La sfârşitul verii trecute am luat avionul spre Rijeka, aflată pe insula croată Krk din Marea Adriatică. De acolo, vreme de opt zile am călătorit “în mod organizat” cu autobuzul prin Croaţia şi Slovenia, considerate acum drept cele mai avansate republici din fosta Iugoslavie. Am locuit în localitatea balneară slovenă Rogaška Slatina și ne-am deplasat zilnic spre punctele turistice majore. Am vizitat Ljubljana, Postojna şi Bled din Slovenia şi respectiv Zagreb, Plitvice şi Rijeka din Croaţia.

Trecerea din Croaţia în Slovenia

Înainte de intrarea Croației în UE, trecerea acestei frontiere nu era o simplă formalitate. Dacă ofiţerul croat de grăniceri se mulţumeşte să intre în vehicul și să ştampileze paşapoartele, intrarea în Slovenia este mai complicată… Lumea coboară din autobuz şi trece pe rând în faţa unui ghişeu, unde o poliţistă severă ne identifică pe fiecare în parte şi ne fotografiază paşaportul. Ghidul insistă să ne abţinem de la comentarii, şi mai ales… să nu râdem, menţionând că orice ironie poate avea consecinţe neplăcute. În săptămâna următoare am traversat această frontieră de mai multe ori, colecţionând de amintiri interesante şi numeroase ştampile.

Puţin despre istoria Sloveniei…

Locuitorii antici ai regiunii au fost ilirii. În secolul I î.e.n. a început ocupaţia romană. Slovenii au apărut în zonă abia în secolul IX, stabilindu-se în Karintia, Carniola şi Styria. În continuare regiunea a făcut parte din Sfântul Imperiu Roman şi, începând cu secolul XIV, din Imperiul Habsburgic. În 1918 s-a înfiinţat Statul Slovenilor, Croaţilor şi Serbilor, adică Iugoslavia interbelică. Între 1941 şi 1945 ţara a fost împărţită între puterile Axei. După 1945, Tito a refăcut Iugoslavia din şase republici: Serbia, Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Hertzegovina, Muntenegru şi Macedonia.

Cu 20.000 km² şi numai 2 milioane de locuitori, Slovenia a fost prima care s-a rupt de fosta Iugoslavie, cu sprijinul Austriei şi îndeosebi al Germaniei. Motivele au fost economice. Slovenii, reprezentând 6.6% din populaţia Iugoslaviei, produceau 30% din întreaga economie, iar banii intrau în visteria Belgradului… Cetăţenii sloveni doreau ca valorile produse de ei să fie investite pentru dezvoltarea Sloveniei.  Apoi, slovenii preferau economia de piaţă a Uniunii Europene, refuzând naţional-comunismul sârb impus de Slobodan Milosevic. În consecinţă, independenţa Sloveniei a fost declarată la 25 iunie 1991. A urmat Războiul de 10 Zile, care s-a produs fără vărsări majore de sânge.

Iniţial ruperea economică de Iugoslavia şi trecerea la economia de piaţă a cauzat traume dureroase. În centrele industriale șomajul a crescut la 25%. Produsele slovene, care până atunci aveau piață de desfacere în Iugoalavia, nu satisfăceau normele de calitate ale Uniunii Europene. Marile hoteluri din stațiunile balneo-climaterice, în trecut pline cu membrii nomenclaturii socialiste sau sindicalişti iugoslavi, s-au golit brusc şi au fost închise.

Între timp, atât în Slovenia cât şi în Croaţia, politicienii comunişti de pe vremea lui Tito şi Milosevic, precum şi cei din vremea războiului civil (1991-95) au dispărut de pe scena politică. După anul 2000, tinerii guvernanţi ajunşi la conducere în mod democratic au refăcut relaţiile diplomatice şi comerciale cu toate republicile fostei Iugoslavii, care au deschis ambasade la Ljubljana şi la Zagreb.

…şi despre economia acesteia

În mai puţin de zece ani situaţia economică a Sloveniei s-a redresat fundamental. Produsele industriale slovene satisfac exigenţele UE.Turiştii americani, germani, italieni şi, în ultimii ani, israelieni, aduc valută forte şi faima staţiunilor balneare din fosta Austro-Ungarie s-a refăcut treptat. Din ianuarie 2007 moneda naţională slovenă a devenit euro, venitul mediu a depășește 25.000 de dolari per capita, iar ţara s-a integrat în Uniunea Europeană.

O bună parte din tinerii sloveni vorbitori de germană din nord-vestul ţării traversează zilnic frontiera cu Austria, lucrând în Karintia, unde beneficiază de acelaşi statut ca cetăţenii austrieci.

Tineretul din Slovenia, absolvenţii liceelor și ai universităţilor, evită pe cât posibil să lucreze ca salariaţi ai statului sau în noile întreprinderi privatizate. De obicei 3-4 tineri se asociază, înfiinţând firme, precum birouri de asigurare, turism, import-export, pază, asistenţă juridică, consulting şi aşa mai departe.

Ljubljana

Autobuzul parchează în Kongresni Trg (Piaţa Congresului), înconjurată de clădiri spectaculoase construite în sec. XVIII-XIX, cum ar fi Universitatea sau palatul unde s-a ţinut Congresul Sfintei Alianţe în 1821. Oraşul era pe atunci capitala provinciei habsburgice Carniola. Continuăm per pedes prin pitoreasca aşezare. Arhitectura Ljubljanei (250.000 de locuitori) este marcată de istorie: perioadele celtă, romană, italiană, franceză şi austro-ungară se succed fără întrerupere pe drumul către telefericul care ne urcă la Castelul Ljubljana (sec. XI), de pe terasele căruia se deschide o vedere panoramică a oraşului.

Imaginea dominantă a oraşului este dată de clădirile construite în perioada de aur a Imperiului Habsburgic. Dintre acestea sunt remarcabile construcţiile în stil baroc cum ar fi Primăria, Fontana Robba şi biserica Sf. Nicolae, clădirea neo-renaissance a Operei, sau clădirea Art Nouveau a Teatrului Naţional.

Traversăm podul triplu peste râul Ljubljanica şi ajungem în Prešernov trg, piaţa care poartă numele lui France Prešeren, marele poet al slovenilor. Principala lui operă, Ghirlanda de sonete, a fost inspirată de iubirea neîmpărtăşită a romanticului poet pentru Julija Primic. Sonetele au fost scrise simultan în slovenă şi în germană. Emoţionantul lirism al operei este intensificat de faptul că ultimul rând al fiecarui sonet este începutul următorului… Se formează astfel şi o suită de litere alcătuind numele iubitei Julija Primic… Un rol nefast în tragedia vieţii lui France Prešeren l-a avut (pe lângă alcool!) cruda mamă a Juliei, care l-a refuzat categoric ca ginere. Poetul n-a uitat-o niciodată pe Julija.

Patria slovenă a fost recunoscătoare marelui poet, înălţându-i un monument în faţa catedralei franciscane care domină piaţa Prešernov, consacrându-i unul din sonete ca text al imnului naţional şi reproducându-i portretul pe moneda de 2 euro, emisă în Slovenia. Destul de controversată a fost decizia edililor din Ljubljana de a plasa pe o clădire alăturată, în direcţia în care se îndreaptă privirea de bronz a poetului, un basorelief cu figura ingratei Julija, această Mite Kremnitz a Sloveniei…

Rogaška Slatina

Superba staţiune balneară de lângă graniţa cu Croaţia este ca un fel de Karlovy Vary al Sloveniei. Aici am locuit, la Grand Hotel Sava. Culmile împădurite cu brazi şi foioase care înconjoară localitatea, parcurile înflorite, aleile, pavilioanele, spa-urile (cum se zice acum!) şi elegantele hoteluri şi cazinouri poartă până azi amprenta fostului Imperiul Habsburgic. Apele minerale vindecă mai toate maladiile – mai ales că ghidul ne-a sfătuit să evităm cu orice preţ consumul apei de la robinet. Cert este că aerul curat, răcoarea şi liniştea absolută (doamne, ce linişte!) s-au dovedit realmente binefăcătoare, permiţându-ne realizarea unor performanţe nebănuite. Am în vedere în primul rând ritmul diabolic de mers al ghidului (sau “gâdelui”, cum îi spuneam noi!) pe traseele kilometrice, alpine sau citadine, contra cronometru, prevăzute în program…

Peştera Postojna

În sud-vestul Sloveniei se află cea mai mare peşteră din Europa, considerată pe bună dreptate şi cea mai frumoasă din lume, vizitată zilnic de 14.000 de turiști.

La intrare, unde aşteptăm ora programată pe bilet, remarcăm cu satisfacţie steagul israelian, alături de pavilioanele marilor puteri turistice. La ora 13 fix şuvoiul uman al seriei noastre se revarsă pe peronul unde ne aşteaptă un număr de trenuri, de fapt un şir de băncuţe montate pe platforme cu rotile, trase de locomotive electrice liliputane. Trenul ne duce pe o cale fascinantă de 8 km, spre punctul de unde abia începe fantasticul traseu pedestru…

Pentru mine noţiunea de peşteră era asociată cu un fel de tunel lung de circa 100 m, unde atârnau câţiva ţurţuri de piatră!

Drumul subteran al râului Pivka, prin fenomenul denumit carst (dizolvarea unor roci) a creat timp de milioane de ani această minune a naturii, greu – mai bine bine zis imposibil – de descris. Stalactite şi stalagmite uriaşe sau filiforme, precum şi structuri amorfe sau asemănătoare unor fiinţe apocaliptice, de toate dimensiunile şi culorile, aflate în spaţii imense, au creat acest monumental muzeu, care face să pălească cele mai renumite instituţii de artă care expun creațiile unui Rodin, Brâncuşi, Moore sau Giacometti… Temperatura constantă, aerul pur şi înălţimea sălilor exclud orice senzaţie de claustrare şi permit urcuşul şi coborârea sinuoasei promenade (acesta este termenul!) lungă de 1.6 km, care traversează numai o mică porţiune a acestei minuni balcanice. Trebuie să adaug că iluminarea savantă a exponatelor, ca şi sofisticata arhitectonică a parcursului, au un merit de netăgăduit în valorificarea peşterii Postojna.

La un moment dat m-am pierdut de grupul meu anglofon, nimerind în raza unei ghide de limbă italiană… Sala Bianca, Sala di Inferno, Sala di Spaghetti şi altele ne-au creat o ambianţă acustică de neuitat…

Unica locuitoare permanentă a peşterii este un fel de salamandră galbenă, Proteus anguinus. Într-o vitrină de sticlă sunt expuse câteva exemplare vii din acest troglodit amfibiu, mereu altele, pentru a evita intrarea în depresie a sinistrelor făpturi!

Spre sfârşitul traseului, natura a clădit un spaţiu subteran imens, cu un ecou neobişnuit. Spaţiul este folosit ca sală de concerte pentru 10.000 de spectatori. Protagoniştii sunt acceptaţi însă selectiv, pentru a proteja fragilele structuri carstice din tavanul sălii de vibraţiile agresive ale formaţiilor rock. Urcăm în trenuleţ și ajungem din nou la suprafaţă. Traversăm podul peste râul Pivka sub o ploaie cu băşici şi intrăm fugind în parcare, unde Mr. Boian, simpaticul nostru şofer sloven, ne întâmpină cu obişnuita lui expresie ihie beseder! (va fi bine – în ebraică)

Grafitti la Maribor

Situat în nord-estul ţării, Maribor (100.000 de locuitori), capitala regiunii Styria, pare cam adormit. Arhitectura tipic habsburgică este interesantă, dar nu suficientă pentru a atrage fluxului internaţional de turişti. Localitatea este probabil pusă în umbră de oraşul austriac Klagenfurt, situat nu departe, spre nord-vest.

Municipalitatea a găsit o soluţie pentru promovarea turismului: prezenţa evreilor, atestaţi aici din anii 1274-86. Există şi clădirea unei sinagogi medievale, una din cele mai vechi din Europa.

Parcurgem Judovska ulica din vechiul cartier israelit, renovat pe cât se poate… Intrăm în clădirea medievală a fostei sinagogi, lipsită de orice semn care să confirme menirea clădirii. Nu există nici un Maghen David, menora sau mezuzot. Interiorul gol, proaspăt văruit, are doar câteva tabele informative, în slovenă, ebraică şi engleză, care explică semnificaţia sărbătorilor evreieşti, unele date despre religia mozaică şi cam atât…

Cu sentimente amestecate, părăsim clădirea albă din piatră de pe malul Dravei, care a încetat să mai fie sinagogă din martie 1497, când Maximilian I a ordonat expulzarea evreilor din Karintia şi Styria – inclusiv a celor din Maribor…

Afară suntem confruntaţi cu numeroase… caricaturi antisemite, pe casele proaspăt zugrăvite ale fostului – acum 500 de ani – cartier evreiesc. Sunt făcute cu un şablon de carton care lasă pe perete imaginea confuză a unui om (sau a unei femei?) îmbrăcat în negru, ţinând în braţe o tora, la care sulurile sfinte sunt înlocuite cu două bombe! Caricatura este atât de idioată, încât foarte puţine persoane (exceptându-le pe cele avertizate) realizează despre ce este vorba!

Nu, Maribor nu poate rivaliza cu monumentalele centre spirituale evreieşti din Praga, Budapesta, Szeged, Arad, Timişoara sau Bucureşti… (În completarea listei de mai sus trebuie să adaug fantastica clădire a sinagogii din oraşul Subotica din Serbia, nu departe de frontiera cu România…

Puţină geografie a Croației…

Privind de la est la vest, conform acordurilor încheiate în 1995 la Dayton, Ohio, harta Republicii Hrvatska are curioasa formă a unei… căprioare! Peninsula Istria formează capul, litoralul Mării Adriatice constituie picioarele anterioare, iar câmpia Panonică, spre Ungaria, este definită de membrele posterioare. Deasupra căprioarei se află Slovenia, iar între picioarele şi pântecul patrupedului, acordul de la Dayton a implantat Bosnia / Herzegovina și Serbia. Iar spre sud, aceeaşi Pax Americana a fracturat picioarele căprioarei, întrerupând litoralul croat, pentru a asigura Bosniei o ieşire de 8 km la mare. Ca urmare, cine mesrge din Rjeka la Dubrovnic trebue să prezinte documentele de identificare de două ori!

…şi istorie

Primii locuitori ai zonei au fost ilirii, apoi celţii, iar în sec. I-II au sosit romanii, împreună cu evreii… Croaţii au sosit în sec. VII şi au trecut la creştinism în sec. IX, înfiinţând în anul 926 Regatul Croaţiei. Din anul 1102 a existat Uniunea cu Ungaria, iar în 1525 Croaţia a devenit parte din Imperiul Habsburgic. După căderea Imperiului Habsburgic din 1918 a urmat Iugoslavia interbelică.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, armata germană de ocupaţie, cu ajutorul Organizaţiei Ustasha a fasciştilor croaţi, a înfiinţat aşa-numita “Croaţie Independentă” – de fapt un stat marionetă al Axei – condusă de Ante Pavelic.

Între 1945 şi 1991 Croaţia a făcut parte din R. F. Iugoslavia înfiinţată de Tito. După ce  Tito a părăsit scena politică în 1980, tensiunile create în Iugoslavia au dus la izbucnirea războiului civil, care în Croaţia a fost deosebit de sângeros. Minoritarii sârbi (12.5%) au încercat să-şi formeze un stat în regiunea Krajina, la graniţa cu Bosnia, garantat de acordul de pace al lui Cyrus Vance. În 1995 Republika Sârbă Krajina a fost desfiinţată şi majoritatea celor 430.000 de locuitori (cei care au scăpat cu viaţă!), stabiliţi acolo din anul 1578, au fost transferați în Serbia alăturată.

Zagreb

Oraşul, cu 1 milion de locuitori, are o urbanistică tipic central-europeană şi o trepidantă viaţă culturală. Dezvoltarea ştiinţifică, industrială şi high-tech din ultimii ani este remarcabilă. Admirăm imensa piaţă cu statuia ecvestră a regelui Tomislav, majestuoasa clădire a Teatrului Naţional Croat şi luxuriantul parc Zrinjec.

Autobuzul parchează lângă catedrala oraşului, construită în anul 1200. Urcăm pe jos în Kaptol (oraşul de sus), un complex medieval de biserici şi clădiri guvernamentale. Pe traseu remarcăm o expoziţie de fotografii ale persoanelor dispărute în timpul războiului civil şi una din cele mai vechi farmacii din Europa. Apoi admirăm acoperişul din ceramică colorată al Catedralei Sf. Mark, de lângă clădirea Parlamentului

O terasă permite o vedere panoramică a metropolei. Auzim bubuitura unui tun alăturat, care aminteşte zilonic ora când s-a declarat independenţa Croaţiei. Coborâm scări interminabile, paralele cu linia telefericului, admirăm noile tramvaie şi ajungem în străzile centrale, cu magazine şi cafenele ticsite cu turişti şi localnici… Alături se află Piaţa Ban Jelačić, inima capitalei croate şi statuia ecvestră a baronului Iosip Jelačić, una din marile personalităţi ale istoriei croate, guvernatorul Regatului tripartit al Croaţiei, Sloveniei şi Dalmaţiei din anul 1848.

Aici grupul nostru se desparte şi avem două ore libere. Luăm o cafea în curtea interioară a unei cafenele descinse parcă din alte vremuri. Plata se face în kune, moneda naţională croată. Numele vine de la o specie locală de jder, a cărui imagine apare atât pe drapelul naţional, cât şi pe acoperişul catedralei Sf. Mark.

Marele dreptunghi al Pieţei Jelačić, flancat de clădiri din perioda habsburgică şi interbelică, are numeroase coloane metalice care susţin corpurile de iluminat. Baza lor, placată cu ceramică albă, ne-a asigurat câtva timp un binefăcător loc de odihnă sub soarele arzător al Croaţiei.

…şi întoarcerea la Rogaška

Am părăsit Zagrebul, asistând pe drum la un un spectacol neobişnuit. Europenii care şi-au petrecut vacanţa pe plajele însorite ale Adriaticii şi Mediteranei se întorceau acasă cu ocazia începerii anului şcolar… La graniţa dintre Croaţia şi Slovenia se formase o coloană de automobile de circa zece kilometri. Germanii şi austriecii, majoritatea cu copii mici, erau nervoşi, și pe bună dreptate. Pentru cetăţenii Uniunii Europene, obişnuiţi să treacă frontierele – acum virtuale – fără niciun fel de formalităţi, era greu de înțeles că trebuiau să aştepte ore în şir pentru a traversa Slovenia spre Austria. Şoferul nostru, omul locului părăsește autostrada, încercând să găsească un punct de trecere mai puţin aglomerat.

Într-un sat de munte autoritatea croată ne permite ieşirea, dar poliţistul sloven nu acceptă intrarea, trecerea respectivă find rezervată localnicilor. Mr. Boian, cam nervos, caută alte posibilități de întoarcere. Rogaška nu e departe, dar e în Slovenia. În autobuz oamenii aşteaptă tăcuţi desfăşurarea evenimentelor…

La următorul punct de frontieră şoferul are succes. Găseşte un cumătru sloven care ne ştampilează cam sictirit documentele, enervat că e deranjat sâmbătă seara de la o şliboviţă cu prietenii…

Vest-europenii rămaşi jos, în coloana kilometrică, se gândesc la milioanele cheltuite de Uniunea Europeană pentru superba autostradă dintre München şi Istambul, autostradă a cărei eficienţă este atenuată de suspiciunile interbalcanice cauzate de politica de “ethnic cleansing”.

Continuăm spre zona alpină a Parcului Naţional Triglav, dominat de vârful cu acelaşi nume.

Autobuzul parchează pe malul lacului Bohinj. Urcăm cu telecabina (sau gondola, cum zic ei!) la punctul Vogel, la 1535 m, unde se află hotelul şi şcoala de schi cu acelaşi nume. De sus, ambarcaţiunile turistice care navighează pe lac par furnici amfibii, în contrast cu vârfurile semeţe ale munţilor Triglav din Alpii Julieni. Imaginea celor trei piscuri reprezintă stema statului pe tricolorul sloven.

Am remarcat că unul din piscurile cele mai înalte, cu înălţimea de 1966 m, se numeşte… Rodica!

Cascadele de la Plitvice

Acesta este unul din punctele turistice majore ale Croaţiei. Parcul naţional are 300 km² şi 16 lacuri legate între ele prin cascade, pe o lungime de 8 km. Punctul cel mai înalt, Veliki Slap, este situat la 1280 m şi cel inferior la 380 m. Diferenţa de nivel între lacuri este de numai 135 m şi cea mai mare cascadă are înălţimea de 70 m. Prin pădurile rezervaţiei circulă cerbi, urşi, vulpi şi specii rare de păsări.

Urma să parcurgem vreme de 3 ore un traseu interesant la extrem, incluzând şi traversarea unuia din lacuri cu vaporaşul, dar nu a fost să fie aşa… Ziua părea de bun augur, dar pe neașteptate cerul s-a întunecat. Eram deja în rezervaţie când a început o furtună și o ploaie torenţială, care nu părea să se termine în 10 minute… Ne-am oprit la o terasă care ne-a oferit o vedere de ansamblu a magnificului complex și fiind deja uzi, împreună cu o mică parte din grup am întrerupt expediţia…

Ne-am întors la punctul de întâlnire, în holul unui hotel, unde ne-am uscat hainele şi, cu sandviciuri stropite cu renumita bere locală, am aşteptat reunirea grupului.  Tot atunci am fotografiat un uriaş urs împăiat, care a generat acasă numeroase întrebări din partea nepoţilor.

Colegii care au continuat traseul tot nu au văzut mare lucru, ochii fiindu-le aţintiţi în permanenţă la noroaiele traseului prin care trebuiau să păşească cu o justificată prudenţă…

Am părăsit Plitvice spre portul adriatic Rjeka, unde am petrecut ultima seara în Croaţia.

Epilog

Am decis, de comun acord, că oricând va fi posibil, vom reveni în Croaţia, de la Opatija la Dubrovnik via Split, traseu cunoscut de turişti drept Coasta Dalmaţiei…

Theodor Toivi