COVID-19 ne periclitează nu numai sănătatea fizică, dar și pe cea mintală. Ne izolează de cei dragi, de prieteni, de colegi și ne lipsește de plăcerea de a merge la spectacole. Nu mâncăm la restaurante și nu avem acces la sala de sport, ca să ardem caloriile pe care le-am fi acumulat la restaurante. Norocul nostru este că îi avem aproape pe mama mea, pe copii și pe nepoți. În plus trăim din amintiri, în special din amintirile excursiilor interesante făcute înainte de corona, cam de 2-3 ori pe an. Cea din decembrie 2019 la Budapesta a devenit memorabilă, fiind ultima la care am participat, dar sperăm că nu și ultima din viața noastră! Aș vrea să vă povestesc despre acele locuri, persoane și evenimente care ni s-au părut deosebite.

Deși în principiu sunt un ateu universalist și poate mai cred în utopia păcii între popoare, mă simt profund atașat de poporul evreu de care aparțin. Acest atașament nu se datorează spălăturii de creier religioase, nici antisemitismului, pe care aproape că nu l-am simțit în România. Pur și simplu știam că sunt evreu, eram împăcat cu originea mea și sunt mândru să aparțin acestui popor. Ca urmare, în majoritatea excursiilor noastre căutam sinagogi sau oricare alte mărturii ale prezenței evreilor în acele locuri. Nu voi scrie numai despre Holocaust, deși toți cei care au salvat evrei, periclitându-și propria viață sau carieră politică, merită din plin să fie onorați. Printre aceștia îi amintesc pe regina mamă Elena (mama regelui Mihai), prințul Karadja și Traian Popovici, îngeri din România, parlamentarul Dimitar Peshev și mitropoliții Ștefan și Kiril, care au salvat de la moarte aproape toată populația evreiască din Bulgaria, sau pe regele Christian al X-lea al Danemarcei, care a ajutat la transportarea secretă a tuturor evreilor danezi în Suedia neutră. Probabil majoritea cititorilor au auzit despre monumentele evreiești din Budapesta, dedicate martirilor Holocaustului, mai ales despre memorialul pantofilor expuși pe malul Dunării și memorialul “Arborele Vieții”, donat de celebrul actor Tony Curtis, evreu de origine maghiară.

L-aș aminti aici pe vice-consulul elvețian la Budapesta, Carl Lutz, care a salvat 62.000 de evrei, acordându-le vize de intrare în țări neutre. La Budapesta există o casă în memoria acestui om deosebit. Pe casa (pe care noi am găsit-o închisă) scrie cu litere mici, aproape indescifrabile “Casa Carl Lutz”…

Tot la Budapesta a activat și omul de afaceri, diplomatul și arhitectul suedez Raoul Wallenberg, care a salvat zeci de mii de evrei de la deportare la Auschwitz. Mama mea și cele două surori ale ei au fost salvate în case luate sub protecția lui Wallenberg pe care, ca “răsplată stalinistă”, rușii l-au trimis în Gulag, unde a și murit. În urmă cu câțiva ani, rușii au catadicsit să înapoieze familiei ochelarii și pipa lui.

Mulți unguri au participat activ la deportarea evreilor. Chiar și astăzi este greu să fii evreu în Ungaria. Au fost însă și în Ungaria aproape 900 de suflete nobile, decorați de către Yad Vashem din Ierusalim cu titlul de Drept între popoare, pentru salvarea unor evrei de la moarte.

Polonia și Germania au fost pe vremuri locuri de refugiu pentru evreii izgoniți din alte părți ale lumii. Primii evrei au ajuns în Polonia în urmă cu vreo 1000 de ani. Polonia a devenit cu timpul ceea ce istoricii numeau paradisus iudaeorum (paradisul evreilor). Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Polonia avea cea mai mare populație evreiască din Europa, peste trei milioane, care au fost decimați de naziști cu ajutorul generos al polonezilor. În urmă cu câțiva ani, vizitând Polonia, mi-am dat seama că nu numai că ei neagă contribuția polonezilor la genocidul poporului evreu, dar și în zilele noastre este greu să fii evreu în Polonia și dintre puținii evrei care au mai rămas, o mare parte își ascund etnicitatea. Să nu-i uităm însă pe cei aproape 7.000 de polonezi care, periclitându-și viața, au salvat zeci de mii de evrei. Cu acea ocazie am avut prilejul să ne deplângem rudele pierite pe teritoriul polonez ocupat de naziști.

Încă din sec. al IX-lea, câțiva evrei lucrau în domeniul financiar la curtea împăratului Carol cel Mare. Evrei originari din Spania, care vorbeau araba, serveau ca traducători. Orașele germane Mainz și Worms au devenit centre culturale și religioase pentru evreii evului mediu. Spre surprinderea mea, în vechiul cimitir evreiesc din Mainz am găsit multe nume de evrei sefarzi. Printre cele mai vechi pietre funerare din cimitirul evreiesc din Mainz este cea a rabinului Gershom ben Yehuda (960-1028), supranumit Meor ha-Golah (Lumina Exilului). La Mainz am vizitat și biserica Sf. Stephan, cu vitraliile pictate de Marc Chagall.

În sec. al XIV-lea au urmat masacrele evreilor, acuzați că au otrăvit fântânile, provocând epidemia de ciumă (moartea neagră).

Un rol istoric în dezvoltarea vieții spirituale și modernizarea evreilor germani l-a avut filozoful și scriitorul Moses Mendelssohn (1729-1786). La muzeul evreiesc din Berlin am urmărit evoluția generațiilor familiei Mendelssohn, din care majoritatea s-au convertit la creștinism. Cel mai renumit a fost compozitorul Felix Mendelssohn Bartholdy. Despre ceea ce a urmat și a culminat cu Holocaustul s-a scris și se va scrie încă mult.

Spre deosebire de Polonia, Germania și-a recunoscut vina istorică în genocidul a șase milioane de evrei și a sprijinit financiar statul Israel. Bineînțeles că nu vom uita, poate că odată îi vom ierta. Peste 600 de germani au fost onorați cu titlul de Drept între popoare, în frunte cu Oskar Schindler, care este înmormântat la Ierusalim

Majoritatea evreilor greci au fost exterminați de către naziști, cu cooperarea activă a localnicilor. Trebuie amintiți însă cei 355 de greci onorați cu titlul de Drept între popoare pentru salvarea unor evrei. O comunitate aparte a fost cea a evreilor romanioți din orașul Ioannina, pe care l-am vizitat anul trecut. Dintre cei 2000 de evrei din oraș, 1832 au fost uciși de naziști. În amintirea lor există o placă comemorativă. Sinagoga mai funcționează pentru cei câțiva bătrâni care au rămas. Evreii romanioți sunt cei mai vechi evrei etnici stabiliți în Europa, fiind semnalați pe teritoriul grec cu aproximativ 2300 de ani în urmă. Ei vorbesc limba iudeo-greacă sau yevani glosa.

Cuvântul rău famat ghetou vine de la ghèto, care în dialect venețian înseamnă atelier de prelucrare a metalelor. Veneția a fost primul oraș din istorie unde în 1516, pe teritoriul unui fost atelier s-a înființat un ghetou care să adăpostească și să-i izoleze pe evreii refugiați din Spania și Portugalia. La Veneția am vizitat locul unde a fost vechiul și mai târziu noul ghetou.

O conotație înfricoșătoare au primit ghetourile create de naziștii germani, pe teritoriile ocupate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Erau cartiere întregi îngrădite, supraaglomerate, unde foametea și bolile făceau ravagii. De acolo evreii erau duși în lagărele de exterminare. Într-un asemenea ghetou la Budapesta au fost îngrămădite mama și cele două surori ale ei. Mama avea atunci 12 ani.

O impresie deosebită ne-a lăsat cimitirul evreiesc vechi din Praga, cu mormântul celebrului Rabbi Judah Löw ben Betzalel (1512-1609) supranumit Maharal. Legenda spune că prin rugăciuni, rabinul l-a creat pe Golem, un monstru din lut care îi apăra pe evrei de atacurile antisemite.

Poatge că nu toți cititorii au auzit de soldații evrei căzuți ca eroi în Primul și în al Doilea Război Mondial, înmormântați cu zecile de mii în diferite cimitire ale lumii.

Cine și-ar fi închipuit că unul dintre sfetnicii cei mai apropiați ai lui George Washington a fost evreul Haym Salomon, a cărui statuie împreună cu George Washington am fotografiat-o la Chicago. Haym s-a născut în Polonia, într-o familie de evrei sefarzi. În 1775 a emigrat la New York. A fost un om de afaceri deosebit de talentat. În colaborare cu ministrul finanțelor, Robert Morris, a obținut fondurile necessre finanțării armatei americane conduse de George Washington în Războiul de Independență (1775-1783) împotriva Regatului Unit. Astfel Salomon a devenit consilierul financiar al primului președinte american. 

Muzeul evreiesc din Sydney l-am descoperit întâmplător, în timpul vizitei noastre în Australia. M-a surprins faptul că doamna care era responsabilă la muzeu vorbea limba maghiară, deși era născută la Sydney și părinții părăsiseră Ungaria de vreo 90 de ani.

Doamna ne-a povestit depre primii 20 de evrei, ajunși în Australia în 1788, pe teritoriul actualului oraș Sydney, într-un grup de o mie de pușcăriași. Ei erau singurii alfabetizați din grup, ajungând să ocupe posturi publice la poștă, bancă etc. În Australia, antisemitismul nu a fost niciodată o politică națională și evreii aveau drepturi egale. Poate persoana cea mai importantă din comunitatea evreiască australiană a fost generalul inginer Sir John Monash, cel care a obținut victoria trupelor australiene și neo-zeelandeze (ANZAC) asupra trupelor germane în Primul Război Mondial. Monash este considerat erou național, cel mai bun comandant militar din istoria Australiei. Numeroase instituții naționale îi poartă numele, inclusiv universitatea din Melbourne. În Israel îi poartă numele un sat, Kfar Monash și o stradă din Tel Aviv. Sir John Monash a fost un patriot australian care nu și-a ascuns niciodată originea evreiască. 

Va urma…

Tiberiu Ezri