De obicei, după stabilirea laureatului, comunicatele oficiale transmise de juriul Premiului Nobel pentru Literatură sunt destul de laconice și de ”generaliste” (adică s-ar potrivi mai multor premianți). Mesajul transmis, în cazul lui Louise Elisabeth Glück, nu face excepție: ”… pentru vocea ei poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră, face ca existența individuală să fie universală…”.

Totuși, dacă vom citi cu atenție această frază, raportând-o simultan la textele autoarei, vom înțelege că, în fond, jurații au optat pentru un anumit tip de poezie, care se hrănește din experiențele personale ale autoarei, investite cu o semnificație umană generală. Iar dacă ținem seama și de faptul că aceste experiențe au cumulat mai degrabă o suită de crize existențiale (drame personale și ale familiei), vom înțelege și de ce juriul a optat pentru poezie – spre uimirea unora, adică pentru un gen literar care empatizează cu criza planetară pe care o traversăm… (E.N.)

EURYDICE

Eurydice coboară din nou în Infern.

Dificilă

a fost călătoria, care,

imediat după sosire, e uitată.

Trecerea

e dificilă.

Mai ales trecerea dintre cele două lumi

e așa;

tensiunea e foarte mare.

Un pasaj

plin de regrete, de nerăbdare,

spre ceea ce avem, în această lume,

rareori experiența sau memoria.

Doar o clipă,

când noaptea Infernului

s-a așezat din nou în jurul ei

(blândă, respectuoasă),

doar o clipă

imaginea frumuseții pământești

ar putea să ajungă iarăși la ea, frumusețea

după care poartă doliu.

Dar să trăiești cu infidelitatea umană

este cu totul altceva.

Traducere de

Emil Nicolae-Nadler