voce tare. Nouă ne-a plăcut. Scria cu multă sinceritate despre prima și ultima lui iubire, soția lui.

– De mulți ani scriu versuri, am și câteva volume publicate, dar cred că poezia pe care v-am adus-o este cea mai reușită dintre toate.

Mai în glumă, mai în serios, Ițhak i-a spus:

– Sunt de acord, e poezia cea mai bună pe care ai scris-o până acum, dar pe cea mai perfectă încă n-ai scris-o.

Eli și cu mine ne uitam nedumeriți la Ițhak.

– Voiam să spun că viața e încă înaintea ta, Eli, a adăugat Ițhak.

Nu de mult l-am văzut pe Ițhak agitat, ceea ce nu era obișnuit pentru el.

– Ce s-a întâmplat? De ce ești așa de îngrijorat? – l-am întrebat.

– Fratele meu de 96 de ani, care trăiește la Paris, m-a sunat de la aeroportul Orly și mi-a spus că zboară la Nisa, la fiica lui.

– Pleacă singur? – l-am întrebat.

– Nu, cu soră mea, mi-a răspuns Ițhak.

– Atunci fii liniștit, e însoțit, am spus.

– Știi câți ani are soră-mea? 94! Și pe deasupra a și condus mașina până la aeroport, a spus Ițhak.

– Câți frați mai ai? – l-am întrebat

– Mai am unul de 92 de ani și mezinul care are 82 de ani, amândoi trăiesc la Beer Sheva.

– Se pare că membrii familiei tale au parte de-o viață lungă, i-am spus lui Ițhak.

Eli urmărea în tăcere discuția noastră și l-am întrebat la ce se gândește.

– E bine să trăiești mult, să vezi schimbările care se petrec. Eu unul mă bucur de vremurile pe care le trăiesc, cu nenumăratele posibilități pe care ți le pune la dispoziție technica de azi: internetul, telefoanele celulare, aparatele casnice… Sunt mulțumit că am avut parte de aceste minunății. Unde mai pui și posibilitățile de a zbura în toate colțurile lumii. În ultimii cincisprezece ani am văzut mai multe locuri pe mapamond ca în primii 70 de ani din viață.

– Regreți ceva ce n-ai făcut? – întrebă Ițhak.

– Nu, răspunse domnul Marți, dacă ar trebui s-o iau de la capăt, aș trăi la fel. După părerea mea cel mai important nu este să trăiești mult, ci să știi să te bucuri de viață….

N-am putut să nu-i dăm dreptate domnului Marți…

Andrei Schwartz